111 matches
-
fost noi la vârsta lui. Idealul criticului n-ar trebui să fie perfecțiunea, ci aproximarea rezonabilă, sugestivă prin expresie, a valorii Ce are propriu literatura română de azi? Ce are deosebit față de alte literaturi din Europa? Subiect delicat, poate că oțios. Ce să zic, pe scurt? Cât de specific naționale, cât de universale sunt plăsmuirile artei? Am toate motivele să consider că un francez îl citește pe Tolstoi, un german pe Proust, un sud-american pe Kafka, fără impresia unei incomunicabilități cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
publicitar. — Mă întreb, totuși, zise Elisav, cui trebuie să-i aparțină, într-un cuplu, inițiativa, dacă vreți, feromonială: femelei, ca în „mireasmă de mireasă“, sau masculului, ca în cazul lui moschus moschiferus? — Consider că chestiunea asta, dom profesor, e, oarecum, oțioasă, zise Carmen, de vreme ce feromoniali sunt, în principiu, ambii parteneri. Ca să adauge (în aparență, fără noimăă, citând din nu știu cine: „Sunt unii, în prezența cărora regreți că nările nu au, ca ochii, pleoape“. Carmen își duse mâinile la nas, iar Elisav își
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
Închipuie zadarnică orice trudă, ca atunci când el, căutând ceva anume, un volum de versuri sau un roman, o lucrare de drept roman sau un studiu de ihtiologie sau mai știu eu ce, oricum ceva trebuincios lui, dăduse de o lucrare oțioasă, pe care o Înghite praful și o roade mucegaiul, În ale cărei file Îngălbenite se insinuează cenușa uitării, Încât ajunge să semene cu o urnă de gânduri moarte. Astfel cugeta cititorul descumpănit. Când Întâmplarea, destinul și timpul se vor afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în ultimul rînd - una utopică. În opinia lui Mihai Zamfir, „inovația primordial sintactică definește stilul fin de siécle din literaturile romanice“; ea ar avea drept scop „căutarea poemului unic, himericul poem total, adică o formă nouă ce transcende diferențele considerate oțioase (genuri, specii, rigori literare)” (ed. cit., p. 270). Acest sincretism sau sintetism poetic (ilustrat plenar de wagnerism) reprezintă, în fapt, o utopie, o fantasmă aspirînd să reintegreze ceea ce fusese artificial separat de modernitatea raționalist-pozitivistă. Ideea Poemei care îl obsedase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din proximitatea rezervației. Ele erau singurele neutre și priveau zeul-maimuță cu calm și detașare, continuau să-l onoreze, deși își încetase de multă vreme serviciile protectoare către tribul lor. Deci, nimic rău sau inoportun nu era de așteptat din partea maimuțoiului oțios. Ori de câte ori se aducea vorba de părinții ei, M.M. se mulțumea să ridice un deget în sus arătând spre înaltul cerului. Nu s-a putut afla nimic vizavi de vârsta, obârșia, paternitatea sau pregătirea sa lingvistică. Un ziarist mai insistent a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un glob de săpun, pluti o vreme peste capetele lor Îngândurate apoi, din creangă În creangă, se apropie de cer. După câteva rotiri largi, prudente, deasupra orașului, se făcu nevăzută lăsând În urmă cugetarea pe cât de adâncă, pe atât de oțioasă a lui Wenczel Horacsek: Vom putea spune „am fost și vom fi” doar dacă vom rămâne pe loc... În vremea asta lumea Înaintează, mormăi Zegrea, cu un rânjet blând pe chip ce nu mai lăsa loc pentru replici și Îndoieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Europei Republicii Literelor. III. Interludiu. Despre romanul francez al secolului al XX-lea Istoria literaturii se traduce prin istoria unei priviri. Asta, desigur, după ce vor fi fost rezolvate problemele legate de definiția literaturii. Mai Înțelept ar fi să ocolim chestiuni oțioase de genul acesteia. Literatura există. O dată scris, textul Începe să devină, să Însemne, să se răspîndească - și, poate, să se risipească. Istoriografia are În general prudența, deontologică să-i spunem, de a se opri acolo unde timpul trecut, acela care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e primăvară, vedem după copacii înfloriți), casele din Iași ale soților Micle erau aglomerate, nu e loc aici de stat poetul în cerdac și cântat poeta la pian. Nici măcar nu știm, apoi, dacă aceste case ieșene aveau grădină. Desigur, e oțios să faci istorie literară după un text poetic. Faptul, însă, că sonetul este databil 1879 - deci trimite în zona vieții cronometrice; apoi faptul că Veronica oferă mărturia de mai sus, întărind impresia timpului real - iată ce ne face să insistăm
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de centru? De centru-dreapta? Sau, supremă eroare, de centru stânga? Situația este departe de a fi limpede. Tendințele populismului pe termen scurt sunt și ele încă mari. Pentru un ideolog-politolog precum V. T., disputa aceasta dreapta/stânga pentru mulți, azi, oțioasă sau neinteresantă este, dimpotrivă, capitală 21. Și el are, bineînțeles, dreptate. în politica actuală, nu se poate trăi numai din rentele trecutului și din bune intenții, fără idei limpezi. Am ajuns, în felul acesta, și la rolul partidelor politice, de
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
sacrificată de dragul unei originalități cu orice preț). Făcând distincție între stil și manieră, dezaprobă paradele retorice ale lui Schiller ori Hugo, smerindu-se dinaintea lui Shakespeare, cu piesele lui doldora de adevărul vieții. Dacă nu împărtășește ideea impersonalității artei, alternativa oțioasă între teză și tendință îl face să zâmbească. Tendință, da, dar neapărat „tendință cu artă”, iată ce pretinde unei opere literare vrednice de acest nume. Cât privește teatrul, C. îl consideră a fi o artă de sine stătătoare, mai apropiată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
Învechește”, este problema principală și nu e nici o exagerare dacă se afirmă că este o capodoperă. Explicația o dă autorul Într-un eseu („Echlibrul Între antiteze”) când abordează relația „tradiționalism și modernism”. Acestea devin „sub raport estetic formule inutile și oțioase”, dacă nu se realizează un raport dialectic: „ori o epocă imită servil... formele trecutului și atunci... devine manieră, ... ori vechea poetică se adaptează... și avem de a face numai În aparență de o artă veche, În realitate, fiind vorba de
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]