198 matches
-
În final autorul a terminat cu coceanul de varză ce-l ronțăia sub dinții tineri. Doamne, mare e grădina lui Dumnezeu! Ad[erca] a citit o poezie a lui Maiacovski (sic): Crezul comunist. Iată un sincer expozeu al ședinței, dar obicinuită acum să nu mai redau liber gândul meu, nu am curajul să-ți scriu tot, mai ales de când cu întâmplarea mamei lui „ton Oncle“ , care, plecând acolo de unde era guvernanta lui Ady, Mimy, a fost silită să aterizeze și pusă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mângâi părul și sprâncenele sburlite uneori, ca să le așez. Te iubesc, Mamina 11/1947 I 27 octombrie [1947], luni seara Draga mea, mult iubită, Ți-am scris ieri, prin R[ainer], mult, deșirat, dorind să umplu - poate cu inutilități - paginile obicinuite. [...] Iubito, în casă e un frig infernal și abia pot să țiu tocul... Astă seară am vorbit cu Lisette (cum nu i-ai scris tu ei? stă în Str. Vasile Lascăr 70), care mi-a spus că scrisoarea ta pentru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tocmai să se logodească și cu care s-a și însurat puțin timp după aceea. Bine pregătit, precum ni s-a zis, Rosetti era tocmai să înceapă, când...după ce se dădu în dosul mesei care reprezenta tribuna și rosti cuvintele obicinuite și devenite în urmă tradiționale: <<Onorat auditor>>, el perdu deodată cu desăvârșire prezența sa de spirit. Tot întorcând împrejurul unui deget o hârtiuță pe care avea scrise câteva note și tot zicând <<Societatea modernă, societatea modernă>> nici o idee nu-i
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
vesel și râde la toată lumea. Peste zi este plin de scârbă, fiindcă vede toate necurățiile oamenilor și daia își lasă arșița așa de cu zăpușeală; iară seara este mâhnit și supărat, fiindcă stă în poarta iadului; acesta este drumul lui obicinuit, de unde apoi vine acasă”. Liantul dintre sacru și profan, dintre lumea morților și contingent, apare aici într-o ipostază animistă hipersensibilă la binele faptic, ceea ce îi întărește o dată în plus natura de model eroic pentru flăcău. Basmul Viliș Viteazul din
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a impresionat mai ales a fost corectitudinea execuției, școala bună la care erau pregătiți cântăreții noștri. Criticii au spus, cu drept cuvânt a doua zi, cum că trupa a binemeritat de la public, care a apreciat ruperea cu tradiția cântăreților italieni, obicinuiți cu efectele mari de voce, cu exagerațiile, cu melo drama în acțiune. La Teatrul Dacia juca trupa Fani Tardini Vlădicescu, care atrăgea un public destul de numeros, cu talentul și jocul conștiincios al protagoniștilor. La sala Orfeu, artistul I.D. Ionescu stetea
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
deputații porniră pe jos, cu capetele descoperite. Spectacolul erea impresionant. În frunte mergeau descoperiți: Dumitru Brătianu, Lascăr Catargiu și Gheorghe Vernescu. Eu mă aflam în cele din urmă rânduri, alături de Panu. Pe strade, până la Mitropolie, nici o manifestație, căci, afară de circulația obicinuită, nici un om mai mult. Dar când ajunserăm pe la hotel Avram, mulțimea erea foarte mare. Porțiunea aceea din strada Bibescu, amândouă dealurile și strada spre chei gemeau de lume.*** Gangul clopotniței erea ocupat de un detașament de vânători; ofițerul care-l
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
370). Ochi artificiali: dr. Fiala, str. Calomfirescu, 10 (p. 370). (Annuaire de Roumanie. Anuarul României. Adress Buch von Rumänien. 1885, par M. Frédéric Damé. Bucarest, Burreaux de l’Annuaire, 1, strada Clemenței, 1, 1885) h. prețurile curente ale celor mai obicinuite articole de îndestulare publică ce au circulat în piețe în cursul lunii august 1886
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
vii etc.), având chiar dreptul de a condamna la moarte; dar condamnații se puteau răscumpăra. Fiind subordonat marelui paharnic, avea atribuții militare și obligația de a percepe deseatina de vin cuvenită domnului. Din dreptul de judecată asupra orășenilor, încasa gloabele „obicinuite”. Paharnicul al treilea supraveghea viile din regiunile Bacăului și Trotușului. În orașele cu vii (Huși, Cotnari, Hârlău etc.), pe lângă paharnici, mai era un dregător, numit pivnicer care, în calitate de funcționar domnesc, aduna dijma din vin, una din sursele veniturilor domniei. În
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
-i pune bețe în roate și a-i întinde felurite curse, pentru că în ochii ei avea marele păcat originar de a nu fi făcut parte din înalta protipenda 73. După plecarea lui Vodă Cuza orașul căzu iarăși în liniștea sa obicinuită. Pe atunci cea mai mare vrednicie a unui prefect era de a găsi oameni care să primească a fi aleși deputați și senatori. Un singur drum la București, dusul și întorsul, costa cel puțin o sută de galbeni, osebit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
timpurile? Această întrebare, nu tocmai ușoară de rezolvit, a pus în foc întreaga "Junime". Vârgolici, dacă nu mă înșel, a pronunțat, de după un dulap, numele lui Lamartine, fiindcă-l traducea. Atât a trebuit, ca să fie întâmpinat de Pogor cu porecla obicinuită de gogoman. Auzi, Lamartine, un plângarniț, un fabricant de rime sunătoare. Jos Lamartine! Aceeași soartă a avut Voltaire, un aristocrat cinic care s-a lingușit pe lângă Frederic cel Mare. Ce-a rămas din scrierele lui? La Pucelle d'Orléans110, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cabina pe roți unde își lăsase hainele de dimineață și unde noi, prin o fericită zăpăceală, le-am uitat în momentul când îl crezusem mort. Pe când se îmbrăca el în perfectă liniște, ca și când s-ar fi întors de la cea mai obicinuită și mai banală preumblare, el ne zicea: Ei bine, domnilor, asta nu mi-i întâia oară când stau câte cinci și șase ceasuri în mare. Pe mine apa nu mă ostenește; când înot cu fața în sus îmi trebuie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
spaimele întunericului, fiorii vedeniilor le umple sufletul de groază mai mult decât orice primejdie pe care ar vedè-o cu ochii. Noi însă eram patru; prin urmare, n-aveam grijă de năluci. Dealtfel, eram bine pregătiți pentru o asemenea petrecere puțin obicinuită. Drept armă aveam fiecare câte un cortel 187 de ploaie, drept învălitoare, tinerețea, drept căpătâi, câte o piatră mucegăită pe care desigur nu se răzămase încă nici un cap omenesc. Ce puteam dori mai mult? Greu e omului pănă când ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Într-o lună trăisem o viață întreagă. De aceea, când am văzut țiganul cu ursul, m-a prins dorul de inimă și mi-a venit să-l sărut. M-am apropiat de el și i-am zis cu tonul familiar obicinuit: Da' de unde ești tu, măi țigane? Auilio! Și tu ești de-ai noștri! răspunse țiganul cu o mișcare de bucurie, parc-ar fi vroit și el să-mi sară în gât. I se înseninase fața ca și când ar fi văzut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu osteneala și cu plăcerile avute. M-am așezat, deci, pe la aprinsul lumânărilor dimpreună cu tovarășul meu la marea table d'hote210 întinsă în sala de mâncare, în jurul căreia apucaseră a se pune vreo sută de persoane. Nu era lucru obicinuit să vezi în creierii munților la o înălțime de aproape 2 000 metri peste nivelul mărei atâtza lume la masă într-un otel tot atât de bine condiționat ca toate otelurile din marele capitalii ale Europei. Eu însă eram tăcut și gânditor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
orișicare din noi, numai că pe când ceilalți cădeau în toate lăturile și nu știau ce vorbesc, chiuiau și se sărutau ca și când ar fi amanți el singur sta în mijlocul lor senin, surâzând, și singurul semn că beuse era că paloarea sa obicinuită se colora c-un gingaș roza ca acel al ofticei. Eu de felul meu nu puteam bea, dar într-adevăr că trebuia să mă mir de acel copil, acel înger cu păr negru și lung, cu ochii de-un albastru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
orișicare din noi, numai că pe când ceilalți cădeau în toate lăturile și nu știau ce vorbesc, chiuiau și se sărutau ca și când ar fi amanți - el singur sta în mijlocul lor senin, surâzând, și singurul semn că beuse era că paloarea sa obicinuită se colora c-un gingaș roza - ca acel al ofticei. Eu de felul meu nu puteam bea, dar într-adevăr că trebuia să mă mir de acel copil, acel înger cu păr negru * și lung, cu ochii de-un albastru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iute cu el până ce intrarăm în stradele orașului... astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi. Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fața luase iar aparința de liniște ce-i era obicinuită. Lampa pe masă o lăsasem aprinsă și fumega pe stinse. - O, D-zeul meu, aș vrea să nu dorm și cu toate astea mi-e somn! mi-e somn! [zise Ioan]aruncîndu-se pe pat. Ca la toți degerații, îi era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui precum nu se simțise nicicând; inima lui îi bătea cu vioiciune și căldură, pasul era ușor ca acela a unei ciute. Erau 10 ceasuri înaintea miezului nopții. El se-mbrăcă repede și plecă în oraș, intră în cafeneaua sa obicinuită și-ncepu să răsfoiască jurnalele. Ceea ce i se părea ciudat din cale-afară e că stâlpii de cafenele îi luau jurnalele din mână fără ca să-l mai întrebe, mulți din ei nici păreau a-l vedea, numai unii, și anume aceia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el însuși scria în Înștiințare cătră cetitor: „Scriptura Sfântă [...] românește tălmăcită la anul 1688 în București s-au fost tipărit, dar cu foarte întunecată și încurcată așezare și întocmire a graiului românesc și mult osibit de limba cea de acum obicinuită, și mai ales de graiul și stilul cel din cărțile besericești, care în toate besearicile românești se cetesc [...] Afară de aceasta, aceale vechi Biblii atâta s-au împuținat, cât foarte rar, să nu zic bun credincios creștin, ci preot easte la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
din acel complex care asigură solidaritățile dintre vii și morți. Antim Ivireanul - în apropierea căruia am rămas în acest capitol - îi furniza celui interesat și un „model” (în Izvodul dieții): „A treia, să mi se facă pogrebaniia și pomenirile céle obicinuite până la împlinirea unui an. Așijderea și milele și sărindarele ce las să se dea deplin”. Irina, văduva lui Dragul portarul, rămasă singură, căci îi murise și fiica, a lăsat - prin diata făcută în 1577 - averea rudelor (punând și blestem), ca
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fără modificări, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: „Dl. Ilarie Voronca scrie un fel de poezie pentru care declararea școalei literare ar fi o ușurință făcută cititorului. E futurism, dadaism sau suprarealism? Sunt toate și nici una. Lipsa copulației obicinuite între cuvinte, a ortografiei și arhitectura babilonică a paginei aparțin futurismului. Împerecherea întâmplătoare a imaginilor (metoda scoaterii din pălărie) este dadaismul. Iar pretenția de ocultism mai semnificativ decât realitatea prin extragerea esenței lucrurilor aparține suprarealismului. // Dar nici ortografia nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mărgineau față cu drepturile altora și cu interesele generale. Dacă se găseau, și se găsesc totdeauna, unele personalități emancipate de presiunea dogmelor religioase, oameni pe care spiritul de analiză și critică îi duce la "îndoiala filosofică" sau, să întrebuințăm neologismul obicinuit, la "agnosticism", dînșii nu mai puțin rămîn supuși principiilor morale superioare, care deși pentru ei decurg din diferite sisteme filosofice, au în realitate un izvor comun cu al prescripțiunilor religiunei, servind de bază și de postulat al vieții sociale. Așa
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
cunoscutul ziar conservator la care a fost redactor și Caragiale), despre care vorbește ca si cum ar fi fost un răspuns direct al celui incriminat, al lui Maiorescu adică: articolul său ar fi avut darul "d-a scoate de onor profesor din obicinuita să liniște", "la sfîrșit... d. Maiorescu își dă în petec" etc. Intitulat Literatura și politică, apărut în Constituționalul din 5 iunie 1892, textul (o coloană pe prima pagină, care nu conține mai mult de echivalentul a două pagini dactilo) ar
T. Maiorescu si conditiunile progresului by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/18182_a_19507]
-
chix”, vol. VII, 1901, p. 598). De fapt, cuvântul fusese atestat chiar cu o jumătate de secol mai devreme, așa cum indică dicționarul lui Tiktin: apărea la Theodor Stamati, în Wörterbuch / Vocabulariu de limba germană și română, cu adăogirea celor mai obicinuite și în conversăciune primite cuvinte streine (Iași, 1852), în care germ. Kikcs era tradus, cu precizarea „la biliart”, prin „chics, greș, lovire nenemerită” (text scris cu slove chirilice). Biliardul era bine cunoscut în secolul al XIX-lea, terminologia sa românească
Chix by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4784_a_6109]
-
de urbanitate”, chiar dacă, periodic, mai încurcă traseul prin oarece localuri de noapte „după cunoscutu-i obicei la luarea lefii”. Cam atâta știm despre omul care, în debutul nuvelei, se află împreună cu „mai mulți prieteni” - amploiați în administrație - „la masa lor obicinuită într-o berărie”, unde „stau de vorbă (...) despre chestiunile la ordinea zilei”, cea mai incitantă dintre ele vizând „nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcționar model, ca om de o probitate mai presus de
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]