218 matches
-
sfera non-occidentală este fundamentalismul. Pe cînd discursul post-modern are audiență, în speță, în mediul satisfăcut de sine al învingătorilor, discursul fundamentalist se bucură de succes în rîndul celor învinși. Michael Hardt și Antonio Negri descifrează în noțiunea de fundamentalism o obstinată rămînere pe loc a structurilor premoderne, un "refuz al evoluției istorice în curs": "Neputința și excluderea, subliniază Maria-Ana Tupan, sînt cele care generează violența izbucnirilor de naționalism din enclave tradiționaliste". Să adăugăm că nici noi nu sîntem scutiți de un
Postmodernismul între Est și Vest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14306_a_15631]
-
ar umple o pagină întreagă de enciclopedie. Și toate acestea s-au petrecut cu mult înainte ca Heliade să-și fi început acțiunea de îndrumător cultural, s-au petrecut înainte de 1822; spre deosebire însă de zgomotosul Heliade, Asachi a muncit obstinat și discret, n-a făcut propagandă în jurul faptelor sale și, mai ales, n-a căutat - precum patronul "Curierului românesc" - să-și acumuleze prin asemenea acțiuni capital politic. Perseverent și tăcut, i-a lipsit talentul auto-promovării. Chiar propriile poezii, unele antologice
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
nu-și mai pune problema supraviețuirii operei sale". Nu sîntem siguri că lucrurile stau chiar așa; există și acum, ca întotdeauna, năzuința firească de a beneficia de succes și tot ce aduce el cît ești viu, dar există și vocația obstinată, cu bătaie lungă (rară în toate timpurile) și sacrificînd confortul comun. Putem ști ce anonim pentru noi își scrie chiar acum o operă ce va supraviețui secolului abia început? l Mai aplicat, Liviu Antonesei vede multe schimbări pozitive în literatura
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9069_a_10394]
-
DECI, fascismul este de stânga. Și, mai ales, liberalii sunt urmașii progresiștilor de la începutul secolului al XX-lea, care au avut unele rădăcini intelectuale comune cu fasciștii, DECI, liberalii sunt fasciști. Toate astea sunt însă o nimica toată pe lângă repetarea obstinată a aiurelii că fascismul italian, deopotrivă cu nazismul, a fost o mișcare de stânga (chiar și numai pentru că atunci când îți spui „mișcare” te autodefinești ca fiind de stânga). În sub-capitolul „Cui bono?”, se pretinde că etichetarea nazismului și a fascismului
Bagatelizarea fascismului by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5805_a_7130]
-
nu mai interesează pe nimeni. Situația este paradoxală: atingându- și țelurile politice, autoarea a rămas, într-un fel bizar, fără „obiectul muncii.” Propagandismul lipsit de fundament estetic, al creației anterioare, își avea cel puțin o motivație solidă socială. Astăzi, mesajul obstinat anti-Apartheid e depășit, pentru că societatea se mișcă într-o cu totul altă direcție. În aceste condiții - având în vedere și vârsta autoarei - e imposibil să speri într-o „reinventare” estetică. E vorba, mai degrabă, de reorientarea în direcția unor poncife
Ruinele vorbitoare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5807_a_7132]
-
călare de-a lungul Issei privea cu melancolie la oamenii incapabili să accepte credința adevărată." (p. 102) Această funcție recuperatoare a povestirii, este dublată de o alta, pe care am putea-o numi terapeutică. Este vorba, în fond, de încercarea obstinată a scriitorului de a se împotrivi uitării de sine și pulverizării eu-lui, tocmai prin resuscitarea unui șir de identități pierdute, regăsite, pentru o clipă, în spațiul nespațial, misterios și securizant al amintirii. Nu trebuie, totuși să deducem de aici că
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]
-
ales din spiritul începutului cinematografului cu fascinațiile sale, cu inocența sa chiar și atunci când nu se dorește inocent. De fapt, ceea ce apare ca stângăcie își are un etimon stilistic în filmul mut cu aceste figuri pe care camera le fixează obstinat, ca și cum nu de mișcare ar fi interesată, ci de fixarea unei emoții, a unei sensibilități. Din păcate pentru filmul Krisztinei Deák, nu există o susținere a acestui registru astfel încât el să facă sistem și să imprime întregului film o conduită
Circul și nostalgia by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4077_a_5402]
-
față de Smărăndița popii rămîne neconsumat, cel al lui Moș Nichifor pentru Rașela stă "sub pecetea tainei". Puțini autori sînt indiferenți la sex. Dar unii sînt pudici. Cezar Petrescu e inabil în scenele erotice. I.L. Caragiale e un caz de evitare obstinată a scenelor explicite. Tînărul seminarist din Păcat e atras de o necunoscută, dar ceea ce se întîmplă în iatacul misterios se reduce la un șir de exclamații ale autorului. Dacă voia, Caragiale ne-ar fi descris mult mai picant ce s-
"Amorul e un lucru foarte mare" by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/10315_a_11640]
-
pe canapea. Seriozitatea sa o sperie pe fată care îl părăsește chiar a doua zi pentru totdeauna. Bietul Ioanide e "mascul feroce" mai mult în enunțurile altora și ale autorului. Și el o respinge pe Sultana care i se oferă obstinată. Eroii lui Ionel Teodoreanu au un erotism juvenil precoce, dar delicat. Scenele, inexplicite, au o senzualitate specială. De aceea autorul place tinerilor. La fel de pure sînt iubirile "cireșarilor" adolescenți ai lui C. Chiriță. Cu rezerve se comportă personajele lui A. Holban
"Amorul e un lucru foarte mare" by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/10315_a_11640]
-
spune V.P., atrași fiind de goticul nocturn și irațional, un reper ancestral sesizat la vremea sa chiar de Tacitus. Participând la un carnaval renan, profesorul are ocazia să vitupereze climatul de libertate excesivă, folosind expresii tari pe adresa acelei dizgrațioase, obstinate petreceri colective în care risipa și ostentația își dau mâna cu grotescul și luxuria. Mircea Zaciu oferă adevărate gravuri, "insectizând" comportamente și măști transformiste, ceea ce nu exclude momentele de reverie și reprezentare onirică a acelui "paese innocente ungarettian al locurilor
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
acestei lumi -/ și care proiectează globuri cu încărcături de frumos, în câte un/ punct al lumii (...)". Fragmentul trădează, înainte de orice, preocuparea sistematică a scriitorului pentru surprinderea momentului privilegiat al intersectării de planuri. Însă amalgamarea diverselor "moduri de a fi" și obstinata tentație a corporalizării inefabilului sunt permanent luate parcă în râs tăcut (ironia discretă a pasajului nu poate trece neobservată). De multe ori vom constata cu surprindere că, dincolo de desfășurările ironice de procedee în procedee, dincolo de măștile extravagante și de tonul
Poezia lui Mircea Ivănescu by Catrinel Popa () [Corola-journal/Imaginative/10105_a_11430]
-
l-a văzut în redacția ziarului ,Ardealul", așteptând tăcut în anticamera directorială să fie primit în audiență, un individ ,în negru", rigid, neprivind la nimeni în jur deși era acolo multă lume, zidit parcă înăuntrul său, dând senzația ,de refuz obstinat al realității imediate". Informându-se, Mârzea află că omul este preot unit și bibliotecar la Biblioteca Facultății de Drept, un ,preot-funcționar", predicator foarte ascultat de enoriași, implicat cu eficiență în tot felul de activități comunitare sau caritabile. Venise la ziar
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
pentru care Ion Mircea încalcă, uneori, grosolan marginile diferitelor poetici aflate în joc, făcând translații uimitoare prin inadecvare. Comentând un poem de Angela Marinescu, ajunge să susțină că autoarea "a descoperit existența Sensului divin al lumii noastre și că numai obstinatul ei refuz de până astăzi al acestui Sens a putut determina convulsiile, coșmarul și frigul care i-au dominat biografia și i-au umplut de promoroacă neagră poezia" (p. 65). Iar la Ion Mureșan, după ce vorbește despre "explorarea bestialității omului
Nihil sine Deo? by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10371_a_11696]
-
schimb un postament jalnic, mai înalt cu o șchioapă decît peluza înconjurătoare. Cine a avizat năstrușnicia? Cine își asumă răspunderea? Ignorînd întrebările insistente ale presei, Ministerul Culturii și Cultelor, Primăria Generală a Capitalei și coducerea Teatrului Național din București păstrează obstinat tăcerea. O tăcere sonoră ca bronzul. Dintr-un articol apărut recent (Pavel Șușară, Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989, în România literară, n-rele 34 și 35) aflăm că, în locul statuii lui Lenin din fața Casei Scînteii, va fi amplasată
Caragiale și Lenin by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/14741_a_16066]
-
decât cu ochii în jos - puțin adus de spate, cu băgare de seamă, căutând...(...) Sintagmele de discurs: "dacă, poate, cât de cât, oare, însă, una-alta, parcă, totuși", care ilustrează reflecția școlarilor căutători de adevăr, redau admirabil - prin reluarea lor obstinată - tatonările cercetării umane în real. Fascinant, continuând direct problematica poemului de mai sus, îmi pare un monolog la limita incoerenței, Din câte adevăruri. Alătur aceste două texte poetice plecând de la tema ce le este comună: adevărul. Mai întâi, căutarea lui
Tatonări în real by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8779_a_10104]
-
despre una și aceeași obsesie a marelui regizor: căutarea sinelui. Într-o lume a masificării, a standardizării și a anulării identității, demersul seamănă a donquijotism de cea mai pură extracție. În realitate, e vorba de tulburătoare experiențe existențiale, de urmărirea obstinată a unei vocații și de asumarea unui destin. Scrisă la modul reportericesc, asemeni unui documentar pentru televiziune, evocarea Taniei Radu a ceea ce s-a petrecut în cadrul întâlnirii "Balkan Express", organizat de Asociația EUMEST în colaborare cu Centrul de Cultură Arcuș
Bagheta lui Ariel by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10568_a_11893]
-
e nici beția (cu bacoviana justificare de mai tîrziu că "altfel e greu pe pămînt"), nici tipicul angoaselor de cafenea, descîntate aristocratic, lîngă o ceașcă în care se arată destinul. Ce vrea lumea asta a bărbaților - damele sînt, de obicei, obstinate băutoare de ceai... - e răcorirea. Luarea de pe suflet, cu o lejeritate în bună parte jucată, a problemelor care supraîncălzesc soțietatea. Care intră în cîteva clase mari. Cele mai adesea atacate, tocmai fiindcă nu așteaptă nici o rezolvare, indiferent cît de mare
Carul cu bere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7510_a_8835]
-
eu voi fi acela!" Singur și puternic, precum constructorul Solness! În P.S.D. se crezuse până mai ieri că fruntașii peremiști sunt niște irecuperabili extremiști, ponegritori fără decență ai președintelui republicii și ai primului său ministru, adversari viscerali ai Reformei, îndârjiți, obstinați, neînduplecați tartori de moțiuni simple, dușmani de moarte ai U.D.M.R.-ului. În atâtea rânduri mânjiseră ei figura de imperator a dlui Năstase, de retor elin a dlui Iliescu, încât ai fi presupus că cei etern injuriați nu vor ierta
Polca pe furate by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15412_a_16737]
-
ei imensă de afecțiune, afecțiune pe care o dăruiește tuturor cu o generozitate impresionantă. Dincolo de replicile ironice sau nervoase față de mama ei, față de sora ei, se întrevede această dragoste care nu-și primește răspunsul, o dragoste tratată cu indiferență. Revenirea obstinată „acasă" ține instinctiv de regăsirea spațiului protector al familiei primare pe fondul dezagregării propriei căsnicii, și de încercarea de a regăsi afecțiunea celor mai apropiați. Cred că nu avem câtuși de puțin încă un film despre absurditatea instituțională cu funcționari
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
de încercarea de a regăsi afecțiunea celor mai apropiați. Cred că nu avem câtuși de puțin încă un film despre absurditatea instituțională cu funcționari descinși din Kafka, aceasta mi se pare o temă secundară a filmului, cât povestea unei căutări obstinate, ratate, a afecțiunii în cercul familiei. Aș remarca faptul că funcționarii de la aeroport nu sunt toți la fel, și că seria de accidente și blocajul Feliciei pe aeroportul Otopeni constituie prin cumulare tensiunea care conduce către un singur moment revelator
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
cel al respirației, el nu pune probleme de ordin tehnic. Poți lesne cădea în proza crasă, dar nu mai mai mult decât în scandarea clasicizantă. Folosit cu atenția pe care o merită, versul alb îi oferă poetului tonul unei gravități obstinate, al exprimării demne de sine. Sub semnul marelui Vag, viața mea în noiembrie. Marele Vag e în mine, cutreierându-mă, cum umbra nemișcată ce-o arunc pe lac e străbătută de un pește. Pește cu goana scurtă - atât de leneș
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
esență. Realizate exclusiv prin tehnici de atac, fără efecte cromatice ostentative și fără nici un alt gen de retorică anexă, lucrările artistei franceze sînt pline de vitalitate, fără a fi descriptive, și sînt puternic marcate de un hieratism înalt, fără eforturi obstinate și fără cea mai vagă urmă de rigiditate. Acest ritm pe care, prin simpla lor juxtapunere, cele trei expoziții de la Muzeul Literaturii îl imprimă spațiului, determină, prin însăși lumea secvențială pe care ele o creează, unitatea firească a manifestării și
Expoziție la Muzeul "Florean" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16562_a_17887]
-
constă în această asumare a responsabilității distrugerii existenței altuia în locul existenței propriului lor fiu. Câți părinți ar proceda altfel? Remarcabilă în filmul lui Miguel Cohan este tocmai această problematizare torturantă a vinovăției. Hybrisul tatălui lui Pablo constă în ancheta sa obstinată, în vendeta simbolică. Câți tați nu ar proceda la fel în urma ineficienței autorităților? Câți s-ar resemna cu un rezultat nul? La rândul lui, Federico își dorește o vendeta, și în vederea ei îl descoperă și îl răpește pe Matias, punându
Fără sens by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5473_a_6798]
-
contrastul dintre intenția hazlie, afectuoasă, jumătate defensivă, a bătrânei, proferând vorbele glumeață și dezarticularea ei în repetiția mecanică... Aceiași dezamăgire, pe care ți-o provoacă un acord înregistrat, plin de o intenționalitate afectivă, a acului diafragmei, pe care-l pietinează, obstinat, accidentul material al înregistrării, uzura...
Frica!... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8033_a_9358]
-
fără de care - grav în acest moment politic - nu intrăm în Europa și nici în NATO? E.S. Îi las în pace. De omul unei singure metode trebuie să te ferești, ca și de omul care a citit o singură carte. E obstinat, intratabil, alergic la ideea de dialog. Ori critica autentică este un dialog: cu opera, cu alții, cu cei dinaintea ta, cu autorul cărții care a vrut ceva și a ieșit altceva etc. Cei care țin un șablon în mână și
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]