600 matches
-
și până la iubitul ei, tot soldații au dus-o, câteva luni mai târziu, cu camionul. Mi se părea doar că e acolo. Dar nu m-a potolit, atât de mult țineam la aceste rămășițe. După o jumătate de oră, când obuzele țiuiau deja peste tot, Edit a ieșit în curte după apă. Și n-am reușit să-mi dau seama nici până în ziua de azi dacă a fost o întâmplare sau știa cu precizie ce face. Apoi s-a lăsat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lucru atacând la baionetă. Dacă infanteriștii mai au mustrări de conștiință, atunci când se întâlnesc față în față cu victimele lor, artileriștii nici măcar nu consideră că au ucis pe cineva. Ei nu văd pozițiile inamice pe care le pisează sub focul obuzelor. Același lucru se întâmplă și cu piloții de bombardiere, care nu pot distinge trupurile celor de la sol sfârtecate de exploziile bombelor lansate de ei. Însuși faptul că soldații sunt îmbrăcați în uniforme face ca identitatea lor să se disipeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
răspândit în spațiul românesc este „Iapa”, câteodată tradus în documente în slavonă - COBÂLA - COBELA (iapă). și luncașii au o pădure numită Iapa, pe unde se mergea pe jos până la Bacău. Tot acolo, în zona Runcului, mai întâlnim toponimele Răgoaza și Obuz. Răgoaza este un loc cu răgoz, plantă de mlaștină, numai caii o mănâncă, cât despre Obuz (pe Obuz), loc de împroprietărire, nu și se poate stabili originea, fiindcă e greu de pus în relație o bombă (obuz) cu pașnicele lucrări
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
luncașii au o pădure numită Iapa, pe unde se mergea pe jos până la Bacău. Tot acolo, în zona Runcului, mai întâlnim toponimele Răgoaza și Obuz. Răgoaza este un loc cu răgoz, plantă de mlaștină, numai caii o mănâncă, cât despre Obuz (pe Obuz), loc de împroprietărire, nu și se poate stabili originea, fiindcă e greu de pus în relație o bombă (obuz) cu pașnicele lucrări agricole. Probabil denumirea îi vine de la fenomenele meteo cu ploi, tunete și trăsnete, care se arată
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o pădure numită Iapa, pe unde se mergea pe jos până la Bacău. Tot acolo, în zona Runcului, mai întâlnim toponimele Răgoaza și Obuz. Răgoaza este un loc cu răgoz, plantă de mlaștină, numai caii o mănâncă, cât despre Obuz (pe Obuz), loc de împroprietărire, nu și se poate stabili originea, fiindcă e greu de pus în relație o bombă (obuz) cu pașnicele lucrări agricole. Probabil denumirea îi vine de la fenomenele meteo cu ploi, tunete și trăsnete, care se arată mereu spre
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
toponimele Răgoaza și Obuz. Răgoaza este un loc cu răgoz, plantă de mlaștină, numai caii o mănâncă, cât despre Obuz (pe Obuz), loc de împroprietărire, nu și se poate stabili originea, fiindcă e greu de pus în relație o bombă (obuz) cu pașnicele lucrări agricole. Probabil denumirea îi vine de la fenomenele meteo cu ploi, tunete și trăsnete, care se arată mereu spre sat de acolo. E ca o tragere de artilerie, cu obuze! De la Maria Ignătescu (73 ani) am aflat cum
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
e greu de pus în relație o bombă (obuz) cu pașnicele lucrări agricole. Probabil denumirea îi vine de la fenomenele meteo cu ploi, tunete și trăsnete, care se arată mereu spre sat de acolo. E ca o tragere de artilerie, cu obuze! De la Maria Ignătescu (73 ani) am aflat cum se ajunge, pe jos, din Lunca la Bacău: Din sat se urca până în zarea Imașului (3km), se ajungea în Runc, la Răchiți (Răchitova în actele vechi!), apoi în Deal, la Cireș, prin
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
moșie oamenilor care o arau, puneau sămânța, o munceau culegeau roadele și jumătate le duceau acasă la ei și jumătate la coșarele boierului. Acest pământ (cel dat țăranilor) era mai rău: la Cioate, La Boteanu, La Izvoare, zarea Runcului La Obuz în sus etc. Marghioala Alex. Curteanu, născută Ignătescu, ne-a lăsat mărturie despre felul în care se împărțeau roadele între țăran și boier, când țăranul lua pământ în arendă, „la bună învoială cu boierul”. „Se lua o suprafață de pământ
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pentru unii nici nu au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate astea erau atât de departe! În locul lor, viața adevărată, și atât. Viața îmbrățișată în fiecare dimineață nu ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
orice caz, în trei luni totul s-a rezolvat: tânărul începuse fără îndoială să-și piardă mințile de ceva vreme. Câteodată, se oprea în mijlocul lecției și-i privea pe copii făcând zgomote de mitralieră cu buzele și limba, sau mima obuzul căzând, aruncându-se la pământ, și apoi rămânea așa, nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Și apoi, la urmă, când credeam că nu mai era nimeni, am văzut coborând o fată. O adevărată rază de soare. Privi încet în dreapta și-n stânga, ca pentru a cântări lucrurile. Nu se mai auzeau loviturile tunurilor și bubuiturile obuzelor. În aer încă se mai simțeau căldura toamnei și seva ferigilor. Avea la picioare doi săculeți de piele maronie ale căror fermoare de cupru păreau să ascundă mari mistere. Ținuta ei era simplă, fără efecte sau înflorituri. Se aplecă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a suferit? — Nu cred. Nici un pic? — Poate, nu știu, cine poate spune? — Eu o să sufăr, asta-i clar, simt că începe deja, nemernicul... Fantin a plecat prin locul în care fusese strada principală a satului. Evita vechile gropi lăsate de obuze făcând mari ocoluri. Ai fi spus că-i o dansatoare, o dansatoare la sfârșitul carierei, mânioasă foc, și care la fiecare trei metri îl făcea pe tatăl meu mort „jigodie“ și „nătărău“. Apoi a dispărut, după ce trecuse de colțul magazinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o tavernă în alta, golind paharele pentru a-și umple inima. La început, după primele lupte, ni s-a părut amuzant să-i vedem sosind pe toți acești flăcăi de vârsta noastră care se întorceau cu chipul remodelat de exploziile obuzelor și trupul ciopârțit de rafalele de armă. Noi stăteam la cald, liniștiți, ducându-ne viețile noastre strâmte. Bineînțeles că auzeam războiul. Văzusem anunțurile de pe afișele cu mobilizarea. Citeam despre el în ziare. Dar, până la urmă, îl fentam, reușeam să îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și care, în majoritatea lor, urmau să facă în curând drumul înapoi între patru scânduri din lemn prost de zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că trebuia să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau soldați care fugeau de pe front și care se pierdeau prin locuri izolate, preferând uneori să crape singuri în desișuri și pădurici decât să fie sfârtecați de obuze. Se nimerise la fix. Era convenabil pentru toată lumea: pentru armată, care voia să dea un exemplu, și pentru judecător, care căuta un vinovat. Cei doi puști sunt plimbați pe străzi. Îi păzesc doi jandarmi care se umflă în pene. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de la dumneavoastră, am crezut de cuviință să vă anunț tragica sa dispariție. Vă înțeleg durerea și vă rog să primiți cele mai sincere condoleanțe. Căpitanul Charles-Louis Brandieu E straniu cum poate să vină moartea. Nu sunt numai cuțitul, glonțul sau obuzul: o scrisorică poate fi de ajuns, o simplă scrisoare plină de cele mai bune sentimente și de compasiune poate ucide la fel de sigur ca o armă. Lysia Verhareine a primit această scrisoare. A citit-o. Nu știu dacă a plâns, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
revolte împotriva asupritorilor săi și, dintr‑odată, înaintea ei apare acel februarie ’34, când încă era aproape un copil. Și‑a văzut numeroși colegi, care voiseră să‑și îmbunătățească nivelul de trai, zăcând morți și însângerați pe stradă. Fascismul folosea obuzele și artileria grea care‑i stătea la dispoziție, cei ce apăsau pe trăgaci erau, ca și victimele, tot fii de muncitori aflați la dispoziția fascismului. Cele două valuri de fii ai dezmoșteniților (își căutau moștenirea în noroi, dar n‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
obtuz și o obtuză Merg ținându-se de buză Un abuz și o abuză Merg ținându-se de buză Un refuz și o refuză. Merg ținându-se de buză Un peluz și o peluză Merg ținându-se de buză Un obuz și o o obuză Merg ținându-se de buză Un auz și o o auză Merg ținându-se de buză Un contuz și o contuză Merg ținându-se buză Un difuz și o difuză Merg ținându-se de buză Și
PARODIE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 934 din 22 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364157_a_365486]
-
a găsit într-o nopate întunecată, în care stelele și luna uitaseră să apară, tremurând ca varga. Zicea el, că, dacă va număra cu voce tare, fiarele n-or să se apropie. Ultima dată numărase acolo, în tranșee, când șuieratul obuzelor și gloanțelorîi purta prin clipe de groază. - Cinci... șase... șapte... Teama ce o simțea acum nu cunoștea cifrele sau nu voia să le audă. Ea creștea, creștea, creștea, cu aceeași repeziciune cu care mâinile apucau știuleții și le desprindea boabele
DESTIN ( TITLU PROVIZORIU, VOLUM ÎN LUCRU) de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1141 din 14 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364101_a_365430]
-
mofluze Fără dinți și buze Trag turte pe spuze Punându-și ventuze. Mii de buburuze, Roșii archebuze, Bâzâind ursuze Zboară pe peluze. Respectând clauze Șefii de ecluze Nu pot să refuze Șlepuri călăuze. Pe-o navă-n cambuze Lovite de obuze Zac autobuze Cu defect la diuze. În mare, meduze, Geometrii confuze, Cu unghiuri obtuze Și ipotenuze. ULA, ULA ! (Recitați poezia incepând de la șoaptă la voce tare și invers) Un cizmar pe nume Drulă, Cel cu-albeață pe maculă, A primit
PRUNE-N GURĂ (EXERCIŢII DE DICŢIE) de GEORGE ROCA în ediţia nr. 935 din 23 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364183_a_365512]
-
întoarcerea de la Don a camarazilor săi. La ruperea frontului, la Siret, aflat acasă, unde-și blestema infirmitatea timpurie, oșteanul scutit de calvarul din Rusia primi “la domiciliu”, din nou, răvașul otrăvit al rusului. De data aceasta, fără scăpare, căci un obuz îl strivi sub dărâmăturile propriei case. Periplul heleștean al basarabeanului Vasile Șoimaru (și a însoțitorilor săi), aflat pe urmele ostașilor porniți la război spre a elibera ținutul baștinei sale, s-a încheiat în incinta Primăriei, la Monumentul-memorial dedicat, inițial, Războiului
SUNT ŞI EU ÎN CETATE (VIII) – PEREGRINI PE URMELE CELOR CARE AU RĂSPUNS LA COMANDA “OSTAŞI, VĂ ORDON [Corola-blog/BlogPost/367470_a_368799]
-
amintire din trecut... S-albise marea la țărm, șuiera vifor nebunul, pe Dunăre pod de gheață s-o poți sparge doar cu tunul. Treceam Dunărea în sănii din Ostrov la Călărași, caii potcoviți din vreme, tot trăgeau iavaș-iavaș. Oștenii trăgeau obuzul, în zori, chiar de dimineață, să slujească taica popa, la copca făcută-n gheață. Popa cânta boboteaza, botezul lui Isus Cristos și arunca crucea în apa sfințită cu busuioc... Tineri s-aruncau în copcă, și înotau vitejește, să scoată crucea
VISURI PLACUTE de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 165 din 14 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367137_a_368466]
-
când ne-am oprit la marginea unui sat complet distrus în timpul luptelor ce avuseseră loc cu oarecare timp în urmă. Rămăseseră doar hornurile caselor în picioare, restul fusese ars, iar puținii copaci care mai erau acolo arătau sfârtecați de schijele obuzelor. Ca prin minune scăpase o fântână cu cumpănă, cum se văd la noi în Bărăgan, cu o apă limpede; lângă ea se aflau două jgheaburi unde colhoznicii își adăpaseră vitele. Nu era însă vreo urmă de oameni sau de animale
FRAGMENTE DIN MEMORIILE UNUI OFIŢER DE ARTILERIE de CONSTANTIN ZAVATI în ediţia nr. 1560 din 09 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350333_a_351662]
-
celor care muncesc, Dar aici îi nemuncă și vrajbă, filisteni covrigari! În Gaza doar praful de pușcă-i odor* urâcios... Grenade și-AG-uri ; celebrul AKM la spinare ( !) Când mai venim, în pace să vă găsim, popor mânios Până atuncea SHALOM ! Cu obuze nu faci cărare ! *Odor (fr) - miros COPACII ȚĂRII SFINTE Pe-aici peisaju-i arid, peste tot domnesc bolovanii plăvalnici Verdeața-i doar câte o pată, nici măcar stejarii nu-i văd falnici Spre Pustiul Iudeii sunt lemne de cruci și spini de
POEMELE UNUI PELERIN VISĂTOR LA ZIDUL PLÂNGERII de ZAHARIA BONTE în ediţia nr. 46 din 15 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348986_a_350315]
-
pătrundea prin perdea, odată cu razele soarelui. Țăcănitul mașinii de scris îmi răsună în urechi, ca o muzică interpretată la instrumente de percuție. Scriam la un „Studiu de lingvistică română” și înaintăm la el, asemenea soldatului care aleargă mereu înainte printre obuzele ce ploua din cer. Mereu înainte, mereu înainte, fără tema că va fi lovit de o schije. Doar eu, las, îmi este teamă de cuvinte. - Ești un laș, aud în ureche o șoaptă. ... Continui să scriu la mașina mea portativa
URECHEA DINTRE CELE DOUĂ CUVINTE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 309 din 05 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348504_a_349833]