241 matches
-
noi stăpâni ai economiei, apoi cel despre investitori instituționali (fonduri de pensii și mutual funds anglo-saxone) tind să-i ascundă pe burghezi și familiile lor în calitatea lor de adevărați beneficiari ai bogățiilor produse. Totul se face astăzi în direcția ocultării intereselor atașate unui patronim sau altul, în avantajul organigramelor abstracte, care trimite cu gândul la o difuzare fără principiu și limite a proprietății capitalului. Burghezia este totuși acolo, fidelă poziție sale dominante. Clasă în sine și clasă pentru sine, este
by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
metodele din matematică în fizică și din fizică în psihologie sau în teoria socială. S-a născut astfel idealul unui sistem al întregii noastre cunoașteri, întemeiat pe o metodă unică”4. Dacă Francis Bacon (†1626) susținea, nu fără pertinență, legitimitatea ocultării tradiției doar în domeniul cunoașterii tehnice, Charles Perrault (†1703) va extinde imperativul progresului și asupra culturii umaniste 1. Aici este și accentul pus de Andrew Louth atunci când vorbește despre „metodologia științelor pozitive”, fără să precizeze dacă este vorba despre metoda
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
feminitate și masculinitate, alături de care s-au afirmat noile modele de "emancipare", cu o puternică tentă comercială, insistent mediatizată - "femeia ca obiect sexual" și "bărbatul de succes". Aceste modele încă domină spațiul social prin vizibilitatea lor exagerată, schematizarea imaginilor și ocultarea modelelor alternative, făcând adesea dificile opțiunile personale pentru modele adecvate cu propria personalitate. Perioada imediat următoare revoluției a coincis pentru mine cu câteva experiențe existențiale majore: anii de facultate, care au însemnat și începutul vieții în cuplu și mariajul, derulat
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
de la Budapesta din epoca post-Imre Nagy, care constrângea la conformism un fost membru al guvernării "contrarevoluționare" din 1956. Strict contemporan cu tentativele românești de traducere, editare și reabilitare a lui Sigmund Freud în spațiul românesc 72, după o perioadă de ocultare intervenită după 1948, Paul Cornea recurge la legitimarea psihanalizei ca metodă de cercetare în sociologia literaturii: atunci când evocă tentativele teoretice de a depăși vechile limitări și rutine pozitiviste: Paul Cornea amintește despre metoda "progresivă-regresivă", teoretizată și aplicată de Sartre în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
bănui că deghizarea aceasta, în fapt mai mult decât grafică, a textului derivă dintr-o atitudine față de poezie asemănătoare cu aceea conținută în textele inițiatice în jurul cărora se construiesc societățile de tip esoteric, texte în construcția cărora este de notorietate ocultarea și opacizarea voită, conștientă, a sensurilor, pentru ca doar ochiul deja avertizat să le poată distinge. Numai cei care au urcat, prin strădanie sârguincioasă, treptele inițierii, numai cei al căror ochi lăuntric al minții a început să se deschidă - numai aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
ne Împotrivim acestuia. „Despărțirile” de model sunt normale și pot să dea seama tocmai de forța și amploarea lucrării acestuia asupra noastră. Adevăratul model este cel ce ne trimite dincolo de el, cu ceva din el, pentru regăsirea naturii noastre intime. Ocultarea sau dispariția modelului anunță maturizarea noastră. Forța modelului stă În amplitudinea și adâncimea modelării. Un model ne-a format cu adevărat când nu mai avem nevoie de el, când ne putem descurca fără el, și, poate, atunci când noi Înșine am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
cultural prin Însăși selecția și fasonarea didactică În perspectiva accesibilității acestuia. Conținuturile culturale ale școlii nu sunt identice cu cele generate, sau cu care este obișnuită elita culturală. Cultura nu poate fi transferată În școală fără riscul unei minime banalizări, ocultări, falsificări. Cum remarcă un filosof al istoriei, A. Toynbee, „hrana intelectuală dată poporului sub formă educativă duce lipsă de vitamine și de savoare”. O altă problemă constă În aceea că educația se poate transforma Într-o simplă trambulină de resituare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
discutabilă. Trimite deseori la o realitate conceptuală mobilă, deschisă, improbabilă. Sensul său poate speria, de bună seamă, sau poate fi folosit În mod abuziv (de exemplu, „integrarea” copiilor rromi În școala de masă - subînțeles românească, care Înseamnă, de fapt, o ocultare a referințelor lor culturale, conducând, În ultimă instanță, la o asimilare). Trebuie spus că termenul de integrare poate fi corelat cu alți termeni din aceeași familie semantică, cu integral, cu Întreg, În sensul de ansamblu coeziv și unitar. Conținutul noțional
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
de tip „romantic” și fulgurația deconstructivistă a metafizicii contemporane - toate acestea demostrează o nouă poziționare față de ceea ce presupune trecerea fulgerătoare a clipei. Timpul omului actual este din ce În ce mai „desfigurat”, parcelat și expus disipării. Experiența așteptării, a răgazului, a contemplării sau a ocultării duratei au intrat Într-o perioadă de recul. Credem că e nevoie de o educație pentru o raportare Înțeleaptă față de temporalitate, În cadrul căreia evenimențialul să se conexeze inteligent cu stabilul, rapiditatea analizelor să se concilieze cu ponderarea sintezelor, iar clipa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
o anumită haină sau am petrecut-o mai știu eu În ce locație exotică. Se prea poate ca nu toți să reușim să ne apropiem de sărbătoare prin „substanța” ei religioasă (din indiferență, din ignoranță, din necredință, din rea-credință), dar ocultarea acestui aspect conduce la o depreciere a sărbătorii Înseși, la o sărăcire sau pervertire subiectivă, prin atitudini strict formaliste, consumiste și materialiste. Sărbătoarea creștină Își are un duh al ei, de care ființa ar trebui să se lasă cuprinsă. Sărbătoarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
a avut loc în Japoniaxe "Japonia", în anii ’90, cu privire la „femeile de reconfortare”, victime ale sclaviei sexuale instituite de statul nipon în timpul celui de-al doilea război mondial, ne oferă ocazia de a examina caracterul clandestin al acestei instituții și ocultarea epistemologică particulară pe care se bazează. Această dezbatere publică recentă din Japonia ne pune la dispoziție indicii privind structura epistemologică a sistemului de ocultare. Această încălcare flagrantă a drepturilor femeilor a fost adusă în atenția opiniei publice și a pus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
al doilea război mondial, ne oferă ocazia de a examina caracterul clandestin al acestei instituții și ocultarea epistemologică particulară pe care se bazează. Această dezbatere publică recentă din Japonia ne pune la dispoziție indicii privind structura epistemologică a sistemului de ocultare. Această încălcare flagrantă a drepturilor femeilor a fost adusă în atenția opiniei publice și a pus următoarea problemă: ar trebui ca statul să își asume responsabilitatea și să plătească despăgubiri victimelor sau ar trebui să existe cetățeni japonezi voluntari care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
au fost încălcate drepturile lor ca indivizi. În cazul „prostituției”, cele două standarde etice permit acceptarea instituției ca un rău necesar, și nu injust în sine, precum și, în același timp, stigmatizarea femeilor care se prostituează. O astfel de etică determină ocultarea. Răul făcut victimelor, adică „femeilor de treabă” devenite „stricate”, trebuia îndreptat, însă bordelurile, „locurile de reconfortare”, nu erau considerate un rău în sine, dacă în cadrul lor lucrau „stricate” (adică prostituate). Simțul moral național ce acționează în cadrul instituțional al ordinii statale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1989_a_3314]
-
poate distinge, este o identificare și mulți cred că această identificare a sacrului În profan este o desacralizare și o ignorare totală a experienței religioase. Eu cred că pot arăta contrariul, că este din nou o camuflare, o ascundere, o ocultare. Profanul exprimă În lumea profană funcția sacrului... Teologia „morții lui Dumnezeu” - arată valoarea religioasă, valoarea sacră a profanului”. ( /88). O viziune originală asupra sacrului o Întâlnim la profesorul Mihai Nistor. Autorul menționat distinge Între două tipuri de sacru: laic și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
legătură cu această lume care nu mai trăiește decât În memoria lui imperfectă. El vrea să spună ceva, să dezvăluie existența unei lumi vechi, dar memoria Îl trădează. Narațiunea mitică trăiește În (și prin) acest proces de succesiune hierofanii și ocultări. Când o latură a sacrului se manifestă (hierofanie) ceva se ocultează În același timp, devine criptic. Aceasta este adevărata dialectică a sacrului, prin simplul fapt, de a se arăta, sacrul se ascunde” (). Acest mecanism este Înțeles exact de Dumitrescu și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ce anume se ocupă, nici ei înșiși, și nici ceilalți oameni cu privire la ei”. Există un dualism antropologic care se naște la Platon prin situarea opozitivă a artei inovatoare față de lumea socio-politică. Cunoașterea pe care o poate deține artistul este autolimitată. Ocultarea permanentă a sensului imaginii artistice este rezultatul lipsei de reguli sintactice precise. Atunci când se întâmplă să spună adevărul, artistul nu e decât un instrument inspirat al vocilor divine. El spune un adevăr care, de fapt, nu îi aparține. Or, lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a sensibilului. În lumea contemporană, iconoclasmul este deja desuet. Cartezianismul (cel care a asigurat triumful semnului asupra simbolului) este azi doar un caz particular al gândirii permisive (Vattimo, „pensiero debole”). Cu incontestabilă autoritate, Descartes și Pascal au contribuit la o ocultare (involuntară) a lui Platon. Platonismul implică recursul constant la o simbolistică, deci este structural, o filosofie „cu cifru”. Dacă preluăm conținutul acestei filosofii și trecem dialogurile lui Platon prin filtrul logicii aristotelice sau ale matematismului cartezian sacrificăm definitiv spiritul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
explicații: prima ar fi aceea că sufletul omenesc a degenerat, că s-a desfigurat, a suferit o alterare aproape totală, pentru a nu mai regăsi niciodată frumusețea de la început. Cea de-a doua explicație evocă, în locul deformării, un fel de ocultare: natura primitivă continuă să existe, dar este ascunsă de multe văluri suprapuse, îngropată sub artificii, fiind, totuși, încă intactă. Așadar, prezentul nu este altceva decît un simbol al trecutului, dar unul înșelător, care mai mult ascunde decît revelează secretul profund
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
umană, supranaturalul este legat de natural” și niciodată nu vom putea vorbi despre o „moarte anunțată a religiei”. Poate fi prezent temporal doar un declin al vieții religioase sociale/instituționalizate. Timpul recent este cel ce cunoaște, pe de o parte, ocultarea unor credințe și rituri consacrate instituțional, iar pe de altă parte, izbucnirea neașteptată a altora, până atunci neglijate. Exemple: resurecția practicilor orientale concomitent cu o criză a instituției Bisericii creștine; explozia unor vechi „erezii”, „schisme” din primele secole ale creștinismului
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
simbolizează tocmai această separație. Islamul cultivă o diferență severă între lumea bărbatului și lumea femeii; între societate și familie; între exoterism și ezoterism. în mistica islamică, femeia simbolizează ezoterismul însuși. Vălul semnifică singularitatea și ascunderea femeii, iar pe plan simbolic, ocultarea adevărului suprem. Sexualitatea islamică are un dublu aspect: pură/impură; nobilă/vulgară. „Noblețea sexualității derivă din Prototipul său divin, pentru că «Dumnezeu este iubire»; în termeni islamici, se va spune că «Dumnezeu este unitate», iar iubirea, fiind un mod al unirii
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
există un scenariu inițiatic al ciclului vegetal. El presupune suferința, moartea și învierea plantelor și prin ele, asigurarea imortalității pentru „spiritele vegetale”; b) există un scenariu inițiatic specific unor zei din Grecia antică. Protagonistul unui asemenea scenariu cunoaște suferința, moartea (ocultarea) și învierea. Încercarea sa devine arhetipală pentru orice neofit care caută desăvârșirea; c) și există - în al treilea rând - același scenariu inițiatic transpus de data aceasta materiei alchimice. Materia va suferi, va muri, va învia, fiind astfel tratată prin grila
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
asta încă dinainte de a se fi lansat în imprecațiile agresive la adresa clasei politice românești interbelice (p. 311). Savantul român s-a dovedit însă incapabil să se distanțeze de propriul trecut și să-l evalueze critic, optând pentru o strategie a ocultării acestui subiect, ambiguitate care a stârnit fluvii de cerneală acuzatoare (dar și favorabilă), dezbatere căreia probabil nu i se va pune niciodată punct final, cum se întâmplă în cazul oricărui mit veritabil. 381 Daniel Dubuisson, op. cit., p. 194. 382 Ibidem
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
toată lumea" (ibid). În Cartea II din Retorica, în care se vorbește despre entimemă, adaugă: "Nu trebuie să concluzionăm aici, reluând argumentul de unde era, și nici să trecem prin toate etapele; primul din aceste procedee ar aduce cu sine efectul de ocultare printr-o mult prea mare întindere; celălalt ar fi redundant, pentru că ar enunța lucruri evidente" (1395b 22). La aceasta trebuie să adăugăm că enunțarea concluziei din (9) ar fi cu siguranță inutilă, deoarece orice cititor, aplicând legea descendenței (primul, termen
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
lor pe baza fragmentelor de la dosar), avea să facă din ele pânze pentru bărcuțele de hârtie confecționate din fotocopii denunțiative, din pagini de note de urmărire, din coli de știme pentru muzica wak-cappellarrrr, recuperate din arhivele încă ascunse organelor de ocultare și netrecute prin flăcările entuziasmului revoluționar... Dar toate astea aveau să lase urme, după cum vedem din jurnal. Pentru a nu-și pierde cumpătul, după fiecare "întâlnire de lucru" de pe Triumphstrasse făcea un bilanț al proporției de piele rămase, punându-și
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
materialitatea - sunt învestite cu atributele tari ale cunoașterii. Nu putem vorbi despre adevăr fără o metodă. Cunoașterea lipsită de garanția unei prezențe empirice imediate nu poate fi serios luată în calcul. Dacă Francis Bacon (†1626) susținea, nu fără pertinență, legitimitatea ocultării tradiției în domeniul cunoașterii tehnice, Charles Perrault (†1703) va extinde imperativul progresului și asupra culturii umaniste. Antropologia evoluționistă de secol XIX va da un impuls și mai efectiv acestei abordări. Pe acest temei, T.S. Eliot (1888-1965) avea să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]