5,469 matches
-
zilei nu se oprea din cântat. La drept vorbind, singurul lucru de care se temea era să n-o oblige să plece de acolo. Se gândea la asta câteodată, așezată în fotoliu și uitându-se în jur la lucrurile din odaie, refugiindu-se în spatele lor ca și când ar fi putut-o proteja, orologiul din perete, etajera, masa, bufetul, scaunele. Proprietarul o vizitase odată, cu vorbe mieroase. Îi oferea o indemnizație ca să plece. Se va duce într-un apartament modern, cu boiler pentru
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat și cu sângele șiruindu-i pe haine, spunându-mi: „Dumitrache, adu repede doctorul că mă prăpădesc...Asta m-a omorât!” L-am luat În brațe și l-am dus În odaia lui, unde l-am Întins pe canapea. I-m potrivit capul pe pernă, și când am tras mâna, Îmi era plină de sânge. Au venit doctorii, cu Șuțu În cap, și ne-au spus să tăcem, să nu s-audă
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
fi dat mâna unui biet șerb. Coana Lenuța apăru și ea în prag în mână cu o tingire mare de alamă pe care o freca înverșunată. Se schimbară salutări. Când să deschidă ușa paralelă ce dădea direct la ei în odaie, Cărăuțeanu, înalt cum era, cu capul pe jumătate ascuns în tifonul alb de bumbac contra muștelor și țânțarilor, întrebă spre stăpânul Magdalenei și al lui Ghiță cum se numea domnul acela pe care îl așteptase la gară și care se
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
executase prompt rostind un nume greu de pronunțat. Bucureștenul îl pusese să-l repete... Vidri...Vidri... Cărăuțeanu îl ajută precizând: Vidri-miloiu. Da, așa parcă-l chema, încuviințase gazda. Într-adevăr, curios nume... Dând perdeaua la o parte, el păși în odaie și o anunță pe Sisi că venise la mare, la băi, și Pompi... cum îi ziceau ei lui Pompilian Vidrimiloiu, superiorul lui, șeful de organizație, binecunoscutul profesor în teologie... Daaaa? se răsuci ea mirată, în timp ce își dădea cu cremă la
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
făcut ca măcar o parte din el să fie urmat în tăcere. De atunci, Vidrimiloiu se referea mereu cu subînțeles la... ereziile trufașe. ... În cele din urmă, înotătorul în larg observase pe foaia de cort întinsă într-un colț al odăii bustul de marmură decapitat de care dăduse cu câteva ceasuri mai înainte, și, aplecându-se, îl ridică, greu cum era, și strigă cu marmura în brațe femeia care trebăluia în chicineta improvizată într-un ungher al încăperii lor destul de spațioase
Asfințit cu ghioc (VI) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12029_a_13354]
-
ale cuvintelor care se referă la timp" (p. 81). De nenumărate ori, temele și motivele bacoviene sunt integrate într-o istorie particulară, descoperită de istoricul literar după îndelungi meditații și investigații. Se fac distincții extrem de interesante între târg și oraș, odaie și salon, cafenea și crâșmă, gol și vid. E pusă în evidență istoria concisă a unor teme ca pustiul și solitudinea, relevând originea lor biblică și transformarea lor radicală în simbolism. Havuzul dintr-un vers îl trimite pe critic până la
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
anonime, se adaugă și tristețea pe care i-o provoacă decapitarea teatrului românesc, prin eliminarea din teatru a unor mari artiști, precum Marioara Voiculescu, profesoara sa, alungată din teatru, categorisită drept "chiabur" din cauza unei proprietăți viticole, claustrarea într-o singură odaie în propria-i casă, nemaiputând să joace nicăieri, a Alicei Voinescu, alungată cu scandalul cunoscut, a unui Ion Manolescu și a atâtor mari actori ca Marieta Deculescu, Ion Iancovescu, Aurel Munteanu, aflați la bunul plac al consilierului sovietic analfabet Kovalenko
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
sforile interminabilelor ei broderii. Sisi fiind și ea plecată la Menaru, să pregătească prânzul, casa de chirpici acoperită cu țiglă însă, unde veneau vară de vară, curtea săracă, nisipoasă, orbitoare în soarele năpraznic al lui iulie îl primiră somnoroase, indiferente. Odaia mare unde stăteau ei era luminată, soarele bătând drept în ea. Grăbită, probabil, Sisi uitase să tragă storurile, nenumăratele covorașe de lână, și acestea noi nouțe, lucrate tot de madam Lenuța, parcă ar fi fost fată mare și ar fi
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
Sisi uitase să tragă storurile, nenumăratele covorașe de lână, și acestea noi nouțe, lucrate tot de madam Lenuța, parcă ar fi fost fată mare și ar fi lucrat de zor la zestrea ei, gata să se mărite. Pe jos, în mijlocul odăii, văzu mirat foaia lor de cort, galbenă, întinsă, iar în centrul ei un pietroi alb, mare... De dimineață, când plecase, o știa strânsă, împăturită, pusă în dreapta ușii cum intrai. Era ca și cum Sisi, între timp, ar fi umblat cu ea; dar
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
predare a bagajelor ți "se poate clarifica sensul vieții"; un bogătaș oferă o cină în onoarea păpușii sale, ocazie de a trăi "contrastul puțintel desuet" dintre ființele vii și "entitățile mecanice" (pe teren românesc, ne putem gândi la Urmuz); o odaie se umple subit de pălării, făcând ca invizibilul să devină vizibil; Toate ne lovesc pe la spate: - Izvoarele ce curg între frig și stupefacție. - Pieptenii care nu piaptănă pe nimeni. - Cataloagele marilor magazine"... Am spicuit absolut la întâmplare doar un mic
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
de vorbă cu ea, măcar un ceas, două. Cum adresa ei pe procesul verbal e Ťstrada Wilson nr.13ť, de ce nu acolo? Fotoliile erau lîngă un radio (un Telefunken), în camera din fund. Deci acolo sau pe divanul din cealaltă odaie, de unde telefonam cu orele (pe atunci sufeream de telefonită cronică). Singurul lucru pe care aș mai vrea să-l fac, în ce-mi rămîne ca timp, ar fi o carte despre ea. Și unicul pe care nu-l voi putea
Melancolii și decepții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12751_a_14076]
-
Am trăit o experiență unică, pe care nu chiar arareori am plătit-o scump. Când am intrat pentru prima oară în încăperea în care se țineau ședințele "Sburătorului", ceea ce m-a impresionat a fost biblioteca, răspândită de-a lungul pereților. Odaia rezervată ședințelor comunica în dreaptă prelungire " prin golul larg și arcuit al unei despărțituri în perete " cu o altă încăpere, de unde își făcea de obicei apariția amfitrionul, instalându-se apoi comod în fața unei mese rezervate lecturilor publice. Sosisem destul de devreme
Agendele literare ale lui Eugen Lovinescu by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/12722_a_14047]
-
necesară. Pentru că și lipsa de caracter cere o forță negativă pe măsură... Omicron se uită acum pe fereastră. Se întunecă. Momentul când de obicei se aprinde lumina. Plouă rar. Curios, cu fulgere... Când s-a întors cu ochii spre interiorul odăii, a mai spus, probabil trecînd la a doua imagine reflectată... Ambiguitate,... numele tău este... (și șoptise ceva neinteligibil)... Același, la persoana întâi: dacă văd la piață o bătrână care își numără cu greu mărunțișul, să-și ia morcovi, iar țăranul
Autoportret cu lumina stinsă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12795_a_14120]
-
pasiunea, înflăcărarea. Vorbea cu întristare, povestindu-ne despre neînțelegerea cu care, câteva zile mai înainte, îl întâmpinase un vechi și bun prieten, fost coleg de școală, actualmente medic care îl îngrijea. "Măi Țucule - îi spusese acesta, privindu-i pânzele din odaie - te-ai apucat să zugrăvești bazaconii, să pictezi cai verzi pe pereți? Ce faci tu aici e treabă de om nebun. Nu se pricepe nimic!" Țuculescu era pe deplin conștient că opera sa avea de înfruntat și în viitor asemenea
Un proces de conștiință – Țuculescu pe patul de suferință by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12339_a_13664]
-
țării o operă care s-o cinstească. Cred că am izbutit să înfăptuiesc câte ceva, dar nu e destul. Acum îmi văd mai bine drumul. Trebuie să dezvolt și să desăvârșesc ceea ce știu. Aș mai avea nevoie de câțiva ani..." Toată odaia - care comunica cu atelierul - era tapetată cu tablouri. îndărătul patului, pe perete, era prinsă pânza cea mare, intitulată Testamentul meu plastic (o pictase în februarie, după operație). Pe peretele din față, în stânga, Poarta infernului. Jos, rezemate și așezate alături, două
Un proces de conștiință – Țuculescu pe patul de suferință by George Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/12339_a_13664]
-
solzii lor de tine", a fost "întors" la lecțiunea corectă din Cuvinte potrivite (1927): "Să-și oțelească solzii tăi de tine", iar versul 36, care în ediția din 1959 se citește: "Și ne simțeam acasă, în cer, ca-ntr-o odaie", a fost modificat: "Și ne simțeam acasă, subt cer, ca-ntr-o odaie". 4. în Blesteme versurile 34 și 35, în loc de : "Gâtlejul, de sete/ Să cate scuipat să se-mbete", se citesc, în noua lor "varietate": "Gâtlejul, fierbinte de sete
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
1927): "Să-și oțelească solzii tăi de tine", iar versul 36, care în ediția din 1959 se citește: "Și ne simțeam acasă, în cer, ca-ntr-o odaie", a fost modificat: "Și ne simțeam acasă, subt cer, ca-ntr-o odaie". 4. în Blesteme versurile 34 și 35, în loc de : "Gâtlejul, de sete/ Să cate scuipat să se-mbete", se citesc, în noua lor "varietate": "Gâtlejul, fierbinte de sete/ Să cate scuipat să se-mbete". 5. în Despărțire, versul 5 a fost
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
până ce ajunse la palatul împăratului de Roșu din care fusese izgonită de muma vitregă sărmana fată care păzea gâștele... Zburând din încăpere în încăpere, nimeri într-una în care o femeie bătrână îmbrăcată în negru lucra la gherghef. Din înaltul odăii, Rița se lăsă să cadă drept pe gherghef făcând gesturi de naufragiată. Bătrâna, întrerupându-și lucrul, bătu tare din palme. Era semn bun, se vede. Și o întrebă: La ce veniși, fetița maichii, și ce gânduri bune îmi aduci? Vorbise
Prințesa urgistă (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12429_a_13754]
-
faptul că are numai certitudini și nici un dubiu!" (p. 122). Fănuș Neagu într-o însemnare din 1980: "La Sinaia - a fost o catastrofă numită Fănuș Neagu. Huligan, antisemit - m-a terorizat o noapte întreagă pînă m-a dat afară din odaie". (p. 242). La polul opus, Mircea Ivănescu, în anul 1966: "E pentru mine o mare încîntare să-l am aproape pe Mircea, un adevărat "intelectual", nu un artist ca Miro sau ca Breban, ci un intelectual dintre aceia pe care
Viața cu sufletul la gură by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12464_a_13789]
-
alternative, citești, poți citi dacă ai chef, deși din cauza pustiului parcă nimic anume nu te atrage, nici cărțile de pe masă, stai în tăcere, în gol, și vezi frînturi anapoda de amintiri, detalii uneori nesemnificative, unduirea fumului de țigară care umple odaia straturi-straturi, felul în care sorbeam alcoolul din pahare" (pp. 61-62). Aceste rînduri sînt, probabil, rezumatul cel mai bun care s-ar putea face prezentului roman. Dacă la nivelul povestirii nu se întîmplă mare lucru, cu totul altfel stau lucrurile la
Balul fantomelor blajine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12509_a_13834]
-
ca un tiv. O mărturie, de la țară, de la oraș, potrivită, într-un fel, să răscumpere toate infamiile pe care i le-au imputat povestitorii anilor '50 lumii acesteia inegale, nu o dată dure, dar peste măsură de rînduite. Pe-atunci, în odăile care serveau de biblioteci, era aproape o necuviință să nu știi pune o carte la loc. La fel, în odăile numite saloane (despre care vine des vorba în amitiri), trebuia să știi să așezi - ori să cîntărești... - oamenii. Trebuia, altfel
Ce a mai rămas din zi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11582_a_12907]
-
le-au imputat povestitorii anilor '50 lumii acesteia inegale, nu o dată dure, dar peste măsură de rînduite. Pe-atunci, în odăile care serveau de biblioteci, era aproape o necuviință să nu știi pune o carte la loc. La fel, în odăile numite saloane (despre care vine des vorba în amitiri), trebuia să știi să așezi - ori să cîntărești... - oamenii. Trebuia, altfel spus, să stăpînești mulțumitor acea artă, pe care unii o desconsideră par ignorance, numită, atunci ca și acum, frivolitate. Un
Ce a mai rămas din zi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11582_a_12907]
-
pe Sfântul Andrei.) Pe volumul Poesie d'amore, apărut la Mondadori, în colecția Lo Specchio, el a așternut o entuziastă dedicație: Prietenului poet Ilie Constantin, mulțumindu-i pentru lectura frumoaselor sale poezii pe care am făcut-o împreună în această odaie romană a mea, cu bucuria unei cunoștințe care este deja amiciție și liberă fraternitate, cu afecțiune și multe urări de bine în creația sa, Alfonso Gatto, 12-12-1973. "Odaia" lui era, în realitate, un fastuos studio, într-unul din acele edenuri
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
lectura frumoaselor sale poezii pe care am făcut-o împreună în această odaie romană a mea, cu bucuria unei cunoștințe care este deja amiciție și liberă fraternitate, cu afecțiune și multe urări de bine în creația sa, Alfonso Gatto, 12-12-1973. "Odaia" lui era, în realitate, un fastuos studio, într-unul din acele edenuri romane pe care nu le-ai bănui la poarta dinspre Via del Corso sau vreun alt mare bulevard. Gazda mi-a citit și ea din poemele sale ; eram
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
gongorică. Angela Furtună tricotează somptuos pe canavaua datelor cotidianului respins în aspectul său imediat, cu ajutorul aparatului stilistic în combustibilii căruia intră și prețiozitatea, însă asimilat în zona sa mai adîncă, din care izvorăsc mirifice spontaneități: "vei ajunge acasă într-o odaie cu miros de răchită abia înflorită,/ vei căuta răcoarea șemineului de malachit, înconjurînd de trei ori/ cu degetele verdele sepalelor de drețe vei visa că ești/ cuprinsă de brațele ursoaicei care și-a uitat durerea în lemnul/ portocaliu al bradului
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]