206 matches
-
care expulza străinii din comunitatea celor aleși”. în toată această compoziție nu lipsește personajul colectiv și amorf al poporului/națiunii, „adevăratul făuritor al istoriei”, actor, scenarist și regizor. Un exemplu așa cum este cel care urmează dă măsura ubicuității, omnipotenței și omniscienței poporului/națiunii în tripla ipostază anterioară: „Cei ce făuresc, cu brațele și cu mintea, istoria, vor să o vadă și înscrisă în pagini de carte, în modul cel mai veridic cu putință și la un nivel de realizare cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o divinitate caracterizată printr-o notă greu de asimilat în diferitele tradiții religioase, aceea a contradicției, dar care implică ceea ce sistematizarea neuropsihică face posibil, anume conștiința conștiinței și cunoașterea cunoașterii, de această dată potențate într-o "luciditate progresivă a unei omnisciențe și omnipotențe în laborioasă și perpetuă devenire"536. El consideră că aceasta ar putea fi baza pentru o nouă religie, o religie a stării T am putea spune, o religie care pune contradicția în chiar ființa divinității, un antagonism intensificat
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
pastoral se compune din fotografii, decupate ca de pe banda de celuloid, ale oilor și ale copiilor (simboluri transparente ale inocenței, dar și ale fragilității). Agripina pregătește prânzul în atmosfera idilică a unei naturi temporar îngăduitoare, iar naratorul, deși nerenunțând la omnisciență, nu ezită să împrumute limitata ei perpectivă vizuală, accentuând astfel impresia cinematică a scenei: "Agripina vedea, prin ușa deschisă, câteva căsuțe de bârne, ceva din ograda lui moș Dănilă, drumul satului și adâncitura Iablanicioarei, iar încolo aripele negre ale pădurilor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
încremenirea" mentală a personajelor clasice, pentru care destinul tragic se leagă întotdeauna de ideea unei captivități psihologice. Viziunea "subiectivată" a lui Ishmael rămîne dominantă în primele douăzeci și cinci capitole ale romanului, asistîndu-se ulterior la o ciudată interferență a vocii naratorului cu "omnisciența" autorului. Probabil că "micul truc" epic a fost necesar pentru susținerea textului de fond (unde cetologia se combină, dificil, cu teologia și mitologia și unde impresia cel puțin a unui "discurs autorizat" era mai mult decît necesară). Totuși, Ishamael își
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
creditat cu facultăți asemănătoare. De aceea lui i se pare onest să vorbească, în romane, doar în nume propriu, la persoana întîi, cum declară Camil Petrescu. Să spună doar ceea ce poate vedea și înțelege. Nu mai mult, ca în cazul omniscienței balzaciene, dar nici mai puțin decît atît. Fără să fie, teoretic cel puțin, dar și în folosirea persoanei întîi, la fel de radicală, Hortensia Papadat-Bengescu introduce în romanul românesc un element esențial pentru schimbarea cu pricina: personajul reflector. Termenul a fost pus
Hortensia Papadat-Bengescu - 125 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15687_a_17012]
-
actele, comportamentul ori vocabularul lor, dar și situațiile de viață în care sînt puse. Mini din Fecioarele e un astfel de mediator. Luăm cunoștință de ce se întîmplă prin felul ei de a ,,citi" lumea din roman. Acest filtru înseamnă sfîrșitul omniscienței clasice și al uriașei încrederi în pozitivitatea lucrurilor care făcea farmecul romanelor unui Jules Verne, bunăoară. Reflectorul se îndoiește, se simte limitat în capacitatea lui de a înțelege, se poate înșela sau minți. Lui, omul nu i se mai prezintă
Hortensia Papadat-Bengescu - 125 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15687_a_17012]
-
viziuni babiloane... - Nu plânge, femeie ! Nu-i nime...17 Darul divin ar putea la rigoare să camufleze o descindere a Securității sau, măcar, a Miliției. (Ipoteză în care Dumnezeu ar putea reprezenta un faimos diriguitor cultural din epocă, a cărui omnisciență e mărturisită sub un plural aproape instituțional). Angoasele iubitei ar fi, în cazul acesta, odată în plus, motivate (și nu niște banale accese de isterie). Pe un astfel de fond, ghemul de microfoane n-ar mai fi, nici el, o
Florin Iaru și nenumăratele sale unelte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3322_a_4647]
-
va mai dura o vreme. Jocul acesta de făgăduieli a căror împlinire e amînată de contrarieri metodologice sfîrșește prin a te dezamăgi. Ambiția cunoașterii are o limită, și chiar atunci cînd fizicienii sînt pe punctul de a gusta din trufia omniscienței, cosmosul are grijă să le dea vot de blam: nu numai că disciplina cosmologiei e precară în temelia ei, dar perspectiva că într-o zi își va umple fisurile e tot mai îngustă. Aceasta e ideea cu care rămîi de pe urma
Cameleonul cosmic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3417_a_4742]
-
dai porunci? - 1), Iocasta îl îndemnă să accepte sfatul lui Tiresias de a nu forța limitele cunoașterii umane (De ce să vrei/ să fii mai mult decât un om? - 8) și îl mustră că a gustat plăcerile pământești când năzuia la omnisciența și atotputernicia divine (Dacă-ai vrut să fii/ singur cu adevărul tău și-n cer/ alăturea de zei, să nu te fi/ atins de mine și de tron - 8). Inițial, Tiresias admiră tăria lui Oedip, evidentă și pentru cei de
Orbire și cunoaștere by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4670_a_5995]
-
invocat în mod recurent: cel de-al doilea fiu, purtat în pîntec și apoi născut în împrejurări cumplite. Narațiunea transmite o viziune desacralizată și demitizatoare prin intermediul unei perspective flexibile. Uneori distanțată, impasibilă, aceasta favorizează ironia, sarcasmul, judecata necruțătoare ori adjudecarea omniscienței; alteori atinge punctul zero față de obiectiv și chiar pătrunde în ființa intimă a lui Odiseu, pentru a relata din interior și a revela nucleul personalității, zonele întunecate ale subconștientului, mobilurile și intențiile ascunse, dorințele inconfesabile. Discursul narativ și imaginile țesute
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
lămuritele afaceri de familie, e secretul. Oricât ar fi de diurn bătrânul Caragiale, este, la el, miezul tainelor neguroase ale lui Mateiu. Fie și pentru că lucrurile sunt lăsate în coadă de pește. De pildă, autorul lui își declară neputința, limitele omniscienței, să zicem așa, în privința destinului dlui Lefter. Schița se poate preta unei abordări noir, deși felul nostru de-a o citi s-a păstrat, de obicei, în registrul comediei. Evident că e plin de pericole, destinul acesta care lucrează sub
Ceva secret by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4269_a_5594]
-
va fi și veche și modernă, ca tonul adresării directe din MARIO, magicianul lui Thomas Mann, frazele repetate des... vă atrag în mod serios atenția... nu vă supărați că vă spun... cum credeți... cum ziceți dvs... cum veți considera. O omnisciență supărătoare, o falsă, prefăcută familiaritate, la care se adaugă o vulgaritate română, o băgare în vorbă,... o vorbire băgăreață, gen Rânzei, personajul enervant din romanele lui }oiu, care pune în evidență, mai târziu, dupe revolusie, activitatea foștilor comuniști, ca Visarion
Jurnalul unui informator român by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9707_a_11032]
-
privilegia pînă la imaculare ființa divină, scutind-o de orice incriminare privind apariția răului în lume, atîta doar că intenția de a-l scoate basma curată pe creator se lovește de prerogativele cu care teologia l-a înzestrat: omnipotența și omnisciența. Cine are puteri nelimitate nu mai poate pretinde că răul i-a scăpat de sub mînecă, strecurîndu- se în univers în virtutea unei uzurpări viclene. Așijderea, cine știe tot nu poate susține că n-a știut de posibilitatea relelor căzînd peste oameni
Incendiul de foc, potopul de ape by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2388_a_3713]
-
renunțat la ea și de ce am numit autorul doar o divinitate degradată. Această postură de divinitate a autorului era valabilă mai ales în secolul de maximă înflorire a romanului, secolul al nouăsprezecelea, și ea se manifesta prin acele însușiri de omnisciență și omnipotență ale autorului: lumea era descrisă de undeva de sus, dintr-un unghi atotcuprinzător, pe acel ton neutru/ alb/ de o obiectivitate absolută. Atâta doar că omnisciența și omnipotența auctoriale erau simulate, iar nu autentice. De la un moment dat
Singurătatea autorului de romane by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/4668_a_5993]
-
romanului, secolul al nouăsprezecelea, și ea se manifesta prin acele însușiri de omnisciență și omnipotență ale autorului: lumea era descrisă de undeva de sus, dintr-un unghi atotcuprinzător, pe acel ton neutru/ alb/ de o obiectivitate absolută. Atâta doar că omnisciența și omnipotența auctoriale erau simulate, iar nu autentice. De la un moment dat, în secolul XX, autorul a dat lucrurile pe față, și-a mărturisit condiția omenească, slăbiciunile, ezitările ori chiar, la limită, „ignoranța” în raport cu personajele și acțiunea pe care tocmai
Singurătatea autorului de romane by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/4668_a_5993]
-
diversitate de modalități și procedee în abordarea temei. Unii despoaie arhivele, descoperind manuscrise și documente inedite, cercetează viața sau opera, preferă eseistica sau erudiția cu ample schelării în subsolul paginilor. Monografii încântătoare sau fade, teze de doctorat docte sau mimând omnisciența, eseuri sclipitoare sau improvizate se află alături de lucrări și compilații subtile sau grosolane. Atunci când dicționarele și enciclopediile persistă în diabolica lor ignoranță, nu ne găsim liniștea până ce autorii nu-și recunosc erorile. Este pentru a cincea oară când revenim asupra
În preajma Centenarului Mircea Eliade - Rectificări necesare by Mircea Handoca () [Corola-journal/Imaginative/9946_a_11271]
-
totuși, un scriitor să o facă: Florina Ilis, în Cruciada copiilor, cel mai recent roman al ei, distins de România literară cu Premiul Cartea anului 2005. Mi-era dor (și cred că nu sînt, nici pe departe, singura...) de răsfățurile omniscienței, de bunul narator d'antan, care-ți întoarce pagina, îți potrivește ochelarii și-ți dă, dintr-o scenă en marche, atît cît poate să cuprindă o privire aruncată iute, ocoliș, împrejur. Florina Ilis delegă să vorbească soiul ăsta, ,patriarhal", de
Train grande vitesse by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11001_a_12326]
-
capăt. Pe de altă parte, ,vacarmul", pe care opțiunea pentru o asemenea punctuație îl servește de minune, îi dă prilejul de-a intra, oricînd poftește, în ,filmul" fiecăruia, de-a trece, ,teoretic" spus, de la vision du dehors la așa-numita omnisciență selectivă (sau - sic! - ,focalizare obiect delegată" - cf. Vitoux). Ce importanță are asta pentru judecata de valoare? Destulă, dacă vrem să ducem, cît de cît, linia subțire despărțitoare între povești, calde ca toate poveștile, și tehnica lor armată la rece sau
Train grande vitesse by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11001_a_12326]
-
orice ieșire la rampă a unui oficial trebuia să aibă binecuvântarea liderului suprem. Se cita din el mai abitir ca din Biblie, că te și mirai de priceperea multilateral dezvoltată a acestui băiețică din Tărtărești. Personal, cred mai puțin în omnisciența lui Năstase, și mai mult în duplicitarismul subordonaților săi: nedorind să-și asume previzibilul eșec, ei își luau precauția de-a se revendica direct gândirii năstăsiote. Le-a mers cu astfel de fente pe vremea lui Pingelică � de ce n-ar
Grobienii dansează menuet by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12691_a_14016]
-
-mi explicam interesul exclusiv al tatei pentru un gen în privința căruia împărtășeam opinia lui Camil Petrescu din Teze și antiteze. Scriind la Arca lui Noe, am avut intuiția faptului că romanul modern se despărțea treptat de acela tradițional, pe măsură ce refuza omnisciența auctorială în favoarea unei perspective psihologice personale, fără însă a pune în discuție prezentarea acțiunii ca o formă de teatru, ca o înscenare. Mă fascinase încă din anii tinereții mele o parabolă a lui Borges intitulată În căutarea lui Averroes. Borges
Cabală și intrigă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2463_a_3788]
-
lui Kafka. Este un scenariu plauzibil, doar că francezul nu este tout ŕ fait francez. Și, pentru ca lucrurile să fie limpezi dintru bun început, naratorul (care nu se sfiește să se arate pretutindeni în text și să exceleze, deopotrivă, prin omnisciență și printr-o - ușoară - aroganță față de cititorul devenit, la rându-i, personaj anonim, trebuind să se mulțumească cu dramul de informație, pe care cel dintâi i-o oferă sau i-o ascunde) intervine, dezvăluind întreaga identitate a protagonistului: "Cine? Vasile
Pierdut în tranziție by Bogdan Miahi Dascălu () [Corola-journal/Journalistic/7129_a_8454]
-
lucruri. Și iată o primă diferență. În episoadele din prezentul acțiunii autorul lasă mai multă libertate personajelor, urmărindu-le de la o semi-distanță convenabilă. În schimb, în cele reproiectate din urmă și intercalate în cursul epic, naratorul își folosește din plin omnisciența, intervenind salutar pentru a oferi indicii și motivări, cauze prime, preludiile conflictelor duminicale. O altă modificare importantă vine cu partea a doua a romanului, mai redusă ca întindere, dar mai dinamică, accelerând viteza cu care sunt prezentate evenimente importante și
Marele singuratic II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11322_a_12647]
-
într-o pagină de o expresivitate dureroasă, leagă firele conflictului principal, pe cele văzute de protagonist și pe cele nevăzute de el, rămase până acum în umbră. Ceea ce știe deja cititorul se suprapune, brusc, cu ceea ce află deodată eroul. O omnisciență, pentru Moromete, insuportabilă, o povară mai mare decât poate duce. Calculele și combinațiile lui, tactica vicleană a amânării scadențelor și a fărâmării problemelor mari în chestiuni rezolvabile, în așteptarea unui moment mai prielnic, sub umbrela largă și protectoare a unui
Marele singuratic II by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11322_a_12647]
-
a-i contrabalansa sicitatea, monotonia, automatismul atît de antipatice în cazul unora din practicanții săi, nu printr-o asumare, ci printr-un fel de subminare ce-i mimează trăsăturile, printr-o bufonerie sui generis. Inveșmîntat în straiele savantlîcului, cu ochelarii omniscienței pe nas, înconjurat de pereți acoperiți cu tomuri groase, năstrușnicul autor le provoacă la joacă. Inteligența implicată în manifestările unui homo ludens e menită a monitoriza facultatea dominantă a acestuia care e fantezia. A o ajuta să-și păstreze buna
Regulă și de-reglare (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6803_a_8128]
-
Maruca nu vorbește doar despre ea, vorbește întotdeauna în numele unei familii, al unui spirit și chiar în numele unui loc: Tescani. Orice analiză interioară se confundă fatal cu o genealogie scurtă a caracteristicilor "alor săi". De aici provine un soi de omnisciență memorialistică, arhaică și fermecătoare în același timp. Această omnisciență este însoțită de o "interiorizare"-plafon, extrem de convențională: izbucniri lirice, meditații filosofice de pension, toate întinzîndu-se pe foarte multe pagini și camuflînd, de multe ori, duritatea poveștilor în sine. Efectul este
Poveștile Marucăi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]