499 matches
-
el este cel care își asumă evaluarea de pretențios, ci "observatorul". Acest text revelează instabilitatea. Pe de o parte, există un efort pentru a raporta descrierea la un personaj; pe de altă parte, se instituie o instanță intermediară între naratorul omniscient și personaj: "observatorul". Acesta din urmă nu are acces la alte informații decât cele cunoscute de către personaj (nu vede decât exteriorul casei), însă percepția sa atestă excelența programului romanesc balzacian, așa cum este el enunțat în celebrul "cuvânt înainte" din Comedia
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Le lecteur d'aujourd'hui doit faire appel à des connaissances historiques. L'histoire est racontée selon un procédé qu'on retrouve tout au long de la Comédie humaine: "dans le roman de Balzac, le scénographie est celle d'un narrateur omniscient et invisible qui s'adresse à un lecteur contemporain pourvu d'un certain savoir du monde. Cette scénographie n'est pas simplement un cadre, un décor, comme si l'histoire racontée survenait à l'intérieur d'un espace déjà construit
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
naturalistă cu mijloacele prozei sămănătoriste. Procedeul narativ nu e, ca în compunerile scurte, relatarea neutră, ci istorisirea pătrunsă de lirism, diluată de sentimentalisme, încetinită prin descrieri artificioase, incluzând dulcegării și reflexivitate banală, șubrezită prin intervenții auctoriale naive (aprecieri, caracterizări, comentarii omnisciente), prin sfătoșenie, prin dialoguri siropoase. Subiectul pornește de la o situație analoagă celei din schița sadoveniană de tinerețe Doi feciori. Boierul Isaie Murat are doi băieți: unul legitim, Andrei, celălalt, Mitruț, rezultat dintr-o aventură preconjugală cu o chelăreasă. Primul depozitează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
ori în păcatul orgoliului, subsumându-și discursurile unei tonalități atotștiutoare, ipostaziindu-se în deținătorii adevărurilor artistice esențiale și ducând astfel la crearea unor texte ce țin mai mult de critica normativă decât de cea descriptivă. Pe de altă parte, această postură omniscientă este necesară pentru că impunerea unor principii nu se poate face cu sfială, ci cu forța unor convingeri de nezdruncinat. Moștenitorii spirituali ai lui Boileau vor scrie, așadar, texte prin care să încerce normarea propriilor literaturi, pe care le voiau la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ar putea umbla prin Paradis. Cel care a stat de vorbă cu Adam ar fi fost Logosul lui Dumnezeu (pe care Teofil Îl numește alternativ Sophia)269. Pentru gnostici, episodul nu putea avea altă semnificație decît că Demiurgul nu este omniscient și omnipotent. El se preumblă liniștit prin Paradis și ignoră nu numai unde se află Adam, ci și faptul că acesta a gustat din fructul oprit 270. Dacă Demiurgul este cu adevărat ignorant, atunci, chiar dacă s-ar putea ca el
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sistemului propriu. Raționalismul Îl Împinge pe Marcion la o hermeneutică a suspiciunii care Își extrage argumentele Împotriva Dumnezeului creator din nenumăratele contradicții logice ale Bibliei. Evident că, din moment ce Întreabă În Gen. 3:9 „Adame, unde ești?”, Dumnezeu nu poate fi omniscient. Aici Tertulian inserează o explicație forțată 14, și anume că, neexistînd semne de punctuație În Biblie, ceea ce noi interpretăm drept semn de Întrebare ar trebui citit ca semn de exclamație, exprimînd dezamăgirea lui Dumnezeu. „Adame, unde ești?” devine „Unde ești
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
niciodată sfîrșit. De fapt, potrivit lui Sacconi, Ioan de Lugio consideră că nimic din tot ce există nu are liber arbitru, nici măcar Dumnezeu, căci altminteri voința lui Dumnezeu ar fi prevalat asupra celei a Diavolului. În consecință, Dumnezeu nu este nici omniscient, nici atotputernic. Nu există decît o singură creatură a lui Dumnezeu care n-a fost Întinată de Diavol: Cristos. Bunul Dumnezeu a Înfăptuit cu adevărat tot ceea ce i se atribuie În Vechiul Testament: a provocat potopul și alte urgii pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fug, iar femeia lui Lot, care se întoarce, este preschimbată în statuie de sare. Povestea lui Lycaon poate fi apropiată de precedenta. Și aici dezordinea oamenilor atrage dorința de a ști a unui un zeu care, nici el, nu este omniscient: zeul vrea să vadă cu ochii săi. Lycaon 150* (sau fiii săi, după unele versiuni) îi oferă zeului pe care îl găzduiește carne omenească. Zeus îi pedepsește transformându-i în lupi și provocând un potop care trebuie să înece toată
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Review, V (1943), pp. 495-507. 26. Despre "descriere" și "dramă" vezi James, Art of the Novel, pp. 298- 300, 322-323. 27. Jbid., pp. 320-321, 327-329. James atacă atît povestirea Ia persoana întîi, cît și "maiestatea voalată a "autorului" iresponsabil" (povestitorul omniscient). 28. R. Fernandez, La Methode de Balzac: le recit et l'esthetique du roman, în Messages, Paris, 1926, p. 59 și urm. 29. Oskar Walzel, Von "erlebter Rede", în Das Wortkunstwerk, Leipzig, 1926, p. 207 și urm.; Albert Thibaudet, Flaubert
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
mod simbolic expresiile esențiale ale lumii supranaturale. Hieratismul, veridicitatea, frontalismul, cromatica atent aleasă, perspectiva ierarhică, proporția obiectivă, preferința pentru profil sau pasul înainte, cu care sunt înfățișate figurile umane, exprimă modul de raportare a acestor civilizații profund spiritualizate la divinitatea omniscientă și omnipotentă. În tot acest timp, preferința artiștilor antici pentru categoria estetică a sublimului 362 prevalează față de cea a frumosului. Sublimul desemnează grandoarea, elevația, monumentalul și desăvârșirea lumii divine, care, prin relaționarea cu preceptele religioase, exprimă vizual, prin realizări arhitectonice
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
asumare de către credincios a condiției sale terestre, acceptând dependența față de divinitate printr-o consacrare 365 a sinelui și a lumii ce-l înconjoară, noțiunea sacrului asociindu-se în acest caz celei de sfânt 366. Deservind credința într-un Dumnezeu atotputernic, omniscient, provident și milostiv, în creștinism, reprezentările vizuale ale sacrului oferă măsura înțelegerii principiilor religioase, arta creștină fiind rodul unui lung proces evolutiv, căruia astăzi îi corespunde o întreagă istorie a formării și manifestării iconice a conceptului de sacru 367. Începuturile
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
își exercită atribuțiile în condițiile în care "statul-națiune", "statul-providență" sunt puse în discuție (fiind constrânse de "sus" și de "jos", din "dreapta" și din "stânga", din "spate" și "din față", de factori endogeni și exogeni). Statul nu mai este la fel de omniscient și omnipotent ca pe vremea trecerii la "societatea industrială"... Acum se străduie să fie un "stat social activ", în condițiile în care are de făcut față "globalizării producției și pieții", tendinței pronunțate de autonomizare a sferei financiare 79, schimbărilor mediului
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
retras, în general, în zona secretă a eului și un obiect periculos, rău, persecutor, ascuns, cel mai adesea, într-un colț, gata oricând să sară asupra pacientului la cea mai mică dovadă de „slăbiciune”), de idealizare (un obiect foarte puternic, omniscient, protector), de devalorizare (un obiect decăzut, devalorizat, nefast), de negare etc., aceștia se apără cu dârzenie împotriva percepției interne a unei absențe, a unei suferințe, a unei amenințări cu separarea. Este evident că, subiacent acestei direcții conflictuale situată în zona
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
idealizat în legătură cu care dorește o relație de contopire. Atunci când se simte respinsă, imaginea de sine diminuată, distrusă este activată sub forma unei fete care nu se simte bine în pielea sa, care se auto-agresează, sau care este total supusă imaginii omnisciente și omnipotente materne. Ea nu se poate separa de părinții săi, adică nu poate accepta soluții tranzitorii, nu poate găsi mijloacele unei detașări progresive și nu se gândește decât să rupă legătura și să plece cu prietenul său, știind în
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
presiuni în vederea predării așa-numitei "proiectări inteligente" ca o alternativă la teoria evoluției. Proiectarea inteligentă, așa cum o înțeleg eu, se axează asupra ideii că marea complexitate a vieții este o dovadă că lumea a fost creată de o forță supranaturală omniscientă. Nu sunt expertă în ceea ce ar trebui să se predea în școli, dar cred că ar trebui să existe o distincție clară între conceptele care derivă și cele care nu derivă din metoda științifică. 8 Samuel Huntington, "The Clash of
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
cosmologic încearcă să găsească o ultimă justificare universului, să îi fundamenteze cumva prezența și manifestarea. La baza acțiunii justificate de existență a realității stă conceptul de cauză, de sursă creativă a ceva. Schematismul categorial, aproape clasic al personajelor, dispare, naratorul omniscient observă particularul, detaliul de viață, surprinzându-și eroii în evoluție, cu atât mai mult cu cât Creangă se oprește asupra trăirilor interioare, analizând efectele unei anumite situații sau relații interumane din perspectivă psihologică uneori: „Na! Dănilă, zise el in gândul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
timp și în spațiu, incapabili să știe totul, suspendați în mod ridicol între două neanturi, pradă slăbiciunilor lor, supuși unei mulțimi de obligații și de necesități, mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, impetuoasă, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
arie mai amplă, cartea debutează cu o privire istorică, în căutarea definiției și a unei linii evolutive cu privire la arta narațiunii, comentariile referențiale și discursul narativ. Tranziția de la roman-histoire la roman-recherche s-a făcut prin relativizarea autorului obiectiv și a viziunii omnisciente, prin mijlocirea unor mutații antitradiționale la nivelul agenților epici: personaje, intrigă, timp, spațiu etc. Se aspiră spre un roman total, care să investigheze realitatea din cât mai multe unghiuri, deci spre un realism maximal, irealizabil practic, dar fertil ca tendință
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
-ne, este imperativ să oferim un răspuns personal dezechilibrului generat de întâlnirea lor. Nu există a treia cale, nu avem posibilitatea de a nu alege. Fenomenul "Hitler" este o posibilitate mereu reînnoită de fiecare încercare umană de apropriere a posturii omnisciente care îi revine exclusiv lui Dumnezeu. Cred că acestui sens al denaturării "modelelor de gândire religioasă" îi dă credit Kenneth Burke în paginile sale finale, constatând, de bună seamă, că, într-adevăr, o astfel de denaturare îi corupe pe cei
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
al lui M. este nu atât modalitatea de construire a psihologiei personajelor, cât modificarea atitudinii prozatorului față de temele și personajele sale. El le privește cu un ochi tot mai critic, de la o distanță confortabilă, aflat acum în postura de regizor omniscient și, de aceea, dezabuzat. Gib I. Mihăescu a reprezentat, într-adevăr [...], o putere de creație impresionantă ca elementele oarbe ale firii. De la primele nuvele și până la ultimul roman [...] am asistat la un spectacol unic de creație literară, dezbărat de orice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
însă adesea uscăciunea construcției epice, în care personajele devin simple pretexte pentru confruntări filosofico-teoretice între principii ale gândirii abstracte. Pe de altă parte, modernitatea viziunii artistice și a procedeelor romanești - tehnica monologului interior, multiplicarea perspectivelor narative și renunțarea la naratorul omniscient - îl situează pe I. în rândul deschizătorilor de drumuri într-o literatură ce păstra încă urmele șabloanelor realismului socialist. Construit ca un lung monolog interior, Vestibul este povestea unei crize de conștiință: iubirea târzie și lipsită de împlinire a unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
sine însuși pe marele fluviu al confruntărilor istorice”). Începând cu romanul Păsările, tehnica scriiturii lui I. cunoaște o schimbare semnificativă, datorată probabil în mare parte criticilor care îi reproșau neglijarea epicului propriu-zis. De-acum înainte își face apariția tradiționalul autor omniscient, care dezvăluie mobilurile mentale ale eroilor săi cu aceeași ușurință cu care descrie situațiile și fundalul istorico-social în care aceștia acționează. Tematica abordată este și ea diferită: de la problema puterii și a autorității din Păsările la fresca socială din Apa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287655_a_288984]
-
o serie de obiecții calității de narator a lui Esther Summerson. Însă, dacă am dori să o înlocuim cu cineva precum Dickens însuși, nu am putea recunoaște trăsătura fundamentală a structurii romanului Casa umbrelor, și anume contrastul dintre o perspectivă omniscientă panoramică și una subiectiv limitată. Dacă am încerca să asimilăm personalității autorului personalitatea individuală a unui narator ficțional de dragul clarității și al credibilității narațiunii, am renunța la cea mai importantă utilitate pe care o are intermedierea narațiunii: aceea de a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu zi: "Naratorul romanului acesta nu este autorul, nici figura construită în operă care ne înfruntă adesea într-o manieră foarte familiară. În spatele acestei măști se află romanul, romanul care se narează pe sine, precum și spiritul acestui roman, spiritul creator omniscient și omniprezent al acestei lumi"39. Iar în sprijinul acestei opinii Kayser face referire la fragmentul citat anterior din romanul Alesul. Este surprinzător să-l vedem pe Kayser, care a fost unul dintre primii care au făcut distincția dintre figura
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narativ. Această structură de profunzime este desigur actualizată în mod diferit în narațiunea actorială decît în cea auctorială, de pildă.) În schimb, toate categoriile care desemnează agenți de transmitere concreți fie aceștia naratori la persoana întîi, mediatori, naratori personalizați sau omniscienți, naratori auctoriali, mediatori personalizați sau reflectori se referă la alt strat, și anume la structura de suprafață, care este vizibilă pentru cititor fără vreo operație teoretică. Fragmentul din prefața romanului Alesul care a fost citat anterior este o capodoperă a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]