861 matches
-
și Filip și toată lumea, dormi Matei, cred că fratele nostru tocmai o să stingă televizorul, cred că e sfârșitul filmului ăluia și s-a făcut târziu. Și chiar nu are nici un rost să scâncești acum, Matei. 6. Mărunțișuri, vechituri, oameni și omuleți Tare trebuie să se mai bucure Mateiul mic! Cred că mușcă dintr-o plăcintă cu mere, bea sirop, citește și recitește scrisoarea primită de la Mateiul mare, mănâncă pufarin cu pumnul, ronțăie o pastilă de mentosan, suge un drops și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
se va lămuri cum arată viața și lumea douăzeci de ani mai târziu, să-i răspundă Mateiului mare! Adică să sosească deodată niște foi (dictando, veline ori în pătrățele), cu litere mari și stângace, cu desene pastelate (căsuțe, brazi sau omuleți), care să probeze că unul și altul sunt (și nu sunt) același, că atunci comunică (și uneori chiar se contopește) cu acum, că timpul e ca apa unui râu, curge într-un singur sens, dar poate fi străbătut înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
peșteri și tuneluri) ori în regrupările din înălțimile bibliotecii. Rolul principal îl jucau soldățeii. Și nu pentru că așa e-n bătălii, ci pentru că Matei le împărțea suflete mititele, câte unul pentru fiecare, iar apoi îi trata ca pe camarazii lui, omuleți cu firi, cu reacții, cu sentimente diferite. În privința revistelor cu Rahan, cum n-avea habar de orientarea socialistă a editorului, frati-miu era căzut în cap după ele. Îl adula pe sălbaticul blond, care nu prididea să fie curajos, justițiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ea, în inocența ei de mamă, să presimtă pașii hoțești, rânjetul diabolic, mâna tremurătoare și vicioasă care înșfăca pila ca pe un obiect sacru de pe policioara ei din baie (aceeași mână care osândea la moarte, fără milă, hoarde întregi de omuleți de plastic), mă ia cu amețeală și mi se înmoaie genunchii. Numai când îmi închipui cum se pot întuneca ochii albaștri ai lui Filip aflând că Rahan avea ciudatul obicei de a ieși, când ți-e lumea mai dragă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
văzut destule cazuri, le cunoaștem cu toții, nu-i așa?... Crima..., repetă Rowe În șoaptă, cu amărăciune. Nu se simțise niciodată sigur de ceva, ca omul acesta. — Se spune că, nu-i așa, răul nu poate aduce nimic bun. — Baliverne! rînji omulețul. Morala creștină! Dumneata ești un om inteligent. De aceea, te Întreb: ai respectat vreodată Întocmai această poruncă? — Nu... nu..., răspunse Rowe. — Firește că nu! Am luat noi informații despre dumneata, dar chiar și fără ele aș fi putut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mai deprimantă decît scepticismul ei. Întreaga poveste devenea parcă o glumă, cu neputință de luat În serios. Nu, nu-mi amintesc nimic altceva, răspunse Rowe. Hilfe se uită pe fereastră. — Vino Încoace puțin, domnule Rowe, spuse el. Îl vezi pe omulețul acela cu o pălărie maro, ponosită? A sosit imediat după dumneata, și parcă așteaptă... Uite-l cum se plimbă de colo pînă colo. Se preface mereu că-și aprinde o țigară, dar o face prea des. Iar acum cumpără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe Încercă să-i explice: — Nu despre asta e vorba. Mie nu-mi trebuia cozonacul lor, dar sînt sigur că au Încercat să mă omoare. Știu că pare neverosimil acum, În plină zi, dar dacă l-ați fi văzut pe omulețul acela infirm turnîndu-mi laptele În ceașcă și așteptînd cu ochii țintă la mine, În vreme ce fărîmița felia de cozonac... — Și chiar credeți, spuse domnișoara Hilfe, că prietena reverendului Topling... — N-o asculta! o Întrerupse Hilfe. Da, de ce nu ar fi implicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
M-am dus la doamna Bellairs... — Treaba dumitale! Mie să-mi spui unde-i Jones, am nevoie de el! — Cineva a fost asasinat... — Cum?! — Iar poliția crede că eu sînt criminalul... Rowe auzi un oftat la celălalt capăt al firului. Omulețul acela agil, care plutise toată viața pe ape tulburi, dar liniștite, ale unor banale adulteruri și scrisori compromițătoare simțea că e tîrÎt spre adîncurile bîntuite de peștii cei mari. Știam eu de ce nu vreau să mă ocup de cazul dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un soi de satisfacție. Ștergîndu-și o mică urmă de găinaț de pe haină, adăugă: Va să zică, n-aveți un cine stie ce simț al sublimului, sau... al ridicolului. — Probabil, pentru că prefer natura omenească În simplitatea ei, răspunse Rowe. — Știu ce vreți să spuneți, chicoti omulețul. A, credeți-mă, făceau ei loc și pentru natura omenească În peșterile alea. În fiecare dintre ele era de găsit și cîtea o canapea confortabilă! Nu uitau niciodată de canapeaua confortabilă. Rowe simți din nou răsuflarea puturoasă a entuziasmatului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
place să mai schimb cîte-o vorbă cu cineva, mai ales În zilele noastre, cînd oamenii nu prea au timp de vorbă, fiind veșnic siliți să alerge dintr-un adăpost În altul. — Dormiți Într-un adăpost? — La drept vorbind, da, spuse omulețul, cu aerul că-și mărturisește o manie. Mi-e prea frică de bombe. Numai că Într-un adăpost nu prea se poarte dormi. (Părea și mai bătrîn din pricina valizei, prea grea pentru el.) Unele persoane sînt lipsite de cuviință, știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
picolo prin niște coridoare nesfîrșite, luminate de lămpi Îngropate În perete; Rowe se simțea ca pe coridorul unui transatlantic uriaș, dar În loc de stewarzi și stewardese văzu o femeie În capot și papuci roz, care traversează coridorul, țipînd, iar apoi un omuleț bondoc, cu o pălărie de melon, care, zărindu-i, se grăbi să se afunde În hățișurile imensului imobil. — Ai un ghem de sfoară pe care-l desfășori? Îl Întrebă Rowe pe picolo, gîfÎind sub povara valizei, pe care acesta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dar mult prea Încet astfel Încît nu putea fi sigur că Înțelesese bine. Pe poarta „Pavilionului special“ ieși un individ Îmbrăcat Într-un halat alb, aidoma celui purtat de Johns cînd era de serviciu, deși mai puțin curat. Era un omuleț cu o mutră arogantă și niște umeri diformi, uriași. La iaz! Îi spuse Johns. Omulețul clipi din ochi, dar rămase locului, măsurîndu-l pe Digby cu o curiozitate obraznică. Făcea parte, desigur, din personalul „Pavilionului special“, nu din cel al grădinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Pavilionului special“ ieși un individ Îmbrăcat Într-un halat alb, aidoma celui purtat de Johns cînd era de serviciu, deși mai puțin curat. Era un omuleț cu o mutră arogantă și niște umeri diformi, uriași. La iaz! Îi spuse Johns. Omulețul clipi din ochi, dar rămase locului, măsurîndu-l pe Digby cu o curiozitate obraznică. Făcea parte, desigur, din personalul „Pavilionului special“, nu din cel al grădinii, căci mîinile și halatul lui păreau pătate cu tinctură de iod. — Trebuie să ne grăbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
primejdii trecuseră; rămînea doar aceea a unui proces pentru asasinat. Rowe ședea pe scaun, cu ochii spre fereastra prin care se vedea acum un cer de culoarea oțelului din care se auzeau claxoanele primelor taxiuri. La un moment dat, un omuleț rotofei, Îmbrăcat Într-un sacou la două rînduri, deschise ușa și Întrebă aruncîndu-i o privire distrată: — Unde-i Beale? Și dispăru pe dată, fără să aștepte răspuns. Dinspre Tamisa se auzi sirena unui vapor, ca strigătul unui animal rănit. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vag miros de scrumbie afumată. Grăsunul apăru din nou, În mînă cu formularul pe care Rowe Îl completase la intrarea În clădire. Avea o față rotundă și cam mare, Împodobită cu o mustăcioară blondă. Va să zică, dumneata ești domnul Rowe? spuse omulețul, cu asprime În glas. Ne bucură că ai venit, În sfîrșit, să ne vezi. Apăsă pe un buton, și peste cîteva clipe În Încăpere intră un polițist În uniformă. — Beavis e de serviciu? Îl Întrebă grăsunul. Spune-i să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de nimic - În afară de cîteva frînturi din copilărie. Mi s-a spus că mă cheamă Richard Digby. La Început nu mi-am recunoscut nici măcar chipul din fotografie. Știți, din pricina bărbii acesteia... — Acum, Însă, nădăjduiesc că ți-ai recăpătat memoria! Îl Întrerupse omulețul, cu o undă de ironie În glas. — Îmi amintesc cîte ceva, dar nu prea mult. — Comodă memorie! — Încerc să-mi amintesc, ca să vă spun tot ce știu, replică Rowe indignat. Credeam că, potrivit legilor englezești, orice om e socotit nevinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tot ce știu, replică Rowe indignat. Credeam că, potrivit legilor englezești, orice om e socotit nevinovat, pînă la proba contrarie. SÎnt gata să vă spun tot ce-mi amintesc În legătură cu asasinatul acela, dar să știți că nu sînt un asasin. Omulețul zîmbi și, după ce-și scoase degetele de sub coapse, prinse să le examineze. Apoi le vîrÎ la loc și spuse: — E foarte interesant ce ne spui dumneata, domnule Rowe... Vorbești de un asasinat, dar eu nici nu ți-am pomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
revăzu În gînd fața lui tinerească, plină de Însuflețire, și simți parcă În Încheieturile degetelor lovitura pe care i-o dăduse atunci. Nu, nu-l va trăda! — Nu-mi amintesc cine, spuse el. — Afacerea asta nu ne privește, Beavis, oftă omulețul. Am face mai bine să-l ducem la biroul 59. Și Îl chemă la telefon pe un anume Prentice. — Noi vă trimitem Întruna clienți și dar voi nu ne trimiteți pe nimeni! se plînse el la telefon. Rowe se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se simtă un om liber și se bucura că nu săvîrșise nici o crimă și că memoria Îi revenea la fiecare pas. Voia să pună mîna pe cozonac! exclamă el deodată, izbucnind În rîs. — Păstrează-ți cozonacul pentru Prentice! Îi răspunse omulețul, pe un ton acru. El e suprarealistul nostru! Intrară Într-o cameră aproape identică, dintr-o altă clădire, unde dădură peste un individ Într-un costum de tweed, cu o mustață sură. Pleoștită, după moda epocii eduardiene. Ședea pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul mototolit; expresia aceea caracteristică unui om obișnuit să i se dea peste nas; cutele din jurul ochilor blazați - toate astea Îi risipiră Îndoielile. — Detectiv particular, exclamă el. — Ai ghicit de la prima vedere. Totuși, omulețul ăsta anonim avea un nume... — Jones, presupun, zise Rowe zîmbind. — Orice-ai spune, domnule Rowe, Între dumneata și omul acesta - să-i zicem Jones - există o asemănare. Amîndoi ați dispărut. Numai că dumneata te-ai Întors. Ascultă, Beavis, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fost, oricum, recunoscător. Poate că m-aș fi Împușcat... Pe cînd acum..., acum o să-ți spun pe gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o pălărie ponosită trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
gratis! Și scutură din cap uitîndu-se În oglinda de la toaletă. — Nu vreau să aud nimic! exclamă Rowe depărtîndu-se. În clipa aceea văzu un omuleț cu o pălărie ponosită trasă peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se ghemui la pămînt, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
peste urechi, coborînd șontîc-șontîc scările spre toaletă. — Urîtă noapte, urîtă! mormăi omulețul. Fața lui palidă exprima o scîrbă fără margini. În clipa cînd Rowe ajunse la primele trepte, o bombă Începu să se rostogolească pe scară cu un zgomot infernal. Omulețul Își Încheie În grabă nasturii și se ghemui la pămînt, ca și cum ar fi vrut să sară. Hilfe se sprijinise de marginea unei chiuvete și asculta, cu un zîmbet amar și parcă nostalgic, ca și cum ar fi auzit glasul unui prieten ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
se sprijinise de marginea unei chiuvete și asculta, cu un zîmbet amar și parcă nostalgic, ca și cum ar fi auzit glasul unui prieten ce pleca pentru totdeauna. Rowe stătea pe prima treaptă, În așteptare: bomba venea de-a dura spre ei. Omulețul se ghemui și mai mult În fața pisoarului. Șuierul păru să se potolească, apoi bomba explodă, făcînd să se cutremure pămîntul sub picioarele lor. După care se așternu o tăcere grea, curmată doar de fîșÎitul molozului ce se scurgea pe trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
aceleași poziții - șezînd, ghemuindu-se, sau În picioare ca la fotograf. De data asta, bomba i-ar fi făcut praf dacă ar fi explodat mai aproape; dar ea trecu fîsÎind, și explodă mai departe. — Sper c-au să Înceteze! spuse omulețul cu pălărie. În aceeași clipă, apa Începu să curgă În toate pisoarele. Pe scară, praful plutea ca o ceață deasă și mirosea a metal Încins - un miros mai tare decît cel de amoniac. Rowe Începu să urce treptele. — Unde te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]