KorAP: Find »[drukola/base=ondină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...10 >

244 matches

Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779

în dar ceea ce au primit tot de la noi. − Ții minte că Minos trebuia să-i sacrifice lui Poseidon taurul superb trimis lui de zeu din adâncul mării? Parșivul! Refuzând să-l mai dea înapoi, și-a furat practic darul, căzu Ondine pe gânduri. Trees cochetă mai departe cu imaginara situație evocată: − Ce se întâmplă când o parte din misterul tău încă neîngrădit de forme îți năvălește în lumină prin privirea unui artist primit în ospeție intimă? Ei, bravo lui dacă revine

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
aduce între tâmple o viziune descompusă, oribilă? Sau - vai de mine! - dacă e total incapabil până și să se lanseze în căutarea comorilor adâncului? − He, he! Măcar un dar oribil îți dă prilejul să te vomezi purificator, fu de părere Ondine, căci în definitiv erotismul e-o șansă de renaștere pe care ți-o acorzi prin primirea în trup a "moașei" masculine, ca să-i zic așa... Dar cei mai mulți bărbați nu găsesc nici o viziune măiastră și revin la suprafață anoști ca ascensoarele

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
declar mulțumită și suprim energic dizidența lăuntrică, așa cum ți-am mai spus. Pe părțile ascunse, oferite doar aleșilor, femeile ar trebui să-și tatueze deviza: "găsește-mă sau pierde-te!" Printre hohote, se hotărâră să-și reia locul în fața gravurii. Ondine propuse: − Uite, mergi încet către ea, nu te grăbi; privește-o atent și spune-mi: de unde izvorăște lumina ei interioară? Care e pata cea mai senină care-ți apare ție de aici? − Mm... chipul femeii de pe cal, răspunse Trees. De sub

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
apare ție de aici? − Mm... chipul femeii de pe cal, răspunse Trees. De sub costumu-i de lumină, torera înseninează scena cel mai abundent. Ce frumoasă e! Îmi pare că are trăsăturile lui Marie-Thérèse, descoperi ea când distanța îi permise. − Ei, vezi? triumfă Ondine, emoționată. "Avea o seninătate care însenina", ar zice Nietzsche. Aici voiam s-ajung, la ideea femeii ca far: nu costumul de lumină purtat de ea, nu rolul jucat, ci chipul ei adormit și sânii dezveliți după moda Cretei arhaice sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
insufla mâinii tot felul de elanuri imprevizibile. La urma urmei, care dar nu e o armă?" se întrebă Trees în sinea ei. Desprinzându-și privirile de gravură, lucirile obiectelor din sala muzeului o întâmpinară cu o neinocență expectativă. Tocmai atunci Ondine o întrerupse: − Vreau să fiu armă, nu instrument; pricepi? − Dar arma nu e și ea un instrument de împărțit suferință și moarte? veni replica. − Nu. Ea e liberă, pieptănată lis întru ascuțire de lucrurile în mișcare pe lângă ea, dar în

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
o slujească - atât de pasiv încât frizează inocența. Neclintit, depersonalizat, epurat de agitația pasiunilor, fraternizat funerar cu victima, marele stil iese la iveală în primirea finală a adevărului. La apogeu, arta își disimulează măiastru artificiul în înțepenirea asta impunătoare, recită Ondine cu ochii pierduți în gol. − Doamne, ce ți-au făcut legumele alea pe care atât le-ai grădinărit prin Centrul de asistență socială? Mă înspăimânți! strigă Trees. − Ei, asta-i! N-are nici o legătură. Am aflat lucrurile de care-ți

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
căci odată intrat în explorări, ele te-ar înghiți de viu. Ce idee! Cam sărise calul în cultivarea dubiilor, își zise. Testată maniacal, libertatea sigur s-ar pierde; asta e tentația periculoasă a celor ce abia au dobândit-o, ca Ondine. Ca să mai scape de imaginea ei, o persifla, numind-o Madame Touche-à-tout, superficială, incapabilă de-a face ceva ca lumea cu viața ei suptă în toate direcțiile de nenumărate "eliberari". Era prea ocupată cu eliberarea ca să mai fie liberă. Încerca

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
duble împunsături: una în stomac, de la curry-ul prea iute amestecat de bucătarul indian în chiftelele de ceapă din seara precedentă, și alta în subconștient, de la visul straniu ce tocmai luase sfârșit. Căută îndelung prin pat căldura primitoare a trupului lui Ondine, ca un om ce abia învață să înoate în vastitatea intimidantă a singurătății. Cum nu o găsi, în cele din urmă se hotărâ, fără tragere de inimă, să se ridice și să se pregătească pentru o nouă zi de lucru

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
ascultat obsesiv de tatăl ei. Când izbucnea furtunos corul umbrelor și vocea fantomei tuna "sieben Jahre sind vorbei"6, tatăl închidea ochii, plonjat în delirul unei făptuiri imaginare ce-și așteptase până la exasperare realizarea. Cândva, îi destăinuise că numele de Ondine se inspira din opera wagneriană: tatăl ar fi dorit-o purtătoarea eroului înspre izbăvire, călăuzitoarea lui afară din învolburata nedeterminare. Cu alte cuvinte, Ondine era valul bun ce scoate rătăciții la liman. Așa se-înfiripase, în imaginația lui de părinte

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
delirul unei făptuiri imaginare ce-și așteptase până la exasperare realizarea. Cândva, îi destăinuise că numele de Ondine se inspira din opera wagneriană: tatăl ar fi dorit-o purtătoarea eroului înspre izbăvire, călăuzitoarea lui afară din învolburata nedeterminare. Cu alte cuvinte, Ondine era valul bun ce scoate rătăciții la liman. Așa se-înfiripase, în imaginația lui de părinte emaciat de ezitări, viziunea de larg consum a copilei angelice ieșind în calea temerarului navigator spre a-l conduce la țărmul unui destin mai

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
a născut; dar orice învăț își are dezvățul și orice învățător dezvățătorul, la fel cum și orice lucru înnăscut stă sub semnul relativului, funciar pândit de renașteri. Transparența lacrimilor îneacă în nedistincție durerea sau bucuria din care ele provin; pe Ondine, viziunea spectrului o lăsa mereu cu ochii plini de confuza umezeală sărată. Sincer vorbind, l-ar fi dorit statornicit, dar fără sacrificii derezonabile; voința ei fusese întărită de sloganul "keep trying" tradus în olandeză, provenind din și ținut eficace în

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
olandeză, provenind din și ținut eficace în frâu de sensibilitatea socială a timpului ei. Ea reprezenta la superlativ măsura în care controlul social poate inculca în individ determinări de sine refuzate de destin. Pe harta supărător de nestatornică a emoționalului, Ondine ocupa, în raport cu sentimentul oceanic, poziția Mării Nordului, zăgăzuită în pierdere de vaste amenajări hidrografice, și totuși expusă redutabil insondabilului larg. Împotriva intruziunilor fantomatice, care anunțau scurgerea unui nou interval din timpul de gândire alocat deciziilor majore, își găsise refugiul în mondenitate

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
din urmă, să-l potolească. E indispensabil de stabilit o punte cu exclusiviștii îndârjiți, și tot rafinamentul în terapie e să le câștigi încrederea. Că puntea s-ar preta la traversări în ambele sensuri era o eventualitate neglijată inițial de Ondine. De parcă neidentificarea unei probleme ca problemă ar putea și ea, la rândul ei, constitui chiar mai mult de jumătate din soluție. Nimerise pe plaja de nudiști de la Cap d'Agde tot din considerente terapeutice, însă de data asta din grijă

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
atunci când e făcut ostentativ și-n public. Își luau sub braț jocurile cu reguli numai de ei știute, le puneau în cutii frumoase precum Capela Sixtină, și se retrăgeau, lăsându-le subversiv în urmă dinaintea porților zăvorâte ale liniștii publice. Ondine se dădea în vânt după cutii și cutiuțe; citise pe undeva că ar fi o nevoie planetară, întrucât conțin "unul din locurile unde se formează, se ascunde și-și urzește vicleniile destinul"7. Dacă pe fundul cutiei Pandorei, își zice

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
autoexcluderea să fie, totuși, perfect posibilă. S-ar mai fi priceput și să conducă abil discuția înspre ceea ce, cu o îmbujorare, ar fi trădat ca fiind de interes deosebit pentru ea: "îți place apa de mare?" Adică valul, unda, ea, Ondine, mediul zbuciumului și navigației la care căpitanul excela. O fi fost el nefericit, dar făcând până la refuz ceea ce-i plăcea, perfecționându-și neîncetat meșteșugul; "cum o mai fi și asta?" se întreba, nu fără jind, femeia. Oricât încercase, nu se

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
că poate era născută să fie armatoare de noi corăbii, ca Sfânta Isabella de Castilia, nu manager prin șantiere de reparații sociale. Dar nu prea îndrăznea să admită nici față de ea însăși suveranitatea reziduală ce-o bântuia, tulburându-i transparența ondină; dictatul slăbiciunii suprimă forme dizidente de expresie individuală a exigențelor. Să-l salveze pe căpitan de la damnațiune nu-i stătea în puteri - afară de cazul în care el ar fi reușit să-i dovedească, într-un fel oarecare, contrariul. Pe ce

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
el, în realitatea-i de fosilă vie, mai fantomatic decât orice fantomă și mai căpitan printre spectre? Un îndârjit al incluziunii, coelacantul ăsta, un mijlocaș neînduplecat, un anti-extremist exemplar. I-o fi fost, oare, frică de el căpitanului? se întreba Ondine, în vreme ce, dedesubtu-i, Rică își ademenea cu cântec către sine puterile-i risipite. Viața care nu vrea să dispară și moartea care nu vrea să apară fățiș or fi ele din aceeași stofă? N-ar fi frumos dacă toate viețuitoarele s-

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
așa încât disconfortul creat de el să pară mai obiectiv. E vorba de tact, mă-nțelegi? Îngăduința intră în pierderile calculate ale omului cu acces la rațiuni sociale mai înalte. Recita fără convingere litania searbădă menită să-i aureoleze ceva ce Ondine numise cândva o putință inumană de a îndura, mai potrivită vitelor de povară. Asta se petrecuse chiar înainte ca ea să-l părăsească, aidoma unui toreador ce refuză să-și strice mâna pe un taur împăcat cu jugul. Sondase îngăduința

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
de inimaginabile suplicii al unei imortalități pentru uzul muritorilor de rând. Asta admițînd că ar fi crezut cu-adevărat în furt și în miraculoasa lui putere de regenerare, ceea ce nu era defel cazul. Ar fi dorit s-o dorească pe Ondine mai presus de sine și de legea ce-l definea, s-o dorească barbar, ilicit, suveran de nepăsător față de restul lumii, vertebrat doar de pasiunea-i egoistă, capabil de pustiirea a tot ce i-ar fi stat în cale, demn

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
temporală a umanului - faptul că efigia noastră în prezență apare pe o monedă virtuală făcută din acel inestimabil aliaj de absență și așteptare propriu gândului. Indiscutabil, Ian era omul meritului, temător să aspire altfel decât imaginar la ardențe nemeritate, iar Ondine știa asta; după înecul transgresiunii fantasmate în penibile bâlbâieli gestuale, ea îl mângâiase consolator, fără reproșuri, cu o înțelegere devastator de maternă. Ca orice practică, și nelegiuirea cere exercițiu, dăruire. El nu știa să-și exprime furia, și cu atât

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
Profundă până la pânza freatică vitală a transgresiunii, își spunea că dar din dar se face -, iar dacă din dar nu se poate, atunci din furt prometeic. A dărui era infinit mai important decât a avea ce dărui. Ce nu bănuia Ondine era că îngăduința lui Ian s-ar fi dorit expectativa alertă a unui imbold irezistibil la acțiune: unificarea unei hoarde de afecte cutreierând încă în risipire pe aiurea și destinate să-l împungă cu lăncile lor afară din așteptare. Arhitectul

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
încă prea slab, prea depărtat, ar fi putut-o ordona fluent și coeziv. Se imagina pândind o situație a cărei noimă palpabilă să-l străbată fulgurant, improvizându-și-l cumva ca nerv cu unică folosință. Și în mod sigur și Ondine făcea parte din acest ansamblu obscur încă de venit, de vreme ce doar ea îl împuternicea și desputernicea alternativ, mai mult într-un ritm al netraiului decât al traiului; dar restul combinației se obstina să rămână dincolo de orizont, la ceasul viitor al

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
de case, îi sugeră interlocutorul său. X Partea delicată în abordarea spectrelor e că ele nu au un loc al lor anume, ci îl împrumută pe-acela al unor lucruri palpabile de prin preajmă, cu care se întrepătrund. Visul lui Ondine cu ochii deschiși pe plaja din Cap d'Agde nu făcu nici el excepție: chipul imaterial al bărbosului Olandez zburător se întâmplă să cadă, ca o umbră aruncată prelung din lăuntrul insondabil al femeii, asupra lui Rică cel interceptat de

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
pe fundul căreia zăcea, așa cum se cuvine la inaugurarea unei dinastii mai favorabile a norocului împărat. Trânti femeia pe nisip și se aruncă asupra ei, după tehnica-i deprinsă în hârjonelile cu Marieta. Prin degete i se scurseră fulgere olimpiene. Ondine simți că timpul așteptării s-a sfârșit și, scuturându-se din răsputeri de o reziduală mlaștină de inhibiții transmisă ereditar, primi botezul urgiei lui cu toate pânzele sus. Se prinse energic în joc, antrenându-și agresorul într-o rostogolire suplimentară

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
unei incinte asediate, se pot imagina modalități susceptibile de-a crea un asemenea efect de sucțiune încât asediatorii abia ar prididi cu prinderea de orice lucru în stare să le ofere o priză cât de cât eficace. Propriu-zis, nu învolburata Ondine îi tăie setea lui Rică, ci mult mai adânca ei sete de altceva, stârnită acum irepresibil înlăuntru-i. Această lipsă se lăsase zăgăzuită cam de-o viață întreagă, sorbitură cu sorbitură, strecurându-se astfel neobservată în făptura ei; așa că nici

[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]