326 matches
-
Călinescu, Un fel de jurnal, 1973-1981, Editura Polirom, anul 2004 "Din nou conștiința exilului lingvistic, iscată de faptul că vorbesc englezește cu Matthew care la 24 august a împlinit doi ani. Engleza mea este lipsită de spontaneitate, de interjecții, de onomatopei, de tot ce mi-ar trebui ca să comunic cu un copil; o limba literară și matură, dar fără rădăcini" Are deplină dreptate profesorul de literatură, ce optimist eram la început! Eu mi-am dat seama că vorbesc o limbă franceză
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în a-l stigmatiza pe cel care nu le vorbește limba, decretată singură și unică, ci se mulțumește cu sunete greu de auzit și imposibil de înțeles - să reamintim că, etimologic, termenul „barbar” se referă la cineva care bolborosește niște onomatopee incomprehensibile -, grecii recuză pe oricine nu-i de-al lor. Departe de imaginea simplificată și excesiv de optimistă a unui grec cosmopolit, cetățean al lumii, tolerant, democrat - democrația greacă cuprinde mai puțin de o zecime din populație: cetățeni îcu excepția femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
rolul ei este unul activ, dar fără a influența reacția copilului la stimulii sonori. La 3 luni după implant și logopedie intensivă, copilul pronunță: pa, po (pui), brr (mașină), apa, papa, apte (lapte), bobo (bomboană)...,recunoaște 60 de cuvinte după onomatopee ex. vacă, porc, pui cocoș, gâscă, rață, avion, tren, mașină...și localizează părțile corpului: nas, ochi, gât, păr, mână, picior... Testarea psihologică a decurs cu ușurință, datorită faptului că subiectul înțelegea foarte bine (atât prin instrucție verbală, cât și prin
Rolul echipei audiolog-psiholog-p?rinte ?n evaluarea copilului cu implant cohlear-studii de caz by Adriana Conea () [Corola-publishinghouse/Science/84050_a_85375]
-
realizării comunicării orale inteligibile. În acest sens, ortofonia urmărește: - formarea și exersarea mișcărilor respiratorii necesare în procesul vorbirii; - exersarea organelor fonoarticulatorii și pregătirea acestora pentru emiterea/impostarea sunetelor; - educarea sensibilității vibrotactile și interacțiunea analizatorilor; - emiterea și formarea vocii (exerciții cu ajutorul onomatopeelor și palparea laringeală); - emiterea și automatizarea pronunțării sunetelor; în paralel se realizează și corectarea erorilor de pronunție, coarticularea, ordinea de emitere a sunetelor; - învățarea și asimilarea elementelor prozodice ale limbii (ritm, accent, intonație); - metodologia educării auzului și tehnica protezării (indicații
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
în a-l stigmatiza pe cel care nu le vorbește limba, decretată singură și unică, ci se mulțumește cu sunete greu de auzit și imposibil de înțeles - să reamintim că, etimologic, termenul „barbar” se referă la cineva care bolborosește niște onomatopee incomprehensibile -, grecii recuză pe oricine nu-i de-al lor. Departe de imaginea simplificată și excesiv de optimistă a unui grec cosmopolit, cetățean al lumii, tolerant, democrat - democrația greacă cuprinde mai puțin de o zecime din populație: cetățeni îcu excepția femeilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vagi care variază în funcție de epoci, de genurile și curentele estetice respective. În literatura modernă, fiecare autor tinde să-și inventeze propriile norme, pentru fiecare text în parte. Astfel, în Nord, Céline folosește italicele atât pentru cuvintele germane, cât și pentru onomatopee: (a) Wirtschaft, cârciuma, am mai zis, acolo nu merită să încercăm, toți antinaziștii sunt înăuntru, și anticolaboraționiștii feroce... bineînțeles nu zic nimic când trecem, dar crapă ușa și pflaf! pflaf!... stupesc! lung!174 (b) ...strigă cineva! ... pe noi ne strigă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să urce!... Dacă n-o fi Hjalmar? La tobă acum! drrrrr! ... Ăsta e el?175 Mai cooperant decât Mérimée, naratorul traduce în trama textuală cuvintele germane (de exemplu "Wirtschaft, cârciuma"); însă prin italice el le pune pe același plan cu onomatopeele, ca și cum cuvintele dintr-o limbă străină și zgomotele ar face parte din aceeași categorie. Regăsim aici obsesia muzicii atât de caracteristică esteticii lui Céline. Ceea ce în scris este marcat prin ghilimele sau prin italice poate fi evidențiat la oral printr-
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
interzic trecerea de la un discurs direct la un discurs indirect (I) sau revenirea din discursul indirect la un enunț în discursul direct (II). De pildă: (I): unele elemente care figurează în discursul direct nu pot fi transpuse în discurs indirect: onomatopeele, interjecțiile, vocativul, exclamațiile, enunțurile neterminate, unele cuvinte în limbă străină etc. * Mi-a spus că brrr! Mi-a spus că așa om! * Mi-a spus că Jean este cel mai ... Imposibilitatea reiese tocmai din proprietățile fiecărei strategii de citare: doar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rând, ci păreți fii de crai cu toiagul domniei". 48 *Pentru versiunea românească, ediția deja citată, p. 110, I (nota trad.). 49 Să adăugăm vorbirea ciudată a celui care vine din altă parte. Barbarii continuând etimologia acestui cuvânt construit prin onomatopee vorbesc un "blablabla", adică sunt străini și lingvistic și cultural, cu o aparență uimitoare, cu accent ciudat. 50 Hans-Dieter Bahr, Die Sprache des Gates. Eine Metaethik, Reclam Verlag Leipzig, 1994. 51 *Pentru versiunea românească, ediția deja citată, p. 110, I
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
șleau, ca lui Edgar Allan Poe, nu te uita la deosebiri Ce înseamnă acel nenorocit "Nevermore"? În fond, acest "Niciodată", intraductibil, Pe care prin universități și laboratoare naivii Încearcă să-l traducă electronic, S-ar putea să fie o simplă onomatopee, o interjecție care ți-a scăpat întâmplător, Văzându-l ahtiat după răspunsuri capitale. Oricum, cuvântul e antologic, ai intrat în istorie Cu un singur cuvânt, acest "Nevermore" (...). De ce taci? Ți-ai impus că nu caști pliscul de teamă Să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
identificat cu semnificantul lui Saussure sau reprezentamenul lui Ch. S. Peirce, și referentul său extern - obiectul lui Peirce sau semnificația lui G. Frege. Chiar dacă în partea a treia a dialogului, Platon dezbate redarea naturală a numelor prin materialitatea sunetelor (adică onomatopeele, situație la care reduce Saussure caracterul motivat al semnului lingvistic) problema de fond este potrivirea numelui cu esența lucrului (ousia). Atunci când se pune problema numirii nepotrivite a lui Hermogenes, Cratylos răspunde că acesta nu este numele lui Hermogenes, ci un
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
însă rămâne artă în măsura în care refuză să imite zgomotele naturii, deși ar putea-o face cu mai multă izbândă decât oricare altă artă. Literatura, în sfârșit, nici ea n-o imită. Rarele cazuri în poesie sunt specificate aparte cu numele de onomatopee. Se poate vorbi de o imitație în romanele naturaliste și în dramele și comediile de aceeași marcă. Ele însă reprezintă valori cu totul inferioare față de capodoperele literaturii universale, dintre care nici una nu c naturalistă. Prin urmare, din punct de vedere
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
crede în barbarie." Claude Lévi-Strauss, Rasă și Istorie Pentru grecii și romanii Antichității, termenul barbar desemna popoarele care nu țineau de civilizația lor, care nu le vorbeau limba, care nu reușeau să le-o înțeleagă; bolboroseală ininteligibilă, bla-bla-bla plin de onomatopee (barbar), graiul lor nici nu părea a fi un grai, ci un fel de gângurit fără noimă. După Lévi-Strauss (Rasă și Istorie), cuvântul "barbar" trimite, din punct de vedere etimologic, la ciripitul nelămurit al păsărilor. Fie el egiptean sau hun
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
transmisă copiilor utilizând teatrul de masă. Astfel, am confecționat o machetă care constituia cadrul de desfășurare al acțiunii: personajele (realizate din carton, vată, plastilină) erau prezentate cu mișcări specifice fiecăruia, simultan cu expunerea educatoarei. Deoarece această poveste este bogată în onomatopee care permit realizarea unor exerciții de pronunție corectă, am urmărit ca în activitățile de fixare a conținutului povestirii să antrenez în mod deosebit copiii care prezentau defecte de pronunție. În acest sens, am valorificat textile tuturor basmelor indicate în programă
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
și zgomote din natură.” (vol.I, p. 421). Spre deosebire de poziția exprimată în edițiile precedente, ediția din 2005 a Gramaticii Academiei subliniază caracterul eterogen al acestei clase de cuvinte (vol.I,p.657) și face distincție explicită între interjecții propriu-zise și onomatopee. (Idem, p.658) Dacă se încearcă stabilirea identității proprii a interjecției, cu aceleași criterii ca în cazul celorlalte unități lexico-gramaticale, numai din punct de vedere morfologic și prozodic, s-ar putea vorbi de particularități comune cuvintelor numite interjecții; toate sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bâzz!, cotcodac!, cucu!, ham-ham!, miau! etc. bang!, buf!, fâș!, scârț!, vâj!, zdup!, svârr! etc. Prin structura lor, ca unități lexicale, termenii din toate cele trei categorii pot fi: • termeni simpli: ah!, ei!, st!, hai!, iată!, cucu! • termeni compuși, mai ales, onomatopeele: gogâlț-gogâlț, hodoronc-tronc!, cotcodac!, tic-tac! etc. • locuțiuni: vai de mine!, ia te uită! 2. Interjecțiile sunt specifice comunicării pe cale orală. Din punct de vedere deictic, termenii afectivi aparțin sferei locutorului, manifestare a funcției expresive, în varianta ei emotivă: „-Of! jupânneșică, of
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a „semanticii” lor ca semne lingvistice distincte în sistemul limbii și prin distincțiile de natură deictică, în raportul dintre limba orală și trecerea ei în limbajul scris, termenii numiți interjecție se pot grupa în două categorii: • interjecții (afective și volitive) • onomatopee 3. Din punct de vedere sintactic, specificul interjecției de clasă de semne lingvistice distincte în sistemul limbii se constituie în continuitatea naturii deictice (apartenența la limbajul oral) și a trăsăturii prozodice (caracterul exclamativ) și întărește deosebirea dintre cele două categorii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fie prin intonație interogativă: „-Dumneata vrei să mergem la plimbare... -Ei! da... -Ei! eu merg bucuros, da’ numa călare merg... Ei? -Ei? -Ei? ia-mă dumneata în cârcă...” (I.L. Caragiale) Tot enunțuri neanalizabile - termeni ai unor enunțuri complexe - realizează și onomatopeele înscrise în stil direct: „Și pornind eu cu demâncarea, numai ce și aud pupăza cântând: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Onomatopeele, cele descriptiv-narative, realizează funcția de predicat, în enunțuri marcate exclamativ: „Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-Ei? -Ei? ia-mă dumneata în cârcă...” (I.L. Caragiale) Tot enunțuri neanalizabile - termeni ai unor enunțuri complexe - realizează și onomatopeele înscrise în stil direct: „Și pornind eu cu demâncarea, numai ce și aud pupăza cântând: -Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!” (I. Creangă) Onomatopeele, cele descriptiv-narative, realizează funcția de predicat, în enunțuri marcate exclamativ: „Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră.” (I. Creangă) Au aceeași poziție sintactică interjecțiile volitive, care realizează, ca și onomatopeea, funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă) Onomatopeele, cele descriptiv-narative, realizează funcția de predicat, în enunțuri marcate exclamativ: „Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el, zvârr! cu o scurtătură în urma noastră.” (I. Creangă) Au aceeași poziție sintactică interjecțiile volitive, care realizează, ca și onomatopeea, funcția de predicat: „Hai în codrul cu verdeață / Und-izvoare plâng în vale.” (M. Eminescu) „Iată ce învăț eu de la dascălii mei, de la albine.” (M. Eminescu) Asimilabile prin funcția lor lingvistică (declanșează sau asigură desfășurarea actului de comunicare) interjecțiilor volitive, termeni
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
huștiuluc! și eu în știoalnă, de-a cufundul, să prind pe dracul de-un picior...” (I. Creangă) Când realizează funcția sintactică de predicat (interjecțiile volitive și onomatopeice) dezvoltă câmpuri semantico-sintactice asemenea verbului, în funcție de caracteristici antitetice: personal-impersonal, tranzitiv-intranzitiv. Prin natura lor, onomatopeele au un punct de plecare, o „cauză”, asemeni verbelor personale; ele au (sau pot avea) un subiect sintactic, de „persoana” a III-a: Interjecția rămâne invariabilă în funcție de persoană, dar poate intra, ca predicat, în relația sintactică cu un subiect de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în gândul meu.” (I.L. Caragiale) Interjecția volitivă hai, haide, asimilată, în limbajul popular, verbului (de la care preia și dezinențe de persoană și număr: haidem, haideți), poate fi determinată și de un complement sociativ: „Hai cu mine la fântână!” Mai ales onomatopeele dar și interjecțiile volitive, precum și unele interjecții afective își pot extinde câmpul semantico-sintactic prin construcții sintactice dezvoltând variante ale funcției de circumstanțial: „Dracu, neavând ce-i face, huștiuluc în iaz!” (I. Creangă) „Asemeni cel mijlociu, țuști! iute sub un chersin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lui Grammont i s-ar putea reproșa că este pur subiectiv, nu se poate tăgădui că există totuși, în fiecare sistem lingvistic dat, ceva ce s-ar putea numi "fizionomia" cuvintelor, un simbolism al sunetelor mult mai răspândit decât simpla onomatopee. Nu încape îndoială că combinațiile și asociațiile sinestezice sunt foarte frecvente în toate limbile și că aceste corespondențe au fost, cum era și normal, exploatate și prelucrate de poeți. Ideea dintr-o poezie ca binecunoscuta poezie a lui Rimbaud Les
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
în a-l stigmatiza pe cel care nu le vorbește limba, decretată singură și unică, ci se mulțumește cu sunete greu de auzit și imposibil de înțeles - să reamintim că, etimologic, termenul barbar se referă la cineva care bolborosește niște onomatopee incomprehensibile -, grecii recuză pe oricine nu-i de-al lor. Departe de imaginea simplificată și excesiv de optimistă a unui grec cosmopolit, cetățean al lumii, tolerant, democrat - democrația greacă cuprinde mai puțin de o zecime din populație: cetățeni (cu excepția femeilor), străini
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
comunicare oral direct, față în față, este dat de semnalele sonore și semnalele vizuale. Comunicarea paraverbală însoțește și sprijină comunicare orală și se manifestă prin viteza vorbirii, dicției, ritm (pauze, repetiții), tonalitate vocală, inflexiunea rostirii, sublinieri, precum și prin alte sunete (onomatopee, râs, mormăit, oftat etc.). Utilizarea paraverbalului ajută la înțelegerea mai clară a mesajului vocal. Comunicarea prin întâlnirea directă și cea prin intermediul internetului sunt de tip complex datorită faptului că pe lângă voce se poate recepta și comunicarea transmisă prin limbajul corpului
AUDITUL CALITĂŢII by SILVIA MIRONEASA () [Corola-publishinghouse/Science/342_a_756]