531 matches
-
perspectivei corpului celest eclipsat de către cel eclipsant. Fenomenul ascunderii unui astru ar deține, așadar un proto-început, urmat de un start al procesualității sale și de evoluția spre maximalizare. În cazul eclipsei, imaginea celui ascuns reapare fiind poate înnobilată de prospețimea ontică a unei noi perspective. Proto-începutul îl reprezintă, aici, însăși enunțarea existenței a ceea ce urmează să se ascundă, prezenței corpului celest ce va fi eclipsat. Pentru toate formele de ascundere, se pare că este vitală prestația unui proto-început, fiind imposibil să
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
survenit, la intensități diferite, și revelația prezenței acestuia lângă om nu constituie o axiomă impusă de ființa umană, ci dobândită de ea întru compasiunea și generozitatea divină. Așadar, se pare că intensitatea credinței individuale luminează, precum o torță spirituală, sfera ontică împrejmuitoare a omului religios, revelația prezenței și însoțirii divine survenind ca un dar a cărui măsură crește sau scade în funcție de amploarea strălucirii acestui foc lăuntric. Poate unul dintre cele mai elocvente momente din istoria marilor religii ce exemplifică situarea diurnă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
absența luminii lăuntrice a credinței autentice, iar atunci când se pronunță nocturn este evocată, de fapt, poziționarea în paradigma acestui întuneric spiritual. O conștiință nocturnă din punct de vedere religios este o conștiință a nopții în sens de beznă existențială, negură ontică deplină ce împrejmuiește, poartă și străpunge eul. Ea este așezată întru absența strălucirii induse prin autentica credință pășind sub semnul nefast al orbirii, orbire ce adesea susține orgoliul necontrolat al falsei credințe și religiozități. Astfel, evocarea unei conștiințe nocturne non-religioase
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
adică exilat de ceilalți într-o extensie anonimă, într-un câmp al nimănui și al nicăieriului. Deși cunoști poate unde te afli în parcursul sorții tale, a fi singur deplin este ca și cum nu ai mai fi o identitate personală stabilă ontic. După renunțarea celorlalți la întovărășirea cu tine, te pierzi în propria alunecare orfană spre un vid de rost, pășești pe lipsa oricărui sol și cazi mereu în tine precum un vârtej ce te absoarbe spre a te reînălța pe suprafețe
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
zăgazului echivalează aici cu descătușarea imperiului de ape ce impun așezarea fluidă peste tărâmul de dincoace de stăvilar. În esență, acest zid nu doar desparte apele cumulate tensionat de tărâmurile neinundate încă, ci menține ambele perimetre în propria lor caracteristică ontică. Prin intermediul zăgazului, lacul de acumulare se păstrează drept un lac de acumulare, iar pământurile, adesea locuibile, cunosc tihna evoluției lor sub atingerea împletirii dintre aer, căldură solară și ploaie sau neaua coborâtă din nori. Distrugerea prin spargere a stăvilarului reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
involuția mea spirituală. Dar, atunci când portretizează dramele din finalul omenirii din care și eu fac parte, el îmi arată tragediile pe care aș putea să le trăiesc, nenorocirile-limită în care este cu putință să fiu prins. Constant, el descrie situaționări ontice probabile, versiuni-scenarii posibile care mă pot încadra în acel final exacerbat, mă postulează cum aș putea fi în registre virtuale egal deschise. Dar în care dintre aceste paliere existențial-frenetice mă voi afla atunci în mod real, este un adevăr ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ce găzduiește zorii raportului dintre eul adorator și cel care este adorat întru invocare. Survin aici tendințele unei re-poziționări delirice în intimitate cu prezența indusă a celui reprezentat în pictură sau sculptură. Conștiința ce venerează își abandonează centrul de greutate ontic spre dimensiunea ființială a entității adulate, se dăruiește, pierzându-și controlul asupra sinelui, re-postulează balanța de forțe a situației date astfel încât aceasta înclină cu totul spre imperiul celui adorat. Prin urmare, are loc anularea libertății de opțiune și proiecție a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
înfrânt de constanța demonică, dar mi-am experimentat proiecția în propriul personaj, am început prin empatia cu egoul meu presupus damnat și am sfârșit într-o implicare premonitorie în versiunea viitorului meu nefast. Desigur, scrierile Apocalipsei îmi arată și varianta ontică pozitivă, beatitudinală în care sunt un ales printre ceilalți aleși, sunt izbăvit, resping aderarea la rezonanțele demonice fiind într-un final, așezat de-a-dreapta Divinității spre a păși către tărâmurile splendorii paradisiace. Dar, extrapolarea în acest scenariu, implică riscul major al
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
erupție pare de nestăvilit. Astfel, numele acceptate cândva pentru ființe, lucruri, stări, gânduri și tensiuni afective par a se uni simbiotic într-un flux comun, iar ceea ce ele indicau devin aștrii stinși, anonimi, orfani exilați în afara oricărei numiri, titulaturi, denominații ontice. Acest flux comun se intensifică conferindu-și din propria substanță o unică matriță de gândire, o inedită formă de sens în care se revarsă și așează devenind o singură rostire: te iubesc. Iar ceea ce numeau fostele cuvinte, întreagul peisaj ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
de componente ale universului împrejmuitor, își pierde suflul de ființare, acesta fiind atras și asimilat spre atomul suprem de existență care devine persoana iubită. Ea absoarbe precum un magnet metafizic vitalismul totalității existențiale, fiindu-i rezervată, numai propriului sine, strălucirea ontică. Astfel, în dimensiunea de percepție a îndrăgostirii mele, doar eu sunt tolerat ca deținând un aport de ființă alături de persoana adorată, doar eu sunt acceptat ca alt pol de existență, desigur, eclipsat și restrâns la statutul celui ce iubește necondiționat
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
relief. Această neglijență mă face să nu conștientizez suficent de clar riscul de alunecare prin învârtire, pericolul deplasării ce mută anulând staționarea, schimbă locul în trecerea spre altul prin mobilitate rotativă, primejdia pierderii din mâini, întru rostogolirea în afara ariei mele ontice apropiate, a iubirii ce m-a extaziat. Scara amorului meu este formată din săgețile lui Cupidon dispuse ca trepte. Acest zeu-copil este capricios adică alunecos în actele sale ce vizează afectivitatea oamenilor. Săgețile sale nu pot fi decât asemeni lui
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
atoate-generator; el are ceva unic, și anume putini îl pot rosti, precum zeii lui Holderlin. În poesia lui în orice moment se pot deschide dialoguri cu orice morfisme, cu condiția să fi fost illuminat în prealabil și să cunoști codurile ontice ale fieccărui limbaj ancestral, taină pentru care un poet este chiar mediul artei poetice, fundamentând de fapt trecerea către limbajele extazului, acele graiuri care depășsc natura graiului omenesc, mai ales după fenomenul încurcării limbilor din turnul Babel faimoasa heteroglosia -, care
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
și trece în infinit purtând imaginea clipelor”, spunea Sadoveanu<ref id=”13”>Mihai Sadoveanu, Opere, vol. XI, ESPLA, București, 1978, p. 190.</ref>. În creația eminesciană există o aspirație spre lumină, dar aceasta nu e un simplu fundal, ci substanța ontică primordială din care e plămădit universul și sufletul. „Lumina este demiurgul universului eminescian”, spunea George Popa în Spațiul poetic eminescian<ref id=”14”>Editura Junimea, Iași, 1982.</ref> Dacă în creațiile Memento mori, Povestea magului călător în stele și Călin
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Carpați. Metaforele care deschid balada „picior de plai”, „gură de rai” sugerează un spațiu de lumină (vertical, terestru și astral), la care se adaugă puritatea sufletească a baciului moldovean, a mioarei năzdrăvane și conceperea morții ca o metaexistență, un nivel ontic superior. Puține creații universale cumulează și iradiază atâta lumină. Doar poemul Luceafărul îi poate sta alături. Spațiul cel mai dinamic, predominant luminos din câte au fost descrise în literatura universală, este cel înscris de zborul unei ființe superioare, geniale, către
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Humanitas, 1992. Țuțea, Petre, Philosophia perennis, București, Editura Icar, 1992. Țuțea, Petre, Problemele sau cartea întrebărilor, Iași, Editura Timpul, 1992. Țuțea, Petre, Reflecții religioase asupra cunoașterii, București, Nemira, 1992. Țuțea, Petre, Sistemele sau cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întreguri ontice, Iași, Editura Timpul, 1993. Țuțea, Petre, Filosofia nuanțelor, Iași, Editura Timpul, 1995. Țuțea, Petre, Scrieri filosofice, București, Editura România Press, 2006. Țuțea, Petre, Tratat de antropologie creștină. Filosofie și teologie, Iași, Editura Timpul, 2001. Țuțea, Petre, Omul. Tratat de antropologie
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
dar până acum ele nu ating stadiul desprinderii de considerații epistemologice, psihologice și sociale generale; nu ajung la neutralitate de conținut, la logică propriu-zisă. De fapt, cel puțin în intenția lucrării de față, mult mai important este tocmai conținutul, referențialii ontici ai acestor judecăți, problemă oarecum independentă de foarte probabilele progrese pe linia formalizării logice. Cred că dilema clasică a reductibilității sau ireductibilității logice a judecăților de valoare la cele de existență poate fi rezolvată cu mai mare succes dacă vedem
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
al ființei umane, anume acela de a minimiza frica de moarte (Greenberg et al., 1993). Consider că discutând despre funcțiile atitudinilor se impun câteva observații mai puțin prezente în literatura standard de specialitate: 1) Semantic, dar fără îndoială cu acoperire ontică, „funcțiile atitudinilor” denotă pe de o parte că, în sistemul atitudinal al individului, atitudini diferite au funcții diferite, dar, pe de altă parte, și că una și aceeași atitudine servește concomitent mai multor funcții. De exemplu, a manifesta o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
comune de „bătaie lungă” (familia, un colectiv de muncă etc.), și grupuri ocazionale, unde există minime trăsături și scopuri comune, dar de foarte scurtă durată (cei care așteaptă un tren, publicul de la un spectacol de teatru etc.); f) după statutul ontic: grupuri reale, în care membrii, chiar dacă nu se cunosc nemijlocit, sunt în anumite relații, au trăsături comune, grupul existând ca atare; grupuri nominale, unde indivizii sunt adunați în grup doar pe hârtie, cu numele. Asupra acestui aspect vom reveni în
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
multe ori unice). În textul de față am acordat un spațiu special acestei chestiuni deoarece incumbă multiple subprobleme, pe care le vom analiza în continuare. Aceasta și întrucât, de cele mai multe ori, luarea unei hotărâri de grup nu are un referențial ontic independent (obiectiv), altfel spus corectitudinea sau incorectitudinea ei nu pot fi dovedite prin probe exterioare, ci se situează în bună măsură sub semnul profețiilor care se autorealizează. Mai pe scurt, o decizie grupală devine realitate obiectivă prin însăși luarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
are asupra interpretării narațiunii la persoana întîi vor fi discutate în capitolul referitor la persoană. Pentru situația narativă auctorială este caracteristic faptul că naratorul se află în afara lumii personajelor. Lumea naratorului este separată de cea a personajelor printr-o graniță ontică. Aici procesul de transmitere se realizează din poziția perspectivei externe, ceea ce are consecințe însemnate pentru interpretarea celor povestite, în comparație cu o narațiune la persoana întîi. În sfîrșit, în situația narativă personală naratorul-mediator este înlocuit de un mediator: un personaj din roman
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
antropocentrismul. Mai mult decât atât, dacă ne reamintim de gândirea vechilor greci, o asemenea etică poate admite chiar și sclavia prin reconsiderări la nivel ontologic. Altfel spus, teoria etică a virtuților poate fi compatibilă cu o ontologie în care demnitatea ontică a ființelor umane este diferențiată în funcție de anumite situări teoretice externe. Din punct de vedere utilitarist, așa cum am precizat deja, putem să luăm în considerare cazul ființelor capabile să simtă durerea și putem chiar să ne comportăm într-un fel anume
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
literar studiat Un asemenea personaj este Allan, protagonistul romanului Maitreyi, un alterego al scriitorului, căruia acesta îi „împrumută“ propriile experiențe și propria ipostază auctorială. Cartea scrisă și publicată în 1933 este un roman exotic și erotic, este romanul unei experiențe ontice și morale. Înscris în categoria ficțiunii autobiografice, acest roman al experienței ilustrează literatura autenticității. Raportul dintre universul romanesc și realitatea trăită este evidențiat în Memorii: „scriind despre oameni și întâmplări care au avut un rol în viața mea, miera peste
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în timpul studiilor la Calcutta. Item 2: prezentarea a patru elemente de structură și de compoziție ale textului narativ studiat, semnificative pentru romanul experienței Temele romanului se leagă direct de experiențe cu rol inițiatic: iubirea imposibilă - trăită ca ruptură de nivel ontic, ca experiență a libertății absolute -, cunoașterea ca revelare a sacrului, creația ca act de autoîntemeiere. Alcătuit ca o confesiune la persoana întâi (narațiune autodiegetică), romanul ilustrează o formulă narativă modernă, cea a jurnalului comentat. Aceasta e textualizată prin tema naratorului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este caracterizat de o anumită stare, cui i se atribuie o însușire (exprimată prin numele predicativ). Remarcăm faptul că notele semantice relevate constant prin acest tip de definiție corespund unui actant (pacient) animat; or, planul lingvistic nu se suprapune celui ontic, fiind necesară, în cazul intenției de surprindere a particularităților de ansamblu ale manifestării unei realități sintactice, circumscrierea aspectelor ignorate uneori, dar posibile în actualizarea discursivă. Așadar, subiectului poate fi și un actant (pacient) inanimat, realizat printr-un substantiv care desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
interpretul se exersează pe întreaga claviatură a textului, pentru a pune în valoare registrele acute, grave sau numai pe cele în care înțelesul se insinuează ambiguu. Căci fenomenologia actului poetic îl interesează atât cât să îi îngăduie depistarea nucleelor lui ontice. Când are în vedere proza, R. nu mai dovedește aceeași suplețe în analiză, deși nu s-ar putea spune că nu înregistrează și în acest sector unele reușite. Revelatoare sunt paginile despre Petre Pandrea și Constantin Gheorghiu, în care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289411_a_290740]