136 matches
-
primordial al materiei cenușii din creierul uman; ei bine, toți acești trenchea-flenchea se adunau, cu mic, cu mare, În jurul omului-locomotivă, umblând pe șine sau târându-se pe traverse În urma lui și făcând cu toții o larmă Îngrozitoare. Uneori, În salon se oploșea, când crivățul șuiera pe străzi, și piatra-kilometrică Bikinski, lipindu-și adidașii de calorifer... După câteva zile, refăcându-și forțele, piatra Își lua tălpășița pe șosea... Oamenii-mâini și oamenii-picior erau compuși, de obicei, din oameni-degete și oameni-unghii, grupați câte cinci sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aceste miasme, În fața ochilor masterandului răsări din nou chipul Oliviei, dinlăuntrul căruia, În loc de melci, se revărsau, mișcând din cornițe, un puhoi de zaruri. Umerii lui Lawrence tresăriră. Ceea ce bănuia de mult se concretiza acum sub ochii lui. Înăuntrul zarurilor se oploșiseră ființe necurate, semănând cu niște limacși scârbavnici, sosiți de pe altă planetă, ce se rotea undeva Într-un hău necunoscut aflat În subconștientul fiecărui om, bântuit de inginerul Satanovski... Cărțile de joc fuseseră, tot Într-o clipă de derută a asistenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rețetă tradițională grecească prin Învechirea distilatului de vin În butoaie de stejar sub stricta supraveghere a specialiștilor greci...”. Grecii Îl duseseră de nas și pe Cuza, care, fără să-și dea seama, se dăduse pe mâna lor. La București se oploșise Întreg Fanarul. Fraza era destul de Întortocheată și cam trasă de păr. La Corso astfel de reclame ar fi stârnit multe comentarii. Unii, luând-o pe arătură, ar fi vorbit despre specialiștii noștri În domeniu, despre butoaiele și doagele noastre sărite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nici un Dumnezeu, sentimentul de mândrie locală persistă și călătorul admiră măcar cerul Înalt al Iașilor și stolurile de ciori ce se oglindesc În cele două laturi ale imobilului placate În termopan, contrastând cu partea centrală, rămasă În ruină, unde se oploșesc pisicile, și câinii, și „șobolanii străzii”, Înarmați cu pungi fumurii de aurolac, iar ca să-și uite tristețea care Îi apasă fără voia lui sufletul, se duce vizavi de gară, unde Își omoară timpul la un pahar de bere sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormântului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sânii ei pâlpâitori și atât de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze de pe canalele lacului Albert, pe gâtul său de lujer se imprimase, ca o pecete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în gloată, în viermuiala tărcată, altfel aici, într-un sat mic, ne căptușește inamicul! Așa țin minte că zicea el. Umblam cu tata prin Capitală, pe la cunoscuții lui: camarazi de armată, colegi de școală, colegi de generație... Căutam să ne oploșim, cumva, cu serviciul și căutam să ne pricopsim cu un adăpost deasupra capului... Umblam toată ziua, de ne săreau cuiele din talpa încălțărilor. Nu știu dacă am fi avut până la urmă noroc! Basarabenii erau priviți cu suspiciune din capul locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
câtă Sfințenie este în Sfânta Biserică...” Lumânarea aprinsă din sfeșnicul de pe măsuță pâlpâie cuminte... M-am oprit din citit cu sufletul încărcat de acele multe Taine ale sfintei Biserici... Pe aripile zefirului, în înserarea târzie - când toate vietățile s-au oploșit pe unde își au sălașul - cu unduiri pline de frumusețe plutea spre mine glasul bătrânului...Până în astă seară nu i-am auzit ghiersul care acum m-a făcut să-l ascult cu evlavie și doream parcă să nu se mai
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
blestemaților! Dumnezeii mamei voastre de blestemați, curve ordinare, lepădături, târfe..... foc, nenorociților, peste tot foc. Doamneeee! Ce ați făcut, derbedeilor, golanilor împuțiți, ce-ați făcut din mânăstirea mea? Leprelor, vă omor, vă împușc pe toți, neam de spurcăciuni, dezertorilor, am oploșit șerpi la sân, funii în jurul gâtului! Jigodii spurcate, ude-i pistolul? Cine mi-a luat pistolul? Dați-mi pistolul! Vă împușc pe toți, scârbelor! Un pomelnic întreg de înjurături în ușa stăreției; de pe acoperiș s-a desprins o șindilă aprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lumânare aprinsă, nu ardea în halul ăsta. Aici e mâna unei spurcăciuni cu ștate vechi în mănăstire. Ilarioane, Gherasime, unde crucea mami voastre sunteți, curvelor? Veniți la tata să vă mulțumească! Veniți, Dumnezei mamei voastre de lepădături! Ioane, tu ai oploșit în mănăstire o gașcă de golani, de lichele, de bandiți! Spune-mi cine-i nenorocitul! Spume-mi, Ioane! Așa a vrut Dumnezeu să fie, părinte stareț, așa a vrut Maica Domnului. Ne-a pedepsit pentru toate fărădelegile noastre, pentru toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cam cărăbănești urgent de la noi, dacă nu vrei să dai de dracu'! PITAC: Și acum și pururea... NIȚĂ: Auzi colo! Din Rai! Din care Rai? BABA SAFTA: Lasă-l părinte, săru' mâna...ce-ai cu el? Lasă-l să se oploșească și el pe-aici, pe la noi, dacă ni l-a trimis Dumnezeu... Că doar nu-ți ia nimic din tainul sfinției tale! NIȚĂ: Cum nu! Cuvioșia sa o să trăiască mai ales cu iarba câmpului și cu apa izvorului... Nu cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a dovedit vrednicia. Măcar dacă s-ar putea lăuda la fel unii și alții, pe care-i cunoaștem noi... BABA SAFTA: Așa că, cine-i, ne-cine-i, n-ai să pui dumneata pe fugă un suflet care are de gând să se oploșească la o casă de om și să intre în rândul gospodarilor! NIȚĂ: Și să facă minuni aici, ai? BABA FIRA: Să facă, sărăcuțul, că n-a lua nimic din dreptul nimănui. BABA RADA: Părinte, sfinția ta să faci bine si
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
încep să-l persecute pe Don Quijote când el nu se coboară până la a-i persecuta pe presupușii său persecutori. Dar ce voi fi făcut oare eu, iubite Don Quijote, ca să devin magnetul nebunilor care se cred persecutați? De ce vin să se oploșească la mine? De ce mă acoperă cu elogii dacă în cele din urmă au să mă acopere cu injurii? [Aceluiași Don Quijote al meu i s-a întâmplat că, după ce i-a eliberat din captivitatea poterașilor Sfintei Frății pe galerienii duși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
filozofii. La 28 iunie 1835, Mazzini îi scria Judithei sale: „Cât despre mine, las totul și mă reîntorc în individualitatea mea, mustind de amărăciune pentru tot ce iubesc mai mult, de dezgust față de oameni, de dispreț față de cei ce-și oploșesc lașitatea în rămășițele filozofiei, plin de superioritate față de toți, dar de durere și de indignare față de mine însumi, față de prezent și de viitor. Nu-mi voi mai ridica mâinile din noroiul doctrinelor. Și blestemul patriei mele, al aceleia care va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai deranja. Precis l-am uitat, îmi aduc acum aminte. Într-un ceas vin și-l recuperez.“ Cunoștea trucul. Când o femeie vrea să scape de amantul de pe rol își uită rujul, sutienul sau chiloții în casa celui care-i oploșește și pe care vrea să-l preia. Bărbatul de trecere, refugiul dintre cei doi amanți, cel care oricum le știe secretul și față de care nu mai au nici un rost prefăcătoriile. A venit. Nici nu apucase să facă puțină curățenie după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
după moarte, nu și-a mai văzut feciorul cel drag, pe Alexandru Coconul, care, după domnii efemere, s-a stins devreme, fiind „boliacu”, Catrina a rămas în mănăstire, suspinând după dragostea diacului, nu a mai putut ajuta numeroșii călugării greci oploșiți în săraca țară a Moldovei, singura lui dorință îndeplinită fiind alegerea ca succesor a boierului Miron Barnovschi, hatman și pârcălab de Suceava. “Io Miron Barnovschi Moghilă voievod”, cum se va intitula noul stăpân al curții ieșene, era apreciat de Înalta
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
capul țigării) și într-adevăr între degetele mele țigara s-a întors scurtată serios. Și de ce zici că-i poponar nea Țârțâc? Doar are-acolo o grămadă de copii, zic. - Nu-s ai lui, toate fetele alea-s ca mine, oploșite pe-acolo, unde l-am găsit pe el singurul bărbat. Zenaida, ce chestie, se născuse chiar în Turcia, nu mai știe cu câți ani în urmă (am atâția ani câți îmi dai, hihihi!), numele l-a primit aici la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
uitam doar la el. - Domnule, zic, te culcai cu ea? Omul a surâs suferind. Profitând de suferință a lunecat câțiva pași pe holul apartamentului meu. Și-a insinuat gentoiul pe un fotoliu, a schițat un gest ca pentru a-și oploși mustățile - rare, îngălbenite ca de tutun, suferinde și ele - și m-a privit mustrător. - Au avut alții grijă... Uitați-vă: aș putea pentru ca să vă supun atenției câteva fotografii de la mare... Când eram la mare ne împroșcam cu nisip, chiuiam, ne
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de lectură. — Șefu’, se-apleacă Tiberiu. Nu mai merg la „Turist“. Au stricat berea. Consum acu’ la „Tic-Tac“. Undeva, în fundul berăriei, la „Gambrinus“, va fi altă masă a mea. Privesc acum într-acolo, nu știu că peste ani mă voi oploși în zona aceea, lângă soba înaltă, aproape de draperiile celor două ușițe ducând spre toalete. Îmi va fi frig, peste ani, la masa mea de lângă ușă. Voi simți curentul cum mă învăluie chiar în miezul zilelor toride de vară. Voi simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-ar putea vedea călugărul m-a ținut în loc. Am așteptat ca cele două femei să dispară după un cot al cărării. Nu aveam motive să mă grăbesc, de aceea călcam în dorul lelii... Ajuns pe malul iazului, m-am oploșit în dosul unei tufe de lozii, loc unde soarele avea să-mi stea de veghe tot timpul cât aveam să rămân acolo. Am sfârșit - ultima parte din volumul al zecelea din minunata operă a academicianului istoric Ioan Caproșu “Documente privitoare
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
câteva ore, totul, din urmă, a rămas, neted, ca de când lumea. A treia sau a patra zi, a trecut pe acolo administratorul parcului. Pe placa de beton schâncea, rotindu-se de mama focului, Lolica o cățelușă tare drăgălașă, care se oploșise de mai multă vreme pe aici. Administratorul se apropie de ea, o dezmierdă, prin cuvinte, îi dădu o plăcintă și câteva oase, din friptura de pui pe care o mâncase ceva mai devreme, dar, Lolica, nu a luat nimic în
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
clipă am crezut că va deschide ochii; coapsele i s-au desfăcut puțin. Am Îngenuncheat În fața vulvei. Mi-am apropiat mâna la câțiva centimetri, dar n-am Îndrăznit s-o ating. Am ieșit afară să mă masturbez. La vilă se oploșiseră o mulțime de pisici, mai mult sau mai puțin sălbatice. M-am apropiat de un motan negru care se Încălzea pe o piatră. Solul din jurul casei, plin cu pietre, era foarte alb, de un alb violent. Motanul m-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
în toate părțile...” De fapt ce o fost acolo, Hlibocene? Cine o luat cocoșul? a întrebat Pâcu. Povestea asta îi ca și cea cu dracii din podul matale. Eu cred însă că acele găuri erau ale unor dihori, care se oploșesc prin locuri ca cele din curtea neisprăvitului acela - a lămurit Hliboceanu. Ce au mâncat de Crăciun copchiii amărâtului? a întrebat, cu tristețe în glas, Ion Cotman. Ce să mănânce? Ce le-o dat oamenii din sat...Că oamenii sunt săritori
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
vâlvătăi. Hornurile satului din potcoava pădurii i-au primit cu fuioarele de fum ce închipuiau coloane albe ale unui templu ceresc...Ca dintr-o lume a poveștilor ajungeau până la ei mugetul vitelor întoarse de la pășune, zvon de tălăngi de la stâna oploșită în Fundul Hlibocii, lătratul câinilor treziți din toropeala zilei, iar peste toate acestea unduia - ca o pasăre în zbor lin - dangăt de clopot bisericesc...prevestind duminica. Pâcu și cu moș Dumitru călcau unul lângă celălalt sporovăind. Capetele plecate unul către altul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
în aceeași situație, vine decembrie 1989, cu deschiderea granițelor și cu plecarea unor români în lumea vest-europeană. Tânărul nostru pierde-vară pleacă și el în speranța că acolo va întâlni câini cu colaci în coadă, și... cu chiu cu vai se oploșește pe lângă o ființă, feminină, care se atașează de el, acceptă să se căsătorească și se părea că oarecum drumul lui prin viață va fi altul... După puțin timp, tatăl adoptiv, îmbolnăvit de odorul adoptat, trece în lumea umbrelor, liniștindu-se
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
văzu florile și-i zise drăgălaș: ― Uite inima ta, Grig. Printre servitorii ce se îmbulzeau să fie de folos la plecare, Titu Herdelea zări pe Petre, care dădea târcoale curții și de dragul Marioarei, și în speranța că se va putea oploși și dânsul pe aici. După ce se despărți de Miron Iuga și mulțumi înduioșat lui Grigore, tânărul Herdelea dădu mâna și cu Petre: ― Rămâi sănătos și s-auzim de bine! ― Dumnezeu să vă ajute, conașule! răspunse flăcăul cu glas fierbinte. Auzind
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]