194 matches
-
care presupun meciuri numeroase de-a lungul unui an competițional, spre exemplu la fotbal, campionatul se desfășoară sub forma unui turneu fiecare cu fiecare "dublu", denumit „turneu fiecare cu fiecare în două tururi”. Fiecare participant joacă pe rând împotriva celorlalți oponenți câte două partide, una în turul, iar cealaltă în returul competiției. Acest tip de turneu este frecvent folosit la șah, sportul în care a fost utilizat pentru prima dată, la turneele disputate la Londra în 1851 și 1862. Recent, sistemul
Turneu fiecare cu fiecare () [Corola-website/Science/337184_a_338513]
-
asupra caracterului sistematic al unui astfel de regim. Este o eroare gravă să pierdem din vedere acest aspect, pentru că ar Însemna să ignorăm natura specifică a cazului Indiei. Astfel, anumiți sociologi și antropologi americani aparținând curentului pe care principalul lor oponent, Oliver Cox, l-a numit the Caste School of Race Relations (Cox, 1948), cum sunt Alfred Kroeber și William Lloyd Warner, au propus o abordare a problemelor legate de barierele rasiale În termeni de castă. Această perspectivă nu rezistă Însă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
apropiată regelui, sau "mare" când mutarea este făcută cu tura mai îndepărtată. Această mutare specială este permisă doar când se îndeplinesc anumite condiții: "En passant" (în trecere) este mișcarea specială în care un pion este capturat de un alt pion oponent, imediat după ce primul s-a deplasat două pătrate din poziția de start (până în dreptul pionului oponent) și care ar fi putut oricum să fie capturat dacă s-ar fi deplasat doar un pătrat. Poziția rezultată după această mutare e similară
Șah (joc) () [Corola-website/Science/299424_a_300753]
-
permisă doar când se îndeplinesc anumite condiții: "En passant" (în trecere) este mișcarea specială în care un pion este capturat de un alt pion oponent, imediat după ce primul s-a deplasat două pătrate din poziția de start (până în dreptul pionului oponent) și care ar fi putut oricum să fie capturat dacă s-ar fi deplasat doar un pătrat. Poziția rezultată după această mutare e similară cu poziția mutării și capturii normale a pionului. Mutarea "en passant" trebuie făcută imediat după mutarea
Șah (joc) () [Corola-website/Science/299424_a_300753]
-
trage pentru câteva secunde, în acest timp ei pot cumpăra armament și echipamente. Echipele sunt puse la poziții diferite, de multe ori baze sunt plasate la capetele opuse ale hârtii. Membrii echipei primesc bonusuri în bani dacă ucid un membru oponent, daca salvează un ostatic, daca membrul este terorist și plasează o bombă sau daca membrul este anti-tero și dezamorsează bombă. De asemenea el primește la următoarea rundă mai mulți bani dacă echipa respectivă câștiga. Jucătorii uciși în lupta intra în
Counter-Strike () [Corola-website/Science/314022_a_315351]
-
atenți: indicii verbale (intenționate sau neintenționate) sau nonverbale (de comportament). 2. Timpul. Acesta presează asupra ambelor părți în moduri diferite: - concesiile apar aproape de termenul-limită al n.; - orice termen-limită este rezultatul unei n. anterioare și nimic nu este inflexibil; - și partea oponentă are de respectat un termen, chiar dacă pare calmă și detașată. 3. Puterea. Percepția ambelor părți asupra puterii celuilalt, și nu puterea reală, influențează n.. Puterea este rezultanta unei serii de factori: - crearea concurenței (concurența pentru un lucru crește valoarea acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
exemplu, în afară de referințele la "ancorele culturale" de tipul ortodoxiei sau a imaginii lui Vlad Țepeș, elemente populare, ușor recognoscibile și identificabile, CV Tudor se folosește de anumite tactici pentru a rămâne în atenția mass-media. Astfel, el combină atacurile virulente împotriva oponenților săi politici cu diplomația (de exemplu, ideea sa surprinzătoare de a construi o statuie a lui Yitzhak Rabin într-un parc din Brașov, încercare de a se reconcilia simbolic cu evreii care până atunci fuseseră ținta sa). In același timp
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
forța și frecvența de contracție a inimii și sfârșind cu întoarcerea venoasă și calitatea peretelui vascular. Rezistența conductelor vasculare reprezintă cel de al doilea factor determinant al presiunii arteriale. Depinzând de diametrul vaselor și de elasticitatea și vasomotricitatea acestora, forța oponentă a aortei și vaselor mari este neglijabilă. Rezistența crește considerabil la nivelul arterelor terminale, arteriolelor și, într-o măsură mai mică, în capilare și venule. Ansamblul acestora constituie vasele de rezistență. Cea mai mare rezistență la flux o prezintă însă
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
tendința la prăbușire a presiunii arteriale. Implicațiile presionale ale vâscozității sângelui ca factor sanguin de modificare a rezistenței vasculare periferice au fost menționate anterior. Procesul de fricțiune dintre elementele seriei roșii ale sângelui și pereții arterelor contribuie la realizarea forței oponente și rezistenței crescute la flux din teritoriul vaselor de calibru mic, cu consecințe importante asupra presiunii sanguine generale. Ca exemplu, poate fi reamintită tendința la hipertensiune a subiecților cu poliglobulie hipoxică de cauză normală (altitudine) sau patologică. II.2.7
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
depinde de factorii hemodinamici presionali și volemici pe de o parte și de integritatea membranei filtrante pe de alta. În condițiile unei presiuni efective normale de filtrare (35-40mmHg), rezultată din diferența dintre valoarea presiunii hidrostatice (70-75 mmHg) și suma forțelor oponente (25 mmHg - presiunea osmotică a proteinelor plasmatice +10 mmHg - presiunea intracapsulară), aproximativ a 5-a parte, respectiv 20% din debitul cardiac, trece prin rinichi în timp de un minut. Presiunea hidrostatică glomerulară medie de 70 mmHg asigură filtrarea plasmei sanguine
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
generat, a consecințelor pe care acestea le pot avea și a modalităților prin care pot fi soluționate (Zlate, 1975). O altă tehnică de prevenire sau soluționare a conflictelor se bazează pe sporirea cooperării și propune creșterea încrederii între membrii grupurilor oponente, încredere care poate fi obținută prin intermediul comunicării deschise, sincere și libere. Lindskold afirmă că reducerea conflictului prin intermediul sporirii încrederii se poate obține numai gradual, aceasta întrucât percepțiile și interpretările eronate, ostilitatea și lipsa de încredere dintre grupuri fac ca încercările
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cum ar fi: competițiile exagerate; lipsa de cunoaștere a membrilor între ei; întârzieri, omisiuni, greșeli, neînțelegeri în serviciile curente; membri nedisciplinați care atrag atenția; râsul, rumoarea, vorbirea neglijentă; geloziile între două grupe de studiu; neînțelegerile în cor; existența unor grupuri oponente ierarhilor sau poziției bisericii; atitudinea de delăsare; atitudinea de simpatie diferențiată a conducătorilor pentru unii participanți; indiferența, sfidarea, flirtul senzual; absența de la evenimente, fuga de responsabilitate; cheltuirea banilor într-o manieră nebiblică; lumescul și păcatele din viața membrilor etc. (Jackson
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
fără ezitare, drept "minoritate irațională, care are pretenția ca astfel de chestiuni să se decidă în stradă, în timp ce administrația aleasă (de popor - adăugirea mea) - congresul și președintele - aleg să decidă politic prin mijloace constituționale ordonate"234. Atacul lui Nixon asupra oponenților săi - descriși, elocvent, prin intermediul imaginii unui demonstrant care susține un afiș pe care scrie "Pierdem/pierdeți? în Vietnam" ("Lose în Vietnam", în limba engleză) - se încheie cu afirmația reconfortantă a președintelui, potrivit căreia acesta dorește pacea, în aceeași măsură ca
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
al. (2001) preferă să clasifice teoriile satisfacției în funcție de factorii generatori. El găsește trei categorii de teorii: situaționale, dispoziționale, interactive. Dintre teoriile mai specifice ale satisfacției, patru ne rețin în mod deosebit atenția: teoria bifactorială (Herzberg et al., 1959); teoria proceselor oponente (Landy, 1978); teoria comparării interpersonale (Weiss, Shaw, 1979); teoria comparării intrapersonale (McCormick, Ilgen, 1980). Teoria bifactorială A fost formulată de Herzberg, Mausner și Snyderman (1959) și este, poate, cea mai citată dintre teoriile satisfacției. Metoda utilizată de Herzberg și colaboratorii
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
financiare ale organizației. Managerii nu trebuie sa uite însă că manipularea factorilor de igienă poate aduce soluții momentane la situații de criză, dar nu poate reprezenta o manieră durabilă de menținere a salariaților la un nivel ridicat motivațional. Teoria proceselor oponente Până prin anii ’70 se considera că satisfacția în muncă este generată fie de factori externi (obiectivi), fie de factori interni (subiectivi). Teoria lui Herzberg stă mărturie în acest sens. În 1978, psihologul american F.J. Landy propune un mod de abordare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a i se da acesteia nici o explicație. Landy considera că echilibrul emoțional al omului este extrem de important pentru funcționalitatea lui normală. Ca urmare, el încearcă să depisteze mecanismul în stare a asigura echilibrul emoțional, formulând în acest context teoria proceselor oponente. Această teorie are la bază cel puțin două postulate. Un prim postulat: echilibrul emoțional al omului este asigurat de o serie de mecanisme psihologice existente în interiorul său; rolul său este de a-l proteja pe om de efectele nefavorabile produse
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
negative). De exemplu, întotdeauna când suntem extrem de fericiți există un mecanism care menține această fericire sub control. Corespunzător, când suntem nefericiți există mecanisme care încearcă să aducă această stare emoțională la un nivel neutru. SHAPE \* MERGEFORMAT Figura 15.17 − Procesele oponente după câteva prezentări ale stimulului În figura 15.17 se arată că atunci când este introdus un stimul, el produce o reacție emoțională pozitivă sau negativă; odată ce emoția atinge un anumit nivel, intervine în mod automat un proces contrar pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ar crede că este un mecanism mistic, se pare că ar fi o funcție a sistemului nervos central (Landy, 1985, p. 390). # Se poate observa că, potrivit acestui postulat, bazele cauzale ale satisfacției sunt fiziologice. Un al doilea postulat: procesele oponente devin mai puternice de fiecare dată când sunt activate − altfel spus, același stimul poate avea efecte diferite asupra satisfacției individului, în funcție de cât de des a experimentat individul stimulul respectiv în trecut. SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 15.18 − Răspuns emoțional după câteva
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
diferite asupra satisfacției individului, în funcție de cât de des a experimentat individul stimulul respectiv în trecut. SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 15.18 − Răspuns emoțional după câteva prezentări ale stimulului În fig. 15.18 se arată relația dintre starea emoțională primară și procesele oponente după mai multe aplicări ale stimulului. Se observă că situația se prezintă relativ asemănătoare cu cea din fig. 15.17, cu deosebirea că procesul oponent înregistrează o creștere puternică, el fiind mai intens și mai extins. Cu ajutorul acestui postulat înțelegem
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ale stimulului În fig. 15.18 se arată relația dintre starea emoțională primară și procesele oponente după mai multe aplicări ale stimulului. Se observă că situația se prezintă relativ asemănătoare cu cea din fig. 15.17, cu deosebirea că procesul oponent înregistrează o creștere puternică, el fiind mai intens și mai extins. Cu ajutorul acestui postulat înțelegem mai bine o serie de situații din viața curentă și organizațională. Astfel, înțelegem că munca este nesatisfăcătoare nu prin ea însăși, ci atunci când individul este
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
patternuri de abordare a mediului. De exemplu, șomajul conduce la anumite comportamente și emoții care afectează consecvent atitudinea față de „angajare”, precum și încercările de „reangajare”. # Cercetarea și teoria satisfacției a fost mereu statică. Este necesară o teorie dinamică, iar teoria proceselor oponente este o astfel de teorie (Landy, 1989, p. 393). # Din păcate, teoria proceselor oponente nu a fost validată empiric. O recunoaște însăși Landy care arăta că teoria lui „nu a generat prea multă cercetare empirică” (ibidem). Ea are însă valoare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care afectează consecvent atitudinea față de „angajare”, precum și încercările de „reangajare”. # Cercetarea și teoria satisfacției a fost mereu statică. Este necesară o teorie dinamică, iar teoria proceselor oponente este o astfel de teorie (Landy, 1989, p. 393). # Din păcate, teoria proceselor oponente nu a fost validată empiric. O recunoaște însăși Landy care arăta că teoria lui „nu a generat prea multă cercetare empirică” (ibidem). Ea are însă valoare euristică arătând cum se schimbă satisfacția de-a lungul timpului în raport cu o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
studii au arătat că, atât factorii de conținut, cât și cei de context duc la satisfacție, dar și la insatisfacție. Înaltă Companiile ar trebui să maximizeze factorii care determină satisfacție și să minimalizeze factorii care conduc la insatisfacție. Teoria proceselor oponente Sentimentele de satisfacție și insatisfacție sunt determinate de fiziologia sistemului nervos central. Netestat Teoria a fost propusă, dar nu și testată. De fapt, teoria ar putea chiar să fie netestabilă. Limitată Companiile nu pot modifica (sau o pot face foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Noțiunea de conflict denumește relația unor elemente care se caracterizează prin opoziții obiective („latente”) sau subiective („manifeste”)” (Dahrendorf, 1961, apud Bogáthy, 2002, p. 18); Conflictul este o luptă între valori și revendicări de statusuri, putere și resurse în care scopurile oponenților sunt de a neutraliza sau de a elimina rivalii (Coser, 1967, p. 8); conflictul apare “atunci când două sau mai multe entități sociale vin în contact, relațiile lor pot deveni incompatibile sau inconsistente” (Rahim, Blum, 1994, p. 7); Conflictul se definește
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
se definește ca întâlnirea elementelor, sentimentelor contrare care se opun” (Michel, 1991, apud Marsan, 2005, p. 15). # Deși, cu mici diferențe, toate definițiile date și încă multe altele sugerează că, în esență, conflictul poate fi redus la lupta dintre elementele oponente sau incompatibile. Surprinderea acestui aspect este, fără îndoială, importantă. Numai că formulările păcătuiesc printr-o prea mare generalitate. Neconținând suficiente informații referitoare la contextele sociale în care apar conflictele, la încarcătura lor psihologică și la funcțiile, ele răman vagi și
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]