309 matches
-
SUA. „Optzecist atipic”, cum l-a numit Nicolae Manolescu, G. este un poet vizionar și metafizic ce elaborează vaste structuri de tip baroc, palimpsestice, proiecte care dovedesc ambiții cosmologice și epistemologice. Fastul ceremonios al descrierii, simbolismul plurivalent și obscur, tonul oracular constituie ingredientele de bază ale unei retorici a apocalipticului, care susține arhitectura poemelor. De asemenea în răspăr față de estetica optzecismului, amplul poem Solaris (2002) are ambiția de a deconstrui cosmosul și haosul, generând o „cosmogonie” a sfârșitului universului și al
GEORGESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
sociologice, ideologice) și un constructor de embleme identitare”, eseul având ca finalitate ideală reconstituirea unui portret esențializat, cvasimetafizic, din mulțimea de contextualizări critice succesive pe care opera eminesciană le-a provocat. Intențiile sunt într-o bună măsură subminate de tonul oracular, care cultivă vagul neargumentabil, ori de prețiozitățile ideatice și stilistice. Respingând ideea de istorie literară, Geneza și structura poeziei românești în secolul XX (2001) este o panoramă a modernismului poetic românesc organizată în cheie tematistă, prin asimilarea unor ecouri ale
GOCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287303_a_288632]
-
mai rar valorificate de R., înclinat, atunci când nu polemizează dur, spre stilul măreț, grandilocvent, câteodată căzând în delir, tinzând spre sublim și neevitând, întotdeauna, ridicolul. Stilul - se poate vorbi de o manieră -, cu efecte oratorice bine calculate, este romantic, mesianic, oracular. Notarea imediată, proaspătă, zilnică, o va face Rosetti într-o vreme când nu se știa prea bine la noi ce este jurnalul intim. El avea conștiința jurnalului ca parte și interlocutor permanent și discret, ca un documentar pentru sine al
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
un dincolo mistic („Deschid aceste porți spre o lume fără margini/ Deasupra cărora serafii cântă-n mâini cu stele/ [...] Mângâie-mi pe veci auzul cu glasuri cerești/ Și ochii să se-mbete de arderea albastră/ a lemnului sfânt”), se regenerează, oracular, prin cosmogonii, în care între celest și mitica „mumă” htonică nu se înregistrează nici o fisură și în care aventura simbolică e echivalată cu căutarea graalului, ca în Început („Deasupra lor bolțile veciei se arcuiesc,/ Plouând flori albe, presimțiri de rod
SALAGEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289440_a_290769]
-
amintind unora de „nervii” și obsesiile bacoviene, încifrările discursului metaforic sunt menite să țină sub control fracturile de adâncime dintre ființa materială și aspirația comunicării cu transcendentul, acutizarea spaimei sau a culpabilității. Atunci când i se acordă spațiu, confesiunea ia aspecte oraculare sau magic-incantatorii, capătă inflexiuni elegiace sau se lasă transpusă în viziuni halucinante, coșmarești. Aceasta în special în Moralizând fără glorie (1970), carte în care profilul poetei apare deplin cristalizat. Viziunea personală îndrăzneață - alimentată, probabil, în parte și de o deschidere
LUNGU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287923_a_289252]
-
ai omului de rând”. Cu un zel militant ce tinde să împrumute ceva din entuziasmul lui Vladimir Maiakovski („Entuziasmul meu este știința / De-a măsura exact realitatea”), S. se apropie de lirica lui Adrian Păunescu prin „contrastele puternice și ritmul oracular” (Ion Cristofor), însă fără energia acestuia. În versurile din culegerea Întoarcerea la lucrurile naturii (1971) recurența unor teme și motive precum nostalgia copilăriei, evocarea ținuturilor natale asigură un timbru ceva mai firesc, mai puțin convențional și ideologizat, cu toate că declarativismul încă
STOIAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289946_a_291275]
-
ralierea la acest patrimoniu fiind însă amendată de opțiunea pentru postura etică și recursul la imprecație; alteori de factură onirică, având puternice inflexiuni expresioniste, articulată într-o savant orchestrată construcție parabolică abstrusă. Poezia lui S., cu o componentă aforistică și oraculară definitorie, e aparținătoare neomodernismului contemporan, „înaltului” modernism sau extrem-modernismului. Nu este lipsit de tâlc faptul că, de pildă, termenul de referință pentru Ținutul bufonilor (2001) poate fi găsit în poemul The Waste Land al lui T. S. Eliot, deși chiar
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
predică - să nu mai fie nimic altceva decât poezie. Intuit, desigur, cu mult înainte de izbucnirea mișcării simboliste (cu mai multă precizie de Poe și Novalis), acest principiu iradiază în Corespondențele lui Baudelaire, în sonetul Vocalele al lui Rimbaud și este oracular încifrat în versurile lui Mallarmé, ermetic enunțat în ale sale Divagații, spre a fi, îndeosebi în temeiul acestora din urmă, insistent explicitat de alți poeți și de toți exegeții conceptului modern de poezie. Esențială e considerarea poeziei ca expresie a
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
eul personal al individului. În planul culturii, distingem o nebunie culturală. Despre ea a vorbit pentru prima oară Socrate, care o considera „un dar al zeilor”, numind-o „nebunia divină” (thea maniaă. În această categorie sunt incluse următoarele manifestări: nebunia oraculară, inspirată de Apolon; inspirația poetică, care vine din partea muzelor; dragostea sau erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pătrar de veac (2003). Retrăind Antichitatea filtrată prin cultura secolului al XX-lea, S. oferă în prima sa carte, Elogii (1986), un florilegiu de versuri clasice în concepție, dar moderne ca factură, unde se asociază tonalitatea ceremonios hieratică, stilul lapidar oracular, construcția atentă, ritmurile și chiar prozodia hexametrilor sau endecasilabilor din poezia latină cu subversiunea ironică sau cu spiritul ludic, practicate de optzeciști. Fie că e vorba despre poezii de dragoste, în care erosul este înțeles ca modalitate de a trăi
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]
-
experimentării discursului poetic extins, compus din secvențe narative, îl împinge către o prolixitate opacă și obositoare. Narația respectă un fel de traseu inițiatic, trece însă prin registre și modalități foarte diferite - narație simbolică, poezie abstractă, cerebrală, cu miză filosofică, limbaj oracular, apoi poezie a cotidianului, limbaj colocvial, neologic etc. -, încât ansamblul este hibrid. Alt ciclu, Douăsprezece ore ca pădurea, e alcătuit din poeme scurte, fără titlu, care se încheie adesea, în mod bizar, cu virgulă, deși, în genere, la nivelul conținutului
SIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289674_a_291003]
-
afară nimic; de aceea nu are chip / și nici formă. El este înlăuntrul-desăvârșit / și / deși fără margini, e profund limitat. Dar de văzut nu se vede...”. Stilul este solemn și ermetic ca în vechile cosmogonii. Stil pregătitor, inițiatic, cu propoziții oraculare din care fiecare înțelege ceea ce poate. Elegia a doua, numită și Getica, destramă, în stil aproape eseistic, această solemnitate dă o idee despre popularea universului cu zei. Zeul apare acolo unde se produce o ruptură în coerența materiei, orice rană
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Marin Sorescu și Leonid Dimov. După Arghezi, Bacovia, Barbu și Blaga, S. este cel care schimbă într-o măsură considerabilă limbajul, temele și miturile lirismului românesc. Există la Nichita Stănescu un remarcabil farmec al „vorbirii”, al articulării discursului, al transparenței oraculare sau al obscurității oraculare, o inimitabilă, princiară gesticulație, un ceremonial de zile mari, un mod de „a face ordine” și de a stabili ierarhii printre cuvinte, printre lucruri, un mod de a veni în întâmpinare și în același timp de
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Dimov. După Arghezi, Bacovia, Barbu și Blaga, S. este cel care schimbă într-o măsură considerabilă limbajul, temele și miturile lirismului românesc. Există la Nichita Stănescu un remarcabil farmec al „vorbirii”, al articulării discursului, al transparenței oraculare sau al obscurității oraculare, o inimitabilă, princiară gesticulație, un ceremonial de zile mari, un mod de „a face ordine” și de a stabili ierarhii printre cuvinte, printre lucruri, un mod de a veni în întâmpinare și în același timp de a sfida așteptările; nu
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
înalta origine, adevărata natură. Căderea tăioasă, irevocabilă, a fiecărei definiții indică starea explozivă, generatoare de mare tensiune, obligând la opțiuni rapide și de neocolit. Dincolo de cuvinte sau luându-le cu sine, acest flux continuu de propoziții, emanație neîntreruptă de certitudini oraculare, capabile să fascineze auzul, decide totul - și în el, în originara sa puritate, e toată poezia. LUCIAN RAICU Nichita Stănescu nu s-a trădat niciodată pe sine: moralitatea lui făcea una cu vocația sa de poet, și știu că singurul
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
oameni ce mult au mai răbdat / te binecuvântează martirii din morminte / în straiul lor de lacrimi, de flori și in curat”, Nicolae Ceaușescu). În Poeme de dragoste, ură și speranță (1981) ori în Saturnalii (1983) se află stihuri care slăvesc oracular Patria, Neamul, Partidul, miturile naționale și incriminează până la demonizare pe dușmanii românității, adică străinii, trădătorii de țară, „strigoii”, „uscăturile” din emigrație etc. Victimizându-și în exces neamul, supradimensionând virtuți pe de o parte, vinovății pe de alta, T. trimite epistole lirice
TUDOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
lexemele asiatice se alătură cuvintelor din zona științelor exacte, mai ales din fizică și astronomie, pentru care autorul manifestă o predilecție ținând de formația sa profesională, construcțiile de tip paralelism și repetiție nu exclud construcții sintactice diverse, iregulate, tonul (aparent) oracular urmează tonului (aparent) colocvial, asocierile metaforice se amestecă în combinații discursive sau ironice. Această amprentă stilistică definește întregul volum, fiind vorba de „variații” ale aceleiași voci, ale aceluiași mogul-algebrar („eu am nostalgii de mogul/ și algebrar”, sună un vers). Dacă
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
înregistrat de poeții de la începutul veacului trecut ori de avangardiștii interbelicului, ci acela din vremea noastră. La fel, nostalgiile ruraliste și resentimentele, frustrările cu întemeiere istorică nu sunt tratate în maniera specifică unei ramuri a modernismului șaptezecist, patriotic-ardelenească și nedeslușit oraculară, ci desolemnizate. Colorat de un pitoresc administrat cu reticență, tensionat de neliniști inimos-elegiace, lirismul lui V. se recomandă prin distincția unei simplități elegante, ocazional cu accente de sentențiozitate, de gravitate patetică: „Sângele rămas zălog eșafodului/a fost împrumutat/jocului pentru
VANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290424_a_291753]
-
trăsăturile acestea nu se desfășoară succesiv, ci alternativ, ordinea volumelor nu indică neapărat o evoluție programată, ci mai degrabă o continuă fugă experimentală, indusă de teama autopastișării. De aici, străbaterea întregii scale a discursurilor, de la expresia brută, „bolovănoasă”, la dicțiunea oraculară și de la descătușarea directă a emoției la scriitura mediumnică. În ciuda acestei variații, universul tematic rămâne unitar, relevând o atracție magnetică pentru spațiul rural și, implicit, o influență venind dinspre Marin Sorescu. Developate nostalgic prin supratema memoriei, textele lui S. organizează
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
a viziunii. Pivotând în jurul obsesiei labirintului, cartea e o construcție polifonică și inițiatică unde incursiunea printre filele arhivei personale devine o treaptă necesară revelației purificatoare. Deși grevate uneori de o emfază autoreferențială, versurile impresionează, de regulă, tocmai prin gravitatea lor oraculară. Fără a aduce date substanțial noi, O lume paralelă (1989) este o sinteză a tendințelor anterioare: miturile explicite sunt resorbite aici în substanța unui mitologism difuz, iar tulburările survin, de obicei, ca urmare a fisurilor care se strecoară în crusta
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
de Groote, H. Ey, W. Szumowski, M. Foucault, R. Semelaigne, Y. Pelicier, D. Cargnello). Se poate afirma, în sensul acesta, fără a comite o eroare, că „intrarea” în psihiatrie s-a făcut prin „poarta” practicilor mistico-magice, ale șamanismului și divinației oraculare, precum și prin sistematizarea datelor comparate de antropologia culturală, în special a celor de etnopsihologie și psihiatrie transculturală (M. Eliade, H. Ellenberger, E. Kraepelin, Y. Pelicier, H. Ey, M. Sendrail, A.V.S. De Reuck și R. Porter). Extazul șamanic și transa
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precum și prin sistematizarea datelor comparate de antropologia culturală, în special a celor de etnopsihologie și psihiatrie transculturală (M. Eliade, H. Ellenberger, E. Kraepelin, Y. Pelicier, H. Ey, M. Sendrail, A.V.S. De Reuck și R. Porter). Extazul șamanic și transa oraculară au constituit primele manifestări culturale, dar și primele „modele de comportament” ale nebuniei ritualizate și cu o funcție socială bine precizată. În această accepțiune, „nebunia” este „poarta de trecere” într-o „altă lume”. O lume a misterelor, a miracolului sau
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și invită totodată la reflecție. Din punct de vedere psihanalitic, ea exercită, în planul colectivităților umane, o funcție catarctică (D. Barrucand, C. Enăchescu). Este „descoperire” și „avertisment”, realizând întâlnirea umanului cu supranaturalul divin, ca în cazul profetismului sau al divinației oraculare. În sensul acesta Pythia, la greci, și Sybila, la romani, devin personaje emblematice, simboluri ale exemplarității nebuniei, respectată, temută și ascultată. Luciditatea vizionară a profeților Vechiului Testament, precum și extazul tenebros al profeteselor oracolului de la Delphi sau al sibilelor romane, sunt
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deosebite și mai ales, impune o redefinire a acesteia. Încă din opera lui Platon (Charmides, Gorgias, Protagoras, Banchetul, Legile) remarcăm faptul că Socrate făcea distincția între „nebunia culturală”, considerată ca un „dar al zeilor”, o stare de „inspirație poetică”, „transă oraculară”, „eresul” sau „entuziasmul bachic” și nebunia ca boală - tulburare a minții care ține de sfera medicală. Dar, odată cu aceasta din urmă, Socrate aduce în discuție și „latura socială” a nebuniei subliniind „periculozitatea antisocială” a actelor de conduită ale bolnavilor psihici
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
M. începuse și el redactarea unei Cărți despre hieroglife, care este, de fapt, o traducere din latinește), solicitarea ezoterismului propriu emblemelor și emblematicii se asocia, coerent, cu înclinațiile către ocultism și către „manțiile” de tot felul, către ermetism și literatura oraculară, către varii decodări și previziuni ori către astrologie. Literatura care răspundea unor asemenea cerințe era căutată, cercetată, tradusă, adaptată, produsă pe un spațiu întins. Scrierile datorate lui M., mai toate tălmăciri sau prelucrări urmând surse occidentale, sunt exemplare pentru ilustrarea
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]