186 matches
-
Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Iisus, ca ideal educațional suprem și ca model de viață paradigmatic. Doctrina orfică era chiar model canonic de viață exemplară. Numele patronului, după etimologia feniciană, însemna „cel care aduce lumină”. Orfeu era așadar, ca și Buddha, Iluminatorul. Mitul central al orfismului se baza pe „cercul anankeic” al vieții, ilustrat și de Homer în Odiseea. Cercul orfic descria însă „cursa infernală” a existenței între naștere și moarte, plină de încercări și eșecuri. Reforma orfică presupunea „mistere” menite să evite cercul infernal și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
religioasă a mesopotamienilor, mai fericit decât, să zicem, riturile apotropaice împotriva lui Isimaștu sau mitologia zeului Nusku. Uneori, importanța unei creații religioase este revelată de valorizările sale ulterioare. Există puține informații asupra Misterelor din Eleusis sau a celui mai vechi orfism; totuși fascinația pe care ele au exercitat-o asupra elitelor europene timp de peste douăzeci de secole constituie un fapt religios adânc semnificativ și ale cărui urmări n-aufost încă evaluate. Desigur, inițierea eleusină și riturile secrete orfice, exaltate de unii autori
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un fapt religios adânc semnificativ și ale cărui urmări n-aufost încă evaluate. Desigur, inițierea eleusină și riturile secrete orfice, exaltate de unii autori tardivi, reflectă gnosa mitologiz, antă și sincretismul greco-oriental. Dar mai ales această concepție a Misterelor și a orfismului a influențat hermetismul medieval, Renașterea italiană, tradițiile "ocultiste" ale secolului al XVHI-lea și romantismul; Misterele și Orfeul literaților, misticilor și teologilor alexandrini au inspirat fără încetare poezia europeană modernă, de la Rilke până la T. S. Eliot și la Pierre Emmanuel
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
existență beatifică în Insulele Fericiților, Elysium, în care domnește acum Cronos. Altfel spus, eroii repetă, într-o anumită măsură, existența oamenilor din vârsta de aur, de sub domnia lui Cronos. Această eshatologie va fi amplu elaborată apoi, mai ales sub influența orfismului. Elyseul nu va mai fi doar privilegiul exclusiv al eroilor, ci va deveni accesibil sufletelor celor drepți și "inițiaților". E vorba de un proces destul de frecvent în istoria religiiJor (cf. Egiptul, § 30, India etc.). E necesar să adăugăm că mitul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
articulează o cosmogonie specifică și deschid calea metafizicii și tehnicilor Yoga (§ 76). La evrei, sacrificiile sângeroase vor fi continuu reinterpretate și revalorizate, chiar după critica profeților. Cât privește creștinismul, el se va constitui plecând de la jertfirea voluntară a lui Hristos. Orfismul și pitagorismul, insistând asupra virtuților regimului vegetarian, recunoșteau implicit "păcatul" comis de către oamenii care au acceptat împărțirea de la Mekone (cf. partea a Il-a). Totuși, pedepsirea lui Prometeu nu a jucat decât un rol secundar în reflecțiile cu privire la "justiția" lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
cu siguranță, a trebuit să existe, din moment ce semnificațiile ezoterice ale riturilor secrete și inițiatice sunt atestate în întreaga lume, la toate nivelurile de cultură). În plus, nu trebuie să limităm morfologia speranței eshatologice la expresiile cu care ne-au familiarizat orfismul ori misterele epocii elenistice. Ocultarea și epifania lui Dionysos, coborârile sale în Infern (comparabile cu o moarte urmată de o resurecție) și, mai ales, cultul lui Dionysos-copil19, cu rituri celebrând "trezirea" sa - lăsând deoparte tema mitico-rituală a lui Dionysos-Zagreus, asupra
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
care proclama supremația absolută a lui Zeus, Titanii nu puteau să joace decât un rol demonic - și ei au fost trăsniți. După unele variante, oamenii au fost creați din cenușa lor - și acest mit a jucat un rol considerabil în orfism. Caracterul inițiatic al riturilor dionysiace se lasă ghicit și la Delfi, când femeile celebrau renașterea zeului. Căci vânturătoarea delfică "conținea un Dionysos dezmembrat și gata să renască, un Zagreus", așa cum ne spune Plutarh (De Iside, 35), și acest Dionysos "care
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și în cele din urmă în gen literar 27. Dacă, pe de o parte, anumite liturgii publice au devenit spectacole și au făcut din Dionysos zeul teatrului, alte ritualuri, secrete și inițiatice, s-au transformat ajungând Mistere. Cel puțin indirect, orfismul este îndatorat tradițiilor dionysiace. JMai mult decât oricare alt olympian, acest zeu tânăr n-a încetat să le dăruiască fidelilor săi noi epifanii, mesaje neprevăzute și speranțe eshatologice. J 27 Ditirambul, "cântec menit, cu prilejul sacrificării unei victime, să producă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fără îndoială, din cultura ei. La ea nu apar niciodată, în act, atitudini prea îndrăznețe sau provocatoare. Reușește să se dea întreagă cu gesticulația inconștienței și aceasta, în momentele în care uită să se controleze, dezvăluie un rafinament de neatins. Orfism Ca să captez atenția prietenilor mei din Roma, a trebuit să scriu câteva pagini clasice despre neciopliții „barbari” și să mă lamentez de lipsa lor de civilizație. Și totuși aici, încă de secole, există urmele unei civilizații cosmopolite, născute din uniunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
întâmplător, Orfeu se spune că a „coborât din munții Traciei”. Chiar și mormântul lui se află pe aproape, aici în Tracia. Mi-am propus să merg până acolo ca să-i aduc omagiu poetului primordial. Aici, orice cuvânt rostit este orfic. Orfismul e prezent în peisajul cotidian, același peisaj care a fost martor la faptele tragice ale Medeei. Schimbare Aproape nimic nu e demn de recuperat din poezia pe care am scris-o înainte de relegarea la Tomis. S-a petrecut o schimbare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
absolutului. Drama limbajului pornește de la ideea, trăită intens de Eminescu și Mallarmé, că poezia nu este o funcție a limbajului, ci limbajul însuși. "La Eminescu spune Paul Iruc constatăm o tensiune a visării limbii originare, o căutare a unui nou orfism, de unde, frecvent, o hermetizare a limbajului". Eminescu a fost nevoit să trăiască imaginarul și "privindu-se mereu într-o oglindă orfică, are nostalgia armoniei primordiale". În analiza poemului Povestea magului călător în stele, criticul constată nostalgia trăirii logosului, tinzând a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o dimensiune tragică: "Orfismul eminescian este simbolul central al "panoramei deșertăciunilor" lumii", poetul atribuind cântării orfice "calitatea originară a armoniei lumii". Dimensiunea orfică nu este aici doar o plângere a dispariției iubitei, ci primește sensul unui "declin al lumii". Este analizat în detaliu întregul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
aruncarea harfei în mare implică un destin tragic al civilizației"), ochiul mării etc. Urmărind în paralel acest imaginar la Baudelaire, Mallarmé și la poetul nostru, Paul Iruc se vede îndreptățit a constata că "Eminescu este poetul cel mai profund al orfismului european, în cele două ipostaze: a posesiei și a absenței cântării, de unde provine și tragicul raport poet-cuvânt". În imaginarul eminescian, eroul se confundă cu poetul, ca în Oda (în metru antic): "Poetul este încântat de propria imagine romantică, în iluzia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
forme lirice atât de diferite. În fine, un "mit al poeziei", cu două ipostaze; prima, ca "temă de reflecție în poem", iar a doua, aceea pe care criticul o consideră a fi esențială, este "expresia unei muzicalități interioare" a unui "orfism generalizat" ce devine "semnul de identitate al eminescianismului". Pentru acesta, "poezia este înainte de orice o muzică încorporată în limbaj". Iată, un tablou coordonator al operei eminesciene, în cadrul căruia își află loc fiecare comentariu aplicat asupra textelor individuale. Rugăciunea unui dac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acordându-i aceleași efecte intelectual emoționale ca oricărei alte creații strict artistice. „Simbolismul“ criticii lovinesciene, adică puterea de iradiere a sugestiilor și corespondențelor, precum și muzicalitatea cuvântului se regăsesc și în opera lui I. Negoițescu (ca și preferința ambilor critici pentru orfismul indescifrabil, obscur, ori pentru muzica straturilor ascunse ale fantasmalei ființe poetice). Într-o epocă înclinată irepresibil înspre abstractizare, când „chiar și beletristica s-a supus teoriilor“, apare un fenomen paradoxal: critica râvnește să devină „genul literar cel mai actual și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
XII-lea, pentru ca, în cele din urmă, să se identifice cu "spiritul elegiac al Moldovei". Dar evoluția poetului nu s-a oprit aici, a "atacat" forma modernă a poemului, piatra cea nouă, unică, mișcată, clădită, dărâmată... Se discută și despre orfism, despre puterea simbolului, nu în ultimul rând despre limbajul poetic care extrapolează proporțiile firești la nivelul dimensiunilor impuse de magia cuvântului. La Emilian Marcu, poezia se împotrivește suferinței, dezordinii și violenței sufletești. Poate că reabilitarea sinelui aici se petrece. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mortal de la act la discurs, într-un delir al grandorii. Deformarea se produce în spațiul discursului, accele- ratorul grandorii se află în operațiunile retorice, iar nara- torul convoacă printr-un trop uzat imaginea vivificării statuii sub semnul discursului febricitat, al orfismului revoluționar al lui Coriolan. Avem un erou al discursului ca erou al maselor, liderul care reușește să le mesmerizeze. În această situație se potrivește definiția pe care Paluel- Marmont o conferă eroismului : „l’héroïsme, c’est du lyrisme en action
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Naratori și modelare umană în medievalitatea românească. Iași: Junimea, 2000, 172 p. (Eminesciana. Serie nouă; 1) * PETRESCU, Ioana Em. Mihai Eminescu poet tragic. Ediția a 2-a. Iași: Junimea, 2001, 194 p. (Eminesciana. Serie nouă; 2) * LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
RL, 1977, 33; Marcel Petrișor, Vitralii, București, 1978, 99-101; Gelu Ionescu, Orizontul traducerii, București, 1981, 56-60; Darie Novăceanu, Ion Acsan, Dan Constantinescu, „Antologie de poezie clasică japoneză” RL, 1982, 11; Dicț. scriit. rom., I, 7-9; Dieter Paul Fuhrmann, Goethe 250. Orfism și hermetism, RL, 1999, 37. I.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285154_a_286483]
-
se impune în ultimă analiză este și aici propria energie productivă a textului. Dacă e să facem o apropiere de experiențele din domeniul plasticii moderne, am putea vorbi despre „imaginația discontinuă” a futuriștilor (fără, aici, cultul mașinismului), ca și despre „orfismul” - ca variantă a cubismului - unui Robert Delaunay; apropieri relative, desigur, atâta vreme cât ne aflăm în spațiul limbajului poetic, cu legile-i specifice. Și nu se poate trece nici peste sugestiile reținute din suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Crainic", "bizantinismul estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în discuție conceptul de artă ca substitut teandric ("Iisus în țara mea", "Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene sau al sinelui profund, poetic și cosmic, în defavoarea eului biografic. Acest tip de lirism obiectivat se verifică și la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoțiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruș (cu lirismul său
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a lungul a 185 de texte în care descoperim semantizările unui eu ultragiat, chinuit de impasul comunicării. Închis într-o armura albă, aseptica și impersonala, autorul emite lungă, materlanta suită de descântece, dicteuri și secvențe onirice, ca și posedat de orfism grafico-lexical. Mereu pare a se ascunde, deghizându-se și camuflându-se într-un necontenit palimpsest de meditații și cascade enigmistice. De aici și gradul destul de mare de dificultate al poeziei lui C. Th. Ciobanu, el riscând adesea printr-o tehnică
Un crepuscular by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17604_a_18929]