177 matches
-
Africa la vârsta de treizeci de ani, poate pentru a evita violențele barbarilor, poate pentru a-l cunoaște personal pe Augustin, căruia i-a trimis în 414, așa cum am văzut mai sus (p. ???) un Memoriu despre greșeala priscilienilor și a origeniștilor (Commonitorium de errore Priscillianistarum et Origenistarum), iar episcopul din Hippona i-a dat și un răspuns la această problemă. După ce a fost primit în cercul lui Augustin, Orosius a fost trimis de acesta în 415 la Betleem cu o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Isidor, omul său de încredere, însă influentul Eutropius, ministru al împăratului Arcadius, l-a numit pe preotul antiohian Ioan Hrisostomul obligându-l chiar pe Teofil să-l hirotonisească așa cum cerea practica. Teofil a avut ocazia să se răzbune în timpul contrioverselor origeniste. Până în 399, Teofil fusese un admirator fervent al lui Origen. În epistola sa festivă consacrată Paștelui din acel an, el se declară partizan al tezei imaterialității Domnului și îi condamnă pe antropomorfiți care, interpretând ad litteram expresiile privind crearea ființei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
partizan al tezei imaterialității Domnului și îi condamnă pe antropomorfiți care, interpretând ad litteram expresiile privind crearea ființei umane după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, îi atribuiau acestuia un corp cu formă umană. Atunci, cei mai mulți călugări egipteni - în afară de o minoritate origenistă - erau adepți ai pozițiilor antropomorfite: ei s-au dus la Alexandria și au protestat violent în fața casei episcopului. Acesta, preocupat tot timpul de păstrarea unor bune raporturi cu puternicii călugări, i-a liniștit cu promisiunea că îl va condamna pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vechiul său candidat la scaunul din Constantinopol, pentru că i se părea că devenise prea independent, și mai ales pe cei patru frați (porecliți și „frații cei lungi” din cauza staturii lor), Ammonios, Dioscoros, Eutimie și Eusebiu, reprezentanți de seamă ai monahismului origenist. Alungați din Egipt, respinși de episcopii din Siria și din Asia Mică care nu voiau să intre în conflict cu Teofil, ei au fost primiți de Ioan Hrisostomul la Constantinopol. Teofil profită de împrejurări pentru a se descotorosi de Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Origen, ori reprezintă deformări absurde ale teologiei acestuia și e greu de spus că au fost făcute cu bună credință. În epistolarul lui Ieronim s-au păstrat în latină și alte scrisori ale lui Teofil referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat contra călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
alte scrisori ale lui Teofil referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat contra călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim este o versiune a epistolei sinodale emise în 400 și trimise episopilor din Palestina și din Cipru: aici, sunt condamnați Origen și susținătorii săi din mănăstiri și apar multe din temele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
emise de sărbători. Dintr-o primă scrisoare a aceluiași sinod s-au păstrat doar fragmente, publicate în mare parte abia de curând pe baza unui manuscris găsit la Athos. Alte epistole sau fragmente de epistole nu se referă la controversele origeniste: în special o scrisoare completă în limba coptă, adresată călugărilor din Pboo, referitoare la exigențele vieții monahale. Avem multe fragmente din omiliile lui Teofil, dar numai trei dintre ele s-au păstrat în întregime: una în greacă, despre euharistie, transmisă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
principală este Viața Sfântului Saba de Chiril din Scythopolis; aici, p. ???) când un grup de călugări conduși de Nonnos și primiți în 514 în mănăstirea Noua Laură de către Pavel, au fost expulzați repede de către succesorul acestuia, Agapit, din cauza convingerilor lor origeniste care se refereau, din câte se pare, mai ales la preexistența sufletelor și la apocatastaza finală. Ei au putut să se întoarcă abia în 520 cu permisiunea noului abate Mammas, cu condiția să nu-și divulge doctrinele. Unul dintre acești
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Bizanț, probabil una și aceeași persoană cu teologul omonim; Saba l-a luat cu el la Constantinopol în 531, dar se-a despărțit apoi de Leonțiu - potrivit lui Chiril - tocmai din cauza origenismului său (cf. aici, p. ???). Alți membri ai grupului origenist au venit apoi la Constantinopol cu ocazia dezbaterilor doctrinale din 536; dintre aceștia trebuie menționați Domițian, din mănăstirea din Martirios, și Teodor Ascida din Noua Laură, care, grație influenței pe care Leonțiu ajunsese s-o aibă între timp la Constantinopol
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Noua Laură, care, grație influenței pe care Leonțiu ajunsese s-o aibă între timp la Constantinopol, au devenit ulterior episcopi de Ancyra și, respectiv, Cezareea în Capadocia. În 537, noul egumen al mănăstirii Marea Laură i-a expulzat pe origeniști care s-au refugiat în Noua Laură unde revenise Leonțiu; un adevărat atac armat contra mănăstirii Marea Laură pus la cale de acesta s-a soldat cu un eșec. Justinian a primit probabil în 542 din Palestina un memoriu în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Noua Laură unde revenise Leonțiu; un adevărat atac armat contra mănăstirii Marea Laură pus la cale de acesta s-a soldat cu un eșec. Justinian a primit probabil în 542 din Palestina un memoriu în care erau atacați călugării origeniști, întocmit de colegii lor antiorigeniști; acesta i-a fost trimis de Pelagius, apocrisarul (reprezentantul episcopului) Romei la Constantinopol, potrivit unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. În orice caz, ca un răspuns la acest memoriu a scris Justinian o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Romei la Constantinopol, potrivit unor surse, sau de episcopul Ierusalimului, potrivit altora. În orice caz, ca un răspuns la acest memoriu a scris Justinian o epistolă patriarhilor (ne-a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism); cf. despre epistolă aici, pp. ???-???. El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și a episcopilor, fiind sprijinit și de origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a parvenit exemplarul trimis lui Mena de Constantinopol) în care condamnă tezele origeniste (sau suspecte de origenism); cf. despre epistolă aici, pp. ???-???. El a obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și a episcopilor, fiind sprijinit și de origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea lui Nonnos în 547, când origeniștii s-au împărțit în isocriști (care afirmau că în momentul apocatastazei toți oamenii vor deveni asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
obținut adeziunea la anatema contra lui Origen din partea patriarhilor și a episcopilor, fiind sprijinit și de origeniști ca Domițian sau Teodor Ascida, însă neînțelegerile dintre călugării palestinieni au continuat și s-au accentuat după moartea lui Nonnos în 547, când origeniștii s-au împărțit în isocriști (care afirmau că în momentul apocatastazei toți oamenii vor deveni asemenea lui Cristos) și protoctiști (care susțineau că în apocatastază numai sufletul lui Cristos, prima dintre creaturi [prôton ktisma], va rămâne unit cu Logosul). Protoctiștii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în primele luni ale acelui an, Justinian i-a adunat pe episcopii care așteptau începerea conciliului, le-a prezentat memoriul lui Conon la care a anexat o scrisoare în care cerea anatemizarea lui Origen (aici, p. ???) și a obținut condamnarea origeniștilor prin cincisprezece anatematisme păstrate într-un manuscris de la Viena, act subscris apoi și de papa Vigilius (537-555). Această soluție, propusă de F. Diekamp, pare cea mai potrivită pentru explicarea problemelor puse de izvoare care, în parte, vorbesc despre condamnarea erorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin cincisprezece anatematisme păstrate într-un manuscris de la Viena, act subscris apoi și de papa Vigilius (537-555). Această soluție, propusă de F. Diekamp, pare cea mai potrivită pentru explicarea problemelor puse de izvoare care, în parte, vorbesc despre condamnarea erorilor origeniste la conciliul de la Constantinopol, în timp ce nici o mențiune în acest sens nu se găsește în documentele sinodale (doar canonul unsprezece arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). În Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se găsește în documentele sinodale (doar canonul unsprezece arunca anatema în general asupra lui Origen și a operelor sale nelegiuite). În Palestina, actele conciliului care îl condamnase pe Origen au fost subscrise de toți episcopii în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Laură au refuzat să se supună și au fost expulzați cu forța din dioceza Ierusalimului, fiind înlocuiți cu alții „ortodocși” (555). Acest episod a marcat încheierea controverselor origeniste. În ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fost subscrise de toți episcopii în afară de unul singur, în timp ce călugării origeniști din Noua Laură au refuzat să se supună și au fost expulzați cu forța din dioceza Ierusalimului, fiind înlocuiți cu alții „ortodocși” (555). Acest episod a marcat încheierea controverselor origeniste. În ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal condamnarea celor Trei Capitole printr-o formulă cristologică prin care era oficializat neocalcedonismul: prin aceasta se proclama în Cristos „unirea potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostaza” și se afirma că Isus
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pp. ???-???). Scrierea se încheie cu zece propoziții anatemizate (anatematisme). În martie sau aprilie 553, Justinian a trimis episcopilor reuniți pentru conciliu, înainte însă de începerea acestuia, o Epistolă despre Origen și adepții săi în care prezenta sintetic greșelile călugărilor palestinieni origeniști, sublinia legătura lor cu doctrinele pitagorice și platonice despre preexistența sufletelor și cerea conciliului condamnarea lor. Aceasta a fost pronunțată, însă, din câte se pare, nu de către conciliul ecumenic care a început la 5 mai (și în documentele căruia nu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Bizanț, îl însoțește la Constantinopol în aprilie 531 pe Saba, trimis de episcopul de Ierusalim pentru a-i cere lui Justinian scutiri fiscale; în timpul disputelor teologice, Leontie apără conciliul de la Calcedon, însă Saba îl îndepărtează când descoperă că e origenist, iar Leontie rămâne la Constantinopol și, după aceea, contribuie la introducerea în cercurile imperiale a unor reprezentanți ai origenismului palestinian, printre care Domițian și Teodor Ascida (aici, p. ???). Născut la Constantinopol prin 480-490, Leontie povestește într-o scriere a sa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pe eutihieni că a fost nestorian el însuși, dar s-a lepădat de acea rătăcire datorită anumitor „bărbați divini”. Probabil în urma acestei „convertiri” a fost primit la Noua Laură* , lângă Ierusalim. În 514, Leontie făcea parte din grupul de călugări origeniști izgoniți de egumenul Agapet din Noua Laură; ei aveau să fie reprimiți de către succesorul lui Agapet în 520 (Chiril din Scitopolis, Viața Sf. Saba 36; cf. aici, p. ???). Pentru perioada cât a stat la Constantinopol, l-am putea identifica pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
monofizismul lui Sever (însă M. Richard consideră că acest personaj este Leontie din Ierusalim). După o perioadă petrecută la Noua Laură și o vizită la Ierusalim la începutul anului 540, Leontie s-a întors la Constantinopol pentru a apăra orientarea origenistă care, așa cum am văzut, avea să fie condamnată la scurtă vreme după aceea printr-un edict al lui Justinian. Trebuie să fi murit la Constantinopol în a doua jumătate a anului 543. Titlul Trei cărți contra nestorienilor și a eutihienilor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în sensul originar al celor doi termeni)”, aservit școlii sale teologice. Până și importanța origenismului său este evaluată în mod diferit; o serioasă opoziție a întâmpinat oricum propunerea lui D.B. Evans de a descifra antropologia lui Leontie în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerând astfel că Cristos al lui Leontie ar fi acela, Unicul, între atâtea intelecte, care i-a rămas credincios în contemplație Logosului divin. Oricum, în urma studiilor lui Richard, Leontie nu mai este considerat un neocalcedonian (ca atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1974), 31-66 (= Idem, Opera minora III, Brepols, Turnhout; Univ. Press, Leuven 1977, n. 57); S. Otto, Person und Subsistenz. Die philosophische Anthropologie des Leontios von Byzanz. Ein Beitrag zur spätantiken Geistesgeschichte, Fink, München 1968; D.B. Evans, Leontius of Byzantium: An Origenist Christology, Dumbarton Oaks Center for Byzantine Studies, Washington 1970; L. Perrone, Il „Dialogo contro gli aftartodoceti” di Leonzio di Bisanzio e Severo di Antiochia, CrSt 1 (1980), 411-442; A. Grillmeier, Le Christ dans la tradition chrétienne II/2, trad. franc
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
exodul multor eremiți și moartea altora; o a doua invazie a avut loc în 434. Politica brutală a patriarhului Teofil de Alexandria - care, începând cu Epistola sărbătorească din 399 a inițiat o campanie de persecutare a călugărilor pentru vederile lor origeniste (aici, p. ???) - s-a reflectat mai ales asupra deșertului Nitria, dar pare să nu fi cruțat nici Sceti; și acest lucru a contribuit la slăbirea monahismului egiptean care, în deceniile succesive a trecut la o organizare mai apropiată de cenobitism
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]