177 matches
-
esența teologiei evagriene - recuperată în opera unor sfinți precum Ioan Casian, Maxim Mărturisitorul, Isaac Sirul sau Grigorie Palama - se ascunde în faimoasele sale „tratate practice”, veritabile bijuterii ale gândirii ascetice de inspirație biblică, iar nu în speculațiile cosmologice de inspirație origenistă, care compun Kephalaia gnostica. Acestea sunt „doar o tentativă (discutabilă adeseori) de a contrapune o gnoză ortodoxă gnozei heterodoxe, o încercare cifrată de a umple, cu mijloacele intelectuale și specifice ale epocii, spațiul dintre asceza «practică» și mistica «teologică». Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii încă mai puteau tatona cu îndrăzneală anumite probleme (e.g., protologie, relația trup-suflet-spirit, eshatologie), necircumscrise dogmatic de propozițiile Crezului apostolic. În aceste arii libere pentru speculație, Evagrie a lansat anumite ipoteze teologice, interpretate apoi cu o pripeală rudimentară de epigonii origeniști din Palestina secolului al VI-lea. Condamnarea lui Evagrie n-a însemnat excluderea scrierilor sale ascetice și mistice din corpul de texte monastice formative pentru întreaga tradiție bizantină. Argumentul, demonstrat cu o rară minuție de către preotul Gabriel Bunge, este simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
el însuși un „intelectual”, dar aceasta nu atât în sens contemporan, ci în sensul creștin de „gnostic” (după definiția lui Clement Alexandrinul). Deși la curent cu tematica controverselor teologice ale vremii - cum ar fi disputa ariană sau poate chiar teologia origenistă -, Antonie putea rămâne, prin formație, același agrammatos descris de Atanasie cel Mare2: un țăran coptic capabil să citeze pe de rost din Scripturi, deși contempla doar cartea naturii, cosmosul invizibil și pe Creator. Călugăr charismatic admirat de filozofii păgâni itineranți
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Chitty 2 - care a redactat o monografie a deșertului -, nici John Binns 3 - istoric al monahismului palestinian -, nici Alexander Golitzin - cel care a studiat în adâncime sursele iudaice ale controversei antropomorfite -, nici E. Prinzivalli 4 - care a dezbătut prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel superficial tensiunile din interiorul monahismului Bisericii primare. Cât privește faimoasa apoftegmă 7, cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Sfântului Grigorie Teologul, de la care a primit ca testament mantia contemplativilor. Întreaga sa viață, Evagrie a trăit, chiar dacă nu întotdeauna confortabil, în mediile ecleziastice sau monastice. Nu trebuie uitat că el a murit împăcat cu Biserica, înaintea declanșării violentei crize origeniste (la sărbătoarea Paștilor din anul 399). Evagrie a continuat să fie citit, comentat și colecționat atât înainte, cât și după condamnarea speculațiilor sale cosmologice la al cincilea Sinod Ecumenic din anul 533. Numai pentru că a fost prețuit de către monahii sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
schemei ontologice a lui Maxim este, așadar, următoarea: genesis-kinesis-stasis (creație-mișcare-odihnă paradisiacă). Îndumnezeirea e posibilă datorită acelor logoi ai ființelor create, care participă la Cristos-Logosul prin mijlocirea voinței dumnezeiești (și nu În mod ontologic, ca la Origen sau Evagrie). „Spre deosebire de concepția origenistă, potrivit căreia omul ar fi fost prima dată zeu, apoi, maturizându-se, ar fi decăzut din această stare primitivă, concepția maximiană este că omul este prima dată zeu doar În intenția divină numai și numai În potențialitate. Îi rămâne să
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
vina lui Origen pentru concluziile gravelor erori pe care le-ar fi tras alții din opera lui, De principiis. Dar ei recunosc, implicit, că cel puțin admiterea de către Origen a acestor erori, ca alternative ipotetice, a Încurajat alegerea lor de către origeniștii ulteriori. Și oare admiterea, măcar ca alternative ipotetice, a unor asemenea posibilități contradictorii, față de Învățăturile ferme ale credinței, nu ne arată o oscilare chiar În sufletul lui Origen Între credința Bisericii și aceste posibilități contradictorii ?” Pentru Stăniloae, existența unui corpus
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
o adevărată harababură”. Publicând de la Ambigua, Stăniloae Împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: mai Întâi, reglează socotelile cu Alexandrinul fără a avea aerul că se ia de Patriarhul Iustin, autorul primei monografii moderne despre Evagrie Ponticul și admirator al tradiției origeniste; apoi, el reînoadă proiectul traducerii operelor lui Maxim, pe care Îl demarase Înainte de război: Mistagogia, apărută În 1944, În Revista teologică de la Sibiu; al doilea și al treilea volum din Filocalie, consacrate În Întregime scrierilor Părintelui bizantin. Al doilea volum
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Maxim Mărturisitorul, Simion Noul Teolog, Grigore Palamas și isihaștii din Filocalia sa. E vorba de aceeași Tradiție atât de dragă lui G. Florovsky și Vl. Lossky, două figuri de frunte ale „curentului neopatristic”. Respingerea necondinționată a lui Origen și a „origeniștilor” mi se pare, din punct de vedere teologic și deontologic, una din idiosincraziile cele mai regretabile ale lui Stăniloae, cu consecințe pe care Îmi este imposibil să le prezint aici În amănunt, dar care Îmi par evidente: izolarea primejdioasă În
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
a lui Iisus Hristos există o singură natură, natura divină a Fiului lui Dumnezeu. Eretic creștin din prima jumătate a secolului al II-lea. Deține prioritatea unor scrieri ce contrazic vechiul Testament. Episcop de Cezareea Capadociei, una dintre căpeteniile mișcării origeniste în veacul al VI-lea d.Hr. Papă între anii 590-604 (anul morții sale). Biserica Catolică îl recunoaște drept sfânt și doctor al Bisericii. I-a inspirat lui Thomas Mann romanul Der Erwälte (Alesul). Cuvânt de origine elină ce denumește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
numiții monahi antropomorfiști). Data probabilă a acestei scrisori se află în jurul anului 399. Monahii din jurul lui Pafnutie și el însuși, ca simpatizanți ai teologiei lui Origen, se făceau ostili antropomorfiștilor. Nu mult după aceea, toată disputa s-a întors împotriva origeniștilor, iar Cassian și Gherman au fost probabil nevoiți să plece. După cum spune profesorul Columba Stewart, ,,Devoțiunea lui Cassian față de teologia spirituală evagriană, atât de evidentă în <<Așezăminte mănăstirești>> și în <<Convorbiri duhovnicești>>, făcea din Egiptul tot mai antiorigenist o patrie
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
aflat printre clericii de încredere ai lui Ioan Hrisostom. De la părăsirea Egiptului până la stabilirea în Galia vor trece cca. cincisprezece ani. În tot acest timp crește autoritatea sa și astfel devine credibil în întreg spațiul creștin. Ca și alți refugiați origeniști ori evagrieni plecați din Egipt, Sfinții Cassian și Gherman au fost iertați de Teofil pentru că au abandonat această învățătură și au fost primiți prietenește de Sfântul Ioan Hrisostom, care i-a hirotonit, pe primul diacon și pe al doilea preot
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
asemenea o cristologie bazată pe Logos/Sophia. Ca și Teofil, Origen are tendința de a numi Sophia Logosul care preexistă Împreună cu Dumnezeu 35. În focul controverselor secolului al IV-lea, asemenea afirmații deveneau suspecte de erezie. Arie putea fi un origenist autentic atunci cînd, potrivit aprigului său adversar Atanasie, făcea aserțiunea că „există două «Înțelepciuni» (sophiai): una care Îi este proprie lui Dumnezeu și există Împreună cu el, cealaltă - Fiul care a luat ființă În această Înțelepciune; numai luînd parte la această
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Origen că a Încercat să rezolve cît mai multe probleme de cristologie. El a anticipat controversele secolului al IV-lea prin insistența cu care a afirmat fuziunea dintre Logos și un suflet omenesc 42. Există dovezi că principalul oponent al origenistului Arie, Atanasie din Alexandria, nu credea că Logosul a preluat un suflet omenesc 43. Oricum, Apolinarie din Laodioceea interpreta formula afirmînd că Cristos este „Dumnezeu făcut carne” (theos ensarkos), vrînd să spună că Logosul luase locul minții omenești a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o egalitate Între ipostazele cerești. Teologia antiohiană, căreia i s-a atribuit o tendință adopționistă constantă, a cărei Însemnătate ar consta În evitarea oricărui amestec dintre Logosul divin și om În persoana lui Cristos, se afla poate mai aproape de distincțiile origeniste asupra acestui punct. Doctrina trinitară a lui Pavel din Samosata nu este cunoscută exact. S-ar putea să fi fost o formă subtilă de unitarianism, care atrăgea după sine acceptarea formală a formulei trinitariene. S-ar putea ca el să
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și nu este exclus ca mormîntul său tăinuit să fie la originea celebrului loc de pelerinaj de la Santiago de Compostela. În Egipt, Evagrie din Pont (născut la Ibora În 345, mort În Egipt, la 399) a fost, dacă nu singurul origenist, cu siguranță cel mai celebru. Mulțumită lucrării Historia lausiaca a contemporanului său Palladius, biografia lui Evagrie ne este relativ bine cunoscută. Născut În anul 345 pe țărmul Mării Negre, a primit lectoratul* din mîinile lui Vasile cel Mare și, după moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În deșert. Astfel, se stabilește pentru doi ani În Nitria, apoi rămîne timp de paisprezece ani, pînă la moarte, În pustiul din preajma locurilor numite „Chilii”. Călugării egipteni, mai degrabă fruști, nu l-au Întîmpinat cu prea multă căldură pe intelectualul origenist; Însă acolo, la Chilii, Întîlnește el o serie de prieteni ai Melaniei, care Îi Împărtășesc vederile. Cel mai influent dintre aceștia era Ammonius, poreclit ho Parotes („cu urechile legate”), căci Își tăiase o ureche pentru a nu fi numit episcop
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
discipoli cu toții ai lui Abba Pambo, li se spunea hoi Makroi, „Lunganii”. Lucrurile s-au desfășurat relativ pașnic pînă la venirea În Palestina a redutabilului ereziolog Epifaniu, În 393. Patriarhul Teofil al Alexandriei i-a ținut sub ocrotirea sa pe origeniști pînă În 399, cînd și-a retras protecția, nu din considerente de doctrină, ci În urma unei certe meschine și nesemnificative. Un Sinod convocat În anul 400 la Alexandria condamnă scrierile lui Origen și pe cititorii lor. Expulzați din Egipt, cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a intrigilor. CÎt despre Evagrie, murise Între timp, tocmai cu puțin Înainte de Bobotează („Epifania”...) anului 399. Protagonistul intelectual al bătăliei Împotriva adepților lui Origen este necruțătorul și nestatornicul Ieronim, stabilit din 386 la Bethleem, Într-o mănăstire Întemeiată de Paula. Origenist convins la Început, Ieronim trecuse de partea lui Epifaniu În 393, rupînd relațiile cu distinsul său prieten de o viață, Rufin din Aquileia, și cu mulți alții. Controversei locale i se pune capăt În anul 404, prin reconcilierea dintre Teofil
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dihotomii majore: 1. Sufletul este preexistent trupului versus sufletul nu este preexistent. 2. Sufletul este creat versus sufletul este increat. Că sufletele sînt create și preexistente este un punct de vedere pe care Îl Împărtășesc hindușii, platonicienii, unii dintre gnostici, origeniștii și mulți alții. Că sufletele sînt create și că ele nu există mai Înaintea trupurilor respective este o combinație de vederi pe care creștinii ortodocși o mențin aproximativ de la Augustin Încoace. Că sufletele nu preexistă trupurilor și nici nu sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
reîncarnării, pe care un singur autor bizantin o mai susținuse pînă atunci - Ioan Italos 71. Este greu de Înțeles ce sens dădeau patarinii penitenței „in corporis uno vel pluribus”. După cum vom vedea În capitolul următor, este probabil vorba de doctrina origenistă a asumării unor trupuri diverse. Un lucru pare să fie limpede: că patarinii abandonaseră traducianismul bogomilic În favoarea preexistenței sufletului. Această mărturie se coroborează cu cea a lui Juan de Torquemada, de obicei contestată: Există doi Dumnezei, Domnul cel bun și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
are un loc În cer. Era tot ce putea admite Desiderius, care se situa astfel mai aproape de ortodoxie decît unii dintre Părinții antiohieni (vezi Introducerea). Potrivit lui Sacconi, monarhienii din Bagnolo erau fantaziaști ca Nazarie, Însă Înlocuiseră traducianismul bogomil prin doctrina origenistă a preexistentei sufletului. Anselm din Alexandria mai precizează că Nazarie Împărtășea vechea teorie a zămislirii și nașterii lui Isus Cristos prin urechea Mariei și că era În asemenea măsură subordinaționist, Încît respingea cu totul divinitatea lui Cristos. Dimpotrivă, cristologia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ascuns În străfundul universului, care substituie pseudodualismului bogomil un dualism radical; - mitul Împreunării Soarelui cu Luna, lipsit de consecințe doctrinale; - realismul cristologic al lui Desiderius și doctrina unui Paradis intermediar, care ia locul fantaziasmului bogomil „ortodox” al lui Nazarie; - doctrina origenistă a preexistentei sufletului, care se opune traducianismului bogomil. În ciuda tuturor acestor transformări, care nu afectează decît unele sectoare ale comunităților monarhiene și nu au, În ansamblu, o pondere doctrinală decisivă, catharismul moderat nu este decît bogomilism În stare pură, antrenat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
au cunoscut scrierile acestuia. El este o transformare a Învățăturii originale, elaborată și pusă În practică de monahii egipteni În secolele al IV-lea și al V-lea și combătută În mod sistematic de ereziologi precum Epifaniu 25 și fostul origenist Ieronim. Un dosar al acestor dezbateri origeniste a fost Întocmit de Antoine Guillaumont În cartea sa despre Evagrie din Pont (1962)26. Epifaniu Îi acuză pe origeniști de patru credințe eretice principale: 1. convingerea că trupul Învierii nu este identic
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
transformare a Învățăturii originale, elaborată și pusă În practică de monahii egipteni În secolele al IV-lea și al V-lea și combătută În mod sistematic de ereziologi precum Epifaniu 25 și fostul origenist Ieronim. Un dosar al acestor dezbateri origeniste a fost Întocmit de Antoine Guillaumont În cartea sa despre Evagrie din Pont (1962)26. Epifaniu Îi acuză pe origeniști de patru credințe eretice principale: 1. convingerea că trupul Învierii nu este identic trupului material; 2. faptul că sînt subordinaționiști
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]