168 matches
-
din aride sfaturi medicale nu doar o lectură accesibilă, ci și una foarte agreabilă. În stagiunea 1982-1983 i-a fost reprezentată pe scena Teatrului „Luceafărul” din Iași piesa pentru copii și tineret Comedie cu războinici. SCRIERI: Noaptea Pandorei, București, 1969; Ornicul trecerii, Iași, 1971; Poemia, Iași, 1980; Iubirea din strada a șaptea, Iași, 1983; April, Iași, 1986; Poemia și alte poeme, pref. Ioan Holban, Iași, 1995; Limba Hu, Iași, 2001; Sunetul cheamă auzul, Iași, 2001; Recurs la Poemia - Appeal to Poemia
HURJUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
LCF, 1969, 26; Dumitru Micu, „Noaptea Pandorei”, RL, 1969, 36; Nicolae Manolescu, „Noaptea Pandorei”, CNT, 1969, 43; Gh. Ionescu, „Noaptea Pandorei”, ATN, 1969, 10; Virgil Cuțitaru, „Noaptea Pandorei”, IL, 1969, 12; Dan Petrescu, „Noaptea Pandorei”, O, 1969, 12; Haralambie Țugui, „Ornicul trecerii”, O, 1972, 3; Const. Ciopraga, „Ornicul trecerii”, CRC, 1972, 6; Zaharia Sângeorzan, „Ornicul trecerii”, RL, 1972, 20; Daniel Dimitriu, „Ornicul trecerii”, CL, 1972, 5; Lit. rom. cont., I, 530-531; Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, 1981, 228-236; Liviu Leonte, „Iubirea din
HURJUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
RL, 1969, 36; Nicolae Manolescu, „Noaptea Pandorei”, CNT, 1969, 43; Gh. Ionescu, „Noaptea Pandorei”, ATN, 1969, 10; Virgil Cuțitaru, „Noaptea Pandorei”, IL, 1969, 12; Dan Petrescu, „Noaptea Pandorei”, O, 1969, 12; Haralambie Țugui, „Ornicul trecerii”, O, 1972, 3; Const. Ciopraga, „Ornicul trecerii”, CRC, 1972, 6; Zaharia Sângeorzan, „Ornicul trecerii”, RL, 1972, 20; Daniel Dimitriu, „Ornicul trecerii”, CL, 1972, 5; Lit. rom. cont., I, 530-531; Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, 1981, 228-236; Liviu Leonte, „Iubirea din strada a șaptea”, CL, 1983, 10; Ioan
HURJUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
CNT, 1969, 43; Gh. Ionescu, „Noaptea Pandorei”, ATN, 1969, 10; Virgil Cuțitaru, „Noaptea Pandorei”, IL, 1969, 12; Dan Petrescu, „Noaptea Pandorei”, O, 1969, 12; Haralambie Țugui, „Ornicul trecerii”, O, 1972, 3; Const. Ciopraga, „Ornicul trecerii”, CRC, 1972, 6; Zaharia Sângeorzan, „Ornicul trecerii”, RL, 1972, 20; Daniel Dimitriu, „Ornicul trecerii”, CL, 1972, 5; Lit. rom. cont., I, 530-531; Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, 1981, 228-236; Liviu Leonte, „Iubirea din strada a șaptea”, CL, 1983, 10; Ioan Holban, „Iubirea din strada a șaptea”, RL
HURJUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
ATN, 1969, 10; Virgil Cuțitaru, „Noaptea Pandorei”, IL, 1969, 12; Dan Petrescu, „Noaptea Pandorei”, O, 1969, 12; Haralambie Țugui, „Ornicul trecerii”, O, 1972, 3; Const. Ciopraga, „Ornicul trecerii”, CRC, 1972, 6; Zaharia Sângeorzan, „Ornicul trecerii”, RL, 1972, 20; Daniel Dimitriu, „Ornicul trecerii”, CL, 1972, 5; Lit. rom. cont., I, 530-531; Virgil Cuțitaru, Spații, Iași, 1981, 228-236; Liviu Leonte, „Iubirea din strada a șaptea”, CL, 1983, 10; Ioan Holban, „Iubirea din strada a șaptea”, RL, 1984, 13; Costin Tuchilă, „Iubirea din strada
HURJUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287467_a_288796]
-
sensurile. De fapt, ceea ce se petrece în „aer liber” dă senzația de miraculos, iar mișcarea parodistică este expresia unei mirări colosale: „Mai știi brățara țipătului / în pasăre de cerneală vezi?” sau „ocheanul sângelui în anotimp se încercuie / deschide unde / când ornicele se desfac în coadă de păun”. Pe alocuri, bunăoară în proza Moartea vie a Eleonorei (1930), imagini stranii pot fi lesne considerate drept versuri de dragoste și, dispuse ca poezie, oricând ar rezista testului critic: „Violetă desfacere și dureroasă de
ROLL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289297_a_290626]
-
Orice sofistică dispare însă în prezența versului encomiastic din volumul cu titlul Pentru cel ales. De cu totul alt gen sunt poemele din ciclul Versurile liedurilor dedicate Magdalenei și ale proiectelor de arii pentru „Văpăi vesperale”, anexat romanului Cenușa din ornic (1988): reverii, fantezii, divagații grațios meditative, cu figurație de basm, geografie exotică, mitologie greacă și biblică ori cu gingășii caligrafiate atent. Fatalmente datate, eseurile din Biletul la control! (1968), Ieșirea din labirint (1973), mai târziu și cele din Eclipsă în
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
impasul unui „revoluționar de meserie”, un director de centrală industrială, dezumanizat prin identificare cu funcția exercitată, nu sub impulsul unui fanatism fie și pseudorevoluționar, ci al arivismului, stimulat de soție. Cu următoarele două romane, Vitralii incolore (1985) și Cenușa din ornic, proza lui P. încercuiește alt domeniu, acela al existenței individuale, nu fără configurarea cadrului social și istoric. Liantul primului roman e drama unui chirurg oftalmolog, înfățișat în ambianța profesională, în alternanță cu alta, în care se definește virtuala sa pereche
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
București, 1974; Raza de cobalt, București, 1979; Pumnul și palma, vol. I: O dimineață înșelătoare, București, 1980, vol. II: Ochiul ciclopului, București, 1981, vol. III: Marșul cariatidelor, București, 1982; Muzeul de ceară, București, 1984; Vitralii incolore, București, 1985; Cenușa din ornic, București, 1988; Insomnia dragonului, București, 1989; Timpul lepros, București, 1992; Ieslea Minotaurului, București, 1993; Am fost și cioplitor de himere. Convorbire realizată de Ioan Tecșa, București, 1994; Eclipsă în Cetatea Soarelui, București, 1996; Elefanții de porțelan, București, 1997; Focul de
POPESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288928_a_290257]
-
finale, despre lumea valahă din timpul fanariot și a „zavergiilor” pașoptiști. Desfrâul lexical țâșnește la tot pasul: odată cu deschiderea spre Occident „începuseră să ne vină și din Francia mărfuri: scule ușoare și din ale mai scumpe. Diamanticale: fulii, ghiordane. Marchitănie, ornice [...], sulimanuri, mirodenii, mobile: crivaturi, poloage, baiuuri, brațe de tumbac - sfeșnice regești, canapele cu răsturniș [...]. Hapuri, gogoșele, prafuri de iureș. Teci de sculă, mici la măsură: gumilastice - vârști cu ploițe și fără - capcane de copii [...]. Strumeneage de gumă pentru putere și
NICODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
colorit local. Peisajul specific (Dunărea și câmpia sub arșiță) și oamenii (găzari, „lopătari”) dezvăluie un poet original, atras de formula tradiționalistă. Volumele ulterioare, Credință (1963), Continente (1966), Panoplie (1968) și, mai cu seamă, Zodiac (1971), Casă în Bugeac (1973) și Ornic (1978), confirmă aceste particularități. Cu timpul, în poezia lui se intensifică nota meditativă, cresc ponderea elementului folcloric, precum și rolul simbolului și al parabolei, de o remarcabilă plasticitate (Ploaie torențială, Balada mâinilor ciungi). B. este autorul unor volume de proză (Ciugur-Mugur
BOŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285843_a_287172]
-
Bugeacului (în colaborare), Chișinău, 1960 ; Ciugur-Mugur, Chișinău, 1961; Credință, Chișinău, 1963; Răboj, Chișinău, 1965; Continente, Chișinău, 1966; Versuri, Chișinău, 1967; Panoplie, Chișinău, 1968; Versuri, Chișinău, 1969; Zodiac, Chișinău, 1971; Casă în Bugeac, Chișinău, 1973; Ruguri, Chișinău, 1975; Popasuri, Chișinău, 1976; Ornic, Chișinău, 1978; Balada mâinilor ciungi, Chișinău, 1979; Cercurile trunchiului, Chișinău, 1979; Legământ, Chișinău, 1981; Scrieri alese, pref. Mihai Cimpoi, Chișinău, 1983; Rubiconul, Chișinău, 1984; Verb la netrecut, Chișinău, 1985; Poeme, Chișinău, 1986. Repere bibliografice: Andrei Țurcanu, Martor ocular, Chișinău, 1983
BOŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285843_a_287172]
-
interiorizat, uneori cu inflexiuni psalmice, atitudinea dominantă fiind aceea, productivă liric, de resemnare senină, ca în poemul Din când în când: „Din când în când mă adumbrește,/ așa din senin,/ câte o pală de nor./ Din când în când bătăile ornicului/ îmi par mai moi/ decât blana de cârtiță./ Din când în când din dealul cu pruni/ cineva îmi măsoară prin binoclu/ statura./ Eu îi zâmbesc/ și-mi potrivesc pe-ndelete/ cravata...” Chiar și celebrarea erosului (ca în volumul Mereu iubirea, 1988
BUCSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
femeie, știu că ar vedea pe dracul, Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "îns! " la ce să-l purec? Și motanul toarce-n sobă - de blazat ce-i. - Măi motane, Vino-ncoa sa stăm de vorbă, unice amic și ornic. De-ar fi-n lume-un stat de mâțe, zău! că-n el te-aș pune vornic, Ca să știi și tu odată, boieria ce-i, sărmane! Oare ce gândește hâtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? Ce idei se-nșiră dulce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sticla de la ceas, plesnită acum câteva zile. Haim Duvid, ceasornicar din Pașcani, și-a adus nevasta la băi și, ca să nu stea degeaba, își exercită meseria, dar cu intermitențe mari, serviciile lui fiind cerute rar de cele vreo sută de ornice câte a socotit el în Bălțătești. Haim Duvid e un gânditor. Poate filozoful târgului său. (Fiecare târg din Moldova are un filozof evreu.) Îl arată și înfățișarea: mic, slab, palid, cu barba neagră mătăsoasă, chel până la jumătatea capului, cu fruntea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
matern!“ Și, spunând aceasta, se ridică de la podea și-n văzul Întregii asistențe Îi azvârli ligheanul de cenușă În cap... Ippolit dădu să se apere și se trezi din somn lac de transpirație, cu gura coclită și dureri de cap. Ornicul din perete - o moștenire din vremea Gloriosului Imperiu - bătu de două ori. Mai bine zis, imită de două ori cântecul cucului. Pasărea de plastic vopsită În culori stridente ieși din colivie, aruncă o privire, cu ochii săi fosforescenți, spre locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
genunchiul lui. Nana Floarea s-a culcat lângă prunc. Ana ațipise. Când s-au petrecut acestea? Câtă vreme a întârziat pe-afară? De când a venit aici? Îi lipsește o parte din timp, pe care nu știe cum l-a întrebuințat. Ornicul cu lanțuguri din părete, între ferestre, arată ceasul al doilea după miezul nopții. Limba lui bate grăbit: toc-tic. Privește toate câte sunt împrejurul lui ca pe niște vedenii și închide ochii. Jarul i-a scânteiat în coada pleoapei. Așa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încerca să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o cuprinse pe sub coaste și o ridică, purtând-o. Ea se lipise de el; Culi îi simțea bătaia inimii odată cu a ornicului. Ornicul bătea ceva mai repede și cu mult mai tare. Cu brațul liber, bolnava se închină spre candelă de trei ori. Avea nădejde bună. Era însă prea ușoară în brațele celui ce-o purta. Cum o așeză în sanie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să umble singură. Culi îi puse o mână pe umăr și i se îmblânziră privirile. Cu cealaltă mână o cuprinse pe sub coaste și o ridică, purtând-o. Ea se lipise de el; Culi îi simțea bătaia inimii odată cu a ornicului. Ornicul bătea ceva mai repede și cu mult mai tare. Cu brațul liber, bolnava se închină spre candelă de trei ori. Avea nădejde bună. Era însă prea ușoară în brațele celui ce-o purta. Cum o așeză în sanie și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
verde și ciocănește într-un molid bătrân, în laturea casei. Onu zicea c-o aude. Am rămas tăcând - și am auzit-o. —Dar Culi? A auzit-o și el. Să bagi de samă dumneata, nană Floare, mâni dimineață. Când ajunge ornicul la opt, badea Culi stă cu luare-aminte și așteaptă să bată gheunoaia. Dar ea bate de opt ori câte opt, și mai mult. A făcut o gaură în molid, căutând viermele cel mare, de poți vârî de două ori pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și am să ies la slujbă nu târzie vreme. Am în mine altceva. Atunci a oftat de lângă icoane nana Floarea, murmurând mai mult cătră sine: — Ah! durerea lui e pentru biata Ana, fie-iertată... S-a făcut tăcere. S-a auzit ornicul, tic-toc-tic, grăbindu-se zadarnic. Cei trei prietini s-au uitat unul la altul. Ieronim Dragu și-a pus un deget la tâmplă, apoi a scos din buzunarul blăniții cartea lui badea Toma și a adus-o aproape de ochi. — Asta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul Micu, era semnul cel mai evident că opera de vindecare desăvârșită rămânea ornicul din părete, adică timpului. După ce au plecat domniile lor la Sibiu și la Cluj, s-a abătut un alt crâmpei de iarnă peste Prelunci. S-a slobozit din miezul nopții vifor de omăt, care a început din ziua de Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea amiezii, văzduhul s-a întors pe crângul lui și furtuna a stătut. S-a auzit un timp pădurea oftând de trudă, pe urmă s-au spart nourii și a lucit soarele, ajungând până în fund, la obrazul lui Culi. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care-l știi. —Așa? Ai văzut și pe domnul părinte Dămian? —Văzut. Mi-a spus că are de făcut slujbă de un an la acel mormânt. I-am plătit. Nana Floarea se uita pe gânduri într-o parte și asculta ornicul. Am făcut bine? —Ai făcut bine, Culi. Ar fi trebuit să-mi aduci răspuns despre Octavian, căci sunt cu grijă. Dar mă gândesc că nu va fi nimica. Dacă ar fi ceva, Răduța mi-ar da răspuns. Culi se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ști; treaba ei! Mai bine ar fi avut un fecior vrednic, decât ceea ce are. Un fecior aduce spor; o fată pagubă. Pe lângă pagubă, și rușine. Bucuroasă mă aflu că am fost păzită de astfel de năcaz. După ce nana Floarea tăcu, ornicul din părete răspunse: Tic-toc-tic! Câteodată paznicul lua cu el în pădure pe Onu Bezarbarză, mai ales când se ducea să cerceteze teascurile. Căpcăni de jder clădea Culi la locuri unde aceste jivine mici și agere aveau mult umblet. Așeza lemnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]