158 matches
-
Maino și... un interviu cu Tzara!), adăugînd: „singură revista unu a rezistat acestei contaminări!”. Alți prozatori „contimporani” Textele prozastice ocazionale semnate de iconoclaști precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii de avangardă (dar nu în afara artei cu tentă socială, anticlericală sau licențioasă) se situează textele unor colaboratori precum N.D. Cocea sau Felix Aderca (ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
agonizantă în oficina Camerelor de Comerț din București”. Prețuirea față de o parte a literaturii promovate în acei ani la Gîndirea va fi subliniată și printr-un semnal elogios al romanului Brațul Andromedei de Gib Mihăescu. Refuzînd linia tradiționalistă, naționalistă și ortodoxistă a publicației, „contimporanii” par a încerca să găsească un modus vivendi cu aceasta, oarecum pe linia „vechii” Gîndiri de la începutul anilor ’20. Un colaborator minor, dar interesant, al Contimporanului a fost ortodoxistul de stînga Sandu Tudor: disident al Gîndirii, ulterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Gib Mihăescu. Refuzînd linia tradiționalistă, naționalistă și ortodoxistă a publicației, „contimporanii” par a încerca să găsească un modus vivendi cu aceasta, oarecum pe linia „vechii” Gîndiri de la începutul anilor ’20. Un colaborator minor, dar interesant, al Contimporanului a fost ortodoxistul de stînga Sandu Tudor: disident al Gîndirii, ulterior director al revistelor Credința și Floarea de foc, călugărit după război sub numele Daniil, membru al grupului isihast clandestin de la Mînăstirea Antim, victimă a închisorilor staliniste... Considerat de critică - pe bună dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al artei și al lumii moderne („Logica absurdului“). Sînt texte, totuși, pe nedrept ignorate, în care stîngăciile de execuție coexistă cu destule sclipiri de poezie autentică. Editorialul său din nr. 79 - „Între idolatria și sfințenia artei“ - este însă un manifest ortodoxist și antimodern(ist), în care artiștii laicizanți apar expuși anatemei viitorului: „...și vor fi dezvrăjiți și trimiși spre pocăire în sihăstrii claustrale din toate taberele artei îndrăcite unde pîndesc: rasputinii popiți, călugării fugiți, iudeii renegați, renegații cosmopoliți, francmasonii intelectuali, raționaliștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de fond flasc al dlui Sandu Tudor din ultimul număr”. Flasc? Ce eufemism... Vitriolantul „Coliva lui moș Vinea“ (autor: Ilarie Voronca) conține o trimitere transparentă la această turnură „bisericoasă”. Căci recidivele nu lipsesc: tot la Contimporanul, și tot de pe poziții ortodoxiste, Sandu Tudor își va manifesta rezervele în raport cu polemica generaționistă prilejuită de „Itinerariul spiritual“ al lui Mircea Eliade și de „Manifestul «Crinului alb»”. Pînă în 1931, revista lui Vinea și Iancu va mai publica și alte articole pe această linie - bunăoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de papagal, dar refuzat pentru „confuzie epigonică” la poșta redacțională a revistei unu). Interferențele dintre avangardă și Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre poemul-reportaj“) sau sexualismul autenticist, vitalist și „exasperat” al tînărului Geo Bogza, afin freneziei experiențialiste a lui Mircea Eliade. „Taxat” la rubrica de „revista revistelor“ pentru un atac dur la adresa lui Tudor Arghezi, tînărul Constantin Noica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În forme răsturnate, complexul se regăsește deopotrivă în „micul romantism provincial” (G. Călinescu) cu accente realiste și naturaliste al literaturii „dezrădăcinaților”, „inadaptaților” și „învinșilor”; pe alte coordonate îl vom regăsi, după Primul Război Mondial, la avangardiști cosmopoliți și la unii ortodoxiști din cercul revistei Gîndirea, la reprezentanți ai „tinerei generații” și la post-maiorescieni atipici precum G. Călinescu, la apărători ai tradiției bizantine (N. Iorga) și la apologeți ai substratului arhaic traco-get sau neolitic (Dan Botta, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Vasile Lovinescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la post-maiorescieni atipici precum G. Călinescu, la apărători ai tradiției bizantine (N. Iorga) și la apologeți ai substratului arhaic traco-get sau neolitic (Dan Botta, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Vasile Lovinescu, Mircea Vulcănescu ș.a.), ai ur-balcanismului (I. Barbu) și ai autohtonismului ortodoxist și antimodern (Nae Ionescu), sub forma complexului de inferioritate sau de superioritate; întreaga dezbatere interbelică privind autodefinirea identitară, tradiția și specificul național stă pe acest complex care o irigă printr-un sistem de vase comunicante. „Complexul periferiei” se va asocia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
țară cu o istorie discontinuă și fără o autentică tradiție cultă înainte de simbolism. Eclectismul, moderația, toleranța grupării față de idei și grupări ostile avangardismului, deschiderea față de colaboratori neavangardiști, mergînd pînă la găzduirea unor membri ai „tinerei generații” spiritualiste, a unor manifeste ortodoxiste și a unor texte „de dreapta” pot fi mai bine înțelese dacă le privim și din această perspectivă (deși cauzele sînt, evident, mai numeroase și mai complexe). Cu toate că pledează pentru integrarea într-o „internațională a artiștilor de pretutindeni” (corespunzînd „noului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Iași. Spațiul acordat lui Constantin Emilian poate părea prea extins în raport cu valoarea și importanța studiului său. Mi s-a părut însă că Anarhismul poetic rezumă întru cîtva perspectivele conservatorismului estetic post-maiorescian din România interbelică: nu ale celui naționalist sau spiritualist/ortodoxist, ci ale esteticii „clasicizante” situate în descendența lui Ovid Densusianu și undeva la jumătatea drumului între E. Lovinescu și Mihail Dragomirescu. Mai mult: între perspectiva estetică a lui Pompiliu Constantinescu sau Perpessicius și cea a lui Constantin Emilian, deosebirea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Principiul de față este greu de Înțeles pentru simțul comun, deoarece noi, oamenii, ne-am obișnuit să ne Întreținem pasiunile prin convingeri, formate pe bază de cunoaștere. Savantul francez H. Poicaré vedea chiar În acest principiu o limită a credinței ortodoxiste: „Credința savantului nu se aseamănă niciodată cu aceea a ortodoxului, ci mai curând cu a ereticului, care caută totdeauna și nu e mulțumit cu ceea ce a gândit”. Μ Nici cea mai savantă disertație nu poate convinge mai mult decât naturalețea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Ibrăileanu, care pledează pentru păstrarea specificului național, considerând că experimentele avangardiste sunt „deviațiuni“. Gândirismul are ca premise principiile sămănătorismului, pe care le depășește însă, prin afirmarea specificului național, resuscitarea valorilor consfințite prin tradiție, recuperând sentimentul originilor ființei românești și spiritul ortodoxist, considerat o forță modelatoare a spiritualității noastre. Particularitățile tradiționalismului sunt: tipologia prozei tradiționaliste: - revigorarea temelor identitare, legate de existența rustică, de condiția țăranului: satul, familia, salvarea prin credință, iubirea și datoria, războiul/jertfa în războiul întregirii neamului, urmările nefaste ale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
metamorfoza suprarealistă), Ion Călugăru ș.a. Opinii de substanță vor fi, de asemenea, exprimate în răspunsurile la ancheta cu tema „Noua spiritualitate” (2/1928). Dau curs întrebărilor N. Iorga (noua spiritualitate este una creștină, „divină”), Octavian Goga (de pe pozițiile unui naționalism ortodoxist), E. Lovinescu („noua spiritualitate” o constituie un „conformism etic” grefat pe mistică și ortodoxie), Lucian Blaga (optează pentru mit, transfigurarea realității și metafizică), Nichifor Crainic (afirmă o poziție tradiționalistă extremă, definită ca naționalism integral), Șerban Cioculescu (vede în noua spiritualitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290192_a_291521]
-
străin spiritului național. Această distincție introdusă de Bărnuțiu își va găsi rezonanța ideologică o jumătate de secol mai târziu, în faimosul și infamul articol semnat de Nae Ionescu, "A fi "bun român"" (1930). Exponent al autohtonismului românesc întemeiat în matricea ortodoxistă, Ionescu va delimita "bunul român" de "românul" per se. După criteriile de românitate postulate de Ionescu, Samuil Micu, Ion Brătianu tatăl, ca să nu mai vorbim de târgovețul Bercu Solomon, nu se califică drept "români", ci intră în categoria românilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ani permanență și 2 ani rezerva". Școala, chemată să modeleze conștiința națională ca o "a doua biserică", este la rândul ei modelată de armată, aceasta din urmă gândită fiind să finalizeze educația patriotică acționând ca "marea școală a națiunii". Mistica ortodoxistă, educația patriotică școlară și spiritul de disciplină militărească se întrepătrund pentru a alcătui climatul formativ al Românului. Devenite obligatorii, școala și armata sunt transformate în agenții inescapabile de naționalizare. Odată cu legiferarea serviciului militar obligatoriu ca datorie civică, armata devine a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
parte, filtrat prin criticismul junimist, mesajul difuzat prin literatura didactică formează un bloc discursiv caracterizabil printr-un "naționalism critic". Vorbim, așadar, de existența unei dualități discursive, ale cărei bifurcații definesc extremele discursului naționalist: fanatismul naționalistic a evoluat înspre "statul etnocratic" ortodoxist al cărui "constituție ideologică" a fost redactată de N. Crainic, în timp ce naționalismul critic, deși îmbrățișează, fără îndoială, preceptele ideologice presupuse de ideea națională, încearcă, cel puțin pe terenul istoriografiei, un act de echilibristică între loialitățile ideologice și constrângerile empirice și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
marcă ale culturii române au inspirat ideile forță ale naționalismului autohtonist, pe care le-au expirat apoi în sfera publică prin intermediul influentele lor scrieri. Principalele guri de vărsare ale curentului autohtonist au fost Nichifor Crainic și Nae Ionescu - arhitecții etno-românismului ortodoxist, Virgil Madgearu și Constantin Stere - promotorii țărănismului, izvorât din aceeași matcă a doctrinelor agrarieneîn circumscrierea căruia pot fi reperate și contribuțiile ideologice ale lui Nicolae Iorga (sămănătorism) și ale lui Lucian Blaga, în special prin teoria sa a "spațiului mioritic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
legea nouă"" (p. 235). Găsim în acest citat ingredientele elementare ale tezei "trădarea cărturarilor" (Benda, 1993) [1927]. Apostazia nu se restrânge doar la credința ortodoxă, ci ipso facto, se extinde și la nivel identitar. Pe fondul ideii de stat etnocratic ortodoxist, pactul făcut de prelații ardeleni în 1700 nu este doar o apostazie doctrinară, ci și o renegare identitară, în condițiile în care ortodoxia este definită ca piatra unghiulară a românismului. Denunțarea unirii cu Roma ca trădare identitare a românismului este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Papa: desbinarea Românilor în două tabere: uniți și neuniți, care avea să aducă vrajbă și neînțelegeri între dânșii" (Constantinescu, 1928, p. 235). Condamnarea unirii cu Roma, în ciuda faptului că aceasta a reprezentat declicul luptei de emancipare națională, simbolizează triumful formulei ortodoxiste a naționalismului în perioada interbelică. Spiritualitatea. Dualitatea discursivă în care se exprimă consensul naționalist interbelic se manifestă și în privința spiritualității românești. Aripa fanatismului naționalistic, după cum o arată și citatele de mai sus extrase din N.A. Constantinescu (1928), condiționează identitatea română
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românești, interbelicul este perioada care cunoaște deplina osmoză identitară între românism și ortodoxism. Artizanii ei au fost teologi ortodocși de un ascuțit profil intelectual, de calibrul unor Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae, care au elaborat în scrierile lor o teologie ortodoxistă a națiunii. Astfel, principiul de căpătâi al statului etnocratic imaginat de N. Crainic (1997) [1937] dictează "LEGEA LUI HRISTOS, LEGEA STATULUI" (p. 245). Definind națiunea ca o comunitate etnică (neam) având identitate istorică, omogenitate de sânge, comuniune de suflet și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
evidentă, trebuie punctat totuși că radicalitatea discursului critic desfășurat de autor are o sursă nu atât intrinsecă, cât mai ales contextuală. Climatul cultural configurat după '89 a fost de așa natură încât a favorizat formarea unui condens etno-naționalist de factură ortodoxistă care evoca doctrina fanaticismului naționalistic prevalentă în interbelic, opera unor gânditori autohtoniști precum O. Goga, N. Crainic sau N. Ionescu. Publicată în acest context marcat de temeri naționaliste și sensibilități ortodoxiste, analiza deconstructivă a lui Boia a avut efectul unui
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
încât a favorizat formarea unui condens etno-naționalist de factură ortodoxistă care evoca doctrina fanaticismului naționalistic prevalentă în interbelic, opera unor gânditori autohtoniști precum O. Goga, N. Crainic sau N. Ionescu. Publicată în acest context marcat de temeri naționaliste și sensibilități ortodoxiste, analiza deconstructivă a lui Boia a avut efectul unui "cutremur conceptual" (Nietzsche, Begriffsbeben) care a fisurat monumentul trecutului național. Apariția doi ani mai târziu a manualului de Istoria românilor coordonat de S. Mitu (1999), în prima generație de manuale alternative
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
luat ființă și Editura Roza Vânturilor, după numele volumului apărut în 1937 sub acest nume, editat de pupilul său, Mircea Eliade, din publicistica maestrului. De un traseu post-mortem similar s-a bucurat și Nichifor Crainic, celălalt mare ideolog al românismului ortodoxist. Închis 15 ani în închisorile comuniste, apoi grațiat și racolat în redacția revistei Glasul Patriei unde a scris articole de propagandă comunistă, Nichifor Crainic nu a mai fost însă reeditat pe întreaga durată a regimului comunist cu operele sale doctrinare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cunoscut o creștere spectaculară în noul climat spiritual configurat în urma prăbușirii ateismului oficial de stat promovat de autoritățile comuniste. Totodată, Biserica Ortodoxă Română, odată emancipată din chingile controlului partinic, s-a redefinit pe vechile coordonate identitare și doctrinare ale românismului ortodoxist. În timpul regimului comunist, ca reacție defensivă la politica de ateizare promovată de noile autorități statale ostile bisericii ca instituție socială și religiei ca Weltanschauung și praxis liturgic, BOR și-a revizuit doctrina și misiunea socială în direcția compatibilizării acesteia cu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
statului comunist. Prăbușirea regimului a creat condițiile politice pentru reafirmarea BOR ca unica depozitară instituțională a spiritualității românești. Reapărând pe scena publică în calitate de autoritate morală și călăuză spirituală în vreme de criză, BOR a favorizat totodată tendințele ultranaționaliste ale românismului ortodoxist de sorginte interbelic, ale cărui pulsații reîncepeau să anime suflarea intelectuală postdecembristă. Dezbărată de controlul statal represiv, BOR și-a redescoperit vocația naționalistă, devenind în scurt timp platforma instituțională care a servit coagulării tendințelor extremiste și a viziunilor de extremă-dreapta
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]