349 matches
-
și răzuite cu grijă, pentru a mai putea fi utilizate. Răsfoi câteva pagini. Pe una din primele trasase o imagine a pământului, cu repartiția sa perfectă de uscături și de ape. Iar În măruntaiele sale, marea cavernă unde să situeze osândiții, așezați În cercuri Într-un imens amfiteatru, În jurul cumplitului puț ÎN CARE geme pentru vecie Lucifer. Și apoi stânca imensă Înălțându-se din ape, pe care, urcând, se curăță păcatele. Și apoi... și apoi nimic. Fantezia sa părea oarbă, incapabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu pietre și cu murdării culese de pe jos. Se apropie, hotărât să treacă mai departe. Dar pesemne că cineva Îl recunoscuse, Întrucât un murmur de Îngrijorare străbătu mulțimea, urmat de o tăcere bruscă. În golul acela răsună dintr-o dată glasul osânditului, o bolboroseală confuză Înțesată cu termeni latinești. Dante, care ajunsese până la stâlp, se opri curios. - De ce te plângi, nemernicule? De ce ai fost condamnat? Îl Întrebă, aplecându-se În așa fel Încât să Își Încrucișeze privirea cu aceea a nenorocitului. Dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
exclamă el pe un ton liniștit. - Pentru o dispută filosofică te-a legat șeful gărzilor de crucea asta? replică poetul uimit, slăbind strânsoarea. - Întocmai, messere. Văd după Încălțările domniei tale că trebuie să fii un om Însemnat și Învățat, zise osânditul, care, covârșit de poziția incomodă, Își Întorsese din nou privirile În pământ. Așadar, vei putea Înțelege că sunt nevinovat. - Temnițele și iadul sunt pline de nevinovați, cum bine se știe, ironiză Dante. - Totuși, vei fi de acord cu mine, atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ar fi risipit când Își amintise cele Întâmplate. - Am făcut treizeci de pași alergând, messere. Dar, În loc să aprecieze farsa, fățarnicul acela de vecinu-meu a dat fuga să mă pârască. Fără să vrea, Dante se apucase și el să râdă odată cu osânditul. - Cu adevărat, e o chestiune de Înțelegere, prietene. Cu siguranță, măsura crește, dacă măsurătorul e rapid, conveni el. Celălalt părea bucuros de judecata lui. - Vei interveni pentru mine? Îl Întrebă nerăbdător. - Nu. Dar, Întrucât ești filosof, primește-ți pedeapsa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
această încurcătură și pierderile sârbilor sunt relativ mici. Ieșiți din bătaia puștei, regimentul românesc fu încungiurat și dus la Deligrad și Alexinaț, unde un consiliu de război, convocat grabnic, au hotărât zecimarea regimentului. Principele a grațiat pe mulți din cei osândiți (deși după lege nu are în asemenea cazuri dreptul de grație) însă cu condiția că la bătăliile viitoare cei grațiați să steie în linia întîia de luptă Totuși șasezeci de oameni din acest regiment fură împușcați la Deligrad, iar restul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
Foametea! Exterminatorii! Vânătorii! Cavalerii fantomatici ai Apocalipsului! tresare Avocatul, fără ca să-și dea seama că o și spune, cu voce tare. Au fost, cândva, cârmuitori măreți ai omenirii muritoare. Întorși cu fața de la Dumnezeu, sunt blestemați să cutreiere veșnic pământul, osândiți, până la secerișul cel din urmă! Ei, marii eroi, au fost atrași încoace de momeala armelor unui alt erou, poate la fel de mare, cuvântează Arhanghelul. Loviturile pe care le-am resimțit mai devreme, sunt șuguieli. Simple avertismente! Noroc că jertfa nesăbuitului curajos
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
adevăr, l-au scos din închisoare și l-au dus spre palatul sultanului. În loc însă a-l înfățișa sultanului, paznicii l-au oprit în piața palatului. L-au dezbrăcat, l-au descălțat și i au pus o cămașă albă; cămașa osândiților la moarte. Apoi l-au urcat pe un pod înalt, numit eșafod. Aici se afla călăul cu o secure mare și grea, lângă un trunchi gros, îndată au fost aduși și cei patru feciori ai lui Brâncoveanu, toți desculți și
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
ani... -Fiule, mori în legea ta, pentru țara ta, l-a povățuit Brâncoveanu. În scurt timp, capul tânărului fecior de domn a căzut sub securea călăului. A căzut, apoi, și capul celorlalți, Radu, Ștefan și Constantin. În cămașa aibă a osândiților, cu părul sur, cu picioarele goale, Brâncoveanu a stat împietrit. N-a mai rostit nici un cuvânt. Știa că sultanul s-ar fi bucurat mult dacă l-ar fi văzut plângând ori văitându-se. Chiar călăul a rămas impresionat de atâta
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
de milă? a întrebat căpitanul de panduri. Au cutezat a se gândi la răscoală! Zic că-l așteaptă pe acel lotru, Tudor din Vladimiri, să mi ia moșia și conacul. Căpitanul s-a uitat, cu luare aminte, la cei șapte osândiți. Fata aproape leșinase. Părul îi atârna despletit. Obrajii, înnegriți de lacrimi și de fum. Cum te cheamă? a întrebat căpitanul. Dar fata n-a putut răspunde. A gemut doar, sfâșietor de dureros. Tâlhăroaica asta-i Tinca, fata lui Todiraș. A
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
fictive adăugate, de pildă familia martoră la execuția atipică, prezența copiilor, "obligați să asiste și să observe că i s-au prins părul și barba, că i-a pleznit un ochi, că omul a încremenit ...", a medicului-călău responsabil de resuscitarea "osânditului la moarte prin carbonizare lentă" și, implicit, de prelungirea chinului, descrierea aproape tehnică a mașinii de tortură o spirală de fir incandescent, al cărei diametru permitea intrarea unui om "de-a bușilea" etc. -, devin un scenariu prin excelență fictiv, în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceresc”(Leon Wieger în Christus, p. 163.). Contopirea în Brahma și Nirvana budistă reprezintă în felul lor aceeași idee. În mazdeism, „paradisul e sediul luminii veșnice, e frumoasa locuință unde sufletele se odihnesc pe covoare de aur”. Infernul, unde merg osândiții, și pe care îl descrie poetul persan Arda Viraf, precum Dante îl descrie pe cel creștin, va avea un sfârșit în restabilirea generală a împărăției binelui(Albert Caynoy în Christus, p. 366.), asemănătoare cu apocatastaza lui Origen. în Egipt, cultul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
său îi descoperă gloriosul destin, ce avea să vină, al neamului latin. E greu de spus care dintre aceste două planuri de dincolo de lumea reală aduce cu paradisul creștin. Hadesul e lumea inferioară a umbrelor, unde merg deopotrivă și cei osândiți chinurilor ca Sisif și Tantal, dar și eroii. El are ceva din iad și ceva din rai. Virgiliu îl descrie zguduitor ca pe o mlaștină pestilențială, plină de hățișuri apocaliptice și de beznă. Dar nici în partea mai luminată a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
dacă vrea, la fel de bine o poate face și omul cast, funcționarul sau președintele de republică. Ajunge să știi și să nu ascunzi nimic. În muzeele italiene poți vedea uneori mici ecrane pictate, pe care preoții le țineau în dreptul feței celor osândiți la moarte, pentru a le ascunde eșafodul. Saltul, sub toate formele sale, cufundarea în divin sau în etern, în iluziile cotidianului sau ale ideii, iată tot atâtea ecrane care ascund absurdul. Dar există funcționari fără ecran, și despre aceștia vreau
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
aceea, doi domni bine îmbrăcați și cu purtări alese vin la el, rugându-l să-i urmeze. Cu cea mai mare politețe îl duc într-o mahala jalnică, îi pun capul pe o piatră și-l înjunghie. Înainte de a muri, osânditul spune doar atât: "Ca un câine". Vedem că e greu să vorbim de simbol într-o povestire a cărei calitate izbitoare stă tocmai în firesc. Dar firescul e o categorie greu de înțeles. Există opere în care evenimentul îi pare
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
șapte ani de la ultima vizită. "Tot slabi și indeciși ați rămas?" " Tot roși de îndoieli ca și până acum?" Venea să-i apese cu propria lor inerție, în felul cutremurelor, și să le tulbure autocomplezența cu statura lui eroică, de osândit capabil să-și suporte, totuși, chinul. Căuta salvarea, dar nu cu disperare; voința lui monstruoasă părea să-i metamorfozeze automat disperarea în elan pentru o nouă încercare. Între salvarea lui și pierzania lor, sau între salvarea lor și pierzania lui
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
purta numele în slăvi, realismul e și mai dur: „te-nșeli, stăpâne. Șoimul e aici / pe mâna mea și aripa lui scrie”. După 1990, când deghizarea oricât de transparent alegorică nu a mai fost necesară, ciclul de poeme Cronica de la osândiți și Lamentații (1993) exprimă franc dezamăgirea poetului ce se crezuse chemat a participa direct la viața cetății. Poetul cu pumnul în gură poate spune limpede acum: „Cenzori! Scoateți-vă pumnul din gura mea!”, dar e nevoit și să constate: „Patrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
timp oarecare, jumătate de ceas aproape, darabana, ca să se adune publicul și să asiste la o astfel de priveliște gratuită - spre a sluji de pildă acelora pe care păcatul i-ar împinge să comită fapte ca acele ce se imputau osândiților. Principala execuție însă, și cu care și-a încheiat cariera sa oficială Gavril Buzatu, fu aceea a fraților Cuciuc, care erau dovediți a¬și fi ucis, în complicitate cu mama lor vitregă și un rob de ai lor, pe tatăl
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
imagine brutală: „părul cu miros de tutun”; iubitul ei este prezentat, de asemenea, într-o manieră dezgustătoare, hidoasă: „brațele lui noduroase, păroase”. Caracterul decandent al fetei, prezentat șocant și dur, pare să ilustreze motivația pentru finalul tragic al acesteia: „Năstase osânditul (...) te-a pătruns toată cu tot cuțitul”. Nonșalanța abordării temei dragostei și selectarea unor cupluri de îndrăgostiți de la periferia societății conturează originalitate și inovație în poezia românească. Îmbinând cuvinte dure/indecente cu limbajul poetic dulce, Arghezi reușește să făurească o
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
oficial al URSS* până în 1945, și al tuturor comuniștilor până în zilele noastre. Sculați, voi oropsiți ai vieții, Voi, osândiți la moarte, sus! Să fiarbă-n inimi răzvrătirea, Să-nceapă-al lumii vechi apus! Sfârșiți odată cu trecutul negru, Sculați, popor de osândiți! Azi nu sunteți nimic în lume, Luptați ca totul voi să fiți! Refren: Hai la lupta cea mare, Rob cu rob să ne unim, Internaționala Prin noi s-o făurim! Sculați, nu-i nicio mântuire în regi, ciocoi sau dumnezei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Iuliu Prodan în 1939. Era ca o a doua Biblie... Nu ne era frică de examene dar nu eram înscriși la școală... Așa că moș Flondurică, om cu suflet, milă și credință în Dumnezeu, a găsit acest prilej, portiță și pentru osândiții de noi, frații Buraga. Ne-a făcut un conces pentru care nu pot să-l uit cât voi trăi, am să-l stimez și dincolo de mormânt. Un domn din Comisie numit de sat, Puiu Mani, s-a dus la tablă
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
împărat. Să fie aduși creștinii pentru a se lupta cu fiarele. Ne vom desfăta astfel cu toții împreună și cu cel sărbătorit. Grătarele cuștilor fură trase și un grup mare de bărbați, femei și copii fu aruncat în arenă. Erau creștinii osândiți hrană fiarelor. În câteva minute leii, tigrii și leoparzii sfâșiară prada și din creștini nu mai rămăseseră decât oase împrăștiate prin țărână și bălți de sânge pe care le lingeau fiarele. Din galerii poporul roman strigă cu satisfacție: „Ave Caesar
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
inconștient cu aceeași monedă cu care a plătit și adversarilor lui. Diferența e în planul nevăzut, spiritual. Ea constă în faptul că adversarii cădeau ca eroi naționali și creștini în această luptă, iar slujitorii lui, ca victime ale propriilor greșeli, osândiți și de istorie și poate și de Dumnezeu, dacă nu-și vor fi asumat suferința ca o plată pentru păcatele lor. Ce bine ar fi dacă cei ce-și propun să conducă destinele unei comunități naționale și-ar pune întrebarea
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de pe Nistru, nici pe nepoată, deși aveam de gând să ți-o dau chiar pe fiica mea, trecând peste diferența de vârstă. Te-am dezmoștenit! Așa să știi! Am terminat cu dumneata! M-a străpuns cu privirea ca pe un osândit la moarte, plimbându-se nervos și gesticulând desnădăjduit. Vă mulțumesc, domnule Marinică, și vă rog să mă iertați că v-am jignit în sentimente. Am înțeles că nu mai există pentru mine posibilitate de reabilitare în ochii dumneavoastră. Ce să
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o inventasem noi în copilărie. Toți din casă s-au dus devreme la culcare. ISTORIE Capitolul cinci Ziua următoare a fost una dintre cele mai rele zile din viața mea, dacă nu chiar cea mai rea. M-am trezit asemenea osânditului înainte de execuție. Nimeni, cu excepția lui Titus, nu și-a luat micul dejun. Continua să fie zăpușeală, dar acum se auzeau în depărtare câteva mormăieli de tunet. Hartley arăta îngrozitor. Se fardase cu o grijă specială, ceea ce o făcea să apară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Mai văd mulțimea imbecilă ducând afară viața ternă / Îți vine să-i plângi de milă, de aici din fundul de cavernă / Și văd îndrăgostiți la ceasuri, sau cârciumile ce-s ticsite / și escapade și popasuri, iubirile mereu trăznite. / Când orice osândit își duce la groapă câte un amic / fără de preot, fără de cruce și neavând pe el nimic. / Dau caralii de-nțeles, că vom urma și noi curând / că-altceva n-avem de ales. Dar Doamne cine-o fi la rând? / Și-afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]