806 matches
-
să existe o recunoaștere unanimă: Pavlov e cu mult, cu mult mai tare decât Freud. Puse apoi sticlele într-o geantă burduhănoasă din vinilin adică piele ecologică, pe înțelesul tuturor generațiilor pe care o strecură strategic în spatele tomberoanelor încă pline. Ostenit, mai trase o dușcă zdravănă din "Romulus" și umplu o căldare cu apă, căldare pe care o deșertă frumușel în bidoanele cu insecticid lipsă. Închise încetișor ușa de la micul depozit și, în cel mult un sfert de oră, aproape că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
din ce în ce mai sonor anunță că portarul pășise într-o lume onirică. Atunci am dat semnalul începerii bătăliei. Două coloane compacte, înarmate cu sfori, se îndreptară în două direcții bine precizate. Una mergea spre locul unde era depozitat insecticidul, iar cealaltă spre ostenitul domn Petrică. Din prima țâșniră câțiva gândaci care se aburcau rapid spre clanța ușii de la micul depozit. Legară o sfoară de ea, iar restul trupei se opinti să o deschidă. Reușiră destul de rapid. Alți gândaci începură să dea ocol bidoanelor
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că-i om gospodar. Și apoi suntem de-un leat. Nu s-a face el de rușine pentru o datorie la crâșmă”. Ca urmare, aducându-i țoiul cerut, s-a așezat și el la masă, cu un oftat de om ostenit. O bună bucată de vreme au tăcut amândoi. Apoi, Vasile Căpitanu a rupt tăcerea după o înghițitură de rachiu: „Seara asta îmi aduce aminte de vremea când eram ordonanță la căpitan... Pe cerdacul casei lui - că avea o casă mare
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
de odinioară, deși s-a mai dilatat, s-a deformat, poate și din cauza vederii slăbite. Oricum, pentru el recuperarea asta târzie, Îi dă un licăr de speranță pe care nu l-a mai trăit de o veșnicie. Privește În gol, ostenit și fericit și de-odată Își aduce aminte că n-a mai deschis ,,Psalmii,,. De la dispariția Plăcințicăi, a uitat de cartea cu coperte vișinii. Încet, pe dibuite, de-acolo de unde și-a ascuns caietul, scoate tomul, Îl așează pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mormânt ai apărut pupăzoi smintit? Pe unde ai umblat atâta timp fantomă bezmetică? Cu un efort teribil, Kawabata Își mișcă Încet capul, În direcția ușii, acolo de unde cuvintele lui Antoniu se aud pentru el ca o muzică plăcută. -Su-nt foar-te ostenit și te-aș ruga Ăurmează o pauză lungăă ca până mâi-ne dim-ne-ță să nu mă Între-bi...nimic. La-să-mă să dooorm. Câinele lui Ben se strecoară În Încăpere , dar iese fulgerător, expediat de glsul ferm al lui Antoniu. -O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
limbaj Îngrozitor. Era duminică, ultima zi a celei de-a doua săptămâni, de când criminalul năvălise În magerniță , o zi mohorâtă, umedă, tristă. Antoniu dormise ca de obicei iepurește, dârdâind de frig pe priciul improvizat. Aproape de ivirea zorilor, ațipise din nou ostenit; visa o grotă În care se ascunsese de teama unei poteri, când a simțit peste el o greutate care i-a tăiat respirația și părea că-i frânge oasele. Bruta, Încerca să-l sodomizeze și se năpustise asupra lui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încât am decis să aștept până ajungem acasă la New York, ca să iau atunci o hotărâre În legătură cu ceea ce era de făcut În continuare. Zborurile către casă au fost foarte obositoare, iar când am ajuns la New York eram de-acum așa de ostenită și de stresată, că arătam mai rău decât Mireasa moartă. În seara aceea de Început de ianuarie, Thack găzduia vizionarea filmului Femeile. Era o comedie despre femei divorțate, adică ultimul lucru pe care aveam chef să-l văd, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a celui de la radio, pasagerii moțăie. Chiar și cei doi gemeni, fascinați de fulgii mari, veniți spre ei în viteză, opriți de sticla rece, pe care stau turtite nasurile lor, încep să moțăie, trezindu-se urgent cînd tatăl, cu brațele ostenite, vrea să-i dezlipească. Departe, în față, o căruță cu doi cai traversează șoseaua, trăgînd pe dreapta în parcarea făcută de cotul șoselei, chiar lîngă prăpastia de dincolo de parapetul din tablă ondulată, un loc blestemat, cu multe accidente. Țăranul sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-i ? întrebă Radu, cu palmele căuș la gură, să-și înăbușe un alt semn de oboseală. Pasagerii cursei stau bine mersi la Sălcii. Abia mîine dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vîrful degetelor înțepenite de frig. N-a fost cu noi, nu-i aici spune din nou Lazăr, fără să ia în seamă palmele ce-i ating pieptul, gata să-l înșface. Un geamăt înfundat răzbate din Radu, iar brațele lui, ostenite, fără viață, îi cad pe lîngă corp. Face un pas lateral, clătinîndu-se, gata să cadă în față, cu privirea rătăcită în gol, dar Lazăr se repede, îl sprijină și-l împinge spre scaunul liber de lîngă masa cea mai apropiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de "bun găsit", cu urarea mea de-a-ți aduce noi succese, fericire și de-a-ți purta noroc completează ea, surîzînd stingheră, intimidată de privirea încruntată a tînărului. Bun venit! îi șoptește Mihai cu drag, luîndu-i mîna să i-o sărute. *** Ostenită, mîna lui Mihai se oprește pe fruntea fetei care stă deasupra, culcată pe trupul lui, fără să mai înceapă un nou drum prin părul frumos buclat, răsfirîndu-l. Răsuflarea fierbinte, înăbușită în pieptul lui, deasupra sternului, se împrăștie egal pe coaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oamenii. Deja, prin aerul tău superior, de persiflare continuă... Există oare vreo lumină în viața ta actuală? Pînă și meseria o practici excelent, nu de dragul bolnavelor, ci din dorința de-a-ți întrece rivalul, pe Marcu. Doamne, ce coșmar! murmură Mihai ostenit. Mai ai să-mi spui ceva? întreabă Maria calm. Nu. Dealtfel, mă întreb dacă a avut vreun rost toată discuția. Iată o întrebare inteligentă surîde ironică femeia. Ai de gînd să părăsești încăperea, sau chem procurorul care a rămas la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aruncîndu-le la întîmplare pe birou, pe scaun ori pe canapea. Cînd se simte dezbrăcat complet, lăsat o clipă din încleștarea sărutului, Mihai își simte genunchii primiți între ai femeii, printr-un gest de invitație plină de curtuoazia născută din dorință. Ostenit, Mihai se sprijină pe coate și caută să întîlnească ochii femeii de sub el: au o privire limpede și clară, stînd într-o așteptare încordată. Gura ei senzuală, cu buzele umede, lăsate intredeschise, răsuflă greu, ca după un efort. Pieptul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
aș sta jos o clipă. Se așeză pe valiză și scoase din buzunar un pachet de țigări, cam boțit. Fumați, domnule? Și dumneavoastră păreți destul de obosit, ca să zic așa. — A, cîtuși de puțin! răspunse Rowe, Înduioșat de privirea blîndă și ostenită a celuilalt. Dar de ce nu luați un taxi? — Ei, domnul meu, de la o vreme trebuie să mă mulțumesc cu un cîștig foarte modest, dar dacă aș lua un taxi m-ar costa un dolar. Apoi e posibil să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
uriașe răsucite peste mașini, copaci cu cap de mâță... orice poți să vezi aici unde eu am pictat, după toate regulile bizantine, sfinții... - Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios... psalmodiază ucenicul. Miluiește... - Nimic nu prinde! Așa ceva n-am mai pomenit... - Ostenit-am în suspinul meu... nu înțelege ajutorul lui Leonard să se oprească la timp. Prietenul meu apropie urechea de zid, pune amândouă palmele, ca un vindecător pe burta pacientului, să-i scoată tumoarea fără tăietură, își trece buricul degetelor peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Nu... Știu bine că nu sînt... Și mai știu și că În fond ești ca toți ceilalți: un egoist și un pedant, mîndru de defectele tale, chiar dacă aceste defecte ți-au adus nefericirea. Se sprjinea acum de peretele de stîncă, ostenită, și trăgea aer În piept cu nesaț, ca și cum s-ar fi sufocat. Arătă apoi spre cei trei prizonieri, legați fedeleș, ca niște baloturi. Ce-ai fi făcut dacă te nășteai ca unul dintre ei? Unul dintre ei prost, iar ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ofițerași oarecare într-o armată care nu dă doi bani pe voi. Și asta pentru că nimeni nu dă doi bani pe armată. Toată lumea e la petrecere, se împart bucatele, iar armata, care a sîngerat din greu, care cu brațul ei ostenit a adunat la un loc țara, bucatele ce se împart, stă pe la uși, stă pe la ferești și se bucură că e măcar prima dintre slugi. Știa ce urmează. Era la mintea cocoșului. Nu mai era decît un pas de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu care stătuse de vorbă, e drept, într-o poziție dezavantajoasă, dar totuși fusese în preajma lui și nu mai semăna nici cu cel pe care funcționarii îl purtau în mintea lor. Cel din fața sa era un bărbat la capătul drumului, ostenit, vlăguit, în jurul său se întrezărea o umbră care anunța să devină tot mai întunecată, tot mai mare. "Te-am întrebat ceva, domnule Bîlbîie, sau trebuie să repet?" Vocea era aceeași, tonul iritării îl recunoșteai imediat. "Vă rog să mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prea bine să-l roage chiar pe lup să păzească oile. Asta ar fi fost o prostie și adjutantul Popianu ar fi acceptat să se spună orice despre el numai că ar fi prost nu putea înghiți. Ajuns în București, ostenit, nebărbierit, eu ochii usturîndu-l de un început de febră, nu mai ieșise din Vladia de multă vreme și schimbarea de aer putea fi vinovată, s-a trezit în fața Gării de Nord cu un sentiment de singurătate și neajutorare foarte puternic și neplăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
câini‑lupi, Îndârjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sârma de oțel temeinic Întinsă, răsunând precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să‑i treacă prin cap, chiar nici bătrânilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fusese În visul său și În veghea sa, În inima sa și În miezul vremii, În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să‑și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu‑se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să‑și poată veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de câte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se miște. Striga atunci: "Taci! Nu vreau să te mai aud. Nu știu despre ce vorbești. Lasă-mă să ajung acolo unde e lumină!" Doi bărbați stăteau acum în încăperea mică, unul cu capul plecat, incapabil să-l ridice, celălalt ostenit, speriat, vorbind într-una, fără rost. Nu știa ce-ar mai putea spune, ce anume i-ar mai trezi pofta de viață. La început, fusese convins că numele Anielei ar fi sculat-o și din morți. Acum, dezarmat, sufocat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
simți tot zbuciumul sufletului ei chinuit. O înțelegea atât de bine! Îi cunoștea simțămintele și pornirile, ar fi dat orice să poată fi altfel decât era, să profite de toate astea și s-o întoarcă în casa lui. Se ridică ostenit și sătul de bunul-simț, ce mustea în el gata să-l înece. Ai nevoie de o ieșire, de o evadare din decor. Iuliana te invită s-o însoțești la Sinaia. Nu vreau nici o evadare. Atunci, ce vrei? Ea privea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-i zâmbească absentă. Era de fapt o Întrebare pe care și-o pusese și ea de sute de ori În toți acești ani, analizând orice mărunțiș petrecut Între ea și Karl. și tot nu era sigură de răspuns. — Răbdare, călători osteniți, n-o să muriți voi de foame, salvarea-i aproape! Mick Își făcuse apariția pe ușa bucătăriei cu o tavă cu mâncare. Margaret l-a privit pe Adam cum mănâncă și a bucurat-o nespus să-l vadă hrănit. Tot mai
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]