322 matches
-
soțiilor, lucrurile se văd foarte bine, fiindcă Al.Florin Țene are luciditatea de a privi în urmă „fără mânie” și un real talent de „constructor” al formelor. Toată această fabuloasă împletire a prezentului cu amintirea culminează sau, mai degrabă se ostoiește, se topește într-o mare oglindă a liniștii de după furtună. În fons, rolul ei, al oglinzii - de a reduce dimensiunile, de a împreuna spații și de a transpune ca un obiect de apropiere - s-a îndeplinit. Lentile nu au existat
ÎN LOC DE PREFAŢĂ LA ROMANUL GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 329 din 25 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355147_a_356476]
-
-și șoldurile cu o nepăsare rară. Fără să ne dăm seama, soarele căzuse peste deal ca un zeu înjunghiat la beregăți, împroșcând tot cerul la apus cu un sânge de purpură. Ziua cu duhorile ei trecuse pe nesimțite, căldurile se ostoiseră și se lăsase cu aripile ei nevăzute pânza albastră a înserării cu mângâieri de vânt răcoros prin salcâmii proaspăt înfloriți, cu parfum de zambile și busuioc crud. Se ivise spre Cornul Caprei printre salcâmi o lună șuie și se-aprinsese
PRINŢESA ŞI PATEFONUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 594 din 16 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355098_a_356427]
-
Te-am strigat, Te-am tot strigat Stelele le-am numărat: Dar nu steaua cerului Ci sclipirea ochiului Care blând mă legăna Sub gingașă palm-a ta. Sub gingașă palm-a ta. Și cu tine-am tot doinit, Dorurile-am ostoit, Le-am tot dat, Le-am adăpat Ochi din ochi și din oftat Și cu tine-am tot plecat Colo-n naltul muntelui, Pe creanga destinului De sub brațul pinului, La izvorul dorului, La izvorul dorului. Leonid IACOB Poezia face parte
DOINIRE de LEONID IACOB în ediţia nr. 329 din 25 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355207_a_356536]
-
ùrma îmi luară dar struna lor e de ocară: sărmanul n-are loc să mâie doar mătrăguna 'i-e tămâie nu-n gròpniță să mă astrùce: c-un ciot de sânge fără cruce în codru fiare facă nuntă să-și ostoiască foamea cruntă.. ...Poet bizar și hăituit de umilințe ostenit - nu-s semen cu-oamenii-n vreo parte: Crist mi-i părinte - Lupul: frate... * ...vântoase de venin s-au stins s-a stins și luna dinadins mai fumegă fost foc de vatră: drumeț
SUMBRE ZIDIRI (STIHURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2358 din 15 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/356091_a_357420]
-
de-oi rodi albă floare-oi înflori chiar de mă voi scutura la anul m-oi ridica chiar de-oi sta o zi în ram doamne ți-oi zice mulțam chiar de n-oi putea vorbi dorul mi l-oi ostoi. fă-mă măr lângă fereastră lângă prunci lângă nevastă mândrele pe drum de-or trece din mine-or mușca cu sete de m-or pune și în poală iară le-oi băga în boală. singur cum oi fi de-acum
CÂND O FI CEASUL DE SOMN de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356195_a_357524]
-
undeva între 30 și 35 de ani și fusese dăruită de Mama Natură cu un corp aproape perfect, pe care se străduia să-l scoată, cât mai mult, în evidență. Pe scurt, era o apariție feminină surprinzătoare. Ca să-i mai ostoiesc agitația, am luat o mină calmă și am poftit-o să ia loc pe scaunul care era așezat în fața biroului meu. Am mai lăsat-o câteva secunde, să se acomodeze cu ambientul după care am întrebat-o cu voce caldă
ÎN AUDIENȚĂ de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2038 din 30 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370048_a_371377]
-
el mi se zburli: „Ian ascultă, bărbățele, Ăst fel cât crezi c-o mai duci? Te-așteptai o seară, nouă, În casă precum doi cuci Am ajuns noi să trăim, Tu pahar de la pahar, Iară eu înghit pastile Ca să-mi ostoiesc amar!” Vorba-i fuse însă-n van, Căci bărbatul nărăvit, Tot ce știe aia face Făr-a putea fi oprit... Dar cum toate-au un sfârșit, Precum din bătrâni se știe, În cele din urm-ajunse Cum a tras... pe năsălie. Să
NĂRAVUL (A LA SĂPÂNŢA?) de ELENA NEACŞU în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370303_a_371632]
-
Acasa > Strofe > Atasament > MĂ MULȚUMESC ȘI CU PUȚIN ... Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1705 din 01 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului aș vrea să mușc din sânul tău să-mi ostoiesc ispita însă ezit și-mi pare rău fiindcă se duce clipa apoi revin din amândoi să iau o bucătură iar ei sunt doi și eu nu pot să-i rup doar cu o gură atunci cu buzele pe rând cerșesc
MĂ MULŢUMESC ŞI CU PUŢIN … de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1705 din 01 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370325_a_371654]
-
plecată departe de meleagurile natale, imagini ale acestora au însoțit-o în permanență, ascunse în suflet, minte și inimă, constituindu-se într-un izvor nesecat la care, ori de câte ori o cuprindea melancolia sau dorul de casă, ca o sete greu de ostoit, se adăpa. Credința strămoșească - ”.../ Adu-ți aminte de această Betanie,/ Când agonia crucii te va înseta cumplit!/Gândește-te că cei din urmă prieteni/ Plâng lângă tine, la picioarele crucii tale,/ Așa cum a plâns Betania Domnului Isus,/ În ceasul celui
DRUMEȚ LA PORȚI DE TOAMNĂ, DANIELA POPESCU STROE de ILIE FÎRTAT în ediţia nr. 1734 din 30 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369487_a_370816]
-
Ediția nr. 1374 din 05 octombrie 2014 Toate Articolele Autorului Gabriela Mimi Boroianu s-a născut în 13.06.1967 pe meleaguri mehedințene mai precis în minunatul oraș Drobeta Turnu Severin, orașul unde frumosul își leagănă dorurile în apele Dunării ostoindu-le în poveștile munților , orașul unde a învățat să simtă iubirea revărsându-și prea plinul în versuri. A publicat în antologiile "Cioburi de vise I" (proiect inițiat de doamna Marinela Jurcă), "Iubirea dincolo de vis"(proiect inițiat de doamna Silvia Bya
GABRIELA MIMI BOROIANU de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1374 din 05 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362780_a_364109]
-
Cu alge verzi îmi înfășor ființa, Să crească-n inimă dorința De-a adăsta pe azurii lăicere. Neptun, al mării zeu, tridentu-nalță Spre universul care-i este tată; Cu umilință cere un răgaz De-a pune apei un zăgaz, Să ostoiască marea-nfuriată. În clocotirea-i înspăimântătoare Corăbii, yahturi, vâsle - mici chibrituri, Fărâme albe de nimicnicie Se-ntorc la mama veșnicie... Seduse sunt de ale vieții rituri. Pseudonim literar - Bonnie Mihali Referință Bibliografică: Fărâme de nimicnicie / Curelciuc Bombonica : Confluențe Literare, ISSN
FĂRÂME DE NIMICNICIE de CURELCIUC BOMBONICA în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370147_a_371476]
-
mare al persoanelor care circulă prin lume și încă multe altele, aduc în viața noastră un suflu românesc de care avem atâta nevoie. Timpul vindecă totuși multe răni, numai gândul cald și bun la ceea ce am lăsat ACASĂ, nu se ostoiește, se întoarce înapoi, cu și fără voia noastră. Se instalează în viața noastră interioară un permanent balans între două lumi, fie că recunoaștem, fie că facem pe "realiștii", pe oamenii puternici, rușinându-ne de nostalgii și refuzând să mai deschidem
ANCHETĂ: DESPRE EXILUL ROMÂNESC CU ELENA BUICĂ (TORONTO, CANADA) de NICOLAE BĂCIUŢ în ediţia nr. 1548 din 28 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353453_a_354782]
-
să mă urci cât mai sus, Era frumos..nu știu pân’unde am ajuns, Aflasem doar o cascadă de-ntuneric, Unde umblu încă după iubire bezmetic.. Oo, hâde întunecimi ce nu se îndurară, Ce mai scuturare ușoară de inimioară, Poți ostoi așa iubirea cu tot inimicul, Făcându-l ușor pe cel iubit - inamicul.. Referință Bibliografică: iubirea cu tot inimicul... / Valerian Mihoc : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1639, Anul V, 27 iunie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Valerian Mihoc : Toate
IUBIREA CU TOT INIMICUL... de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1639 din 27 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352996_a_354325]
-
pas cu vremea și, în același timp, să păstreze vie lumina aprinsă de înaintașii noștri și să răspundă nevoii de a comunica ceea ce simțim și trăim într-o țară în care trebuie să ne luptăm pentru adaptare și pentru a ostoi dorul de ceea ce am lăsat în urmă, după ce am închis ușa după noi. Candela de Montreal ne sugerează, prin însuși titlul ei, că pe astfel de daruri lasă să cadă lumina și să intre în voie în inimile cititorilor. Nu
LA 15 ANI DE LA APARIŢIE de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 429 din 04 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357923_a_359252]
-
Acasa > Stihuri > Momente > LUCIREA DIN CUVÂNT Autor: Georgeta Resteman Publicat în: Ediția nr. 503 din 17 mai 2012 Toate Articolele Autorului Lucirea din cuvânt împărățește Când setea clipei ostoiește-n har Cu lama ruginită-ntr-un hambar Cuțitul temei în zadar tintește Stârnind furtuni în taincul pahar Din care sorbi, tăcut, nădejdi târzii. Când se-nfioară melcii-cochilii Vrăjiți de valsul macilor de jar Găsești dreptate-n picuri mici și strâmbi
LUCIREA DIN CUVÂNT de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 503 din 17 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358448_a_359777]
-
lor. Neacutare Pandișpan trăia și el emoțiile unui început de poveste romantică alături de Lilicuța cea plină de pasiune, care jelea de iubire după ce făceau dragoste, după setea chinuitoare ce o uscase cîțiva ani pe picioare și care nu i se ostoia nici acuma, după ce carafa ei se umpluse pînă la refuz cu lichidul cel dătător de speranțe și de fericire. Lilicuța era mai frumoasă din zi în zi, se sfătuia cu prietenele despre subiectul fierbinte și palpitant al vieții în doi
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 36-42 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 532 din 15 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358317_a_359646]
-
568 din 21 iulie 2012 Toate Articolele Autorului Cuvintele mele au fost păsări. Gândurile mele au fost fulgere niciodată aruncate în ochiurile de apă ale fântânii. Gesturile mele îmbrățișau soarele. Cântecele mele luminau cerul. Bucuria mea se revărsa peste alibi ostoindu-le setea de curgere... Cine am fost eu... la urma urmei? Un steag fluturând pe bolta întunecată a negărilor... un sunet profund rostogolit pe ultima treaptă a infernului Nu știu când (poate-n toamnele nevinovatelor escaladări pe abruptele culmi) s-
DISTORSIONAT ... (REFĂCUT) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 568 din 21 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358132_a_359461]
-
Iar dacă va fi să vă loviți din greșeală, voi fi alături la bine și la rău, căci am un leac miraculos, cu aloe vera care crește pe aici, numai bun de pus pe rană. Iar în lipsă de accidentări, ostoiește și dorul, ca suvenir cosmetic la bagaj, până ne revedem. Prin prezenta vă rog să-mi înregistrați cererea în călătorie, pe care o parafez și datez acum și aici și-n vecii vecilor. Mă angajez să rămân fidelă și atrăgătoare
LANZAROTE – CERERE IN CĂLĂTORIE de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 1267 din 20 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/357506_a_358835]
-
Și le stropești cu rouă, să le păstrezi candoarea Ca să-mi redea Puterea cu Gândul să te-ajung. Cununile de Stele pe frunte-mi să se-așeze Să știu că ești cu mine cât timp vei fi plecat, Să-mi ostoiască Dorul... Speranța-mi lumineze Și să-ți aștept Venirea, atunci când va fi dat. Cu Razele din Soare cu grijă mă-mpresori Și-mi ocrotești Iubirea. Încredere să am În tot ce-nseamnă Viață. Și mi te-adun din flori Să
VERSURI CU FLORI DE LILIAC de MARIA CIUMBERICĂ în ediţia nr. 457 din 01 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358758_a_360087]
-
din pustie iese cu adevărat poezia/ ca să scrii trebuie să te frigi/ ca atunci când nu te aude nimeni/ dar tot strigi” - „Singura scăpare-i poezia”, pp. 10-11), poetul este însetat în permanență de ea, de o dorință ce nu se ostoiește niciodată, pentru că paradoxal, așa cum și scrie, cu cât se afundă mai mult în acest univers, cu atât aleargă mai mult după ea ca să o atingă. Să înțelegem că Theodor Damian aleargă „singur” ca noi toți pentru a-l atinge pe
SINGURUL DINCOLO de MUGURAŞ MARIA PETRESCU în ediţia nr. 1679 din 06 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/344628_a_345957]
-
amestecat uneori și cu un iz incert, ceva între mirosul de zgură și cel de cojoace umede de oaie încă la modă, umplea vagoanele și treptat, amețea călătorii ale căror vorbe, la început un veritabil vacarm de turn babel, se ostoiau, transformându-se întâi într-un zumzet surd, după care se înstăpânea tăcerea. Nesfârșite păreau minutele și orele monotonului monolog al roților pe șine. Unul după altul, călătorii picau într-un soi de letargie, întreruptă uneori de câte un sforăit gros
FILMUL NOPŢII ÎNCĂ NESFÂRŞITE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 747 din 16 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359375_a_360704]
-
tu ești mereu tu, Căci ști atunci când să zici și - nu! Îmi place că ști singură să te răsfeți, Că ști a tace când trebuie să înveți, Că din învățătura n-ai să te oprești, În a căutăturilor sensuri te ostoiești!! Îmi place fericirea cu ce mă mângâi, Nu lauzi da să-mi fie bine te sârgui, Nu scuzi că tot cu așa tărie stimulezi, Ajuți pe slabi da prostia n-o încurajezi. Cât îmi place caracterul tău constant, Uitătură-ți
CÂT ÎMI PLAC ... de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360432_a_361761]
-
orașul reședință de județ. În acest timp, părinții lui locuiau în altă comună mai îndepărtată, unde tatăl lui avea serviciu și casa era îngrijită numai de bunica lui, care, când l-a văzut, nu mai putea de dragul lui! Ploile se ostoiseră, căldura nu mai era înăbușitoare, iar diminețile își deschideau generos perdelele, oferind celor care îl priveau spre desfătare, cerul luminos ca sticla. În casa părintească locuia numai bunica sa, cea care îngrijea gospodăria și pe soră-sa, fiica cea mică
LA UMBRA UNUI FAG ROTAT de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359972_a_361301]
-
liniște, fă să creadă-n dragoste. și-ai să vezi că în amor, de-o visezi, aduce dor! *** De unde-mi vin atâtea doruri ? De unde-mi vin atâtea doruri Pe care azi le risipesc ? Care din vechile fioruri Așteaptă să le ostoiesc ? Arome de prin câmpuri, poate ? Deja sunt toate prinse-n gând ! Miros de flori ? Pe săturate Am rupt din trupu-ți rând pe rând. Ori de la pete de culoare De pe pământ sau de prin zări ? Acestea nu se pierd sub soare
ÎNTREBĂRI de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1873 din 16 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340418_a_341747]
-
Seara, omul de serviciu al școlii, cu acceptul autorităților, aducea țuică cu o găleată de la distileria sătească, de la cazane cum le numeau sătenii, aflate acum în administrarea gospodăriei colective. La sfârșitul zilei de muncă, timp de peste o oră, toți își ostoiau oboseala în jurul acesteia. A fost turnată fundația, apoi cărămida a fost stivuită sub formă de „picioare” în incinta acesteia, la intersecția zidurilor ce urmau a fi înălțate. Nisipul, rezultat din trecerea pietrișului prin site, aștepta alături de acesta, ambele în cantități
Inaugurarea. Roman, de Ion R. Popa. Fragment () [Corola-blog/BlogPost/339344_a_340673]