218 matches
-
Este poetul propriei sale căutări. Nu lipsesc nici imaginile descriptive puse cu migală pe soclul metaforei , dar și a celorlalte figuri de stil cu rolul de a înnobila și de a sacraliza realul : ,, Cerul e sprijinit de vârful căpițelor de otavă'', ,,ulița din capătul de sus al lumii'', ,, satul plutește pe aripile norilor'', ,,trece nepăsătoare nemurirea'', ,,cărarea necosită a sufletului''. Lumea satului e pentru el oglinda vastă în care îi reconstituie înfățișarea. De un spațiu privilegiat se bucură ciclul de poezii
MENUŢ MAXIMINIAN- UN POET AL METAFOREI, RECENZIE DE MIRCEA DOROŞI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 804 din 14 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345243_a_346572]
-
Și a da curs odihnei Cu calul foarte vlăguit Și fără de-o potcoavă Ștefan atunci a nimerit La casa din dumbravă. Bârseștilor, i se spunea La micuța dumbravă Și-o babă la cal îi dădea Un braț stufos de-otavă Străinul ce era- mbrăcat În strai fără de pată A apucat de a mâncat Și-a adormit îndată Visa Ștefan la șapte munți Ce-s prinși ca într-o salbă Visa la codri, ape, punți Visa la Vrancea dalbă. Pe loc
ÎN MUNȚII VRANCEI de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2141 din 10 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376971_a_378300]
-
Cheamă-mă tu,să-mi fie drumul mai sigurO să venim împreunăîn orașul din cuvântcu zâmbetu-n geam.... XXXIII. LUMINA DIN TRUP, de Llelu Nicolae Vălăreanu , publicat în Ediția nr. 2091 din 21 septembrie 2016. Neprihănit îi era trupul întins pe otava de toamnă mirositoare. Umerii se-ngropau foșnitori sculptați în albul zăpezii pe care umbra nu se așeza. În flori erau închegate aromele verii privirea încărunțită ca o taină sonoră se alungea peste ape. Clipele devin diafane și se întrec să
LLELU NICOLAE VĂLĂREANU [Corola-blog/BlogPost/376412_a_377741]
-
Clipele devin diafane și se întrec să urce prin măduva timpului lumina din trup. Să înlăture durerea frustă straturi suprapuse în memorie nasc fericirea în ea. Cum se învață zborul de păsări. Citește mai mult Neprihănit îi era trupulîntins pe otava de toamnă mirositoare.Umerii se-ngropau foșnitorisculptați în albul zăpeziipe care umbra nu se așeza.În flori erau închegate aromele veriiprivirea încărunțită ca o taină sonorăse alungea peste ape.Clipele devin diafane și se întrecsă urce prin măduva timpuluilumina din
LLELU NICOLAE VĂLĂREANU [Corola-blog/BlogPost/376412_a_377741]
-
Frunzele la geam îmi plâng Palide, ca niște șoapte. Ar ploua și n-ar ploua Peste lumea nădușita, Tuna aprig undeva, Zvon de ploaie nevenită. Pe la colțuri tot mai vezi, Crescând, câte-o buruiana, Numai paie prin livezi, Nu-i otava prin poiana. Gâzele-au înnebunit, Bâzâie ca niște mig-uri, Peste tot au năpădit, Când le vezi, te ia cu friguri. Nu mai plouă nicidecum, Forfotesc degeaba, toate, Praful fâlfâie pe drum, Ca un giulgiu , pește sate. Referință Bibliografica: Ar ploua
AR PLOUA ȘI N-AR PLOUA de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2079 din 09 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375948_a_377277]
-
înrobitoare clipă, Te mântui în eternele-ți tăceri. Din jarul toamnei ruginii, în pripă, Ai vrea să faci cărări de mângâieri Dar frângi cu degete încinse-n lavă Azimă caldă, coaptă-n lan cu maci Când lutul ce-amiroase a otavă Te-ar dărui cu pace. Treci și taci! Săruturi-gânduri alergând pribege, Pe limbi de vânt se răsucesc ușor Și-n taină-ar vrea de vrajă să dezlege Blestemul curs din trupul unui nor. Tu taci și treci pe-aceeași veche-alee
GEORGETA RESTEMAN [Corola-blog/BlogPost/374945_a_376274]
-
orișice căluț oricât de cuminte ar fi fost. Dar grădinița avea veșnice atracții și astfel căluțul murg odată învățat cu aceste incursiuni avea să continue investigațiile sale. Îl atrăgea mirosul ierbii mai tot timpul, dar cel mai mult îi plăcea otava proaspătă provenită în urma deselor tăieri a ierbii trecute de prima tinerețe. Astfel că ori de câte ori avea prilejul să se strecoare în grădiniță o făcea, astfel încât putea să pășuneze spre satisfacția sa. Bălăioara îl observa de multe ori și îi făcea o
GRĂDINIŢA BĂLĂIOAREI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/372621_a_373950]
-
lacrimi să-mi toarne doar cerul peste gură izvorul, luminii de-ar curge prinsă-n vene de patimi să-i strâng astru-n brațe și să-i șterg cu drag, dorul. Aș fi vrut să mă nasc în prea-blândul octombrie otavei sub brumă să-i fac zborul un roi, să pot prinde-n brațe steaua-n care voi ști că strânsa-i tu tot ne-născutul din noi. Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: Aș fi vrut... Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN
AȘ FI VRUT... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2136 din 05 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372726_a_374055]
-
Acasa > Poeme > Sentiment > LUMINA DIN TRUP Autor: Llelu Nicolae Vălăreanu Publicat în: Ediția nr. 2091 din 21 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Neprihănit îi era trupul întins pe otava de toamnă mirositoare. Umerii se-ngropau foșnitori sculptați în albul zăpezii pe care umbra nu se așeza. În flori erau închegate aromele verii privirea încărunțită ca o taină sonoră se alungea peste ape. Clipele devin diafane și se întrec să
LUMINA DIN TRUP de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376291_a_377620]
-
și cad alene, pe cetinile de brazi reci. E iarnă-n munți și lopătarii își scutur' coarnele de stânci, Iar urșii hibernează-alene prin scorburile lor adânci. Ies lupi-n haită să vâneze câte un cerb mai slăbănog, Iar căprioarele mănâncă otava moale prinsă-n stog De vânători și pădurarii ce au în grijă tot vânatul În iarnă; primăvara, le-or împușca. Al lor păcatul! Pe drumurile din pădure, trec sănii șir, trase de cai, Pline de strigăte voioase din piepturi prinse
E IARNĂ-N MUNȚI... de NELU PREDA în ediţia nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374212_a_375541]
-
răstignit, contrar relației cu Eva: „Mărul Tăcerii doar Eva îl știe, șarpele demult l-a uitat, febra ta, Poezie, învie, fruct ofilit în bazalt!”; „Totul începe aici, în Tăcere: ulița doldora de fulgi și imperii bizantine, noroiul pașilor desculți prin otava copilăriei, șarpele primei iubiri ... Între lumină și umbră, între suflet și spirit, între tot ce ar putea să însemne lumea contrariilor, șarpele pare a fi salvatorul: „Un șarpe alb pe pod acum răsare, pământul sub lumine dă ocol, hieratică doar
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
vremea asta de război. Dumneata nu poți căpăta, Moș Miroane, Îi răspunse primarul. N-ai pe nime’ În război. Dar nici acasă ! Adevărat că vei duce-o greu. Da’ stai, se pare că tot mai ai dumneata ceva. Ai vândut otava ? N-am vândut-o ! Atunci mi-o poți vinde chiar mie. N-ai dumneata bani să cumperi otava mea ! Apoi și-a Îndreptat trupul gârbovit și-a ieșit din primărie, pășind apăsat. De-atunci n-a mai dat pe acolo
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
război. Dar nici acasă ! Adevărat că vei duce-o greu. Da’ stai, se pare că tot mai ai dumneata ceva. Ai vândut otava ? N-am vândut-o ! Atunci mi-o poți vinde chiar mie. N-ai dumneata bani să cumperi otava mea ! Apoi și-a Îndreptat trupul gârbovit și-a ieșit din primărie, pășind apăsat. De-atunci n-a mai dat pe acolo. Tot despre otavă i-au amintit și frații când s-a dus să le ceară ajutor. Când a
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
vândut-o ! Atunci mi-o poți vinde chiar mie. N-ai dumneata bani să cumperi otava mea ! Apoi și-a Îndreptat trupul gârbovit și-a ieșit din primărie, pășind apăsat. De-atunci n-a mai dat pe acolo. Tot despre otavă i-au amintit și frații când s-a dus să le ceară ajutor. Când a auzit așa, s-a dus ca din pușcă și mai mult n-a călcat pragul neamurilor. Primăvara a plecat la prășitul porumbului și câștiga cât
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
un flăcăiandru, se Înfundă În noapte. Era o patrulă de cavalerie românească. Căuta pozițiile ocupate de dușmani. Aflară ce aflară de la moș Miron și voiră să-și continue drumul. O mică rugăminte am, nepoțeilor : să vă dau o mână de otavă la cai. Sergentul zâmbi și zise: Nu-i vreme pentru asta, moșule. Dacă ne Întoarcem cu bine ... Moș Miron făcuse șapte legături de otavă și-i aștepta cu ele la poartă. Peste trei zile, coloanele armatei române treceau pe drumul
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
voiră să-și continue drumul. O mică rugăminte am, nepoțeilor : să vă dau o mână de otavă la cai. Sergentul zâmbi și zise: Nu-i vreme pentru asta, moșule. Dacă ne Întoarcem cu bine ... Moș Miron făcuse șapte legături de otavă și-i aștepta cu ele la poartă. Peste trei zile, coloanele armatei române treceau pe drumul de dinaintea casei lui moș Miron. Frontul fusese Împins Înainte. Era Învălmășeală mare, și o căldură !... Și prin Învălmășeala aceea de oameni și vite se
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
moș Miron. Frontul fusese Împins Înainte. Era Învălmășeală mare, și o căldură !... Și prin Învălmășeala aceea de oameni și vite se vedea un bătrânel În straie albe, cu capul gol, cum tot iese pe portiță cu câte-o sarcină de otavă, și cum o Împrăștie Înaintea cailor. Aducea otava, iar În mână ținea o pâine albă, căpătată de la soldați. Pălăria Îi căzuse prin pod, În otavă, dar nici prin gând nu-i trecea s-o mai caute. Și, tot astfel, nu
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
mare, și o căldură !... Și prin Învălmășeala aceea de oameni și vite se vedea un bătrânel În straie albe, cu capul gol, cum tot iese pe portiță cu câte-o sarcină de otavă, și cum o Împrăștie Înaintea cailor. Aducea otava, iar În mână ținea o pâine albă, căpătată de la soldați. Pălăria Îi căzuse prin pod, În otavă, dar nici prin gând nu-i trecea s-o mai caute. Și, tot astfel, nu băga de seamă că pe pâinea albă când
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
straie albe, cu capul gol, cum tot iese pe portiță cu câte-o sarcină de otavă, și cum o Împrăștie Înaintea cailor. Aducea otava, iar În mână ținea o pâine albă, căpătată de la soldați. Pălăria Îi căzuse prin pod, În otavă, dar nici prin gând nu-i trecea s-o mai caute. Și, tot astfel, nu băga de seamă că pe pâinea albă când mușca din ea, erau picuri mari, lacrimi de fericire, ce izvorau În neștire din ochii lui bătrâni
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
mai caute. Și, tot astfel, nu băga de seamă că pe pâinea albă când mușca din ea, erau picuri mari, lacrimi de fericire, ce izvorau În neștire din ochii lui bătrâni. Cuvinte : a dat gură de primăvară = a venit primăvara; otavă = iarbă fragedă care crește În acel an, după ce câmpul a fost cosit o dată. MĂRĂȘEȘTI după Mihail Sadoveanu Era după iarna grozavă a anului 1917. La podul Cozmești, armata germană hotărâse să spargă frontul și să ocupe cât mai repede Moldova
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
ca și la contemporanul său Miron Costin, autorul poemului Viiața lumii. Rezonanțe de bocet interferează acum lamentația psalmistului, sentimentul trecerii nu întunecă, ci atrage doar o melancolie senină. În imaginea petrecerii pe pământ a omului, aidoma unui ciclu vegetal („Ca otava ce să trece / De soare și de vânt rece, / De demineață-i cu floare, / Sara-i veștedă de soare. A doua zî să usucă, / Ca-n cuptori când o aruncă”), contradicția vremelnicie - perenitate se estompează într-un proces de superioară înțelegere
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
1902 la Budapesta, revista fiind mutată în 1906 la Sibiu. Scrie, de asemenea, la „Țara noastră” (1907), pe care o și conduce un timp, și la „Viața românească”. A mai semnat cu pseudonimele Octavian, Tavi, Sfinx, Othmav, Agog, Nicu, Nic. Otavă, Lia, Ion Codru, Sanherib, Ion Bratu, Sisifus, Tantalus, Silex, Aegratus, O.G. Yosik, Styx, Pygmalion ș.a. Prima carte, Poezii, îi apare în 1905. Volumul a avut un mare ecou în epocă și a fost încununat cu Premiul „Năsturel- Herescu” al
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
către care se simte mereu atras, satul constituie la nivelul expresiei un prim termen-pivot, semnificativ atât din punct de vedere tipologic, cât și din perspectiva arhitecturii structurilor lirice. Satul „de sub munte” e înconjurat de livezi și grădini, de poiene cu otavă, de lanuri, holde și miriști. Matricea lui este „milostiva glie”, din care cresc „spicele grele”, „spicele de aur”. Oamenii satului sunt plugari și cosași, moșnegi „cu genele tremurătoare”, dar și feciori ce „strâng prăseaua cuțitului din cingătoare”. Ei au cultul
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
miresmele din cupe de petunii/ peste pădurea liniștită ning”. Interogarea prin definiție include ecouri și din poezia de inspirație tradițională, scrisă chiar și înainte de primul război mondial, compatibilă fiind, de asemenea, cu accente ce aveau să se ivească după 1945: „otava nouă” din Început de toamnă, vinul cu mirodenii din Crama mănăstirească răspândesc miresme ușor de aflat și pe tărâmul poeziei lui Octavian Goga: „Părinte, vinu-i beat de mirodenii,/ dar cum n-alungi cu brațul ori cu plânsul/ și cu monahiceștile
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
brit“: lipindu-se de franjurile acelor uimitoare perdele venețiene care le atîrnau între fălci, „britul“ era separat astfel de apa ce li se scurgea printre buze. Aidoma unor cosași matinali care, mergînd încet unul lîngă altul, își înfig coasele în otava jilavă a unor pajiști mlăștinoase, acești monștri înotau cu un zgomot straniu, ca fîșîitul ierbii tăiate, lăsînd în urma lor, pe marea gălbuie, nesfîrșite brazde albastre. Dar ele aminteau de niște cosași numai prin zgomotul pe care-l făceau cînd despicau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]