KorAP: Find »[drukola/base=otomană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...13 >

313 matches

Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853

urmare, conchidea același înalt demnitar, această nouă "realizare" a Prusiei oferea Porții Otomane "la meme satisfaction, comme și Elle même avoit fait cette acquisition" (s. Ven.C.)85. Și, pentru a spulberă orice dubiu în legătură cu atașamentul total al cercurilor conducătoare otomane față de interesele Prusiei, ca preț al alianței defensive pe care i-o solicită, acesta ar fi sugerat, chiar, ca, în cazul în care ar fi izbucnit un război între Suedia și Prusia, Pomerania Suedeză să fi revenit Prusiei 86. Deplasările

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
surs d'arriver à une paix universelle et permanente, qui assure le bonheur et la tranquillité des Peuples de l'Europe" (art. 2)89. Articolul al treilea conținea, însă, o precizare care reflectă aceeași des amintită decizie a cercurilor conducătoare otomane de a continua politică de neutralitate în care se angajaseră după încheierea păcii de la Iași, din 9 ianuarie 1792, cu Rusia. Deoarece, desi stipula garantarea reciprocă a posesiunilor, în cazul Franței garanția otomană era acordată doar acelor posesiuni pe care

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
celui de al treilea articol. Ea nu a mai fost urmată de alte tratative, care să o fi făcut operativă, deoarece prevederile ei nu acopereau obiectivul urmărit de diplomația franceză, în speță, de Verninac, anume acela de a angaja Poartă Otomană "à des armements et à des demonstrations serieuses contre leș deux Cours Impériales", adică Austria și Rusia 93. La rândul ei, Poartă nu s-a grăbit să ratifice actul în discuție, deoarece, din punctul ei de vedere, singurul cadru internațional

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
amenințate de politică expansionista a Austriei și Rusiei 100. Abstracție făcând de gradul de subiectivitate care ar putea afecta acuratețea informațiilor furnizate de von Knobelsdorff, ele reflectau, totuși, în esență lor, starea de incertitudine care domnea în rândul cercurilor conducătoare otomane, în ceea ce privește posi bilitatea de a găsi o cale cât mai largă și lipsită de piedici pe care să-și fi putut lansa politică lor europeană. Și aceasta în condițiile în care o astfel de perspectivă nu-i putea fi oferită

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
18 aprilie 1797, fără mediere otomană. Știrea a fost primită, totuși, cu multă satisfacție de divanul otoman, de vreme ce "par là îl est quitte des vives sollicitations de la Republique Françoise tendant à armer la Porte contre l'Empereur"110. Totodată, Poartă Otomană suporta, cu stoicism, și presiunile diplomației franceze vizând determinarea ei să atace Rusia. În acele împrejurări, rezistența otomanilor era justificată nu numai de faptul că un război cu Rusia ar fi însemnat, după convingerea lor, și unul cu aliata acesteia

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
care au luat măsuri în consecință 116 . Evoluția evenimentelor a continuat, însă, în aceeași direcție, culminând cu încheierea păcii austro-franceze de la Campoformio, din 17 octombrie 1797, ceea ce a sporit și mai mult confuzia în care se aflau, deja, cercurile conducătoare otomane, datorită faptului că nici clauzele acelui act nu le erau cunoscute. În acele împrejurări, ele au făcut un gest care, în imaginația celor care l-au regizat, trebuia să asigure Porții Otomane posibilitatea de a stopa înaintarea Austriei către Mediterana

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
s. Ven.C.)122. În pofida îngrijorărilor provocate de întărirea flotilei ruse din Marea Neagră și a indiciilor că se intenționa traversarea Strâmtorilor, pentru a face joncțiunea cu flotă engleză care opera în Marea Mediterana împotriva celei franceze 123, a reticentelor cercurilor conducătoare otomane față de ideea deschiderii Strâmtorilor vaselor de război ale Rusiei 124, debarcarea francezilor la Alexandria, la 1 iulie 1798, odată cu care începea campania de invadare a Egiptului, și intensificarea propagandei franceze în Morea și în Albania 125 au deschis o nouă

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
astfel, posibilă, materializarea uneia dintre direcțiile esențiale ale politicii orientale a Rusiei, fixate încă de Petru I. În sfârșit, ceea ce a imprimat acestui act un caracter insolit, în comparație cu cele anterioare încheiate de cele două state, îl constituie faptul că Poartă Otomană a fost silită de împrejurări să-și pună speranțele de aderare la sistemul politic european, prin intermediul unei largi coaliții, dar nu îndreptată, fie și tacit, împotriva pericolului reprezentat de politică orientala a Rusiei pentru integritatea teritorială a Imperiului Otoman, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
secourir mutuellement dans le cas d'une agression etrangêre, d'après cela leurs ennemis șont communs" (s. Ven.C.) (cf., raportul lui Carl Gustaf König către rege, din 10 septembrie 1799, în loc. cît., doc. nr. 4). 147 Cf., loc. cît. Otomană o limită strict la Franța și nu și la aliații acesteia, așa cum doreau Rusia și Marea Britanie care o presau să declare război și Spaniei 148. Deoarece, nu dorea să lupte pentru realizarea unor obiective care nu erau și ale sale

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
constrângă să se implice în rezolvarea planurilor orientale ale Rusiei. Iată pentru ce încheierea de către Suedia a tratatului de alianță defensivă cu Rusia, la 4/15 decembrie 1799, la Gatschina 149, a ridicat serioase semne de întrebare în cercurile conducătoare otomane, cu atat mai mult, cu cat Suedia nu se grăbise să le ofere explicațiile necesare. Temerile erau alimentate, deci, de posibilitatea ca Suedia să fi operat o modificare în politica să externă, abandonând sistemul de neutralitate și intrând într-o

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
la supremația maritimă și coloniala reizbucnind la 22 mai 1803. În noile condiții Poartă Otomană nu mai avea nimic de apărat, așa încât a revenit la politica de strictă neutralitate, practicată înainte de invazia franceză în Egipt 159. Pe acest fundal, Poartă Otomană a fost supusă, totuși, unor puternice presiuni diplomatice din partea Franței menite să o determine să-i recunoască lui Napoleon Bonaparte titlul de împărat, cât și din partea Rusiei și a Mării Britanii care urmăreau să o împiedice să dea curs acelor

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
restaurarea influenței franceze la Istanbul. De aceea, a reactivat unul din mijloacele cele mai eficace ale promovării politicii orientale a Ecaterinei a II-a, si anume cel al ațâțării revoltelor populației creștine din Balcani, în scopul de a obliga Poartă Otomană să recurgă, din ce in ce mai mult, la sprijinul aliatului sau din Nord, adică Rusia. Pe lângă acest mijloc "ilicit", Alexandru I a recurs și la altul, "legal", menit să consolideze 158 "On a scale not seen there again until World War ÎI" (cf

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Gustaf König către rege, din 11 martie 1805, în Europe and the Porte, Vol. III, doc. nr. 23. 165 Cf., loc. cît., doc. nr. 20, din 23 noiembrie 1804 și anexele; doc. nr. 21, din 24 decembrie 1804. Așadar, Poartă Otomană s-a văzut, din nou, în necesitatea de a-și găsi o cale către Europa, care să-i asigure securitatea, tot prin intermediul unei alianțe, dar îndreptată nu împotriva Rusiei, ci împotriva Franței. Așa se explică demersul Porții care a propus

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
prin intermediul unei alianțe, dar îndreptată nu împotriva Rusiei, ci împotriva Franței. Așa se explică demersul Porții care a propus Rusiei demararea negocierilor pentru reînnoirea tratatului de alianță din anul 1799. Diplomația rusă s-a grăbit să fructifice dispoziția cercurilor conducătoare otomane, astfel că trimisul extraordinar și ministru plenipotențiar Andrej Jakovlevich Italinskij a fost mandatat, cu puteri depline, să demareze și să finalizeze tratativele. Între obiectivele urmărite de Rusia se află, de acea dată, determinarea Porții Otomane de a-și asuma angajamente

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
polon și a sprijinirii planului lor de a redobândi Crimeea, în acest din urmă caz ca preț al angajării lor alături de Franța în războiul împotriva Rusiei 169. Îndeosebi această din urmă promisiune a produs un efect vizibil asupra "opiniei publice" otomane care resimțea din plin efectele negative ale pierderii Crimeii atât sub aspect economic, cât și politic 170. Speranțele le erau, însă, tulburate de zvonurile care circulau referitoare la posibilitatea ca Austria să fi fost recompensată cu Principatele Române, pentru pierderile

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
recompensată cu Principatele Române, pentru pierderile teritoriale suferite în urma încheierii păcii de la Pressburg 171. Deși Crimeea rămânea, totuși, o fată morgana pentru otomani 172 și împotriva opoziției diplomației britanice și a celei ruse această din urmă, sprijinită în cercurile conducătoare otomane de familiile fanariote filoruse, Moruzi și Ipsilanti la sfârșitul lunii februarie 1806 sultanul Selim al III-lea i-a recunoscut lui Napoleon Bonaparte titlul de împărat și a hotărât reluarea relațiilor diplomatice cu Franța, trimițând la Paris un ambasador 173

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
reprezentantul diplomatic al Rusiei și cel al Mării Britanii la Istanbul făceau susținute eforturi diplomatice pentru a împiedica consolidarea influenței franceze și, deci, si a denunțării amintitului tratat, pe de o parte, iar pe de alta, de a determina Poartă Otomană să reînnoiască și tratatul de alianță defensivă pe care il încheiase cu Marea Britanie, la 5 ianuarie 1799175. Totuși, Rusia ezita să reacționeze în forță la încălcarea, după părerea să, de către Poartă Otomană a tratatelor bilaterale, atât timp cât cea din urmă nu

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
diplomatice de la Istanbul, "c'est toujours la Crimée que ce Gouvernement regrette amèrement, et dont la perte rend précaire à Șes eux son existence en Europe" (s. Ven.C.)177. Ca urmare, la începutul lunii septembrie 1806, în cercurile conducătoare otomane, dar și în rândul populației constantinopolitane se crease, deja, convingerea că războiul cu Rusia era inevitabil. În această perspectivă, sprijinul pe care îl putea oferi Suedia a devenit o necesitate pentru otomani 178. Ei nu excludeau posibilitatea unei reconcilieri suedo-franceze

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Italie"182. De aceea, otomanii presupuneau "que cette marche des troupes Russes était en conséquence des ordres antérieurs à la défait des Prussiens"183. Deruta provocată de neașteptată derulare a evenimentelor era, însă, agravată, datorită rivalităților din rândul cercurilor conducătoare otomane care făcea aproape imposibilă adoptarea unei poziții unitare, în ceea ce privește războiul cu Rusia. În cazul în care acesta nu putea fi evitat, Poartă Otomană era, totuși, decisă să-l poarte cu toata vigoarea, situație în care necesitatea de a-si alia

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
seront garanties indépendantes, protégées des avantages, dont leș succès dans la guerre (al Suediei cu Franța n. Ven.C.) pourront l'assurer"185. În pofida lipsei oricărui angajament din partea Suediei și a presiunilor diplomatice exercitate de Marea Britanie pentru a determina Poartă Otomană să accepte cererile Rusiei, cu scopul de a se evita, astfel, războiul, sultanul Selim al III-lea l-a declarat, totuși, la 27 decembrie 1806. Într-un foarte amplu manifest, dat publicității la 5 ianuarie 1807, Poartă Otomană trecea în

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
cu Franța a sporit, după pacea impusă de această din urmă Austriei, la Pressburg, la 26 decembrie 1805, a determinat diplomația engleză să intre în alertă. Pentru a contracara o asemenea perspectiva, și-a întețit intrigile în rândul cercurilor conducătoare otomane, încercând să câștige cât mai mulți aderenți pentru partida antifranceză. Totodată, nu a ezitat să amenințe cu o posibilă intervenție militară directă împotriva Imperiului Otoman, în caz că "sfaturile" englezilor erau ignorate 187. Scoaterea Prusiei din cea de a patra Coaliție antifranceză

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
Palin, din 24 decembrie 1806, în loc. cît., doc. nr. 59. 190 Cf., raportul lui Nils Gustaf Palin, din 10 februarie 1807, în loc. cît., doc. nr. 63. aurait gêner leș opérations de son Gouvernement" 191. Gestul său a alarmat cercurile conducătoare otomane care ar fi vrut să evite un atac englez 192, atac care s-a produs, totuși, prin trimiterea unei escadre din flotă mediteraneană, sub comanda amiralului Duckworth, care a ancorat în fața Istanbulului, în luna martie 1807. Sub directă îndrumare a

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
închideau intrarea în strâmtoarea Dardanele, pe când anexarea Moreei i-ar fi deschis calea către controlul Mării Adriatice 201. Persistentă zvonurilor privind existența unui plan de împărțire a Imperiului Otoman adaugă un plus de instabilitate politică și sporea îngrijorarea cercurilor conducătoare otomane care căutau soluții pentru a ieși din criză. Una dintre acestea viza restabilirea păcii cu Anglia și era cerută, potrivit afirmațiilor lui Nils Gustaf Palin, îndeosebi de populația constantinopolitană, puternic afectată "par la cessation de la navigation et de l'approvisionnement

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
ce tindeau să se deterioreze, datorită interpre țărilor pe care fiecare parte contractata o dă prevederilor tratatelor de la Tilsit, neînțelegeri de pe urma cărora speră să se producă "un changement de système dans celui de Russie"207. Concret, se pare că Poartă Otomană intenționa să se reconcilieze cu Rusia, dar fără imixtiunea Franței, concomitent cu evidență cultivare a bunelor raporturi cu Suedia 208. Pe acest fundal, s-a produs, însă, o nouă lovitură de stat la Istanbul, orchestrata și executată de Bayractar Mustafa

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
din 24 iunie 1808, în Europe and the Porte, Vol. III, doc. nr. 94. 208 Loc. cît., vezi în acest sens și doc. nr. 95, 96. înlocuit cu Mahmud al II-lea, la 28 iulie 1808209. Ca urmare, prioritățile Porții Otomane au redevenit necesitatea urgență a restabilirii ordinii interne și întreprinderea măsurilor menite să-i asigure forță necesară purtării războiului cu Rusia, altfel spus, reactivizarea programului de reforme structurale, lansat de sultanul Selim al III-lea, si care fusese întrerupt de

[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]