142 matches
-
pe ceilalți. Și totuși Ovidiu are o remușcare propria-i culpă i-a câștigat clemența, înfrânându-i mânia. Deoarece poetului nu îi este permis să cadă personal în genunchi în fața împăratului, Messalinus, ca un mare sacerdot, trebuie să ducă mesajul ovidian zeilor, adăugând la acesta și rugăciunile poetului. "Nu încerca, totuși, o astfel de intervenție, dacă o consideri dăunătoare. Iartă-mă: ca un adevărat naufragiat, mi-e frică de orice mare, chiar și de cea mai mică" (v. 127-128). Sextus Pompeius
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mai puțin evidente, mai mult sau mai puțin voalate, față de instituția imperială. Este mult mai credibil că Ovidiu a adresat cele două scrisori din Pont, menționate mai sus, acestui personaj. E greu de întrezărit o precisă orientare politică în destinatarul ovidian. În Epist. ex Ponto, I, VIII, Ovidiu i se adresează lui Severus, pars animae magna (v. 2), pentru a-i trece mai apoi în revistă feluritele dificultăți întâmpinate în cursul vieții sale la Tomis. La un moment dat (v. 21-24
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
se observă imediat că dificultatea invocată de Ovidiu nu era decât o scuză. Poetul demonstrează acest lucru în scrisoarea prezentă și cea următoare (XIV), pe care i le adresează, în care această "dificultate" este depășită în mod excepțional de virtuozitate ovidiană în materie de versificație. Mai mult, Sulmonezul pare să se distreze depășind această dificultate, în mod repetat, ca și cum ar fi pentru el un simplu joc pueril. De acum înainte nu va mai fi așa: îi va plăti cu vârf și
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
politico-metafizice ale lui Ovidiu și, prin urmare există chiar dacă în stare latentă, din perioada anterioară relegării la Tomis. Am făcut trimitere la unele dintre aceste rădăcini la începutul lucrării, când vorbeam despre crimen carminis: sunt premizele "metafizico-religioase" ale lumii spirituale ovidiene. Pe acest teren se dezvoltă adevăratele aspecte politice. A) A (treia) soție a lui Ovidiu, Fabia În epistola biografică Tristia IV, X, v. 69-74, Ovidiu face dezvăluiri din propria viață matrimonială: pe vremea când era încă foarte tânăr (puer), i-
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
aparținea de gens Fabia 314. Nu reușim, însă, să înțelegem foarte bine ragionamentul celor care se opun acestei concluzii: G. Nemethy (Excursus I, p. 129 și urm.), Groag 315, Scholte 316, Th.J. De Jonge, Wheeler etc., care credeau că expresiile ovidiene de genul: inter comites... suas, inque suis habuit, precum și cuvintele cultos... deos317, (ut illam) colas 318, Marcia culta tibi319, femina seu princeps omnis tibi culta per annos 320, dovedesc că "eam [= Fabiam] neque propinquam Fabii neque affinem Marciae, sed clientam
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
degrabă, aleargă să mă protejezi, fii pentru mine exemplul soției bune și împlinește-ți cu virtute trista ta datorie" (v. 63-73). Exemplele mitologice și legendare la care se referă poetul sunt în măsură să ne sugereze și natura cauzei exilului ovidian. Acestea nu au absolut nicio legătură cu desfrânarea Iuliei minor. Capaneu, Phaeton, Semele, trecuți în revistă, își datorează tragicul, dar insinuează poetul mărețul lor destin temerității (temerarius Capaneus), ambiției nemăsurate (ambitiosa Semele). Ovidiu intenționează să-și compare propria situație cu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Bachus, Semele, ambitiosa suis precibus, i-a ce-rut lui Jupiter, de care era iubită, să i se arate în toată splendoarea sa și, de aceea, a fost făcută cenușă de fulgerul lui Jupiter. În contrast absolut cu "timiditatea" erorii ovidiene, din natura exemplelor citate cu care se compară sulmonezul, reiese aici, parcă pentru a ne deruta și mai mult, atitutudinea sa de "temeritate, ambiție, provocare" față de Jupiter (= Augustus). E ciudat că, în ochii poetului, o asemenea atitudine de "temeritate, ambiție
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
funcției în stat, erau apropiați și de Împărat. Printre aceste personaje se numără, în primul rând, Paulus Fabius Maximus, de care ne vom ocupa în cele urmează. B) Paulus Fabius Maximus Desigur, una dintre cele mai importante personalități ale lumii ovidiene dacă nu chiar cea mai importantă este Paulus Fabius Maximus, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai lumii politice din epoca lui Augustus. Avem mai multe informații importante despre Paulus Fabius Maximus; dar nu intenționăm să prezentăm decât strictul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sensul de independență al Sulmonezului, care nu tolera niciun fel de constrângere, constituia, în cel mai bun caz, împreună cu alte forțe asemănătoare, o contrabalanță la autoritatea crescândă a împăratului; Augustus, însă, nu putea să-și facă nicio iluzie asupra sensului ovidian de "libertate", dar putea fi destul de sigur asupra sensului de libertate în concepția lui Paulus și a opozanților, gândind, poate cel puțin la început -, că întoarcerea libertății antice ar trebui să se întâmple prin intermediul său. Și în viața reală existau
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sa, salvase romanii de Hanibal. Și totuși personajul său se înalță la nivelul unui personaj viu, contemporan cu poetul, suprapunându-se, se pare, peste cel al lui Paulus Fabius Maximus. Această supoziție a noastră este coroborată de numeroase alte pasaje ovidiene, unde Paulus Fabius Maximus este așezat, în mod constant pe linia tradiționalelor virtuți și misiuni ale anticei domus, Fabia, căci jubilează poetul: "nu pe toți membrii familiei Fabia i-a răpit o singură zi". non omnis Fabios abstulit una dies365
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
dar uneori transparentă, persoana lui Paulus Fabius Maximus. Lui Paulus Fabius Maximus îi sunt dedicate Epist. ex Ponto: I, II; I, V; I, IX; II, III; III, III; III, VIII366: în total șase scrisori, mai multe decât oricărui alt destinatar ovidian. Se poate presupune foarte ușor că, dacă Paulus nu ar fi murit în 14 d.H. (cfr. Ex Ponto, IV, VI), corespondența din Pont cu Paulus ar fi devenit, fără îndoială, și mai numeroasă. Prima scrisoare, trimisă din Pontus Euxinus lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și, prin urmare, trebuia să se disocieze, dacă vroia să păstreze această Prietenie, de orice acțiune care i s-ar fi putut părea jignitoare lui Augustus și, chiar mai mult, dacă el însuși ar fi avut vreun rol în greșeala ovidiană. Și, cum se va vedea în curând, Paulus se disociază în mod clar de orice responsabilitate pentru acea error a lui Ovidiu. După această paranteză, facem din nou câteva trimiteri la Epist. ex Ponto, I, II. La început, Ovidiu își
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ponto, I, II. La început, Ovidiu își manifestă teama că Maximus, imediat ce va citi numele poetului poate să devină dur și să citească tot restul scrisorii cu inimă ostilă. Se teme, de asemenea, că cineva ar putea vedea respectiva scrisoare ovidiană în mâinile lui Maximus. În acest moment, însă, poetul pare gata de orice: va îndrăzni să mărturisească că îi scrie lui Maximus și că i se plânge de necazurile sale. Ei bine, să vadă cine-o fi! El va îndrăzni
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prieten și rudă adevărată, să-și mărturisească toată vina. De ce nu a făcut-o? Primul răspuns și cel mai evident este acela că Ovidiu se temea, atât de reacția lui Augustus, cât și de cea a lui Paulus însuși. Vina ovidiană era, prin urmare, legată într-un oarecare fel de persoana lui Paulus Fabius Maximus și o mărturisire completă și pe față a propriei vine lui Augustus l-ar fi implicat formal și pe Paulus. Iată cum îl apostrofează poetul la
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de la prietenul său Paulus Fabius Maximus. Da, e nevoie de mare curaj pentru a interveni pe lângă Augustus în favoarea unui vinovat care și-a mărturisit vina, ca Ovidiu, învinuit de lezmajestate... Dar, nu aceasta ni se pare a fi esența sentimentului ovidian, atunci când solicită curaj de la Paulus. Expresiile care urmează, în ciuda echivocității lor voite, sunt foarte clare: "cu cât soarta [a se înțelege: Augustus] este mai nemiloasă, cu atât tu rezistă, având însă mare grijă, așa cum se cuvine, să nu fii învins
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sit, salvo Caesare, salva parens. (v. 98) Ripert traduce: "... je demanderai que pour toi ta mère reste sauve et César reste sauf". Aceasta este unica interpretare posibilă în cazul unei formulări univoce. Dar dacă se ține cont de echivocitatea expresiei ovidiene în anumite cazuri, am fi tentați să credem că și aici există o notă de ironie atroce la adresa lui Augustus. Salvo Caesare, ca ablativ absolut, putea să mai însemne în epoca clasică: "pus deoparte, exceptându-l pe Cezar", salvo Caesare, lângă
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la rugăciunile publice" (v. 53-60). Este cu adevărat impresionantă insistența, care se vrea întărită de jurăminte, cu care poetul își proclamă loialitatea față de împărat; cum s-a spus deja, tocmai această insistență a lui Ovidiu confirmă convingerea noastră că jignirile ovidiene îl vizau direct pe Augustus și consta într-o lipsă de pietas față de el. Să se mai observe că declarațiile de loialitate sunt făcute de poet înainte de exil, nu în timpul exilului: inima mea bătea pentru tine, m-am rugat pentru
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acesta o includea prin referirea la situația politico-spirituală și pe care data respectivă o trezea în mintea contemporanilor. Deși repetat în nenumărate rânduri, devenind până la urmă un stereotip, fără a-și mai păstra semnificația originară, este greu crezut că versul ovidian nu a fost scris intenționat în această formă, adică în așa fel încât să includă o încărcătură afectivă specială. Acum că ne este cunoscută lumea spirituală a lui Ovidiu, putem percepe mai bine scopul pe care sulmonezul și-l propusese
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în epoca augustană. Din acest punct de vedere, Ovidiu se distingea atât de Augustus și de susținătorii lui, deschiși spre viitor, cât și de conservatorii și opoziționiștii, îndreptați mai ales spre mos maiorum de antică tradiție republicană. Din respectiva Weltanschauung ovidiană izvora atitudinea sa politică, bazată pe elogierea libertății (nu numai de ordin civic, ci și moral) și a adevăratelor valori nobiliare contra îmbogățiților regimului (homines novi), bazată într-un cuvânt pe glorificarea Republicii văzută din punctul său de vedere contra
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pe care Ovidiu și-a făcut-o, mai în glumă, mai în serios, să moară în slujba iubirii și să-și vadă mormântul deplâns cu cuvintele: "Conveniens vitae mors fuit ista tuae"468, s-a realizat în mare parte. Critica ovidiană de dată recentă s-a oprit la probabilitatea că exilul și, implicit, moartea departe de Roma, i-au fost provocate de o cauză amoroasă. Nu se putea concepe un exil și, în consecință, o moarte diferită de ceea ce se considera
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care "era însăși întruchiparea opoziției împotriva oricărei idei statale sau a oricărui realism politic". 51 Partea care tratează despre carmen a fost publicată (cu unele modificări) și în volumul comemorativ cu ocazia a două mii de ani de la nașterea lui Ovidiu, Ovidiana, Recueil d'études sur Ovide, publié par N.I. Herescu, Paris, 1948. 52 G. BOISSIER, L'opposition sous les Césars, Paris, Libr. Hachette 1909, 6ème édit., în cap. III: L'exil d'Ovide, p. 107-159. 53 Ibid., mai ales p. 108
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Tristia, II, 351 și urm.; Ex Ponto, II, VII, 48-50. 77 Ex Ponto, I, VII, 39-40. 78 Tristia, III, XI, 33-34. 79 Tristia, III, V, 51-52: Non equidem totam possum defendere culpam: Sed partem nostri criminis error habet. 80 Pasajele ovidiene unde apare acest termen, care implică de fapt recunoașterea vinii sale, sunt numeroase: cfr. ROY J. DEFERRARI, etc. A Concordance of Ovide, Washington, The Catholic Univ. of America Press, 1939, s.v. culpa. 81 Ex Ponto, II, II, 15. 82 Tristia
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
1957), p. 63-64, împreună cu comentariul respectiv. 150 Cf. Tr., II, 111-114. 151 Ex Ponto, IV, VIII, 17-18. 152 Tr., IV, X, 7 și urm. Vezi și încheierea din Amores, III, XV, 6 și, de asemenea, comentariul lui E. PARATORE în Ovidiana cit., p. 364. 153 Ovidiu se folosește de termenul Fortuna pentru a masca câteodată numele lui Augustus, așa cum se va vedea mai bine din cele ce urmează. 154 Cf. Tr., I, III, 13-16; I, V, 1-6 și 27-34; I, IX
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
IX, 81 și urm. 203 Ibid., v. 85. 204 Ibid., 89. 205 Ibid., 101-104. 206 Ibid., 98. 207 Ex Ponto, IV, XIII, 19. 208 Și alte popoare indoeuropene aveau obiceiuri asemănătoare, cfr. S. LAMBRINO, Tomis, cité gréco-gète, chez Ovide, în Ovidiana, Recherches sur Ovide, publicate cu ocazia bimilenarului de la nașterea poetului de către N.I. HERESCU, Paris, "Les Belles Lettres", 1958, p. 386 și urm. Poate întrunirile întregului popor roman, denumite comitia centuriata, erau analoage. 209 Ex Ponto, IV, XIII, 35-36. 210 S.
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
trace, extras din "Historia", 1929, n. 1, anno III, Milano. 215 R. VULPE, Histoire ancienne de la Dobroudja, București, 1938 (în: "Académie roumaine": La terre et la pemsée roumaines: IV La Doubroudja). 216 S. LAMBRINO, Tomis, cité gréco-gète, chez Ovide, în "Ovidiana" cit., p. 379-390. 217 Cf. DEM. ST. MARTIN, în: "Epigraphica", anul X, fasc. 1-4, 1948, (publ. în 1950), în mod deosebit, p. 115-130. 218 E. RIPERT, op. cit., nota 687, p. 530. 219 Ciudat mod de a se disocia la Ovidiu
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]