217 matches
-
întâi lăsați-l să termine. Dietrich îi conduse din sala de ședințe pe un coridor scurt, unde se aflau câteva cabine în interiorul cărora puteai vedea, dar de unde nu puteai fi văzut. Deasupra ultimului geam din stânga se afla un difuzor ce pârâia încet. Căpitanul spuse: — Ascultați-l pe băiatul ăsta. E bun de tot. Și încercați să-l luați cu frumosul. Îi sare ușor țandăra, dar îmi place de el. Mal o luă înaintea lui Dudley spre geamul cu pricina. Privind înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
răspuns, și asta chiar dacă unii dintre noi reușim să prelungim această secundă prin urlete de sirene care să se audă pe o mare parte a pământului sau daca ne ridicăm statui curând după aceea ciocanele cu aer comprimat încep să pârâie la baza acestor statui și le vor doborî fiindcă au fost ridicate datorită științei noastre de a specula ceea ce au în ei imbecil, oamenii, dar care își revin totuși repede îndată ce murim." "Și pe urmă? Cum te-ai trezit?" l-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
lunii, iazul își deschidea adîncul, dintre alge clipea subțire o părere de castel. Melancolic, orăcăia acolo un buratec. În balcon apărea imaginea unei domnițe care tindea mîneci largi spre cerul inversat. Pe deasupra înota, argintat de vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea păzea pacea în livadă. - Să mergem în salonaș, cîrîi fericit Goilav. Tresării. - N-ar
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
zburau zănatec, ca niște săgeți strâmbe, sub cerul În care urcase și din care acum curgea mâlul de pe fundul Dunării. Toate ale firii erau azvârlite de colo-colo. Apa ploua când spre văzduh, când spre pământ. Trestiile șuierau subțire, trunchiurile copacilor pârâiau și pocneau, gloduri de lut galben se izbeau de toate cele și se spărgeau cu zgomot În țăndări țiuitoare. Tușa ridică aluatul deasupra capului și Îl izbi de fundul copăii. Pământul se cutremură și el din toți rărunchii. Socotind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pasager. Nici măcar el, care-l adusese la bord nu știa prea multe deși încerca să ascundă acest lucru. Gândurile îi fură întrerupte neplăcut pentru a doua oară în ultima jumătate de oră când unul dintre difuzoarele încastrate undeva în perete pârâi sec: - Avem probleme pe punte cu Gardienii, recunoscu el vocea ofițerului de serviciu. II. Locotenent-gardianul Kaan pășea arogant și plin de importanță în urma celor patru membri ai echipajului de pe "Rândunica" care-l conduceau către puntea principală de comandă. Cei cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
superinteligentă, cu care s-o pun pe Artemis la punct. — Destul, Artemis. spune Paul. Emma, tu rămâi aici. Am Încheiat discuția. La ora doișpe fără cinci, nu mai e nimeni În birou. În afară de mine, o muscă și un fax care pârâie, primind un mesaj. Deschid sertarul În căutarea unei minime consolări, și scot din el un Aero. Și, pentru siguranță, și un Flake. Tocmai desfac ambalajul de la Aero și iau o gură din el, când sună telefonul. — OK, o aud pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
În cămașă de noapte și desculță, așa că aleargă spre casă, cu mâinile rușin’-crucișate pe piept... Și bine face: pe loc se-ntunecă cerul - și numai pentru astă clipă huietul e atât de gros, de plin și rotund, Încât plesnește, pârâie, crapă: un izvor de colb țâșnește din chiar locul În care se afla, adineauri, mama;din gardul dinspre Moș Iacob sar, zburătăite, Împroșcate, așchii. - Nu-aicea, ’uăăăăi!, răcnește bătrânul nostru vecin, părăsind pălăria, ca să poată amenința cu pumnul. Nu-n noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Se-ntoarce el, bărbatu-meu, Îți arată el, c-ai Îndrăznit să-ntinzi mâna la mine! Acela se hlizea - e-he, pân’ se-ntoarce domțători’ din Siberia, dacă s-a mai Întoarce... - și Întindea iar mâinile. Și s-a auzit pârâind rochia. Și mama, strașnic de mânioasă, dar tot În șoaptă strigând: - Mi-ai rupt rochia, schilodule! Dacă te mai apropii, Îți rup și celălalt picior! Așa am știut că-i Ilie al lui Calistru, un flăcău slab de minte, scutit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
gândi la vechea lui viață de la oficiul poștal, la oamenii care se îndreptau spre el, îl înghesuiau, îl împingeau pe străzi și se simți de parcă și-ar fi pierdut echilibrul și-ar fi căzut din copac. Pe fundal, o portavoce pârâi și cuvintele se scurseră într-o ceață lipsită de sens. Fața i se albise. — Ce-i cu tine? îl întrebă alarmată Pinky. — Mulțumesc de întrebare, reuși el să articuleze. Dar e mai bine să mergeți singuri. De ce e mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
-i aducă paste de pix, registre și o sticlă de rachiu Drobeta de fiecare dată când veneau în vizită. Atât. Plus că mai avea de ascultat și Radio Europa Liberă, cu volumul dat la maximum, că aparatul era vechi și pârâia. Când era criticat regimul, iar blocul bubuia de vocile apocaliptice ale speakerilor, stătea lăsat pe spate în scaunul lui cu brațe rotunde, cu potcapul lăsat pe sprâncenele stufoase, care nu voiau să albească în întregime. Duminica, însă, blocul se transforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
omoru’!” Câțiva pasageri nu-și găsesc biletul la timp. Funcționarii regiei de transport sar pe ei, îi trag jos. Oamenii țipă: lăsați-mă, am bilet! Lăsați-mă să-l caut! Degeaba - controlorii sar din autobuz cu prada în gheare. Polonicul pârâie din greu și demarează într-o trâmbă de fum. Totul nu a durat decât zece minute. Observ că a dispărut și femeia jefuită. Asta e - rechinii transportului în comun și-au luat tributul. Noi am scăpat. Ce bine! Lasă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu!... 4 Capitala râdea vesel în podoaba steagurilor tricolore ce fâlfâiau pe clădirile principale. Calea Victoriei era presărată cu nisip fin, cenușiu. Mulțimea invadase trotuarele. Soarele galben privea indiferent printre nouri. Cortegiul regal înainta agale spre Mitropolie. Copitele escadroanelor de escortă pârâiau prelung pe macadamul străzii. În frunte, într-o trăsură, prefectul poliției, în picioare, cu cilindrul pe ceafă, se agita țanțoș, strălucitor, ca un capelmaistru răsfățat, uitîndu-se înapoi în răstimpuri. Camera zumzăia discret, ca un stup în ajunul roitului. Tribunele pline
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
decât să-l lase pe drumuri mai târziu. Își împlinește o datorie de adevărat prieten. ― Apoi mă mir, Miroane, de planurile tale! Tu trăiești pe sub pămînt? Tu nu vezi și n-auzi nimic? Nu simți cum se precipită lucrurile, cum pârâie ceva?... Mâine-poimâine ne putem pomeni cu o expropriere generală a marii proprietăți; ce te-ai face tu cu niște sarcini atât de împovărătoare? Ideea se propagă din ce în ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progresează agitația țăranilor... Nu, nu, nu trata
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru fiecare câteva clipe numai câte o zdreanță purpurie zvăpăiată care fâlfâia ca un amenințător steag roșu... In luminile biruitoare ale focului umbre mari jucau și se întindeau până în tării, parcă toată lumea ar fi început să se clatine și să pârâie. ― Aoleu, ce-i asta? gemu iarăși logofătul. ― Acu lasă văicăreala, bolborosi primarul, care privise și el flăcările cu aceeași înfricoșare. Haidem să sculăm și pe șeful postului și să ne ducem într-acolo... Plutonierul Boiangiu tocmai ieșea pe poartă, îmbrăcat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
două zgomote metalice, simple, ritmice. Apoi, la intervale foarte scurte, se auzi foarte ascuțit numai câte un cuvânt scurt: ― ...ochi!... foc!... Gloatele de țărani se poticniră, parc-ar fi primit fiecare câte un pumn în piept, numai o clipă, cât pârâi salva și până când țevile cu gura fumegândă alb reveniră în poziția orizontală. Trâmbița nu-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ultimul cuvânt, salva trosni. Petre rămase în picioare, cu pușca goală în mână, sfidător: ― Paștele și anafura voastră de... Căzu întîi în genunchi. Pe cămașa-i albă țâșniră câteva pete de sânge. ― Foc!... Foc!... Foc! țipa furios glasul maiorului. Împușcăturile pârâiau, parcă o morișcă s-ar fi pornit singură undeva să se învîrtească. Petre își simți capul greu-plumb. Lăsîndu-l jos pe piept nu-și mai putu păstra echilibrul și se rostogoli, gemând cu o ultimă sforțare de mînie: ― Dumnezeul... soarele... pământul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întins Kane. Se auzi ca un sfârâit. Gazul întunecat nu era deloc familiar. În schimb zgomotul, prilejuit de întâlnirea lichidului gălbui cu așternutul, era. Căpitanul se opri brusc, dădu la o parte micul laser și holbă ochii la pata care pârâia. Sfârăitul crescu. Dallas își coborî privirea. Scurgerea gălbuie topise deja pata și platforma de metal; se întinse până la câțiva centimetri de picioarele lui și o mică baltă arzătoare și sulfuroasă începu să clocotească. Gazul produs de lucrarea acidului ocupa treptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să se strâmbe-n oglindă, făcea așa, făcea așa... — Ha-ha-ha ! Ce vrei dumneata ! încerca în ce fel îi stă mai bine... — Las’ că și ce mi-a adus la lucru ! Ce putrejiciuni ! Toate coapte, că numa ce le-ntindeai și pârâia ! Că am tot înnădit și am tot peticit, da la primu spălat crez c-a pleznit toate ! Păcat numa de muncă ! Eee, am zis io, agâp ! Că nu mai pui tu mâna pe mine ! Mâncare tot pe sponci, și-ncolo
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
miezul poveștii, convinși că ne atacă cineva să-l salveze pe omul lui Ceaușescu... Abia după vreo cîteva zile am aflat că ne-am căcat pe noi degeaba, că omul a fost mutat destul de repede. Ăla a fost un moment, pîrÎiau pistoalele-mitralieră noaptea cînd dintr-o parte a pistei, cînd din cealaltă. Dincolo de pistă era o unitate de infanterie, au adus-o să acopere zona. E de mirare că nu ne-am Împușcat Între noi. Pe Mirel l-a lovit un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
emoții, mai clar definite, o nevoie subită, inexorabilă, nu de a strânge fata în brațe, ci de a o zdrobi, așa cum o fiară puternică zdrobește un animal firav, dorința de a-i sfărâma oasele fragile și de a le auzi pârâind între fălcile lui. Hattie îi văzu zâmbetul dement și sticlirea din ochi și apucă mâna de piatră de pe masă. Ce faci aici? o întrebă Ruby pe Diane. Ruby hoinărea prin grădină, amestecându-se printre petrecăreți și oprindu-se din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
opusă, dar o smucitură puternică a căpăstrului îl face să se rostogolească învins de lanțul care nu cedează. Se ridică cât ai clipi și dezorientat o ia din nou la fugă nebună... Același lanț îl face să se poticnească... Focul pârâind ca un rug se apropie din ce în ce mai mult... Calul nu mai are unde să alerge... Cuprins de groază, se ridică în două picioare nechezând și sforăind cumplit!... Se zbate ca în fața unei fiare. Lanțul nu cedează! Dedodată se încordează ca un
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
borcan cu vaselină. Stângaci, Lică înfipse degetele în unsoare și le plimbă pe brațul păros și bobotit. Femeia sta pasivă . . . apoi deodată îl mușcă pe gură . . . . . . Lică, cu mâinile subțiri și tari o apucă până ce brațele slabe și falangele îi pârâiră pe oase . . . Mușca, lupoaica! Apoi simți muchea mesei de lemn că-i taie șalele ... o împinse de perete . . . Ada auzi hârșâitul bluzei de zidul văros, și tencuiala, glodind-o, intra prin haine și carne cu fiecare bobită de grunz . . . ,,Țigancă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Lică zvâcni o ciocârlie. Inima băiatului săltă din loc. Rotunzit în nisip, cuibul cu două ouă și o pană pestriță zălog îl înfioră ; copilul se aplecă să-i pipăie căldura. Cu pântecul cenușiu și aripi negre, păsări sprintene se ridicară pârâind din aripi ; după ce fulgerau în ocoluri largi, se așezau undeva departe. Dintr-o latură, răchițile streșineau imașul. În cealaltă se înșirau porumburi fără de sfârșit. Zarea era închisă de maluri roase, albe în lumină. Ca să privească depărtarea, copilul se cățără în
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
haz de fațadă și să fiu sinceră : mă simt îngrozitor. Mă dor toate, am senzația că simt fiecare ligament cum se întinde și se chinuie să susțină această greutate, că oasele mele cedează, că le aud cum scârțâie și cum pârâie și cum în final se vor rupe. Când stau pe spate, apăsarea face să-mi amorțească picioarele și trebuie să mă prăvălesc pe-o parte. Numai așa, într-o rână, mă mai simt om sau mă rog, jumătate de om
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
una și bună“. Fuseseră trimiși să controleze o magazie cu bani, să verifice dacă erau în ea două milioane de dolari. Eu nici nu-mi pot închipui atâta bănet, e ca-n basmele orientale. Și când au ridicat sacii, pânza a pârâit, s-a rupt și „a-nceput să plouă cu dolari“ la picioarele funcționarilor, care, spunea ziarul, în scurt timp au fost îngropați până la brâu în bani de argint. Au venit, zice, pompierii, și i-au scăpat de la moarte sigură. Și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]