160 matches
-
permiteți ca, alături de costum, să Întind rochia de seară...” „Deasupra sau dedesubt?” mai Întreba medicul șoptit. „N-aș vrea să mi se boțească vălul...” „Deci, deasupra, nu-i așa?” Își freca stomatologul Paul mâinile de satisfacție, pregătindu-se să sară pârleazul... De obicei intervenea ceva neașteptat În ultima clipă și pârleazul râmânea mereu neescaladat... În locul său, costumul bej se dezlănțuia pe pat În toată voia și atunci rochia Mathildei, cuprinsă de zgâlțâituri, Începea să pârâie din toate cusăturile. Cei doi soți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau dedesubt?” mai Întreba medicul șoptit. „N-aș vrea să mi se boțească vălul...” „Deci, deasupra, nu-i așa?” Își freca stomatologul Paul mâinile de satisfacție, pregătindu-se să sară pârleazul... De obicei intervenea ceva neașteptat În ultima clipă și pârleazul râmânea mereu neescaladat... În locul său, costumul bej se dezlănțuia pe pat În toată voia și atunci rochia Mathildei, cuprinsă de zgâlțâituri, Începea să pârâie din toate cusăturile. Cei doi soți priveau oarecum pasivi la scena aceasta animată ce avea drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
colț mai întunecos al vagonului. ― Cred că tu deții „piatra filozofală”, prietene, de dai asemenea sfaturi - l-a contrat căciula țurcană. ― Nu prea știu eu ce-i aceea „piatră filozofală”, da’ mă pricep oleacă la nevoile femeilor, ca să nu sară pârleazul... ― Dar nu uita, prietene, că e greu să-ți păzești femeia. ― Uite, domnule, câte învață omul dacă mai pleacă de acasă! - s-a mirat altul... ― Da’ voi știți că femeia l-a întrecut și pe dracu’? - a întrebat același din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
de când se aflase că făcea negoț cu untură de câine -, ci le trimitea cuiva care știa să obțină bani buni pe ele prin târgurile, bâlciurile și oboarele ce se țineau În jurul marelui oraș. În acea după-amiază, Cap de Șobolan trecuse pârleazul către Valea Puțului, mergea liniștit printre buruienile Înalte, cu o țigară aprinsă În gură, cu două cute adâncite Între sprâncene, semn că era muncit pe dinăuntru sau că dorea cu tot dinadinsul să pară serios, ca atunci când - ca să râdă apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
munca străină strigă la cer și Dumnezeu nu bate cu ciomagul și că puterea multora stă în chimir; noi suntem săraci și nu avem altă avere decât cuvântul și omenia; nu poți trage la lege pe omul bogat care sare pârleazul legii, că se întâmplă și în zilele noastre când tâlharul bogat este ocrotit de judecători (mai ales când are și imunitate parlamentară - zic eu); de omul dulce la grai și cald la inimă, nu te mai saturi; puțini recunosc în fața
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
liniștea oamenilor sau cum a doborât el un avion din ăla de-al americanilor în lac, oamenii se fac că-l cred și râd mânzește. Solul pepenăriei cu aspect de pârloagă e atât de greu, că te aplatizezi de cum sari pârleazul și începi să faci primii pași pe el. Băiatul lui Sevgin dezgroapă de-aici pepeni cât tot trunchiul lui, ba chiar mai mari, fiindcă atunci când îi ia în brațe, nu mai vede decât verdele întunecat al lubeniței și cerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
trei pistoale lunge de tot, În trei toace de lemn. Tocuri, nu toace, toaca era la mănăstiri, acum se bate tocul, ca să Închidă mânăstirile și să ridice oamenii - cu pistolul. Un pistol, de cum a intrat la noi În curte, peste pârleaz, de la Moș Iacob, a zis Înspre mine, cel din calidor: - Gde ucide-l? Eu am Învățat trei-patru-cinci cuvinte de-ale lor și am știut că Întreabă: unde-i? Am coborât două trepte și am zis că la noi În Mana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i papka-al tău? Atunci am Înțeles că pe tata; și am mai Înțeles că tata a ucis - de aceea: mașâna: să-l ridice; să-l ducă. Am coborât din calidor și am rupt-o la fugă prin curte, am sărit pârleazul pe unde veniseră ei și m-am dus la Moș Iacob - acolo era mama, cu nuștiucine, cu Mătușa Domnica, la cuptor. Degeaba mi-au explicat cei-mari mai târziu, că pe tata l-au ridicat și dus, nu pentru ucidere - așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ea neagră). A’ să fie horă-mare, hora dracului, scuzaț’ de vorbă ră - da-a’ să fie treabă de bărbați... Așa că plecați cu băiețălu’, de casă om avea noi grijă. Din calidor văd cum mama scoate din casă și duce peste pârleaz geamantane, baloturi, legături; cum Moș Iacob Îi tot iese Înainte, la pârleaz, zicându-i să nu se ostenească, că-i treabă de bărbat; cum mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
da-a’ să fie treabă de bărbați... Așa că plecați cu băiețălu’, de casă om avea noi grijă. Din calidor văd cum mama scoate din casă și duce peste pârleaz geamantane, baloturi, legături; cum Moș Iacob Îi tot iese Înainte, la pârleaz, zicându-i să nu se ostenească, că-i treabă de bărbat; cum mama nici nu-l ia În seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dacă vrei să nu te-nțepi, eu cunosc metoda asta, he-he, de când! Am ajuns la poala pădurii. Mult În urmă, cu sandalele În mână, ea calcă de parcă ar trece mereu un pârâu, din piatră-n piatră; ori ar tot sări pârleazuri - tot se-nțeapă. Așa-i trebuie! O fi ea mai mare decât mine, o fi citind cărți mai groase, dar dacă nu știe să meargă printr-o miriște, nu știe ce-i viața. Ca să-i arăt că puțin Îmi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fiecare și cu câte o cutie de chibrite. Rușii spasibesc, cu țigările aprinse În gură, căutând - și negăsind unde să pună pachetele... - Da du-te, măi fimèi’-odată!, strigă la nevastă-sa Moș Iacob. Mătușa Domnica iese din casă, trece pârleazul la noi - dar nu intră prin față: se duce la ușa din dos - acum o aud vorbind cu mama, În bucătărie, nu aud ce-și spun. După un timp, iese de la noi prin față, pe lângă mine, trece dincolo, cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Pistruieni: - ’Aracan di mini, Iacobe, da ci...? Însă și ea, Încetișor. După o vreme, o văd Întorcându-se - de data asta ținându-și cu o mână broboada neagră dinaintea gurii; Îmi pare că râde, Însă nu sunt foarte sigur. Trece pârleazul la noi și, ca de obicei, Își agață rochia - dacă și ea: umblă cu niște rochioaie până-n pământ, te și miri că nu calcă-n ele... Mama, revenită pe calidor, Întreabă ce s-a-ntâmplat. - Ce să se-ntâmple, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
umblă cu niște rochioaie până-n pământ, te și miri că nu calcă-n ele... Mama, revenită pe calidor, Întreabă ce s-a-ntâmplat. - Ce să se-ntâmple, ia, am trăit s-o văd și pe aiasta! - a scăpat de dinții pârleazului, vine-ncoace, urcă, fără să-și salte poalele și eu mă tot aștept să calce pe rochie și să cadă. Tâlharii iștea di Măneni... - Ce-au mai făcut Mănenii-iștea?, o Întreabă mama, indiferentă. - I-o luat tătului-tăt... - Cui?, Întreabă mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Altfel crezi c-ar fi putut scăpa din... Era să spun: din Închisoare? - Deci, În noaptea hotărâtă, pe când luna se dădea după un nor (asta rimează cu: dor - nu cu: amor), flăcăul Toader al lui Holban s-a apropiat de pârleaz și a huhuit... Ca huhu’ezul, nu? - A fost ceva mai complicat, hoțul cela bătrân simțea că fata are să-i fugă, luase măsuri de pază - dar fata tot a fugit! - Pe cal? - Pe ce altceva, decât pe cal? - mama strălucește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Domnica nu-mi apare ca, și ea, bunică, doar ca baba-lui-Moș-Iacob. Deși prezentă, mi-a fost absentă din concretețea spațiului meu: curtea școlii, deci a noastră și ograda gospodăriei din stânga, de care ne despărțea - mai degrabă unea - un gard cu pârleaz. Cât ținea timpul frumos, baba lui Moș Iacob era În deal, la lucru. Firește, Moș Iacob, premarele comunei trebuia, zicea el, să fie mereu la datorie, așa că nu urca la deal decât În „vizită”, rămânea să-și facă datoria acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
salut, strigătul meu de dimineață, dar mai degrabă provocare de răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al doilea moment al zilei: la pârleaz. Urcam pe podișcă, mă apucam de parii laterali și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci mângâierea dinspre mine Înspe el - nu era Moș Iacob al meu? și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o brăcace de jinișor - așa, cam În jumătate de ceas... - Măi, da un’i-i borta pi un’e-o fujit jinu’? Când ajungeam aici - bătrânul privea, chiorât, În lumină, prin brăcacea golită, răsturnată - știam că vine Tanțu. Atunci săream pârleazul Înapoi, la noi, urcam În calidor. Și așteptam. Tremurând. Și tropotind de nerăbdare. Moș Iacob Își dădea pălăria pe ceafă, lua ciocanul de lemn și „gura de șărpe” - o daltă scobită În lungul tăișului și cu care se bat cercurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
apropiai talpa de... Bine-nțeles că și eu mă arsesem În talpă cu fierul roșu, dar numai ca să vindec arsura șarpelui). Așadar, mama Îmi pregătea trăistuța; dis-de-dimineață mâncam bine-bine, ca să am puteri, Îmi luam plosca și toporașul, apoi treceam amândoi pârleazul la Moș Iacob. - Moș Iacob, Începea să-l dăscălească mama, să ai mare grijă de copil, să nu-l muște vreun șarpe, să nu mănânce vreo fructă veninoasă, să nu stârnească vreun cuib de viespi, să nu... - Da se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ținându-l de coarnele încolăcite, mă fixează Adelina. Din somn m-a smuls Sabina: îmi penetra nările și urechea stângă cu un fir de sunătoare. Sus, strigoiule! Mai avem o oră până la baraj! Ne reluăm marșul, coborâm și urcăm, sărim pârleaz după pârleaz. Ca să uit de foame, încep să cânt: „pi o mari-nspumatî/un vapor naviga/șî pi punti spărietî/coana Chirița zghiera:/vaai! vaai! vai ci dureri!/iotiti, bre, vaporiu cum chieri/ Șî marinarii magarii/râd șî suciesc din chișioariiiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de coarnele încolăcite, mă fixează Adelina. Din somn m-a smuls Sabina: îmi penetra nările și urechea stângă cu un fir de sunătoare. Sus, strigoiule! Mai avem o oră până la baraj! Ne reluăm marșul, coborâm și urcăm, sărim pârleaz după pârleaz. Ca să uit de foame, încep să cânt: „pi o mari-nspumatî/un vapor naviga/șî pi punti spărietî/coana Chirița zghiera:/vaai! vaai! vai ci dureri!/iotiti, bre, vaporiu cum chieri/ Șî marinarii magarii/râd șî suciesc din chișioariiiii”. După ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dacă puneai sau nu la socoteală și mezaninul de pe strada Cazărmii. Din stradă, deschizând o ușă decupată într-o poartă grea de fier forjat dar dublată de tablă vopsită în verde, pătrundeai, pășind peste un prag înalt aproape cât un pârleaz, într-un gang întunecos din care, în numai câțiva pași ajungeai într-o curticică interioară. Iar acolo, printre zidurile blocurilor din jur, te-ai fi simțit ca pe fundul unui puț dacă n-ar fi fost fațada să-i zicem
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
înjurături, belitori de idei deșarte și eșuate, cozi de câini cu covrigei în ele, piese de teatru, almanahe, juguri de pus pe gâtul popoarelor, succesuri desperecheate, șpăgi date pe sprânceană, gagici cu lipsă de poftă, sprijin politic, trambuline pentru sărit pârleazul, sărituri de cal demodate, averi ciordilite, plânsete după doruri de altă dată, păreri de rău mucegăite, strângeri în brațe brăcuite, sărituri întrerupte pe parcurs, nume și prenume nemuritoare, iluzii deșarte, bazaconii de duzină, tragedii închipuite, tatuaje de prost gust, glume
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
luase instinctiv la dreapta, adică spre răsărit, iar câțiva pași mai încolo îi ieșise în cale Ioniță. Întâlnirea cu el îi luminase creierul și îl umpluse de bucurie. Ioniță îl trăsese zâmbind într-o curte și de acolo, peste un pârleaz mic, într-o livadă de pruni înfloriți, unde încetiniseră pasul printre copaci. - Ce-ai pățit, fratele meu? începuse Ioniță, privindu-l cu ochi frățești, dar stând la oarecare distanță de el. Zogru îi istorisise despre ciung. - Păi, și până la ciung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Și, nici una, nici două, Cocuz Cocuz păși pragul micii unități de alimentație publică și solicită un suc. Îl primi. Îl sorbi. E de la frigider, cum nu se poate mai bine, pentru stomacul meu, gândi, el, la ieșirea din unitate. Trecu pârleazul. Intră În parc. O apucă pe aleea care i se păru a fi cea mai scurtă până la celălalt capăt al parcului, dincolo de care, imediat, era și magazinul, spre care se Îndrepta cu atâta viteză. La un moment dat simți crampi
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]