457 matches
-
dacică, s-au descoperit o cruciuliță și o cupă getică cu cruce, la Mitoc-jud. Botoșani, cruciulițe din sidef din secolul III, iar la Tăcuta, la nord de Vaslui, obiecte ceramice având semnul crucii și morminte creștine 33. Un bastion al păgânismului l-au constituit ținuturile de vest și nord-vest (Crișana și Maramureș), locuite din vechime de dacii mari, sunt mai puțin cunoscute, lipsesc informațiile scrise, după 275, ca și descoperirile arheologice. Materialele aflate aici nu sunt unitare, instabilitatea etno-demografică din zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dacii mari, sunt mai puțin cunoscute, lipsesc informațiile scrise, după 275, ca și descoperirile arheologice. Materialele aflate aici nu sunt unitare, instabilitatea etno-demografică din zonă era accentuată. Sub aspect religios, universul spiritual al locuitorilor din nord-vest era dominat întrutotul de păgânism, lipsesc complet urmele creștine, iar populația autohtonă și-a conservat propria civilizație până în pragul secolului al V-lea, la fel și tradițiile spirituale. Sarmații (iazigii) au morminte de înhumație, iar germanii (vizigoții, gepizii) practicau același rit funerar. Locuitorii autohtoni din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștine răzlețe din spațiul și timpul Daciei romane, impulsionat prin acțiunile concertate, statornice și decisive provenite din sudul Dunării, în timpul lui Constantin cel Mare, creștinismul a cuprins treptat întreaga populație nord-danubiană, mai ales în intervalul 350-450. Învingând în timpul acesta rezistența păgânismului, el s-a generalizat treptat și în lumea rurală, mai conservatoare, adeptă a vechilor credințe. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, se poate vorbi în fostele teritorii ale Daciei romane, despre o populație romanică, general latinofonă și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în strânse relații social-economice și etno-culturale, rezultatul fiind creștinarea acestora.38 Generalizarea creștinismului În secolul al IV-lea, lumea mediteraneană evolua sub semnul dualismului religios, dar în următoarele două secole, V și VI, aceasta devine treptat monocoloră, adică creștină. Acum, păgânismul nu este stins cu desăvârșire, dar, social și geografic, pozițiile sale se restrâng tot mai mult sub povara măsurilor represive ale împăraților romani și ale înaintării creștine. În Scythia Minor, creștinismul este triumfător inscripțiile din secolele V -VI, în provincia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Scythia Minor, înfățișate de sursele istorice din secolele amintite, este biruința categorică a creștinismului. Spiritul noii religii se regăsește peste tot: în atitudinea civică, concepția urbanistică, creațiile artistice, viața cotidiană, cu excepția domeniului funerar, unde se mai resimt atavismele vechii religii, păgânismul este complet obnubilat (învins). Ținutul Dobrogei devenise un bastion al religiei creștine din Imperiul de Răsărit, cel mai avansat din spațiul românesc. Episcopia Tomisului Numărul tot mai mare de creștini, ca și dezvoltarea orașului, a capitalei, a dus în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o evoluție sinusoidală, de flux și reflux, de continuitate și ruptură, așa cum o demonstrează mai multe aspecte. Cel mai frapant (surprinzător) aspect este numărul foarte redus de materiale creștine, din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită incompatibilității dintre păgânismul barbarilor și creștinismul autohtonilor, dar și contextului istoric nefericit, dominația hunilor. Asistăm acum la dispersarea comunităților citadine din stânga Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și a controlului teritoriilor din zonă de către huni. Reculul creștinismului în nordul Dunării (375-453) nu înseamnă o întoarcere la păgânism, ci o bulversare a organizării bisericești, o restrângere a contactelor între comunitățile creștine, o reducere drastică a obiectelor creștine. Cu toate acestea, viața creștină nu este complet anihilată, au existat, totuși, condiții pentru o continuitate a dezvoltării ei. La est
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
oamenii creștinătății dunărene și de ascensiune a noii religii. Mai ales captivii luați din sud au fost adevărați "apostoli" (misionari) în nordul Dunării. Dar, pe de altă parte, invazia și constituirea confederației hunice au avut drept rezultat un aport de păgânism barbar, de origine mongolă, germană și iraniană, în spațiul carpato-dunărean, aceasta este atmosfera religioasă în care a evoluat creștinismul autohton în secolele V-VI. Pe lângă huni, în nordul Dunării au ajuns și alani, germanici cu patrimoniul lor religios, în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele V-VI. Pe lângă huni, în nordul Dunării au ajuns și alani, germanici cu patrimoniul lor religios, în acest interval, cei mai mulți germani erau păgâni. Impactul acestor neamuri, încă păgâne, asupra creștinismului autohton nu poate fi evaluat, dar nu trebuie neglijat, păgânismul acestora (alani și germani) s-a suprapus peste straturi etnice mai vechi (sarmați, vizigoți). În concluzie, succesiunea de aluviuni spirituale (religioase) barbare și interferența cu valorile locale, a reprezentat una din importantele căi ale genezei creștinismului popular al românilor. La
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jud. Olt). În vestul Daciei, s-au aflat materiale creștine la Lipova și Pecica (jud. Arad), Periam (jud. Timiș), iar în Transilvania, obiecte creștine s-au descoperit la Porolissum, Potaissa, Apulum, Ulpia Traiana, Dej ș.a. În nord-vestul Daciei, bastion al păgânismului, materiale creștine din secolele V-VI lipsesc cu desăvârșire. La sud și est de Carpați crește numărul materialelor creștine, în aceste secole, ceea ce probează aici un adevărat misionarism creștin de factură internă, fapt ce a impulsionat răspândirea creștinismului. În Muntenia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
continuității populației daco-romane, singura creștină în această zonă. Aceasta realitate pune în lumină legătura indestructibilă dintre romanizare și creștinare, pe de o parte, și persistența unor comunități creștine, după impactul hunic, pe de altă parte. Acest fenomen al trecerii de la păgânism la creștinism, desfășurat mai intens din a doua jumătate a secolului al V-lea (după 454), este cu atât mai evident în spațiul extracarpatic, unde majoritatea vestigiilor creștine sunt locale. Atenuarea și înlocuirea multora dintre vechile credințe de către creștinism în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului (275) și până la instalarea religiei lui Hristos".53 Pe meleagurile noastre, noua credință n-a presupus o dramatică dezrădăcinare a vechilor zei, ci păstrarea păgânismului popular, cu unele adaptări la creștinism. Religia păgână populară românească își are originile în preistorie: Caloianul, păpușa de lut îngropată, jertfa cocoșilor albi dați preotului la înmormântare, serbarea naturii cu copii îmbrăcați în verde, jocul ritual în jurul focului sunt rămășițele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în rândul locuitorilor din nordul Dunării. Însă Pârvan, la obiect și cu luciditate, ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când are loc cristalizarea termenilor creștini-o serie de termeni indică violența luptei între păgânism și creștinism la noi, în Dacia, precum zână, zănatic, drac. Acești termeni denotă că, dimpotrivă, a fost o luptă în conștiința oamenilor, iar aceasta a dobândit aspecte violente. Era inevitabil ca noutatea religioasă adusă de creștinism să întâmpine împotrivirea adepților
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
termeni denotă că, dimpotrivă, a fost o luptă în conștiința oamenilor, iar aceasta a dobândit aspecte violente. Era inevitabil ca noutatea religioasă adusă de creștinism să întâmpine împotrivirea adepților vechilor credințe păgâne. Același istoric, Pârvan, susține fără echivoc faptul că păgânismul n-a putut fi învins de creștinism, ba mai mult, numeroase credințe și practici vechi populare au dăinuit și mai departe în noua religie. Terminologia creștină în limba latină Religia creștină s-a răspândit în nordul Dunării în limba latină
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acesta este mai complex și mai bogat în același timp. Caracterul latin al creștinismului antic (daco-roman) este ilustrat și de terminologia folosită, care exprimă, în limba română, noțiunile fundamentale ale noii credințe. Acești termeni, unii dintre ei prezenți și în păgânism, au apărut și s-au fixat în latina populară, din secolele IV-V, vorbită în Dacia post-romană, păstrându-se până astăzi în limba română. Terminologia creștină în română aruncă o lumină clară asupra originilor creștinismului nostru. Noțiunile de temelie ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din zonă. Creștinismul românesc nu avea structuri organizatorice superioare, el se reducea la elementele esențiale de credință și practică simplă a cultului, fără o ierarhie cristalizată și o jurisdicție bisericească. În Dacia post-romană (după 275), religia creștină a preluat de la păgânism un fond de credințe, practici, ritualuri, terminologii pe care le-a perpetuat mult timp (vezi mai sus). Creștinismul daco-roman s-a dovedit viabil, indiferent de modul de răspândire și organizare. Viabilitatea sa a fost posibilă numai prin romanitatea locală și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
op. cit., p. 102. 52. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, București, Editura științifică și enciclopedică, 1980, p. 79-81; Eugen Lozovan, Dacia sacra,.București, Editura Saeculum, 1998, p.11-54. 53. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 102-103. D. Gh. Teodor, Creștinism și păgânism la est de Carpați în a doua jumătate a mileniului I d. Hr., în Pontica, 28-29, 1995-1996, p. 215-226. 54. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 102-103. 55. A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de avari era obligată să cedeze o parte a producției agricole (dijma) stăpânilor avari ei îi îndemnau pe localnici: "ieșiți, semănați și secerați, noi vă vom lua numai jumătate ca dare". Avarii n-au primit creștinismul surse carolingiene vorbesc despre păgânismul lor până târziu, în secolul al VIII-lea, dar existau creștini neavari printre supușii lor s-a aflat o bazilică în Ungaria. Despre religia (credința) avarilor știm puține lucruri -practici șamanice specifice popoarelor nomade asiatice. Avarii își înhumau morții, călărețul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acest fel, protobulgarii au fost asimilați definitiv în masa slavă, iar limba slavonă s-a impus ca limbă oficială în stat și în biserică. Ulterior, o parte a boierimii s-a revoltat împotriva noii credințe și a cerut întoarcerea la păgânism, însă revolta a fost înăbușită: 52 de boieri împreună cu familiile lor au fost executați, iar alții au fost închiși. Locuitorii de rând au fost creștinați în masă, apoi a fost organizată biserica bulgară-sinodul de la Constantinopol (869-870) a decis organizarea noii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
până jos, la mulțimea de rând, întreg neamul unguresc din Panonia, dintre Dunăre și Tisa, a fost creștinat (botezat). Și în Ungaria (precum în Bulgaria, în secolul al IX-lea), a existat o încercare de împotrivire la creștinism din partea adepților păgânismului, dar acțiunea acestora a fost curmată cu severitate de noul rege apostolic. La creștinarea poporului său, Ștefan a cerut mai întâi papei, titlul și coroana de rege creștin, apoi împuternicirea de a organiza biserica în Ungaria. Papa a satisfăcut prompt
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sec. V-XI, Iași, 1981. Idem, Creștinismul la est de Carpați de la origini până în secolul al XIV-lea, Iași, 1991. Idem, Obiecte de cult din secolele XII-XIII pe teritoriul Moldovei, în MMS, 1975, nr. 1-2, p. 74-93. Idem, Creștinism și păgânism la est de Carpați în a doua jumătate a mileniului I d. H., în Pontica, 28-29, 1995-1996, p. 215-226. Teodorescu V., Despre cultura Ipotești-Cândești în lumina cercetărilor arheologice din nord-estul Munteniei, în SCIV 15, 1964, 4, p. 485-503. Theodorescu R., Bizanț
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
icoana și biserica - credința nu. Nu e încă vremea ca această învățătură să se strecoare prin sufletul lor, căci nu va răsuna în el decât sunetul gol. Ei vor îmbrăca egoismul lor tânăr în formele credinței și vor crea un păgânism mai rău și mai egoist decât cel [de] până azi. Credința va concede din spiritul ei față cu temeritatea acestor barbari până ce nu-i [rămîne] decât haina, mitra și toiagul de preot, undelemnul, nu lumina ei cerească. Atunci ne-am
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
regele Bela IV îi primi în a[nul] 1238. Starea pe jumătate sălbatecă și desfrâul acestor imigranți îngreunau apărarea în contra mongolilor cari irupsese în anul 1241 în Ungaria. Scaunul papal, dorind din toată inima convertirea fără deosebire a cumanilor de la păgânism, a românilor de la legea greacă, o și puse în lucrare cu mult zel, atât prin impulsiuni date regelui cât și prin instrucții cătră cler. Tendința Scaunului papal era favorizată și de împrejurarea că cumanii din Moldova, înspăimîntați de nimicitoarea soartă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
VI-lea (680- 681) -, în materie de disciplină canonică. Scopul acestui sinod, numit și cinci-șase (Quinisextum), a fost - așa cum observa un teolog creștin - acela de „a reforma viața creștină și a sfârși cu cele din urmă resturi ale iudaismului și păgânismului” (113, p. 17). Iată forma în care a fost redactat, la sfârșitul secolului al VII-lea, unul dintre cele 102 canoane adoptate de respectivul sinod : „Canonul 61 : să cadă sub canonul [penitenței] de șease ani... cei ce trag după sine
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
eu sloboz heara și unul nu veți scăpa [...]. Și ridicându-și mâna lovi șarpele cu sulița [...] și omorî pre acel înfricoșat bălaur (76). Sigur că simbolistica de factură creștină și-a lăsat, în aceste cazuri, amprenta-i inconfundabilă. Simbol al păgânismului înfrânt, Balaurul reprezintă aici pe vechiul zeu („idol”), căruia i se aduceau sacrificii umane. Totuși, înfrângerea balaurului de către erou își păstrează în continuare caracterul de mit de întemeiere, de data aceasta al primei biserici și comunități creștine. Dar aceste aspecte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]