127 matches
-
național elvețian, care își are originea în pilonii de lemn ai constructorilor de stâlpi, iar severul profesor, director al Muzeului Național elvețian, nu a mai lăsat nimic, cu zelul său reformator, din specificul paradisului elvețian de odinioară, decât șiruri de pălăriuțe din stuf, care se înghesuiau la țărm ca niște vestiare ale unui loc nou de camping. Totuși, construcțiile pe piloni se înghesuiau cu o forță nebănuită înapoi în lumea modernă, în ciuda cercetării și a teoriei. Le Corbusier, cel care cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
tot traficul acela diurn de persoane, sora lui Philipp, delicată ca o păpușică, făcea pași de dans ca în fața unui public imaginar. Născută din spumă, ea era o imagine palidă a fratelui ei. Purta ciorapi de mătase asortați la diverse pălăriuțe, mirosea a iarbă de mai, dar nu putea fi atinsă decât de dorințe cu degete lungi. Oare e posibil ca, plutind angelic prin dreptul meu, să mă fi mângâiat în treacăt pe păr? Ca să comepnsez, o ștergeam și fugeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
burzuluise deci toată acea mulțime, probabil exact aceeași mulțime ce se îngrămădea, acum calmă, în nava catedralei, în piațeta cu doi sau trei arbori bătrâni crescuți în pavajul de granit și pe străduțele din apropiere - mulțime de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe cu voaletă sau bascuri simple, cu pămătuf sau pene, toate în rochii coborând două palme sub genunchi, strânse pe corp, ca și pardesiele sau togile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
calmă, în nava catedralei, în piațeta cu doi sau trei arbori bătrâni crescuți în pavajul de granit și pe străduțele din apropiere - mulțime de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe cu voaletă sau bascuri simple, cu pămătuf sau pene, toate în rochii coborând două palme sub genunchi, strânse pe corp, ca și pardesiele sau togile pe care le purtau deasupra; dar și mulțime de bărbați de toate vârstele, nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ridică, traversează camera călcând pe pardoseala de piatră cu un ușor șchiopătat al piciorului drept și toarnă cafea pentru ea din ceainicul roșu aflat pe soba de fier. Buenos dias, Antonio! După ce pune coșul pe masă și se debarasează de pălăriuța mică, purtată pe sprânceană, atârnând-o în cuier, femeia prinde cana cu amândouă mâinile și zâmbește ca un copil ce a primit un cadou de mult așteptat. Mmm, caliente, así como me gusta a my. Gracias 2. De nada3. Încinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
un semn de exclamare ”Vine, vine primăvara! ” Din covorul de frunze uscate răsar grațioasele viorele, cu rochițele lor albe, coada cocoșului, găinușele, înveșmântate în galben, păștița și gălbenușa iar în roșu - purpuriu, mierea ursului. Ciupercuțele își ridică pline de cochetărie pălăriuțele. Rând pe rând, locuitorii pădurii se trezesc din somnul lung de iarnă. Ariciul își părăsește casa lui, săpată adânc în pământ. Ies din adăposturile lor și șopârla și broasca de pădure brună, ca și frunzișul în care trăiește. Melcii își
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
spre Piramide, spre Sfinx. Soarele dogorea și încingea începutul pietros al marelui deșert, lumina generos, aproape orbitor, peisaje de apocalips, cu beduini, piramide, cămile... Puținii turiști se fotografiază lîngă cămile, pe cămile, lîngă Piramida lui Keops, în împrejurimile deșertice. Au pălăriuțe, sînt bine dispuși. Un vis lung, obsedant, se împlinea. Toți se salută între ei, sînt prietenoși, dornici de schimbat o vorbă. Moși, băbuțe radiază de bucurie, se țin de mînă și devin generoși unul cu altul. Vechi amintiri revin și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și bătrînii se strîng cu înțeles de mînă. Un dicton egiptean spune: "Toată lumea se teme de timp, dar timpul se teme de Piramide". Poate de aceea oamenii, ajungînd la Piramide, speră să ia puțin din nemurirea lor. Eu n-aveam pălăriuță și de aceea doream explicațiile ghidului mai scurte, totuși ascultam: Înălțimea era de 146 metri, acum are doar 137, sus este o platformă de 10 metri lățime. A fost construită prin anul 2650 înaintea lui Hristos și au trebuit treizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pantofi, proaspăt reparați la cizmar, câteva cămășuțe cu dantelă, niște mănuși, agrafe, un pieptine cu câțiva dinți lipsă, o perie de păr, mai mulți năsturei de mărimi diferite, ceasul de mână, cerceii, patru brățări, mărgeluțele, oglinda de pe pervazul ferestrei, trei pălăriuțe, un rest de vată medicinală, două ace de siguranță, cana de apă, lingurița și medicamentele, papucii de casă, rujul de buze, pila pentru unghii, un cuțitaș cu care își fărâma mărul ca să-l mănânce, o proteză dentară demult defectă și
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
vizibil expusă privirilor. Convingere personală sau accesoriu de „camuflaj”, util în practica meseriei pe teren ? Pe bordura înaltă de granit s-a așezat un vânzător de cute (pietre) de ascuțit coasa. Bărbatul este mic, slab, ascuțit, poartă pe cap o pălăriuță verde cu pană de fazan, așa cum am mai văzut doar la paznicii forestieri, plus un rucsac verde de armată, care-i întregește imaginea de muntean. Cutele costă 2,5 lei bucata („două la cinci lei”, strigă marfa vânzătorul, adică 0
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
expusă în atelierul marelui Brâncuși de la Centrul Pompidou din Paris, cred că nimeni nu ar fi observat că este vorba doar de un banal produs popular confecționat de meșterul Vasile din Vama, Bucovina. Vasile are ochi albaștri-verzi, luminoși, poartă o pălăriuță de pădurar pe vârful capului, înclinată puțin spre dreapta, la șmecherie. După ce facem tranzacția, simt că Vasile dorește să-mi spună ceva și nu are curajul să o facă. „Domnule, te văd om de la oraș după cum vorbești și te porți
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
bandulieră. Fotografiază pelerini, mai ales pe cei care sunt angajați în rugăciune, familii cu copii, călugări. Nu stătea prea mult timp într-un loc. Fotograful numărul doi : se recomandă simplu „Artistul”, are o figură studiată de hipster punk, cu o pălăriuță cochetă de fetru pe vârful capului, cercei în urechi și ochelari cu ramă groasă optzeciști. Mărturisesc că prima oară m-am înșelat, am crezut că este vorba de un turist occidental rătăcit în zonă, dar nu, este un tânăr antreprenor
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
aflu... răspunsul... la această întrebare. Pe urmă am descoperit că nu mă mai gândeam la Hartley, ci la mama mea. Îl vedeam fața săpată de ridurile grijii, dezaprobării și dragostei. Pe urmă am văzut-o pe mătușa Estelle, purtând o pălăriuță rotundă de pai și așezată la volanul Rolls-Royce-ului alb. Știam că tata era impresionat când o vedea conducând automobilul acela mare. Și unchiul Abel era impresionat. Și eu eram impresionat. Mătușa Estelle purtând o bandă lată în jurul capului, ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
se scutură ovăzul cela pe jos; și eu asemene nu-mi văd capul de trebi; tu mai lasă drumurile și stai lângă mămuca, de-i fă țevi și leagănă copilul; c-apoi și eu ți-oi lua de la Fălticeni o pălăriuță cu tăsma ș-o curălușă de cele cu chimeri, știi cole, ca pentru tine!" (Ion Creangă, Amintiri din copilărie) (b) " Când una dintre surori ieșea pentru întâia oară la suprafața apei, ea rămânea întotdeauna fermecată de lucrurile noi ce le
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
tras de patru câini negri, mari cât pumnul, cu urechi până la pământ. Patru cărăbuși, călărind ca jocheii, conduceau cu ușurință acești cai drăgălași. În fundul caleștii, tolănită alene pe pernele de satin albastru, era o tânără becață, purtând pe cap o pălăriuță roz și îmbrăcată într-o rochie de tafta așa de largă, încât se revărsa peste cele două roți. Într-o gheară cucoana ținea un evantai, în cealaltă o sticluță și o batistă, brodată cu monograma ei și împodobită cu dantelă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
-o neîntrerupt de ieri până aziă, cred că foloseam lemn de fag. Dar numai uneori. Trăiam într-o regiune cu dealurile împădurite bogat. Exista un Ocol silvic cu salariați de operetă (impresia se datora mai ales uniformelor verzi și a pălăriuțelor frivole, fistichiiă și-o berărie personală, destul de frecventată sâmbăta și duminica, undeva, pe malul Siretului... Nu întotdeauna mi se aprobau „trunchiuri“. Luam atunci „grămezi“ de crengi. Ele dădeau focului un fond de trosnituri delicate, de parcă ar fi fost arși pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
Giancarlo del Monaco, fiul lui Mario - știi că a debutat în regie cu mine, la Viena? E nebun, dar are idei sclipitoare și mănâncă operă pe pâine. El o invitase. Dragă, și apare Giulietta, o umbră cu părul alb, cu pălăriuță, toată în dantele negre și vine la mine, mă felicită, mă pupă... Eu, ce să mai zic, topită: "Doamnă Simionato, știți, toată cariera mea v-am urmărit, ce onoare!" Ea: "Draga mea, dar eu te știu foarte bine, te-am
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
scădere alarmantă a cubulețelor din zaharniță și au intuit fără dificultate cine este "infractorul". Totuși, nu aveau dovezi, așa că mama a trecut pe post de Hercule Poirot și m-a ținut sub observație. "Flagrantul" n-a durat mult. Aveam o pălăriuță verde, frumoasă, de care eram tare mândru. Convins că totul e-n regulă, am acționat ca de obicei: am pus în pălăriuță vreo zece-douăsprezece bucățele de zahăr, apoi m-am aplecat și am introdus cu grijă capul în ea. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
pe post de Hercule Poirot și m-a ținut sub observație. "Flagrantul" n-a durat mult. Aveam o pălăriuță verde, frumoasă, de care eram tare mândru. Convins că totul e-n regulă, am acționat ca de obicei: am pus în pălăriuță vreo zece-douăsprezece bucățele de zahăr, apoi m-am aplecat și am introdus cu grijă capul în ea. Dar acum avea o poziție nefirească: stătea țuguiată, atrăgând atenția asupra echilibrului precar și fistichiu. La poartă, mama a ridicat piciorul și mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ea. Dar acum avea o poziție nefirească: stătea țuguiată, atrăgând atenția asupra echilibrului precar și fistichiu. La poartă, mama a ridicat piciorul și mi-a barat trecerea. M-am aplecat încercând să trec de bariera mamei. În momentul acela vârful pălăriuței a atins piciorul ei și bucățelele de zahăr s-au împrăștiat la picioarele mele. Vasăzică așa, domnul Ticuță! Tu ești șoricelul căruia îi place grozav de mult zahărul? Să nu mai faci așa, Titi. Nu-i frumos. De ce nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de cincizeci de dolari, variind de la zece dolari ceruți de un șaman nou apărut, posibil neinformat în realitatea gringo, până la 150 de dolari ceruți de Don Agustin Rivas, șamanul bătrân și faimos cu ținută a la Gandalf cel Alb (cu excepția pălăriuței țuguiate, înlocuite de o coroană argintie). Chiar și cincizeci de dolari mi se pare exagerat, o sută și cincizeci m-a lăsat fără glas. Don Agustin a apărut drept imaginea perfectă a fantasmei șamanice, prin îmbrăcăminte, atitudine ușor diferită de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
pragul școlii, aflându-mă într-o mare de copii de vârste diferite. Învățătoarea mea, El. Basocescu, originară din Bârlad, ne-a primit cu zâmbet pe figura ei luminoasă ca o a doua mamă. Parcă o văd și acum, cu o pălăriuță și jachetă roșie, tânără și frumoasă, îndrăgostită de copii și de meseria ce-și alesese, nerăbdătoare să ne învețe tainele abecedarului și ale științei de carte. I-am dezvăluit că știu să citesc, s-a convins de lucrul acesta, dar
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
rând atenția în această proză și îi conferă o valoare deosebită nu sunt dialogurile, simple și totuși năucitoare, sau schematizarea care duce la absurd, ci mai degrabă decorul în care autoarea își plasează „măștile” vorbitoare. Schițe precum Poți să muți pălăriuțele la loc, Închide totuși fereastra sau Fără maladii albastre au ca fundal mediul spitalului: e o lume închisă, strict delimitată, cu regulile și principiile ei. Macabrul, atemporalul, iluzia, jocul dintre vis și coșmar fac din acest spațiu un teritoriu instabil
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
apăreau împreună cei mai importanți pictori avangardiști din oraș: Mark Rothko, Jackson Pollock, Willem De Koonig și alți unsprezece maeștri ai expresionismului abstract. Toți bărbați, dar pe rândul din spate apărea în fotografie o femeie, necunoscută, în palton negru, cu pălăriuță și poșetă. Bărbații fotografiați nu și-au ascuns jena în fața acestei prezențe ridicole. Unul chiar a încercat, în van, să scuze apariția infiltratei și a elogiat-o astfel: - Pictează ca un bărbat. Femeia se numea Hedda Sterne.
20 IULIE. INTRUSA. (FRAGMENT DIN „FIII ZILELOR” DE EDUARDO GALEANO) () [Corola-website/Science/295941_a_297270]
-
cele două Fărcădinuri învecinate a fost foarte dificilă. La 1465 nobilul Ștefan Pîrkălab împreună cu Ștefan și Daneș din Fărcădinu de Sus, sunt precizați că vecini de moșie cu familia cnezială din Fărcădinul de Jos. "Fărcădinenii cu "domni" pe vremuri poartă pălăriuța mică obișnuită. Sunt mai mult nemeși în cele două sate, familii românești de frunte din vremurile stăpânirii muntene sau ale județelor românești... ei au nume cu răsunetul unguresc, apucături mandre în salut și vorba, constiinta unei superiorități, adevărate, ei poartă
Fărcădin, Hunedoara () [Corola-website/Science/300547_a_301876]