357 matches
-
dusă în robie. Au scăpat doar cei care s-au adăpostit în pădurile din împrejurimi. După trecerea invaziei, oamenii s-au întors în vechiul loc, unde și-au refăcut casele arse și au început să se ocupe cu agricultura și păstoritul. Se spune că pe atunci împrejurimile Barcăului erau pline cu câmpuri de margarete. Documente vechi spun că numele așezării a avut, de-a lungul vremii, trei variante: "Marghiureta", "Margitfalva" și "Marghita". Tot trei sunt legendele care povestesc originea acestor nume
Marghita () [Corola-website/Science/296637_a_297966]
-
cele trei ramuri sunt cunoscute de greci sub denumirea de "Βλαχοι" („vlahi”). "Grămuștenii" și "pindenii" sunt porecliți și "Κουτσοβλαχοι" ("cuțovlahi", care nu înseamnă "vlahi șchiopi" cum crede multă lume, ci poate provine din porecla turcească "Koçiflakler", "vlahii berbecilor", referitor la păstoritul cu care se ocupau) sau din "Küçükiflak", "micii vlahi, în timp ce "fărșeroții" sunt adesea denumiți " Αρβανιτοβλαχοι" („vlahi arvaniți” sau „vlahi arbănași”, adică „vlahi albanezi”). "Grămuștenii" sunt concentrați mai ales în nordul și centrul Macedoniei grecești (nomele Cojani, Custura, Florina și Grevena
Aromâni () [Corola-website/Science/298373_a_299702]
-
sale artistice au rămas într-o zonă de anonimat, până când au intrat în atenția Ambasadei Statelor Unite la București. Astfel, pe parcursul anului 2002 a fost posibilă organizarea unei expoziții itinerante cuprinzând fotografiile artistului american, alături de care au fost expuse obiecte specifice păstoritului. Celebrul scriitor francez de anticipație, Jules Verne (1828- 1905), publica în anul 1892 romanul "Castelul din Carpați". Romantică și exotică, povestirea descrie o întâmplare mai puțin obișnuită care se petrece în Transilvania sfârșitului de veac XIX. Personajele trăiesc, fiecare în
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
port, limbă și obiceiuri. În sat au fost desigur evenimente noi legate de problemele politice din țară (alegeri repetate, probleme legate de composesorat, comisiile financiare de după primul război mondial, apariția curentului legionar, etc.). Activitatea agricolă a început să predomine față de păstoritul majoritar din secolele anterioare. Al doila razboi mondial prin încorporările de rezerviști și morții de pe cele două fronturi (răsărit și apus) au perturbat mult viața satului. Trecerea armatelor ruse în 1944-45, în cele două sensuri, a fost de asemenea un
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
sărac, și nu se pretează agriculturii de mare productivitate, cu toate că erau folosite îngrășăminte naturale, existente din belșug, datorită numărului mare de animale existente în gospodăriile majorității locuitorilor din Livadia. În condițiile prezentate anterior a rămas de secole pentru locuitori alternativa păstoritului și a creșterii animalelor, ca ocupație de căpetenie, completată într-o măsură mai mică de agricultură, de cultivarea cerealelor (grâu, secară și porumb), a legumelor și zarzavaturilor (cartofi, fasole, varză, ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, etc.). Având în vedere ocupația principală
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
comunist. Astfel credincioșii, de religie greco-catolică, țineau posturile din calendarul creștin și zilele de vineri ale fiecărei săptămâni. În primele decenii ale secolului XX, așa cum s-a menționat în capitolul anterior, ocupația de bază a locuitorilor satului Livadia a fost păstoritul, creșterea animalelor, ca și a altor sate din Țara Hațegului ( 7 și 8 ). Preocuparea principală a locuitorilor era creșterea oilor și bovinelor atât la sălașele de pe dealuri cât și la stânele din muntele proprietate a obștei (din composesoratul satului). Pe lângă
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
și suprafețe reduse, ceea ce a dezavantajat satul și locuitorii acestuia față de satele din aval, unde lunca Streiului se lărgește iar proprietățile sunt mai mari și solurile mai fertile. Datorită acestor motive generațiile trecute din sat s-au în-deletnicit îndeosebi cu păstoritul deoarece aveau fânețe, proprietăți importante pe dealuri și munți, care ocupau suprafețe întinse.Un alt aspect din trecut, care trebuie menționat, sunt dezbaterile publice făcute de reprezentanții familiilor fruntașe din sat, a țăranilor mai gospodari și mai înstăriți dar și
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
care a suferit în închisoare în perioada comunistă. În anii 1949-1952 a stat într-o cameră zidită, din casa părintească, de unde ieșea numai noaptea până când trădat fiind a fost arestat. De asemenea ritmurile periodice, sezoniere de activitate agricolă și de păstorit, se desfășurau normal, anual, după datinile străbune. Prin anii 1930 a apărut în sat, la câteva familii, o nouă sursă de informare - radioul. Din păcate nu deținem date referitoare la atmosfera din sat din secolul XIX, dar presupunem că în
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
atât pentru viața satului (pericole de accidente), perturbarea activităților specifice, cât și pentru fluxul de circulație, modernizarea gospodăriilor din sat, asfaltarea curților, în case frigidere, băi, televizoare, etc. La aceasta a contribuit și părăsirea activităților tradiționale în gospodării (cultura cerealieră, păstoritul) activitatea în G A C fiind formală, populația în proporție de100% a devenit muncitoare la oraș (navetismul a devenit una din coordonatele principale a satului). În G.A.C. lucrând femeile, bătrânii, parțial bărbații în schimburile libere. Marea majoritate s-au
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
Hanzi, Fraindonfer Hans, Fraindonfer Iacob, Kellner Josef, Kuftner Franz, Sthanfel Josef, Staff Franci și Volf Franz. Astfel localitatea s-a dezvoltat repede în jurul fabricii, pe lângă meseriași așezându-se aici lucrătorii cu lemnul și cei care se ocupau în continuare cu păstoritul și ciobănitul, asigurând produse alimentare și pentru colonia fabricii. În anul 1789, au mai venit în această colonie meșteri sticlari din Bistrița și Baia Mare, apoi în anul 1835 au mai venit câțiva din Pădurea Neagră. Acești meșteri au creat aici
Glăjărie, Mureș () [Corola-website/Science/300580_a_301909]
-
în drumul său pe la mânăstirile nemțene - în opera să "„Pe drumuri de Munte”" și datorită locului în care Mihail Sadoveanu a plasat dramă Vitoriei Lipan din românul Baltagul. Existența pe partea superioară a culmilor a pajiștilor montane, a favorizat dezvoltarea păstoritului, ocupație din care derivă însăși chiar denumirea acestor munți. Munții Stânișoarei se află în nord-estul României, la exteriorul arcului Carpaților Orientali, având o direcție generală nord-vest - sud-est cale de aproximativ 60 de km și ocupă o suprafață de pește 2
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]
-
de mare randament. În Africa există un amestec de forme de proprietate și de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de condițiile naturale, dar și de cele sociale. Coexista în acest continent sistemul citemené (agricultură itineranta) cu plantațiile intensive sau păstoritul nomad cu fermele zootehnice moderne. Sectorul zootehnic ocupă un loc modest în Africa. Se cresc 189 milioane bovine și 205 milioane ovine și caprine, efective mult sub posibilitățile cadrului natural. Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pământ, rasa
Africa () [Corola-website/Science/296607_a_297936]
-
unelte și așchii de silex din așezările situate în aer liber de la Ceahlău-Podișul Mic (Ocolașul Mic)-Văratic-Ceahlău-Scaune-Bicaz-Bardos ce au aparținut, probabil, unor populații de vânători. Între sec. II-IV în centru dacic de la Bâtca Doamnei erau statornicite triburi care trăiau din păstorit și vânat. Istoricii au constatat că kogaionul (muntele sacru) în care se află peștera lui Zalmoxis se află în această zonă (Ocolașu Mare). De altfel, pe Ceahlău s-a zărit pe vremea lui Dimitrie Cantemir (1723) simulacrul de monument megalitic
Comuna Tașca, Neamț () [Corola-website/Science/301684_a_303013]
-
de cele medievale și moderne), demonstrând o continuitate de viață și de creație materială, în această parte a Europei, incontestabilă, acoperă practic, cvasitotalitatea ocupațiilor tradiționale: vânătoarea și pescuitul (în Delta Dunării), agricultura (de șes, de deal și de munte) și păstoritul (în hotarul satelor agricole, în zona fânețelor, în așezările de deal și cele risipite, de munte, pâna la stânile din golul alpin), pomicultura (cu "industria" oțetului și a țuicăritului), viticultura (cu industria vinăritului) și uleitul (cu tehnologii și instrumentar ce
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu () [Corola-website/Science/314932_a_316261]
-
etnografică. Cercetările arheologice au vizat în special siturile preistorice și monumentele medievale din Caraș-Severin. Cercetarea istorică s-a axat pe studiul elitelor, a istoriei bisericii și instituțiilor bănățene în Evul Mediu și epoca modernă. Etnologia/etnografia a avut drept țintă păstoritul tradițional, industriile populare ilustrate de instalațiile hidraulice țărănești (mori, pive, fierăstraie) și portul popular din Banat. Cercetările istorice s-au concretizat în peste 60 de studii și volume, grupate în trei serii tematice: teze de doctorat, cataloage și monografii. De
Muzeul Banatului Montan () [Corola-website/Science/329642_a_330971]
-
identifice drept „israeliți”, astfel separându-se cultural de canaaniți prin diferențe precum interzicerea căsătoriilor interrasiale, un accent pe istoria familiei, genealogiei și a religiei.” Așezările aveau o populație între 300 și 400 de oameni care trăiau din agricultură și din păstorit. Erau în mare parte auto-suficienți. Schimburile economice erau prevalente. Scrisul era cunoscut și accesibil pentru înregistrări chiar și în orașele mici. Dovezile arheologice indică o societate de așezări dar cu resurse mai limitate și cu populații mai mici. Biblia ebraică
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
ca o importantă sursă de hrană, dar și la schimbul de produse. Dejecțiile animale s-au folosit ca îngrășământ natural, combustibil solid sau material de construcții. În sânul comunităților în care creșterea animalelor a devenit ocupația preponderentă, ca urmare a păstoritului, apar noi schimbări sociale. Domesticirea animalelor a dus la creșterea demografiei, populația umană numărând un milion de indivizi în anii 10.000 î.e.n., dar și la creșterea inegalității între oameni. Viața grea de fermier le-a adus oamenilor un inamic
Istoria lumii () [Corola-website/Science/314038_a_315367]
-
ce s-au contopit cu Colonița, de altfel, ca și Movilenii, strămutat aici în anul 1965. O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de șoproane mari din nuiele, acoperite, ca și căscioarele lor de pe colnice, cu paie, streșinile late fiind sprijinite cu stâlpi groși, asemănători unor coloane. În partea estică a localității se
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
mai încolo de satele pescărești. Casele de la țară rămân inima vieții bascilor ce stau la țară. Agricultură de aici se bazează pe fermele de aici ceea ce înseamnă că pământul este intesn exploatat. Cealaltă ocupație tradițională a bascilor de aici este păstoritul, oieritul. Oierii dețin de obicei propriile lor turme. Cand nu era situația de așa natură aceștia emigrau. Mulți din acești oieri ce au emigrat ajunseseră în Canada și Statele Unite ale Americii. Industria de aici a început să se dezvolte la
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]
-
până în secolul VIII. După istoricul creștinismului și arheologul Pr. Ion Barnea, au existat două moduri de difuzare treptată a creștinismului popular de limbă latină, mai tardive, printre Dacii liberi și printre Vlahii (Proto-Românii) din nordul Dunării: pe de-o parte păstoritul (transhumanța reprezentând, an de an, o cale de schimburi culturale între zona carpatică, Balcani și zona pontică), și pe de altă parte negustorii (care se deplasau cu stofe, mirodenii, mătase și produse manufacturate la nord de Dunăre, de unde se întorceau
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Yuan în China care a fost răsturnată de dinastia Ming în 1368. Imperiul Mongol s-a dizolvat în cele din urmă până în sec. XVI-XVII, ultimele hanate fiind anihilate în secolul al XIX-lea. Mongolii erau populații ce se ocupau cu păstoritul și erau stabiliți la nord de China. Erau nomazi, crescători de animale. Societatea era patriarhală cu o stratificare socială redusă. Aria ce cuprinde Mongolia, Manciuria și părți din nordul Chinei a fost controlată de dinastia Liao din secolul al X
Imperiul Mongol () [Corola-website/Science/298572_a_299901]
-
cea mai expresivă a Mioriței s-au structurat într-un peisaj de excepțională măreție naturală și într-un mediu etnografic în care sinergia geniului poetic popular primitiv a fost unică (...). Mediul plăsmuirii originale de artă credem că a fost lumea păstoritului vrâncean, iar cadrul geografic erau plaiurile munților Vrancei, al căror pitoresc depășesc - după prozatorul ardelean Ioan Slavici - frumusețile munților din Transilvania și Muntenia” Profesor universitar în capitala Moldovei, Aron Densușianu (1895) nu uită nici o clipă zona sa de baștină (născut
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
baluștri strunjiți de lemn, cu profilatură simplă din tencuială la ferestre, cu gârlici, în goluri arcuite sub foișor, și învelitoare de șiță. Unelte lucrate meșteșugit în lemn sau fier, folosite de țăranii musceleni în decursul vremi, indică principalele lor îndeletniciri: păstoritul, culesul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, cultura, prelucrarea lemnului și a pietrii de Albești, olăria, fierăria etc. O bucătărie țărănească, smulsă parcă din pânzele lui Grigorescu și Luchian; casa mică sau camera de lucru, semănată cu obiecte de tors și țesut, și
Câmpulung () [Corola-website/Science/303859_a_305188]
-
rând, zone consistent populate au fost și văile principalelor râuri din partea centrală și estică a țării (Dâmbovița, Prahova, Slănic, Teleajen, Buzău) precum și malul mării. Potrivit cronicarului bizantin Chalkokondyl, muntenii din vremea lui Mircea erau în majoritate țărani, ocupându-se cu păstoritul. Principalele orașe de atunci (Argeș, Târgoviște, Severin, Bistrița, Buzău, Târgu Jiu, Râmnic, Câmpulung, Pitești, Russenart, Giurgiu, Brăila, Turnu) erau legate de drumuri pentru negustori și cărăuși. Principalul drum comercial al vremii era cel dintre Bran și Brăila, pe ruta Târgoviște
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
spre câmpie, spre Dunăre, pentru iernat, pe vremea marilor procesiuni de transhumanță post-medievale. Astfel, sintagmele de genul „Pă plăiuțul dealului”, vor deveni „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”. Muntele nu este numai spațiul pășunilor alpine, prielnic păstoritului pe timpul verii, căci el este încărcat de o sacralitate ancestrală, statornicită anterior pătrunderii creștinismului în România. Romulus Vulcănescu (1987) este de părere că marii pontifi ai populației geto-dace organizau anual, la solstiții și echinocțiuri, „procesiuni în masă pe culmile domoale
Motivul urcării și coborârii oilor de la munte în „Miorița” () [Corola-website/Science/314200_a_315529]