866 matches
-
se sfârșesc pe hârtie." în afară de micile răutăți puse între croșete, totul e bine spus, dar e și complet? Nu cumva argumentăm numai pe jumătate - de fapt, unilateral! - afirmația aforistică a lui Octavian Goga? Nu cred stimații mei colegi că "poetul pătimirii noastre" are în vedere, când face afirmația respectivă, și truda pe care și-o asumă de bună voie și nesilit de nimeni creatorul de frumos? Nu s-ar fi putut face trimitere - ca să dăm argumentației o tentă mai concretă la
Un pas înainte sau doi înapoi? by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/9740_a_11065]
-
Reculeasă, Simona îl luă pe Răducu de mână și porni așa fără țintă. Pe drum se gândi să înnopteze la Nana Floarea. La ora aceea, nici nu știa dacă avea un tren potrivit să se întoarcă în orașul bucuriilor și pătimirilor ei. Și Răducu era extrem de obosit. Nana Floarea o primi cu brațele deschise. Știa întreaga poveste, așa că Simona n-a fost nevoită să redeschidă o rană care și așa sângera. Au stat de vorbă până târziu, către miezul nopții, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
unde umbrele nebuloase ale unor năluciri populează un ținut care are numai început... * A fost și Simona un suflet care a țintit să pășească măcar pe o treaptă în cetatea fericirii pământești. Cu toată râvna ei de a ridica bolovanul pătimirilor până la cea mai mare înălțime, a dat greș și acesta s-a rostogolit în hăul hăurilor. Nimeni și nimic nu a putut să o ajute ca dorințele ei să rămână pe culmile speranțelor. Simona a căutat cu asiduitate un drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
datini sau obiceiuri ale noastre ... - Nu, cel puțin acum... Deodată, se așternu între ei o tăcere suspectă. Era pentru a doua oară când bulibașa îl surprindea pe avocat că, deși era alături de el și îi vorbea de etnia sa, de pătimirile țiganilor și puținele bucurii pe care cerul se îndura să le coboare prin îngerii săi în corturile lor, acesta tăcea. Căută să deslușească în privirile și în chipul omului din preajma sa, ce îl frământă, că era cât se poate de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
arhivă sporind în același timp neliniști în ambele tabere. * Zilele până la termenul stabilit pentru pronunțarea hotărârii judecătorești erau numărate. Rromii însă, după toate aparențele, ajunseseră la trista convingere că legiuitorii aveau să-i urgisească și de această dată, și că pătimirile lor vor fi viscolite de nedreptate. Era ca și cum adevărul se afla dincolo de un zid înalt pe care ei nu-l puteau escalada. Bulibașa aflase de la avocatul Diaconescu, pe care îl contactase în mod special, că șansele familiei Carabăț de a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
dureroase și răvășitoare întoarceri în timp, dar și a unor cassandrice premoniții, o carte în care autorul își înzidește o fărîmă de suflet. Valeriu Stancu Prolog Pe drumul vieții mele muritoare, deseori am fost bântuit de amintirile încărunțite în calvarul pătimirii care mi-a rupt irevocabil o bucată de suflet. Mărturisesc cu sinceritate astăzi, că, de-a lungul vremii, gândul confruntării dintre plumbul nefericirii evadatului din lumea inocentă a zâmbetelor de copii, și aura surâsului de bucovinean osândit la o viață
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ce păreau a fi fără ieșire, la care s-a adăugat și o sarcină deosebit de grea. Acum însă, când un crâmpei de soare s-a revărsat asupra vieții mele, când bunul Dumnezeu s-a îndurat să toarne harul său peste pătimirile mele și mi-a dăruit o fetiță ca o zână, un copil normal, numai zâmbet și bucurie, îți scriu, știind că și tu vei trăi clipele mele de plinătate și fericire. Ina, draga mea, într-o mână țin bucuria despre
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Edit În colecția Masca, pasaje scrise cu sufletul, cu talent de stilist și dragoste pătimașă față de teatru. Spre exemplu, ce frumos descria Sorina Bălănescu apusul mare lui Teo Vâlcu, suprapus peste o premieră a teatrului ra diofonic :” Și-a trecut pătimirea precum Filoctet, cu ale cărui tragice trăiri se identificase altă dată, spunîndu-și că, atunci cînd un zeu se Îndîrjește să-i aducă prăbușirea, exis tă, singură, soluția salvării prin artă. CÎnd victima tragică este artistul, din suferință va scoate un
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
legat mijlocul cu niște brâie și dezbrăcați până la bust au început lupta. Puternici amândoi. În final, Mustafa a învins și a fost declarat campion. Eh, copii! De această zonă mă leagă și amintiri frumoase. În sfârșit, după 12 ani de pătimire, tata a fost avansat la gradul de maior. I-am spus, parcă erai mai frumos căpitan! A zâmbit la remarca mea copilărească. Aici, la Balcic am avut ,,ocazia” s-o cunosc pe regina Maria, într-un fel (domnul colonel Petrescu
CADENȚE PESTE TIMP by col. (r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93206]
-
de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vânjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrânceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde, din pătimire, din sfârșeală, era slăbiciunea lui de a nu putea face ceva pentru acele făpturi sărmane care cerșeau și cereau Îndurare, de a nu le putea mărturisi neputința sa și de a le cere lor Îndurare, pentru a se căi În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
meu de la ultimul etaj al unei clădiri din strada Merzliakov din Moscova), ca imediat să cădem „inevitabil“ unul În brațele celuilalt (poezia „Limb“ este congruentă cu sfâșierile noastre). În final - spun În final pentru că a trebuit să treacă ani de pătimiri, despărțiri, sfâșieri - ne vom da seama că viețile noastre erau legate pe vecie și că prin forțele noastre anemice nu puteam face nimic Împotriva dragostei noastre și nici Împotriva obstacolelor care Îi stăteau În cale. „O astfel de dragoste se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
presimțită - este expresia sunetului abisal ce sugerează deopotrivă murmurul vorbelor și susurul urinei.“ (Aici, Într‑adevăr, s‑a Întrecut pe sine.) Deci domnule, Mendel Osipovici n‑a fost soțul meu, mi‑a pecetluit Însă existența, iar eu i‑am „ușurat pătimirea“. (A se vedea poeziile geminate „Fiul rătăcitor“ și „Geo și Afrodita“, vol. III, p. 348‑350.) Era o iubire mai presus de „devastatoarea fericire pământeană“, mai presus de dovezi, ea existând În sine și mistuindu‑se la propria‑i flacără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
când e ciurul nou, apoi și-a strâns baticul sub bărbie cu un gest hotărât, pe urmă cine știe cum o să fie, a mai zis și a mângâiat părul de pe ceafă al Elei, cu durere, parcă o căina deja pentru viitoarele ei pătimiri. Lui Dimitrie am să-i spun diseară că am venit la tine, el o să mă înțeleagă și o să-mi spună: vezi dacă nu vrei să-ți iei carnet de conducere, mașina stă în curte iar tu te duci să aștepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
răstimp de prisos, un vid presărat cu sticlă pisată. Lumina ei, doar cât să ne strecurăm printre oameni cu ochii deschiși. Carnea se desface precum o scoică sub briceagul pescaru-lui. Durerea, la un moment dat, nu mai este durere, ci pătimire ia forma trupului, se topește în trup; durerea curge în sânge, pulsează, se dilată din fiecare celulă până în măduva oaselor. Așa se explică suferințele apostolilor dincolo de minune. Pe Ștefan l-a durut prima piatră, poate și a doua, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare, tramvaiul cu venele tăiate necesită o transfuzie: locomotivele, mereu incompatibile (Carul Mare are sânge hepatic, bicicletele sunt pentru îngeri). Mă închin apoi mă abandonez lumii ca o pătimire. Arlechinii târgului modelează Golgote din zahăr topit, apoi le dau foc. Doamne, cât este de dulce urcușul acesta spre tine: În fiecare dimineață, laudă îți aduc, Dumnezeul meu mult milostiv! Cu tine crucea este pătimire pe jumătate, cealaltă doime motivează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mă abandonez lumii ca o pătimire. Arlechinii târgului modelează Golgote din zahăr topit, apoi le dau foc. Doamne, cât este de dulce urcușul acesta spre tine: În fiecare dimineață, laudă îți aduc, Dumnezeul meu mult milostiv! Cu tine crucea este pătimire pe jumătate, cealaltă doime motivează așteptarea de a te regăsi zilnic. Demult, când erai umbră în dreapta mea, când eram umbră alături de tine, mă întrebam: cine pe cine trece de mână? cine la cine șterge lacrima? cine spre cine aprinde soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fereastră înstrăinarea, soarele îi umple buzunarele; dincoace de zid, opaițul picură umbre pe dușumele. Despre care timp vorbești? Mereu am împărțit pe din două așteptările! 18, 32, 64... aici, acolo, dincolo, simple dimensiuni față de care raportăm neputințele. Răscumpărarea identității prin pătimire, nici măcar în viețile sfinților. Dumnezeirea nu este o compensare echitabilă a spațiilor și, în final, un abandon dulce în nedefinire. Dumnezeu secționează timpul felii fără să-și privească ceasul. Primești moartea, primești viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mirat și neîncrezător, dar maica Agripina îl încredință că înalt prea fericitul i se arătase plin de înțelegere și de adevărată dragoste creștinească, să nu se îndoiască de asta!... Deci, după ce o lăsase să își mărturisească până la capăt oful și pătimirile, patriarhul îl chemase pe unul din sfătuitorii săi, înaltă față bisericească și-acela, cu care stătuse îndelung de vorbă, cumpănind împreună lucrurile, după cuviință și rânduială. Apoi, într-un sfârșit, lămurindu-se ei bine, îi grăiseră astfel: Nu, maică, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dorit și ne-stabilit de ea, și totuși ca ceva ce este ea însăși, ca ceea ce ea încearcă în mod constant ca fiind ea însăși. Atâta vreme cât viața este în esență ceea ce se suferă și se îndură pe sine într-o pătimire mai puternică decât libertatea sa, ea nu este doar patos, patimă de sine, ci este determinată de asemenea ca suferință, fiind acel a se suferi primar în care constă orice subiectivitate surprinsă în posibilitatea sa radicală ca viața însăși viața
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este un loc sacru al prezenței lui Hristos. „Taina omului‐frate” este, de fapt, taina iubirii lui Hristos prezent în fiecare om. „Dumnezeu ‐ spune Sfântul Maxim Mărturisitorul - S-a făcut sărac de dragul nostru și a luat asupra Sa, prin împreuna‐pătimire patimile fiecăruia, și până la sfârșitul lumii pătimește mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogie cu pătimirea fiecăruia. ”3 Sensul vieții se descoperă prin dăruirea de sine Prezența tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci și smeriți, „în acești frați prea
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
lui Hristos prezent în fiecare om. „Dumnezeu ‐ spune Sfântul Maxim Mărturisitorul - S-a făcut sărac de dragul nostru și a luat asupra Sa, prin împreuna‐pătimire patimile fiecăruia, și până la sfârșitul lumii pătimește mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogie cu pătimirea fiecăruia. ”3 Sensul vieții se descoperă prin dăruirea de sine Prezența tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci și smeriți, „în acești frați prea mici” ai Săi (cf. Matei 25, 37‐40) se explică prin iubirea Sa milostivă și smerită
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
la o adică tangent la tragedia antică, unde eroul providențial e pedepsit pentru că i se pune în cîrcă "oarece". Cu o conexiune și mai impresionantă încă, întrucît își propun și paradigma destinului cristic, care însă, vai, se sustrage tragediei, oricîte pătimiri implică, din cauza învierii: "Demiterea (sau orice alt fel de cădere din demnitate și funcție) devine, astfel, o răstignire". Nu devine astfel democrația noastră prezentă, comensurată pe culmile puterii ca și în abisul lor, "una strict de crucificatori de Mesii"? Se
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
la o adică tangent la tragedia antică, unde eroul providențial e pedepsit pentru că i se pune în cîrcă "oarece". Cu o conexiune și mai impresionantă încă, întrucît își propun și paradigma destinului cristic, care însă, vai, se sustrage tragediei, oricîte pătimiri implică, din cauza învierii: "Demiterea (sau orice alt fel de cădere din demnitate și funcție) devine, astfel, o răstignire". Nu devine astfel democrația noastră prezentă, comensurată pe culmile puterii ca și în abisul lor, "una strict de crucificatori de Mesii"? Se
Stil caragialesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7932_a_9257]
-
sale ar putea, la o pripită vedere, să intrige: - Trupul și Ființa. De bună seamă, iată trupuri, scene însuflețite de mișcare, momente de împreunare și momente de despărțire; momente de dramă, trădare, pedeapsă și retribuție; trupuri în jubilație, trupuri în pătimire și chin. Iată clipe de gestație și de zămislire, săgetări ale memoriei creatorului încărcate de o cuminte, calmă nostalgie. Iată luxuriante priveliști. Și separat de acestea - legate de ele în pofida registrului diferit de expresie - în peniță, în creion, în alb
Universul picturii lui Vladimir Zamfirescu by Andrei Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/7228_a_8553]
-
La ea se trimit, nădăjduitoare, poeme. Această spargere de stâncă, după care apa se reface, viața nu, e tristețea din Ape cu plute. Rafinată, înnăbușită, „chin de pâslă”, tânjind la rezolvări care nu apar. Și nobilă, pe calea îngustă a pătimirii ei. Un jind de psalmi, închis în slăbiciunea unor poveri omenești, care se pot duce doar uneori, și doar cu semnul, schimbare nu de pământ, ca a alchimiștilor, ci de apă, al poeziei pure. Și neabătut frumoase.
Norii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5945_a_7270]