140 matches
-
polisemantice: "ăFenomenul poetica are mai multe fete, vechi și noi, mai multe ăvîrste comportamentaleă, paliere cronologice, astfel că sub această comoda emblemă viețuiesc și supraviețuiesc în contemporaneitate ăfiguriă aparținînd că sensibilitate și înțelegere poetica unor epoci literare complet deosebite (de la pașoptism la - să zicem - postmodernismul de astăzi). Un fenomen diacronic este, deci, proiectat într-o pestrița, bizară, bolnavă sincronie; muzeu viu al tuturor formelor și mentalităților literare, etalîndu-si exponatele sub același nume de-o ironică generozitate: Poezia". Să mai adăugăm acestui
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
nevoia de a fi un model pentru studenții săi. Nu mai trebuie să subliniez caracterul excepțional al acestei pasiuni. Câți, ajunși în poziții sociale de vârf, se pot debarasa de luxul autorității pentru a se dedica, de pidă, studiilor despre pașoptism? Chiar dacă vom căuta aici explicații și cauzalități, nici una nu va fi, în totului tot, suficientă. Va fi fost înrâurirea bunicului, mare amator de povești și fantezist desăvârșit? Paginile care-l privesc sunt pe drept cuvânt antologabile. Va fi fost, oare
Interpretarea unui destin by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2935_a_4260]
-
pentru o istorie preponderent estetică (a formelor și a stilurilor). Concluzia cărții, Pentru o nouă secvențialitate a istoriei literaturii române, nu conține, în ciuda pretențiilor, prea multe noutăți: I. B. Lefter optează pentru ,structurile mari" de curente literare în următoarea succesiune: pașoptism, junimism, modernism, proletcultism, neomodernism, postmodernism. Criticul și teoreticianul sunt bruiați de istoricul literar. Dacă la un moment dat, teoreticianul vorbea, din punct de vedere conceptual, de un singur modernism românesc, peste cezura celui de-al Doilea Război Mondial, altădată istoricul
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
avangardă) un reflex al dorinței lor de a fi continuatorii unei tradiții, dar ai unei tradiții culte, nu arhaice, rurale, folclorice (delimitându-se, astfel, de "maestrul" lor, L. Blaga), ai unei tradiții cărturărești care ar îngloba curentul latinist, Școala Ardeleană, pașoptismul, Junimea etc. În perioada aceasta cețoasă și romantică a începuturilor, contribuția beletristică cea mai importantă a "cerchiștilor" a reprezentat-o producția baladescă, o influență hotărâtoare exercitând-o asupra lor atât Goethe, cu care-i familiarizase Blaga, cât și - ne atrag
Cercul Literar de la Sibiu by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16911_a_18236]
-
Afirmația datează din 1832 și a fost făcută de I. Heliade-Rădulescu în articolul programatic Pentru poezie, publicat în "Curierul românesc". Clamarea unei relații de tip simbiotic între țesutul social și sensibilitatea poetică reprezintă una dintre numeroasele și fascinantele iluzii ale pașoptismului literar. Epoca respectivă se definește, de altfel, în contextul istoriei literaturii române, ca o perioadă a entuziasmului vizionar, necesarmente impus de avîntul revoluționar ce caracteriza nu doar Țările Române, ci Europa întreagă. Mărturie certă a concordanței existente între crezul enunțat
I. Heliade-Rădulescu - 200: Viziuni poetice by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Imaginative/15245_a_16570]
-
Ion Buzași La sfârșitul lunii februarie se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Timotei Cipariu, una dintre cele mai impunătoare figuri culturale din veacul trecut. Integrându-se organic în pașoptismul ardelean, numit sugestiv de Șt. Pascu "a doua generație a Școlii Ardelene", Cipariu continuă mai ales în lingvistică și filologie opera înaintașilor. Prin scrierile lui Cipariu, ideea latinității capătă prestigiul erudiției: originea latină a limbii române ("limbă a coloniștilor romani
Timotei Cipariu - 200 by Ion Buzași () [Corola-journal/Imaginative/12002_a_13327]
-
multă speculație în jurul acestei idei: se voiau europeni, iar a fi european însemna, în secolul progresului, a fi național, a dobîndi conștiința numelui. Cînd i se naște primul băiat, în exil, la Paris, C. A. Rosetti, un reprezentant tipic al pașoptismului, aude exclamația moașei care nu spune un garçon, cum se face îndeobște, ci un Roumain, iar tatăl îi face pe loc, micului român urarea să devină un mare român. Ceea ce nu împiedică întreaga generație să se exprime mai bine în
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
modernă domină discursul nostru politic și cultural. Crearea sistemului instituțional, dar și a deprinderilor moderne, reclamă însă mentalități capitaliste, agonale, menite să forjeze conduite de tip occidental, precum cultul lucrului bine făcut, al datoriei față de comunitate, al rigorii și preciziei. Pașoptismul propusese proiectul modernizării cu un elan și optimism benefice pe durată scurtă, prin resurecția trecutului glorios și credința sinceră în virtuțile neamului. Spiritul acelei epoci a marcat în bine dar și în rău evoluția noastră; în bine, prin acea credință
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
să asimileze rapid idei inovatoare, însă pe reversul căreia se află popoare ducând o existență arhaică, superficial și brutal integrată cadrului modern, este cu evidență exemplificat de societatea românească. Eminescu a crezut, deopotrivă cu alți reprezentanți ai culturii critice, că pașoptismul, fascinat de modelul occidental, dar incapabil să potențeze fondul intern, a ratat simbioza dintre modernitatea occidentală și fondul cultural autohton. Miza societății românești este nu doar aceea a adaptării valorilor culturale occidentale, a produselor și ratelor sale de schimb, cât
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
epoca pașoptistă, spiritul "popular" a avut șansa de a se întrupa în cel puțin un autor excepțional, în Anton Pann. Era cu nouă ani mai tînăr decît Asachi și cu cinci ani mai bătrîn decît Heliade, dar a contrazis frontal pașoptismul. în cadrul unei literaturi romantice, el este antiromanticul prin excelență; într-o epocă a confesiunii, a autobiografiei și a sentimentalismului, adică într-o literatură dominată de persoana întîi singular, Anton Pann adoptă postura moralizatoare, impersonală, și relatarea epică; într-o generație
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
prime versuri din prefața la Hristoitie, la prelucrarea din 1834 după Erasmus, se transformă în principiu al tuturor scrierilor lui Pann: a "îngriji sufletul", a compune versuri doar în sprijinul moralei, iată idealul unei poezii aflate la distanță enormă de pașoptism. însăși atracția esteticului pur i se va fi părut scriitorului dubioasă, cu toate că el însuși i s-a supus uneori, voluntar ori involuntar. Pann credea cu tărie în posibilitatea de a îndrepta lumea cu ajutorul scrisului. Departe de orice gratuitate sau de
Dincolo de pașoptism by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8607_a_9932]
-
ocupat de băiatul ăsta!") Din această concepție fundamentală derivă un nou drept, pe care, de voi avea condiții prielnice, îl voi formula în calitate de jurist: dreptul corporației celei mai tari, celei mai tinere. Întemeiat pe vaga doctrină a drepturilor omului, detestabilul pașoptism interzice orice atingere a individului numai pentru motivul că are aparență de om, fără a se întreba dacă aparține unei corporații tinere. Astfel, a arunca de pe Tayget un infirm devine delict. O sumă de instituții perimate dăinuie în jurul acestei erori
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
europenizare) culturală care la noi nu a fost niciodată dus până la capăt, ci doar reluat, ca un blestem, mereu de la început. Noi eram încă așezați pe această orbită când am fost surprinși de ceea ce ni se părea a fi un pașoptism anacronic. Când nu puteam afla ce e cu noi decât făcând până la capăt ocolul prin cultura bimilenară a Europei, Noica a început să vorbească despre "sentimentul românesc al ființei" și despre "spiritul românesc în cumpătul vremii", după ce, prin Eminescu sau
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a dreptul, dar tocmai grija aceasta față de limbaj dă îndreptățirea ultimă a revoltei. Scriu bine, scriu atent, și ce îndatorire mai gravă avem în acest dürftiger Zeit decât a încerca să păstrăm limba, supusă tuturor violurilor posibile? Ca iubitor de pașoptism și junimism (între care la nivelul de dincolo de polemică se străvede nu ruptură, ci admirabilă continuitate) nu pot decât să privesc cu un interes enorm aceste frământări identitare de bună calitate, fără nimic din maimuțărelile de angoase importate ale unei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
pentru că ar fi imposibil, nu-i așa, să-mi scriu propriul necrolog. Ea nu constituie un curent literar, să dispară. Ea este o realitate istorică literară de care va trebui să se țină cont așa cum se va ține cont de pașoptism, de generația eminesciană, de ca antebelică, de cea interbelică, postbelică și așa mai departe. Ce înseamnă curaj în literatură? Te regăsești între "curajoșii" literari? Curajul în literatură constă în faptul de-a continua să scrii chiar și sub amenințarea ignoranței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
A. D. Xenopol a fost și a rămas până la sfârșitul vieții un reprezentant al burgheziei române, dar - și acesta este un element esențial - al unei burghezii în formare și ascensiune, mai precis, al aripii sale înaintate, ce-și avea rădăcinile în pașoptism. Gh. Panu pretindea că A. D. Xenopol „a fost mulți ani și junimist politic, de la o vreme a încetat de a fi, nu știu anume când”, iar Iacob Negruzzi ne-a transmis propria mărturisire a istoricului, la tribuna Adunării deputaților, și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
cu mișcarea de idei pe continent, cu mișcarea de idei generală și „segmențială” a disciplinei, într-o manieră ce așează realitățile noastre dure în chip de fundal, care face grea desprinderea, taie avânturile și pune pecetea particularităților ce ne caracterizează. Pașoptismului, romantismului i-a urmat, ca o reacție, junimismul cu spiritul său critic. Gh. Panu trebuia să reprezinte în istorie spiritul Junimii, dar el n-a făcut operă și nici școală, încât abia a doua generație (Ion Bogdan și Dimitrie Onciul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
europeană". Regăsim aici un îndemn oportun și pentru clipa de față, căci el obligă la o lectură atentă a faptelor, una care să fie luminată, după expresia istoricului însuși, de o "filosofie" a devenirii. Dincolo de aparențe derutante, el descoperea în pașoptismul nostru realizarea unui principiu de "dreptate și frăție" ce venea din adâncul istoriei. Citind Mersul revoluției în istoria românilor, înțelegem mai bine că autorul dădea o replică celor înclinați să-și adjudece, elitar sau conspirativ, meritele ei. Ca și acum
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
liberale în Est s-a definit tot în raport cu modelul apusean. Kogălniceanu și Anagnosti subliniau importanța istoriei noastre pentru Europa (1837), iar I. Ghica caută să pună în lumină "ponderea Moldovalahiei în problema Orientală" (1838). Ideea de martiraj în numele libertății domină pașoptismul și va fi readusă mereu în actualitate, cu accente revendicative, uneori și resentimentare. Misia de care vorbiseră Aaron, Kogălniceanu, Bălcescu, pe seama poporului român, devine o temă curentă la I. Ghica (Misiunea românilor, 1862), V. Maniu (La mission de l'Occident
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pentru crearea unei literaturi cu specific național, inspirată din istoria na țională, folclorul românesc, frumusețea naturii Țărilor Române. Etapele roman tismului românesc sunt: - Romantismul pașoptist (1830-1866) este „vizionar și apocaliptic cu Heliade, mesianic și exaltat cu literatura de exil a pașoptismului, epic și solar cu Alecsandri, declamator și gotic cu Bolintineanu, dezamăgit și fantastic cu pașoptiștii, titanic și sar castic cu Hasdeu“ (Paul Cornea). Această primă etapă, care are ca element de specifi citate și elanul patriotic, aspirația spre independență și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
un purism programatic - stindard intransigent al artei pure (al „literaturii înalte”) - și se adresa „oamenilor de gust”. Frondei antiburgheze și antifilistinismului li se dădea îndreptățire estetică: Macedonski se voia creatorul unei direcții noi. Prin el, L. își revendica drept tradiție pașoptismul (privit în epocă și chiar mai târziu ca o țintă a criticii junimiste) și opunea pozitivismului junimist atașamentul față de religie. Acuzând Junimea de „germanism” și de „pesimism schopenhauerian”, poetul susținea apartenența noastră la spiritualitatea tonică a lumii latine. Criteriul latinității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
lucrarea canonică despre istoria națională, și O istorie sinceră a poporului român (Constantiniu, 2011). Evenimentul politic crucis care asigură uvertura naționalismului românesc sponsorizat statal este, fără îndoială, unirea principatelor danubiene din 1859. Prin aceasta, revendicarea naționalistă a programului revoluționar al pașoptismului își găsește o primă materializare. Cascada de reforme lansate de Cuza, prin care a semănat "schimbarea la față a României" în sensul modernizării unei societăți cvasi-feudale, a lovit frontal în interesele latifundiarilor conservatori. În același timp, dizolvarea de către Cuza a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și patriotismul semnat de F. Aaron în 1843. Comparativ cu apelurile la patrie și patriotism din perioada prepașoptistă, odată cu Bărnuțiu trebuie semnalată o importantă mutație semantică suferită de conceptul de patrie. După cum vom vedea, în epoca naționalismului romantic descătușat de pașoptism, s-a produs convertirea noțiunii de patrie de la sensul său original teritorial (în care prin "patrie" se făcea referire la Moldova, să zicem) la sensul etno-național (în care patria stă pentru statul națiune, acoperind neamul românesc și întregul pământ pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
serviciului militar obligatoriu ca datorie civică, armata devine a doua stație de naționalizare a subiectului statului român, după ce acesta absolvă ecluza inițială a instituției școlare. S-a făcut transparent în paginile anterioare cum prin școlarizare, alfabetizarea însemna naționalizare. Încă din pașoptism, pedagogii românismului instruiau părinții ca "dimpreună cu laptele măsii, [copiilor să li se dea] să sugă iubirea de patrie" (Aaron, 1843, p. 42). Laptele naționalist avea să fie servit, sistematic, abia în anii '80 ai secolului al XIX-lea, și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
socialistă". În următoarea secvență istorică, "patria socialistă" din faza primară a regimului a devenit, după 1964, "națiunea socialistă" în faza ultimă a regimului comunist român. După momentul '89, filonul naționalist ale cărui rădăcini se întind în tradiția istorică românească până la pașoptism, a fost decapat de pigmenții comuniști cu care a fost împreunat în epoca național-comunismului. În condițiile disipării complete a ideologiei comuniste, naționalismul tradițional românesc, în forma sa etnico-ortodoxistă, a cunoscut o recrudescență. Prima parte a postcomunismului românesc (1989-2000) a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]