150 matches
-
să trimită un cavaler de valoare, deoarece Marsilion îl ucisese pe ultimul sol care îi fusese trimis. De aceea, Carol respinge propunerile lui Roland și ale lui Turpin de a duce ei răspunsul și hotărăște ca niciunul dintre cei doisprezece pairi să nu fie trimis. Roland recomandă cu imprudență ca mesajul să fie dus de contele Ganelon, tatăl său vitreg. Când aude, dânsul socotește propunerea drept o insultă nemeritată, chiar îl amenință pe Roland, dar se supune anevoie. În timpul călătoriei cu
Cântecul lui Roland () [Corola-website/Science/303110_a_304439]
-
rând, unchiul lui Marsilion trebuie să fie printre ostaticii dați ca zălog al bunei credințe. După ce îl amenință pe Ganelon cu moartea, Marsilion este informat de Blancandrin că francul este gata să-l trădeze pe Roland și pe cei doisprezece pairi. Marsilion îi oferă atunci lui Ganelon prietenia sa și daruri bogate, iar el promite să se asigure ca Roland și cei doisprezece pairi să fie masați în ariergarda armatei france, iar nu în corpul principal de oaste. Acest lucru îi
Cântecul lui Roland () [Corola-website/Science/303110_a_304439]
-
este informat de Blancandrin că francul este gata să-l trădeze pe Roland și pe cei doisprezece pairi. Marsilion îi oferă atunci lui Ganelon prietenia sa și daruri bogate, iar el promite să se asigure ca Roland și cei doisprezece pairi să fie masați în ariergarda armatei france, iar nu în corpul principal de oaste. Acest lucru îi va da voie lui Marsilion, care știe că nu-i poate învinge în luptă dreaptă pe franci, să-i ucidă pe cei doisprezece
Cântecul lui Roland () [Corola-website/Science/303110_a_304439]
-
învinge în luptă dreaptă pe franci, să-i ucidă pe cei doisprezece mari cavaleri ai lor, fără de care francii nu vor mai purta război, potrivit spuselor lui Ganelon. După ce Ganelon își îndeplinește sarcina, viteazul Roland, cumpătatul Olivier și ceilalți doisprezece pairi preiau comanda ariergărzii france, care număra 20 000 de oameni. O armată de sarazini de 100 000 de oameni, condusă de nepotul lui Marsilion și de alți 11 mari războinici sarazini, este văzută apropiindu-se de ariergardă. Prietenul lui Roland
Cântecul lui Roland () [Corola-website/Science/303110_a_304439]
-
onoarei îl obligă pe Roland să lupte în continuare, deși este depășit numeric. Bătălia care urmează are două părți. Atacul inițial al sarazinilor este respins de franci, dar numai 300 de cavaleri supraviețuiesc, printre care aflându-se Roland și majoritatea pairilor. Sarazinii atacă a doua oară, Marsilion însuși conducând o oaste de 300 000 de oameni. În curând, este clar că francii sunt cei care vor pierde lupta. La sfatul arhiepiscopului Turpin, Roland sună din corn, dar nu pentru a chema
Cântecul lui Roland () [Corola-website/Science/303110_a_304439]
-
fost vorba de un accident, la curte se zvonește că a fost ucisă de Robert Dudley pentru a se putea căsătorii cu Elisabeta. Pentru o perioadă, Elisabeta ia în serios posibilitatea căsătoriei cu Dudley. William Cecil, Nicholas Throckmorton și unii pairi își fac cunoscută dezaprobarea față de idea unei asemenea căsătorii. Se zvonește că nobilimea se va revolta în cazul înfăptuirii acestei căsătorii. Pentru un deceniu Dudley rămâne un posibil candidat, iar în 1564 este făcut conte de Leicester. Când în 1578
Elisabeta I a Angliei () [Corola-website/Science/298980_a_300309]
-
Hardy a distrus manuscrisul; s-au păstrat doar fragmente. A fost încurajat de mentorul și prietenul său, scriitorul George Meredith, să încerce din nou. "Desperate Remedies" (1871) și "Under the Greenwood Tree" (1872) au fost publicate anonim. În 1873 "A Pair of Blue Eyes", bazat pe curtea făcută de Hardy primei sale soții, a fost publicat sub numele propriu. Hardy a declarat că a folosit comitatul Wessex pentru prima dată în "Far from the Madding Crowd" (trad. română "Departe de lumea
Thomas Hardy () [Corola-website/Science/304257_a_305586]
-
Test Act" (Actul de mărturisire (a credinței)), răspuns național și protestant împotriva alinței cu Franța și a "Declarația regal de indulgență". Această lege excludea din orice funcție publică pe cei care nu jurau credință supremației regelui și a comuniunii anglicane. "Pair"-ii catolici trebuiră să părăsească Camera Lorzilor și însuși fratele regelui s-a văzut constrâns să-și mărturisească crezul catolic. Regina Ecaterina a fost în imposibilitatea de a produce un moștenitor; cele patru sarcini ale ei au ajuns la pierderi
Carol al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/304330_a_305659]
-
Nicolas-Charles-Marie Oudinot, născut pe 25 aprilie 1767 la Bar-le-Duc, decedat la 13 septembrie 1847 la Paris, Duce de Reggio, a fost un general francez al perioadei revoluționare și napoleoniene, Mareșal al Primului Imperiu (demnitate acordată în 1809) și "pair" al Franței. Voluntar în regimentul "Médoc-Infanterie" în 1784, Oudinot devine căpitan al unei companii formate la Bar-le-Duc în 1789 și apoi locotenent-colonel în noiembrie 1791. În noiembrie 1793, în urma comportamentului său în bătălia de la Bitche, devine colonel și apoi se
Nicolas Oudinot () [Corola-website/Science/312553_a_313882]
-
fapt ce stârnește mânia Ministrului de Război Davout, care îi ordonă să se retragă pe domeniul său. După a doua Restaurație, Oudinot este membru al Consiliului privat și comandant al Gărzii Naționale din Paris. În 1817 este numit duce și "pair" al Franței, luând parte la noua campanie din Spania. Ultimul său post a fost acela de Guvernator al Invalizilor. Numele Oudinot este înscris pe Arcul de Triumf din Paris.
Nicolas Oudinot () [Corola-website/Science/312553_a_313882]
-
afacerile și lucrările; a fost tratat cu demnitate și distanță de Napoleon. În 1814, în timpul primei Restaurații, Ludovic al XVIII-lea nu i-a redat demnitatea ereditară de mare maestru al Garderobei, și l-a numit, în compensație, la Camera Pairilor. Apoi a fost deputat, ales la "Camera Reprezentanților" constituită în timpul celor "O Sută de Zile". A exercitat apoi mai multe funcții publice, cu titlu benevol, a apărat abolirea "Comerțului cu Negri", și interzicerea jocurilor și a loteriilor. A fondat, la
François Alexandre Frédéric de La Rochefoucauld-Liancourt () [Corola-website/Science/312272_a_313601]
-
(n. 1770, d. 1823) prinț de Eckmühl, duce de Auerstaedt, a fost un general francez al perioadei napoleoniene, "pair" al Franței și ministru de Război, căruia i s-a acordat demnitatea civilă de Mareșal al Imperiului. Grafia obișnuită a numelui său este „Davout”, deși se pot întâlni și variațiunile „Davoust”, „d'Avoust” sau „d'Avout”. Este singurul Mareșal al
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
apărarea prințului de Moscova, ceea ce nu îl va salva însă pe acesta din urmă de pedeapsa capitală. Ca urmare a atitudinii sale antiregaliste, Davout a fost în dizgrație până în 1817, când i se restituie bastonul de Mareșal. Deși este numit "pair" al Franței în 1819, Davout nu refuză să revină într-un post politic important și nici nu i se va da vreo comandă militară. Nu a mai făcut decât să ocupe postul minor de primar al Savigny-sur-Orge, un orășel de lângă
Louis Nicolas Davout () [Corola-website/Science/311449_a_312778]
-
din cadrul celei de-a Șasea Coaliții (1813). În 1814 luptă pentru apărarea teritoriului francez și apără Parisul. La revenirea lui Napoleon, Mortier îl „conduce” pe regele Ludovic al XVIII-lea până la granița cu Belgia, apoi se raliază Împăratului, fiind numit "Pair" al Imperiului comandant al Gărzii. Suferă însă o criză de sciatică chiar înainte de începerea campaniei și lasă comanda Gărzii secundului său, generalul Drouot. Odată cu a doua Restaurație vine și dizgrația lui Mortier, care se declarase incompetent să îl judece pe
Adolphe Édouard Mortier () [Corola-website/Science/312352_a_313681]
-
o criză de sciatică chiar înainte de începerea campaniei și lasă comanda Gărzii secundului său, generalul Drouot. Odată cu a doua Restaurație vine și dizgrația lui Mortier, care se declarase incompetent să îl judece pe camaradul său de arme, Mareșalul Ney. Redevine "Pair" al Franței în 1819 și este numit ambasador în Rusia în 1830, apoi Președinte al Consiliului de Miniștri, funcție pe care o îndeplinește între 18 septembrie 1834 și 12 martie 1835. Apropiat al regelui Ludovic-Filip I, Mortier îl însoțea pe
Adolphe Édouard Mortier () [Corola-website/Science/312352_a_313681]
-
celor 100 de zile”, se raliază Împăratului și șarjază la Quatre-Bras și Waterloo, unde este rănit. Restaurația îl reabilitează abia în 1818, când îi acordă dreptul de a purta titlul de marchiz de Valmy, după care îl numește duce și "Pair". Susține apoi revoluționarii liberali în cadrul Revoluției de la 1830, când votează pentru pedeapsa cu moartea în cadrul procesului miniștrilor lui Carol al X-lea.
François Étienne Kellermann () [Corola-website/Science/312366_a_313695]
-
bavareze la Hanau. Participă și la Campania din Franța, întârziind înaintarea Aliaților către Paris. Alături de Ney și Caulaincourt, face parte din delegația trimisă de Împăratul Napoleon I să negocieze cu inamicul iar după abdicarea Împăratului se raliază Bourbonilor, fiind numit "pair" al Franței. În timpul celor „100 de zile”, MacDonald a rămas fidel regalității, l-a însoțit pe Ludovic al XVIII-lea în drumul acestuia spre exil dar a refuzat să părăsească teritoriul Franței, înrolându-se în Garda Națională ca simplu grenadier
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
cu soldații și se întâlnea cu prietenii de-a lungul drumului. Ajunsă la Oxford cu întăriri și provizii, a fost primită cu urale , iar poeții au scris poeme în cinstea ei. La cererea ei șambelanul său Jermyn, a fost făcut pair de Carol. Henrietta Maria a petrecut toamna și iarna lui 1643 împreună cu Carol, încercând să ducă o viață liniștită înainte de începerea războiului. A trăit la castelul Merton College, iar mobilierul regal a fost adus de la Londra. Era înconjurată de curtenii
Henrietta Maria a Franței () [Corola-website/Science/310284_a_311613]
-
(n. 10 ianuarie 1769 — d. 7 decembrie 1815), duce de Elchingen, Prinț de Moskova, a fost un general, Mareșal și "pair" al Franței, ce s-a remarcat în mod deosebit timpul războaielor napoleoniene. Soldat deosebit de curajos, Ney a participat la majoritatea campaniilor napoleoniene, a luptat cu bravură la bătălia de la Waterloo, sfârșind prin a fi condamnat și executat de represiunea regalistă
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
conduce apoi cu bravură atacul „Vechii Gărzi”, iar când înfrângerea devine inevitabilă, încearcă să se lase ucis. După a doua restaurație a Bourbonilor, Ney a fost judecat pentru trădare de un tribunal format din Mareșali, dar a subliniat că este "pair" al Franței și a cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iar "Camera Pairilor" a decis condamnarea sa la moarte pentru trădare. Membri ai "Camerei Pairilor" erau
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
pentru trădare de un tribunal format din Mareșali, dar a subliniat că este "pair" al Franței și a cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iar "Camera Pairilor" a decis condamnarea sa la moarte pentru trădare. Membri ai "Camerei Pairilor" erau și o serie de mareșali, dintre care unii au refuzat vehement să îl judece pe Ney iar alții (Marmont, Pérignon, Sérurier, Victor, Kellermann) au fost de acord
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
este "pair" al Franței și a cerut să fie judecat de un tribunal format din egalii săi. Tribunalul Mareșalilor s-a declarat incompetent să judece cauza iar "Camera Pairilor" a decis condamnarea sa la moarte pentru trădare. Membri ai "Camerei Pairilor" erau și o serie de mareșali, dintre care unii au refuzat vehement să îl judece pe Ney iar alții (Marmont, Pérignon, Sérurier, Victor, Kellermann) au fost de acord și au votat condamnarea la moarte. În ciuda apelurilor eroice pe care le-
Michel Ney () [Corola-website/Science/310322_a_311651]
-
ménage (Pacea căsniciei). În octombrie, în satul, și poate și la castelul Maffliers al unei noi susținătoare ducesa d’Abrantes, scrie povestirea Gloire et malheur (Glorie și nefericire). Se întoarce la Paris unde scrie Le bal de Sceaux ou Le Pair de France, al cărui subtitlu a fost suprimat mai târziu. Publica Physiologie du mariage ou Méditation de philosophie éclectique sur le bonheur et le malheur conjual. Gloria începe să se schițeze, deși, pe ultimele sale lucrări nu încasase decât 1000
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
de titluri. Apar primele iluzii ale posibilității de a parveni printr-o lansare în politică. Balzac se hotărăște să candideze în alegerile apropiate, planul său era să-și deschidă “prin lovituri de tun, ușa la Academie, prin Academie să devină pair, prin titlul de pair ministru, și să ajungă la putere prin puterea însăși”. În luna aprilie publica broșura Ancheta asupra politicii celor două ministere, semnată: “Dl. De Balzac, elector eligibil” - folosind pentru întâia oară particula nobiliară inventată de tatăl său
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]
-
iluzii ale posibilității de a parveni printr-o lansare în politică. Balzac se hotărăște să candideze în alegerile apropiate, planul său era să-și deschidă “prin lovituri de tun, ușa la Academie, prin Academie să devină pair, prin titlul de pair ministru, și să ajungă la putere prin puterea însăși”. În luna aprilie publica broșura Ancheta asupra politicii celor două ministere, semnată: “Dl. De Balzac, elector eligibil” - folosind pentru întâia oară particula nobiliară inventată de tatăl său. De aici înainte va
Honoré de Balzac () [Corola-website/Science/309455_a_310784]