139 matches
-
l-a constituit unitatea și ordinea internă a ducatului, ceea ce i-a permis lui Maximilian "cel Mare" să joace un rol important în Războiul de Treizeci de Ani. În primii ani ai conflagrației, evoluțiile militare pozitive au permis achiziționarea provinciei Palatinatul Superior. Odată cu acesta, Maximilian a obținut demnitatea de principe-elector, de care ramura veche a familiei Wittelsbach beneficia încă din 1356. Odată cu accederea la titlul de principe-elector al lui Maximilian I s-a încheiat istoria Ducatului de Bavaria. Vezi Electoratul de
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
româna medievală "herțeg") ai Bavariei. În anul 1503 Albrecht al IV-lea a reunit cele trei linii bavareze. În anul 1623 Maximilian I de Bavaria a obținut demnitatea de principe elector al Sfântului Imperiu Roman, în virtutea extinderii autorității sale asupra Palatinatului. Membrii familiei au domnit ca Duci, Electori și Regi ai Bavariei (1180 - 1918), Conți Palatini ai Rinului (1214 - 1803 și 1816 - 1918), Margrafi din Brandenburg (1323 - 1373), Conți de Olanda, Hainaut și Zeeland (1345 - 1432), Elector-Arhiepiscop de Köln (1583 - 1761
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
Otto al IV-lea (decedat în 1156), al cărui fiu Otto a fost investit cu Ducatul Bavariei în 1180, după căderea lui Henric Leul. Fiul Ducelui Otto, a fost Ludovic I, Duce de Bavaria care a dobândit, la rândul său, Palatinatul Elector în 1214. Dinastia Wittelsbach a condus teritoriile Germane din Bavaria din 1180 până în 1918 și Palatinatul Elector din 1214 până în 1805; în 1815 teritoriile au fost adăugate Bavariei pe care Napoleon le-a înălțat în regat în anul 1806
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
în 1180, după căderea lui Henric Leul. Fiul Ducelui Otto, a fost Ludovic I, Duce de Bavaria care a dobândit, la rândul său, Palatinatul Elector în 1214. Dinastia Wittelsbach a condus teritoriile Germane din Bavaria din 1180 până în 1918 și Palatinatul Elector din 1214 până în 1805; în 1815 teritoriile au fost adăugate Bavariei pe care Napoleon le-a înălțat în regat în anul 1806. La moartea Ducelui Otto al II-lea în 1253, fii săi au împărțit între ei procesiunile Wittelsbach
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
membrii fiind din ramura Bavareză a familiei, și un Împărat German, Rupert Palatinul (1400 - 1410), membru din ramura Palatină. s-a împărțit în două ramuri în anul 1329: prin Tratatul de la Pavia, Împăratul Ludovic al IV-lea i-a acordat palatinatul Bavariei de Sus descendentilor fratelui său, Rudosf al II-lea, Rupert I și Rupert al II-lea. Rudof I a devenit moștenitorul vechii linii Wittelsbach, care a revenit la putere și în Bavaria în anul 1777, după dispariția liniei tinere
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
descendenți ai lui Ludovic al IV-lea. Ramura Bavareză a păstrat ducatul Bavaria până la stingerea sa din 1777. Împăratul Ludoic al IV-lea a dobândit Brandenburg în 1323, Tirol în 1342, Olanda, Zeeland și Hainaut în 1345, însă a cedat Palatinatul Superior pentru ramura palatină al casei Wittelsbach în 1329. Cei șase copii ai săi care l-au succedat au preluat titlurile de Duce de Bavaria și Conte de Olanda și Hainaut în anul 1347. Casa Wittelsbach a pierdut Tirolul la
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
1714). Fiul său, Împăratul Carol al VII-lea a fost, la rândul său, Rege al Boemiei (1741 - 1743). După moartea fiului lui Carol, Maximilian al III-lea Joseph, Elector de Bavaria, ramura bavareză s-a stins în 1777. Ramura de Palatinat a păstrat Palatinatul până în 1918. Cu ajutorul Bulei de Aur din 1356, Conții Palatini au fost investiți cu demitatea electorală. Prinții Palatini au servit ca Episcopi ai Imperiului, Elector-Arhiepiscopi de Mainz și Elector-Arhiepiscop de Trier. După moartea regelui Rupert al Germaniei
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
Împăratul Carol al VII-lea a fost, la rândul său, Rege al Boemiei (1741 - 1743). După moartea fiului lui Carol, Maximilian al III-lea Joseph, Elector de Bavaria, ramura bavareză s-a stins în 1777. Ramura de Palatinat a păstrat Palatinatul până în 1918. Cu ajutorul Bulei de Aur din 1356, Conții Palatini au fost investiți cu demitatea electorală. Prinții Palatini au servit ca Episcopi ai Imperiului, Elector-Arhiepiscopi de Mainz și Elector-Arhiepiscop de Trier. După moartea regelui Rupert al Germaniei în 1410, teritoriile
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
împartă între numeroasele ramuri ale familiei, cum ar fi Neumarkt, Simmern, Zweibrücken, Birkenfeld, Neuburg și Sulzbach. Când membrul senior al ramurii palatine a murit în 1559, Electoratul a trecut la Frederick al III-lea de Simmern, un calvinist ferm, iar Palatinatul a devenit una dintre cele mai importante centre ale calvinismului în Europa, susținând rebelii calviniși atât în Țările de Jos cât și în Franța. Ramura cadet a Neuburgului, o filiala a ramurei Palatine a deținut Ducatul de Jülich și Berg
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
au revenit Contelui Palatin Wolfgang William de Neuberg. În 1619, protestantul Frederick al V-lea, Electorul Palatin a devenit Rege al Boemiei însă a fost învins de către catolicul Maximilian I, Elector de Bavaria, un membru al ramurei bavareze. Ca urmare, Palatinatul Superior trebuia cedat ramurii Bavareze în 1623. Când Războiul de Treizeci de Ani s-a încheiat cu Tratatul de la Münster (numit și Pacea de la Westfalia) în 1648, a fost creat un nou electorat suplimentar pentru Contele Palatin al Rinului. În timpul
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
suplimentar pentru Contele Palatin al Rinului. În timpul exilului, fii lui Frederick, în special Prințul Rupert al Rinului, și-a câștigat faima în Anglia. În 1685, ramura Simmern a murit și prințul catolic Filip William, Conte Palatin de Neuburg a moștenit Palatinatul și Ducatele Jülich și Berg. În timpul domniei lui Johann Wilhelm (1690 - 1716) rezidența Electoratului s-a mutat la Düsseldorf în Berg. Fratele și succesorul său Carol al III-lea Filip, Elector Palatin a mutat rezidența înapoi la Heidelberg în 1718
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
ianuarie 1742, măritandu-și nepoatele cu Carol Theodore de Sulzbach și cu Prințul bavarez, Clement. În alegerile imperiale, câteva zile mai târziu, Carol al III-lea Filip a votat pentru vărul său bavarez Prințul-Elector Carol-Albert. După singerea neamului Neuburg în 1742, Palatinatul a fost moștenit de Ducele Carol Theodore din ramura Sulzbach. După stingerea ramurei bavareze în 1777, după disputa succesorală și după Războiul Bavarez de Succesiune, ramura Sulzbach sub Electorul Carol Theodore a moștenit Bavaria. Odată cu moartea lui Carol Theodore în
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
din ramura Sulzbach. După stingerea ramurei bavareze în 1777, după disputa succesorală și după Războiul Bavarez de Succesiune, ramura Sulzbach sub Electorul Carol Theodore a moștenit Bavaria. Odată cu moartea lui Carol Theodore în 1799 toate teritoriile Wittelsbach din Bavaria și Palatinat au fost reunite sub Maximilian al IV-lea Joseph, un membru al ramurii Palatinate-Zweibrücken-Birkenfeld. În acel moment au fost două ramuri supraviețuitoare ale familiei Wittelsbach: Palatinate-Zweibrücken (condus de Maximilian Joseph) și Palatinate-Birkenfeld (condus de Contele Palatin William). Maximilian Joseph a
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
7 iunie 1654 în favoarea verișorului ei, Carol al X-lea Gustavus, un membru din Casa Wittelsbach a ramurei Palatinat-Zweibrücken. Acesta a fost al doilea termen de guvernare al Casei Wittelsbach în Suedia până în 1448, când Christopher al III-lea de Palatinat a fost rege al Danematcei, Suediei și Norvegiei. Suedia a ajuns la cea mai mare măsură teritorială sub conducerea lui Carol al X-lea după Tratatul de la Roskilde din 1658. Fiul lui Carol, Carol al IX-lea, a reconstruit economia
Casa de Wittelsbach () [Corola-website/Science/322163_a_323492]
-
Imperial al Reichstagului ar putea declara război Franței. Cu toate acestea diplomații francezi doreau să elimine această amenințare. În acest scop ei s-au folosit de membrii Ligii Rinului. Tratatele bilaterale au fost încheiate cu Episcopia de Münster, Arhiepiscopia Mainz, Palatinatul Neuburg, Margrafiatul Brandenburgului și Electoratul Köln. Principii germani se angajează să nu permită trecerea trupelor pe teritoriile lor pentru a ataca Franța sau Țările de Jos. Astfel planificată, campania franceză era protejată de o intervenție a Imperiului din est. Pe
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
de Anhalt-Zerbst. După un lung război, Henric a desprins landgrafatul de Hessa din vest și l-a acordat fiului mai mic al Sofiei, Henric, însă a păstrat Thuringia, pe care a conferit-o fiului său, Albert (al II-lea), alături de Palatinatul de Saxonia. Achiziționarea Thuringiei a sporit în mod semnificativ posesiunile teritoriale ale casei de Wettin, care cuprindeau acum teritoriul de la granița cu Silezia de la râul Bóbr în est până la Werra în apus, și de la limita cu Boemia, de-a lungul
Henric al III-lea de Meissen () [Corola-website/Science/327772_a_329101]
-
târziu, cei trei frați și unchiul lor Albert al II-lea au continuat să conducă Saxonia împreună. În 1288, Albert al II-lea s-a adresat regelui Rudolf I pentru a-l înfeuda pe fiul și moștenitorul său Rudolf cu Palatinatul de Saxonia, fapt care a provocat o lungă dispută cu casa de Wettin. Atunci când comitatul de Brehnaa fost înapoiat Imperiului după stingerea familiei comitale, regele l-a acordat ca feud lui Rudolf. În 1290, Albert al II-lea a achiziționat
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
atunci când l-a creat Duce de Lancaster. Titlul de Duce era relativ nou în Anglia; un singur titlu de Duce mai existase până atunci în țară. În afară de asta, pe lângă titlul de Lancaster, i s-a mai acordat și statutul de Palatinat pe teritoriul Lancashire, care administra independența separată față de cea a coroanei. În 1350, Henric a fost prezent la victoria navală de la Winchelsea, unde a salvat viața Prințului Negru. A petrecut anii 1351-1352 în curciada din Prusia, unde o ceartă cu
Casa de Lancaster () [Corola-website/Science/330578_a_331907]
-
un obstacol care a împiedicat dezvoltarea sa de aproape 200 de ani. Din voința regelui Boleslav al III-lea Gură Strâmbă, Polonia a fost împărțită în cinci provincii: Silezia, Masovia cu Kuyavia, Polonia Mare, Pomerania, regiunea Sandomierz și Polonia Mica, "Palatinatul Senior", care a cuprins zonele din jurul Cracoviei, Łęczyca, și Sieradz. Pentru a preveni cearta dintre cei patru fii ai săi, Boleslav le-a acordat ficăruia câte o provincie, în timp ce Palatinatul Senioral i s-a acordat celui mai mare frate dintre
Vladislav I cel Scurt () [Corola-website/Science/330661_a_331990]
-
cu Kuyavia, Polonia Mare, Pomerania, regiunea Sandomierz și Polonia Mica, "Palatinatul Senior", care a cuprins zonele din jurul Cracoviei, Łęczyca, și Sieradz. Pentru a preveni cearta dintre cei patru fii ai săi, Boleslav le-a acordat ficăruia câte o provincie, în timp ce Palatinatul Senioral i s-a acordat celui mai mare frate dintre ei. Această decizie a fost menită pentru a preveni certurile dinastice și pentru a preveni dezintegrarea regatului. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi inadecvat, ducând la lupte constante
Vladislav I cel Scurt () [Corola-website/Science/330661_a_331990]
-
de Thuringia și conte palatin de Saxonia. Albert a fost fiul cel mare al markgrafului Henric al III-lea cel Ilustru de Meissen cu prima sa soție, Constanța de Babenberg. În 1265, tatăl său a conferit landgrafatul de Thuringia și palatinatul lui Albert, iar Marca de Landsberg din Osterland fratelui său mai mic, Dietrich. Henric al III-lea a păstrat pentru sine Marca de Meissen și pe cea de Luzacia, ca o putere formală asupra fiilor săi. În iunie 1255 Albert
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
Sittard și Tegelen, care au devenit parte a Regatului Olandei. - "1393-1423 în uniune cu Geldern, din 1423 cu Berg, din 1437 cu Ravensberg" - - "de la 1521, parte în Ducatul de Jülich-Cleves-Berg" - - "în uniune cu Berg și Palatinat-Neuburg, după 1690 și cu Palatinatul Elector, iar din 1777 și cu Bavaria- Unele orașe și municipalități aflate pe teritoriul ducatului de Jülich: - JülichDürenMünstereifelEuskirchenNideggenBergheimKasterGrevenbroichMönchengladbachDahlenDülkenLinnichRanderathBrüggenSüchtelnAldenhovenHeimbachMonschau WassenbergHeinsbergGangeltGeilenkirchenWaldfeuchtSittardSüsterenSinzigRemagen.
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
convertise la catolicism, a anexat Jülich și de Berg; între timp, Cleves și Mark a trecut sub stăpânirea lui Ioan Sigismund, elector de Brandenburg, care va deveni ulterior duce de Prusia. După stingerea în 1685 a dinastiei majore care conducea palatinatului elector, ramura de Neuburg a moștenit titlul de principe-elector și a transformat Düsseldorf în capitala sa, până când palatinatul elector a moștenit și electoratul de Bavaria în 1777. Ocupația franceză dintre 1794 și 1801 și anexarea din 1801 a Jülich (în
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
lui Ioan Sigismund, elector de Brandenburg, care va deveni ulterior duce de Prusia. După stingerea în 1685 a dinastiei majore care conducea palatinatului elector, ramura de Neuburg a moștenit titlul de principe-elector și a transformat Düsseldorf în capitala sa, până când palatinatul elector a moștenit și electoratul de Bavaria în 1777. Ocupația franceză dintre 1794 și 1801 și anexarea din 1801 a Jülich (în limba franceză, Juliers) în Războaiele Revoluției Franceze au separat cele două ducate de Jülich și de Berg, iar
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
Rinului Inferior. - "în uniune cu Ravensberg" - - "în uniune cu Ravensberg (cu excepția perioadei 1404-1437), iar după 1423 în uniune cu Ducatul de Jülich" - - "din 1521 o parte a Ducatului de Jülich-Cleves-Berg"- - "în uniune cu Jülich și Neuburg, de la 1690 și cu Palatinatul Elector, iar de la 1777 și cu Bavaria-
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]