314 matches
-
stereotipii, o asemenea confruntare ar putea revela criteriile teologico-politice ale identității (pentru care distincția prieten/dușman este greu de eliminat) și vocația universalității Bisericii. Un asemenea parcurs în imprevizibila desfășurare a economiei divine - pentru care livrescul ar trebui să fie pandantul unei experiențe vii a celuilalt - va percepe, apofatic, neînțelegerea ca evidență a finitudinii. Nici teologii văzători cu Duhul nu au răspunsuri la toate întrebările. Misterul umanității nu poate fi consumat dialectic. De aceea, creștinii educați pot beneficia din întâlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ajutor în efortul monahului de a îmbrățișa, în carne și oase, soarta umanității pentru care Hristos a murit pe cruce. Fără sărăcie, viața monahală își pierde statutul respectabil și devine pricină de sminteală pentru poporul credincios și necredincios. Sărăcia este pandantul chenozei și premisa acestei mărturisiri din timpul jertfei liturgice: „ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”. Ascultarea, fecioria și sărăcia sunt voturi care rămân deschise experienței laicilor, fiind tot atâtea moduri de a descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ladima. Natura lui profund dilematică rămîne una pînă la final, fără ca, în vreun fel, cineva să poată desprinde "adevărul" / sensul comportamentului (auto)impus. "Citit" în cheie intertextuală, Personajul reprezintă o formă combinată, "androgină", a protagoniștilor Damei cu camelii. Pasajul face pandant unei alte teme privilegiate de scriitor, atît în primul, cît și în al doilea roman. Relația model-imitator este totdeauna tratată cu sarcasm, răsfrîngînd, subtextual, o convingere intimă a Autorului, el însuși "deschizător" de cale, imitat etc. (Să amintim, pentru domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Ion Creangă, Mihai Eminescu și George Coșbuc. Prozatorul junimist Nicolae Gane a “nemurit” stațiunea moldavă, într-o povestire plină de haz, intitulată Două zile la Slănic. Este interesant că acest nume topic este legat de prezența “izvoarelor sărate”, având ca “pandant” nu numai stațiunea Slănic - Prahova, ci și sinonime ca Slatina, prezent pe întreg teritoriul României (care are la bază apelativul slatină “apă sărată, izvor sărat”), Sărata, Sărățile, Slătinița, Slătiorul, Slătioara, Solonț (prezent în toponimia județului Bacău), Soloneț (existent în Basarabia
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
în studiul receptării: "din situația dezolantă creată de căutarea influențelor și a surselor se ajunge, din nou, în primul rând și efectiv, la recunoașterea faptului că nu se putea întreprinde o cercetare a influențelor fără să se ia în considerare pandantul său firesc, cercetarea receptării, și că orice întrebare privind acțiunea și rezultatele atinse de literatură ducea, în cele din urmă, la întrebarea privitoare la modul de comportare al receptorului potențial în fața emitentului (...). În acest sens, devine ușor de înțeles de ce
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
studiul său, pentru opera eminesciană pe care o parcurge într-un timp evolutiv sub aspectul receptării ei critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu canonul universal ("Structurarea unui asemenea canon cultural local destinat interacțiunilor cu "marele canon" meta-național, este disputată de două discursuri concurente: pe de-o parte, un discurs autoscopic, centrat pe percepția propriei identități, care consacră o viziune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
comentatorilor de toate categoriile) față de "poetul național", sintagmă care i-a iritat pe unii, fapt ce a stârnit, ca efect, și iritarea altora. Se pornește de la citarea lui Virgil Nemoianu, cu imperativa solicitare de a ne despărți de Eminescu, în pandant cu Horia Roman Patapievici pentru care inactualul poet "joacă rolul cadavrului din debara", fără a-l neglija pe Neagu Djuvara, cu "sfatul de a nu mai fi retipărită" proza politică a poetului, sau pe Andrei Pleșu, venind cu soluția de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
studiului, firește, este acela consacrat analizei metodice a polimorfismului operei eminesciene, Cornel Munteanu luând în discuție construcții literare specifice, polimorfe, în dinamica lor: construcții triadice ("consecvent, în proza eminesciană lirismul induce meditația, pastelul și idila"), vorbind despre poetica vederii în pandant cu poetica viziunii, într-o sugestivă așezare a textelor pe coloane paralele, cu menționarea caracteristicelor specifice la Alecsandri, prima, și pentru Eminescu, cea de a doua; se ocupă apoi, în propunerea inițială a Ioanei Em. Petrescu, de modelele cosmologice, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de zelul penibil al "ortodoxismului" decerebrat, care crezând că slujește o cauză, nu face decât să o compromită". Pe această coordonată vine și atacul la adresa tradiționaliștilor/ naționaliștilor exaltați: "Protocroniștii de azi nici nu-l înțeleg, nici nu-l merită". În pandant, critica contestatarilor vehemenți o consideră la fel de neavenită, întrucât "contestarea curentă a lui Eminescu înseamnă, implicit, punerea între paranteze a unei întregi tradiții, sfidarea unui întreg șir de antecesori iluștri, față de care actuala intelectualitate, sfertodoctă și teribilistă, seamănă mai degrabă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
strategic între Ardeal și Galiția (altă provincie dobândită de Imperiul Austriac în urma dezmembrării Poloniei), dar în subtext și intenția de a controla Moldova pe care, de asemenea, o vedea încorporată odată cu adâncirea crizei în care se afunda Poarta Otomană. În pandant, Eminescu urmărește situația românilor din Ardeal, aflați sub administrație maghiară ("o naționalitate de 5 milioane scrie gazetarul să asimileze 9 milioane, și mai ales în prelungirile etnografice și geografice în care se află naționalitățile Ungariei, este peste putință!"), urmărind, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
exercițiu al cenzurii la noi se dă în sensul că opera lui Eminescu a fost "interpretată" de "unii conducători comuniști evrei, atât de puternici în România din anii 1948-1960", drept "ostilă acestui neam". Victor Crăciun și Tudor Nedelcea oferă în pandant strădaniile, în epocă, întru reconsiderarea și restituirea operei politice a lui Eminescu, inclusiv deci a Doinei: Numai că la intervenția lui Moses Rosen, fost șef rabin, și în pofida poziției altor cărturari evrei și apărători ai lui Eminescu, volumul zece (al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Caragiale, I. Al. Brătescu-Voinești, I. A. Bassarabescu, D. D. Pătrășcanu și până la scriitorii contemporani. A stilizat traducerile câtorva romane: Liviu Rebreanu, Ion (1968), Mihail Sadoveanu, Under the Sign of the Crab (Zodia Cancerului) (1967) și Augustin Buzura, Refuges (Refugii) (1993). Pandant al acestei vaste activități este transpunerea în limba română a aproape o sută de piese de teatru, de la Shakespeare la Harold Pinter. Versiunea românească a comediei Femeia îndărătnică de Shakespeare a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1988). De asemenea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285607_a_286936]
-
care i le atribuie naratorul nu se vădesc. Portretul lui Pirgu e făcut numai din acuzații maxime și din osândiri morale fără apel, după procedeul naiv romantic pe care-l întâlnim la Filimon sau la Pantazi Ghica și care face pandant elogiilor iconodule cu care sunt gratificați Pașadia și Pantazi (chiar și epitetul de „ciocoi borât” și, respectiv, de afacerist mehenghi au o conotație admirativă). De ce atâta înverșunare ? Abominațiile lui Pirgu țin de rubrica scandaloasă, nu de cea criminală. El e
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
fi fost socotită ca absentă. Un alt admirabil roman de dragoste, apărut cam în același timp, purtând de asemeni ca titlu un nume de femeie, Ioana, scris de un autor dintr-o generație mult mai tânără, Anton Holban, poate face pandant cu Adela într-o simetrie perfectă de contraste : în Ioana, egoismul și indelicatețea bărbatului, erotismul consumat, frumusețea femeii, în cazul căreia problema pudorii nu se pune, epoca fiind mult mai târzie (începutul anilor treizeci), cadrul natural maritim (Cavarna, sub soarele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
faptele culturale care ne sunt prezentate la televizor sunt muribunde, dar așa au fost de la bun înce put, niște avortoni culturali - în fine, asta e o altă poveste. Această atitudine caritabilă față de cultură pe care-o au televi ziunile face pandant, în mod paradoxal, cu o alta, de semn schimbat. Dacă în primul caz era vorba de un impuls de-a proteja cultura în „lupta inegală“ cu faptul comercial, de data asta cultura însăși e vânată, fiind confundată cu presupusul ei
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
A., fidel ideii că opera literară este mereu citită prin straturile literare și critice care i se suprapun în timp, propune citirea romanticilor englezi (a lui Byron, cu precădere) prin prisma lui Eminescu, un romantic târziu din alt spațiu cultural. Pandant al acestui crez este abordarea operei eminesciene din perspectiva unor concepte critice elaborate de cercetătorii poeziei romantice engleze. Volumul La început a fost metafora (1994) abordează metafora ca formă fundamentală de manifestare a gândirii umane, detectabilă în toate domeniile ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285501_a_286830]
-
ratată, scump plătită, controlată de străini prin alogeni periculoși, care pune în pericol recent-definitul specific național. În fine, această serie de modernizări mai mult sau mai puțin eșuate se încheie violent și tragic în perioada interbelică, prin ceea ce eu consider pandantul sumbru al pașoptismului, Legiunea. V. N.: Aici am să spun un lucru care știu că îl va șoca pe aproape oricare cititor din România. Anume: există și o parte neagră a unificării naționale de după Primul Război Mondial. Vechiul Regat începuse
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
Occident decât Regatul, a cărui relație cu Apusul era mai mult bovarică. V. N. : Aici s-au creat niște... S. A.: ...dezechilibre și rupturi... V. N. : ... care au dus la aceste regresiuni din anii '30'40. S. A.: Exact. Atunci apare acest pandant sumbru al lui 1848 de care vorbeam, această mișcare palingenetică nocturnă, neagră, infernală, care este Legiunea (momentul 1848 fusese palingeneza noastră diurnă, solară, paradisiacă. O mișcare antimodernă deși, sau poate fiindcă era o formă de modernism, de "revrăjire" a lumii
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
lupte, scene de bivuac, precum deparazitarea ostașilor ori „cheful de la Piscul Raței”, ironizarea jandarmilor, prezența câtorva figuri comice) asigură maximă veridicitate textului. O alegere bună a făcut M. și prin completarea jurnalului de front cu scrisorile mamei, ce servesc ca pandant și cutie de rezonanță propriului text, dar și cu episodul ce încheie cartea, Țugui, un recviem pentru cel care i-a fost ordonanță de-a lungul întregului război și, mai departe, pentru soldatul de rând. Fata Moartă rămâne astfel una
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288186_a_289515]
-
simbolul decrepitudinii neputincioase. Ceva ce putea să facă până și Baba Vișa, trebuie să fi fost realizat de oricine. De pildă, un gol de la doi metri cu poarta goală. Față de Baba Vișa, Țața Floarea e mai tânără, dar e ignorantă, pandantul feminin al lui Nea Ion. N-o să-ți voteze Țața Floarea un intelectual! Marița e servitoarea tânără și abuzată, excedată de corvezi. „Marița” e și porecla încălțătorului de cizme folosit cândva de ofițeri. Dar acum trupele NATO poartă bocanci și
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
poveste” și parodie, (auto)ironie, umor savuros, livresc. Romanul încheie o anumită etapă, legată de obsedanta temă a morții (ca viață), a dublului și a interiorului (un complex, asumat, al lui Iona). Cele trei volume de proză poetică sunt oarecum pandantul, în materie de sensibilitate și tipologie poetică, al poeziei lui Ioan Es. Pop. De altfel, G. este considerat unul dintre cei mai importanți poeți nouăzeciști, alături de Ioan Es. Pop și Daniel Bănulescu. În cărțile următoare, net inferioare estetic, facile, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287133_a_288462]
-
că aceasta stă sub semnul predestinării: căci astfel a fost voința sorții/ Ca tu să-mi dai durerea și voluptatea morții/ Și să-mi răsai din marea de suferinți, înnaltă,/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă 100. Într-o imagine pandant, iubita își caută ursitul reluând motive din literatura populară: Ca să iasă chipu-n față,/ Trandafiri aruncă tineri,/ Căci vrăjiți sunt trandafirii/ De-un cuvânt al sfintei Vineri 101. Ființa ei este mai întotdeauna poleită de lumina lunii, dând astfel tonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cea întunecoasă și parfumată a dumbrăvilor de laur - visul își deschise auritele lui gratii și mă lăsă să intru în poeticele și etern junele lui grădini. Într-adevăr că muntele pe care dormeam mi se păru una din acele grădini pandante ale Semiramidei, grădini a cărei treaptă de sus unită cu cerul răsfăța în lumina cea etern neturburată a soarelui un eden frumos, cu largi alee de palmiferi, cu cărări acoperite cu nisip alb, cu avulsuri de raze lungi și diamantice
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
puteai urmări planificarea mișcărilor În timp ce se avânta În sus, - acest om care câștiga 80 de milioane de dolari pe an, nu o figură de cult, ci un erou care Înflăcăra inimile mulțimilor. Inevitabil, tinerii instruiți de Ravelstein vedeau În acesta pandantul intelectual al lui Jordan. Omul care‑i introducea În puterile și subtilitățile lui Tucidide și care analiza rolul lui Alcibiade În campania siciliană așa cum nimeni altul n‑ar fi putut‑o face - omul care În seminarul său comenta Gorgias, efectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
diversității și dificultăților interpretative. Totuși, atunci când situația o impune, aceasta se delimitează sau își precizează cu claritate propria poziție, fiind totodată deschisă și altor posibile interpretări. În fine, remarc ultimul capitol al cărții, în care utopia fourierista este prezentată cu pandantul ei operaționalizat în celebrul Falanster de la Scăieni. De asemenea, concepțiile socio-politico-economice ale lui Saint-Simone ori Owen, precum și propunerile acestora de a reorganiza societatea în vederea "instaurării unei noi ordini sociale", se află în atenția autoarei. Totodată, întrucat experimentele sociale specifice socialiștilor
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]