254 matches
-
Anastase Șufariul: „Însă scoasă după tipar și scrisă cu mâna de ....”, care o copia în 1735 -, dar tipăritura s-a pierdut, iar copiei îi lipsește sfârșitul. Postelnicul Constantin Cantacuzino, uns la Snagov din porunca lui Grigore I Ghica, „obiect” al panegiricului, bun, generos, prudent, pios, priceput în ale politicii și furnizor al unor sfaturi pline de înțelepciune, „pedepsit” în științe și preferând zbuciumului de la curte liniștea conacului său, unde medita și „scriia”, este transformat într-o „efigie” pilduitoare ce trebuie impusă
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
sub protecția lui Grigore Ghica Vodă (un mare ingrat și el) - uciderea postelnicului, cele „două vase rele, unul rumânesc, altul grecesc, anume Stroe vornicul Leurdeanul și Dumitrașco vel-vistier Țarigrădeanul”, pilde de nerecunoștință și de infamie. Drept contrapondere, se propune, firesc, panegiricul. Patetic în tot ce întreprinde (și în culpabilizări, și în entuziasme), reașezând valorile într-o lume care nu mai este a istoriei, ci a povestirii, cronicarul face din eroul exemplar o efigie impusă viitorimii. Pilduitor este nu Șerban Cantacuzino (singurul
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
din 1904 a lui P.A. Lavrov, și textul românesc, prin consultarea ediției din 1843 a lui Ioan Eclesiarhul și a celei din 1865, realizată de B.P. Hasdeu. A identificat astfel cu precizie o serie de izvoare: Cărțile regilor din Vechiul Testament, Panegiricul împăraților Constantin și Elena de Eftimie, patriarhul Târnovei, fragmente din Varlaam și Ioasaf, din Fiziolog și îndeosebi versiunea slavonă a Umilinței lui Simeon Monahul, ascunsă sub numele lui Ioan Hrisostomul, pe care o află, în 1906, într-un manuscris de la
ROMANSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289352_a_290681]
-
familie nobilă, s-a căsătorit cu fiica uzurpatorului galic Avitus, care se răsculase în 455 împotriva conducătorului Imperiului Roman de Apus. Astfel a început cariera sa politică, în strînsă legătură cu cea literară: la 1 ianuarie 456 a rostit un panegiric în cinstea lui Avitus în fața Senatului din Roma, pentru care a fost răsplătit cu o statuie în forul lui Traian, la fel ca alte personaje faimoase (sau mai faimoase decît el). însă în același an, în octombrie, revolta lui Avitus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la fel ca alte personaje faimoase (sau mai faimoase decît el). însă în același an, în octombrie, revolta lui Avitus a fost înăbușită de Maiorianus, iar Sidonius l-a omagiat atunci pe învingător, pentru care a scris în 458 un panegiric. Sidonius a procedat la fel și cu împărații următori, astfel încît în ianuarie 468 a fost numit în funcția de prefect al Romei. însă la puțin timp după aceea și pe neașteptate, el a fost desemnat episcop al orașului Arverna
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a reîntors pe scaunul episcopal și a murit în 489. Producția literară a lui Sidonius se divide în două perioade. în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a lui Sidonius se divide în două perioade. în prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sînt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. în aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfîrșitul secolului precedent, Claudianus, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Panegiricele sînt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui Maiorianus în decembrie 458 și lui Anthemius în 468. Avem apoi poezii ocazionale (nr. 9-24 din culegere): epistole în versuri, poezii nupțiale (de exemplu pentru nunta lui Ruricius, viitor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Symmachus episcop al Romei; ulterior, Laurențiu, episcopul de Milano, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se desolidarizase de papă: pentru a pune capăt neînțelegerilor intervenise însuși Teodoric, care îl obligase pe Laurențiu să fugă. în urma acestor întîmplări, Ennodius a scris Panegiricul rostit pentru preaîndurătorul rege Teodoric (Panegyricus dictus clementissimo regi Theodorico), pe care l-a recitat cu ocazia unei festivități oficiale ce a avut loc la Milano sau la Ravenna, în 507 sau 508. Cum lesne ne putem închipui, și aici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
l-a recitat cu ocazia unei festivități oficiale ce a avut loc la Milano sau la Ravenna, în 507 sau 508. Cum lesne ne putem închipui, și aici lauda regelui got nu are limite, chiar dacă aceea era practica normală în panegirice, care porneau de la date obiective pentru a preamări figura personajului vizat. Ennodius a mai compus o Exortație didactică (Paraenesis didascalica) în 511, în proză și versuri, în care îndeamnă doi tineri să se îngrijească mai mult de educația lor, practicînd
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
persoane, iar altele sînt scrise, conform tradiției păgîne, pentru morminte, biserici, opere de artă, festivități, în cinstea unor personaje importante sau pur și simplu ca amintiri sau schimburi reciproce de amabilități. în afară de epigrame, a mai compus poezii ocazionale (epitalamuri și panegirice) și 11 imnuri; metrica folosită este diversă, iar Ennodius se dovedește un abil făuritor de versuri, ce preia din tradiția clasică, așa cum se obișnuia, anumite instrumente retorice, de exemplu ornamentele furnizate de mitologia păgînă. Ennodius este reprezentantul tipic al înfloritoarei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mult și a apucat atît epoca lui Teodoric, cît și pe cea bizantină și pe cea longobardă. Născut într-o familie nobilă în 485 la Squillace, în Calabria de azi, Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus, după ce a rostit cu mare succes panegiricul lui Teodoric în jurul anului 507, și-a început cariera în administrația regatului got, parcurgînd toate treptele posibile. în 533, regele Atalaric a trimis Senatului un faimos rescript prin care îi apăra pe gramatici, pe retori și pe jurisconsulți; acesta conține
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
citate din literatura clasică: a IV-a eglogă a lui Virgiliu). Nesigură este și paternitatea unei predici despre botezul Domnului, publicată în 1969, și a unei predici ținute în Biserica Sfîntului Ioan și păstrate în etiopiană. Fals e un lung panegiric al Sfîntului Gheorghe, transmis sub numele lui Teodot în coptă, arabă și etiopiană. în Synodicon contra Tragediei lui Irineu se găsește, în traducere latină, un fragment, cu siguranță autentic, dintr-o scrisoare a lui Teodot adresată unui călugăr pe nume
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numele lui Ioan Hrisostomul; problema nu e încă soluționată. Multe omilii sînt rostite cu ocazia unor sărbători ale Domnului (de exemplu 4: Nașterea; 7: botezul; 8: schimbarea la față; 9: duminica Floriilor; 12, 13, 14, 15: Paștile etc.); altele sînt panegirice ale Fecioarei (între care deja menționata omilie 1, care a provocat contra-predica lui Nestorie), ale unor sfinți sau personaje vestite (20: Ioan Hrisostomul). Deosebit de discutată este autenticitatea unei omilii foarte lungi, nr. 6, în care sînt aduse laude Mariei, mama
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru orientarea neocalcedoniană a lui Efrem, care susținea aici necesitatea de a accepta ambele formule - „unire ipostatică în două naturi” și „o singură natură a Logosului întrupată” -, din respect pentru hotărîrile de la Calcedon. în codex, scrisorile erau urmate de șapte panegirice sub formă de omilie, însă Fotie ne informează doar despre ocazia cu care au fost rostite, nu și despre conținutul lor. Al doilea codex conținea patru tratate. Primul combătea interpretarea pe care adepții lui Sever o dădeau unui pasaj din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de biografii mai scurte, scrise după primele două, cuprinde viețile lui Ioan, Chiriac, Teodosie, Teognios și Avram; ultima ne-a parvenit incompletă în greacă, dar completă în traducere arabă. Biografiile lui Teodosie și Teognios sînt foarte scurte, pentru că existau deja panegirice dedicate lor, compuse de Teodor, un călugăr din mănăstirea lui Teodosie, și, respectiv, de Pavel Elinul; confruntînd aceste două opere, ajunse pînă la noi, cu textele lui Chiril, putem aprecia sobrietatea acestuia și fidelitatea mai mare față de datele istorice. Firește
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Firește, nu trebuie să uităm tendința de a sublinia elementul miraculos care se dezvoltase în relatările tradiționale privitoare la aceste personaje. Totuși, Chiril a vrut și a știut să scrie ca un biograf fidel, și nu ca un autor de panegirice. Am văzut cum, prin călătorii și vizite, s-a străduit să obțină informații de la martori de încredere, iar în parte (mai ales în cazurile lui Ioan Isihastul și Chiriac) dispunea de informații proprii despre personaj. Grija sa pentru exactitatea cronologiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o Viață a lui Petru Ibericul care a fost compusă cu siguranță în greacă, însă s-a transmis numai într-o fidelă versiune siriacă. Opera provine fără îndoială din mediul monofizit căruia îi aparține și Ioan și este un adevărat panegiric. Autorul vorbește despre sine afirmînd că s-a mutat din Antiohia la Maiuma în 481 și că a făcut parte din cercul eroului său. Bibliografie. Ediție, traducere, introducere: F. Nau în PO 8/1, Paris, 1911. T. Orlandi, „Un frammento
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simion, deja foarte stilizată, așa cum era transmisă la Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană. într-un apendice la panegiricul siriac se găsesc Preceptele și învățăturile fericitului domn Simion, interesante, între altele, deoarece sfatul privitor la convertirea la credința în Dumnezeu, susținut de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
excesive și de aceea păguboase poziționări ale nu puținor istorici de partea ori contra sublinierii binevenirii „soluției Hohenzollern la Tronul României”, mai larg spus a soluției monarhice pentru statul român. După ce, În timpul lungii domnii a lui Carol I, discursul prevalent panegiric s-a menținut sub auspiciile „tribunei de 10 Mai”2, contribuțiile <ref id="2">2 Comentarii la Gh. I. Brătianu, Politica externă a lui Cuza Vodă și dezvoltarea ideii de unitate națională, În Revista istorică română, vol. II, fasc. 2
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
București, 1932, p. 113 și urm. De regulă, În spirit „panegirist” s-au produs discursurile ocazionale „la 10 Mai” și nu puține „scrieri de epocă”, nu doar ale istoricilor; În literatura de specialitate au fost indicate ca „modele” de „scrieri panegirice”, cu privire la Carol I, cele ale lui D. A. Sturdza, Charles I-er, roi de Roumanie. Chronique. Actes. Documents, tom I-II, București, 1899; Idem, Domnia regelui Carol I. Fapte. Cuvântări. Documente, București, 1906; sau a lui Paul Lindenberg, Regele Carol I al
ANII 1866 ŞI 1881 LA ROMÂNI. NOTE ISTORIOGRAFICE. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
și i-a adus lui Platon numai necazuri. În Gymnasionul lui Isocrate se formau, cu prioritate, oratori și dascăli de elocință. Aceștia se dedicau cetățenilor și cetății, apărând sau acuzând în diverse procese sau scriind și rostind discursuri funebre, encomioane, panegirice etc.; pentru toate acestea cereau răsplată, iar tarifele erau piperate. Maestrul însuși cerea o taxă de o mie de drahme pentru admiterea în Lykeon și sume mari pentru discursurile funebre pe care le scria (dar nu le putea rosti în
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
orator religios (predicile apar în „Amvonul”). Încercările poetice (Poezie și proză, 1870) sunt stângace, grandilocvente. Animat de sentimente morale și de intenții moralizatoare, autorul tratează superficial, naiv și prozaic teme de istorie națională, folosind motive din D. Bolintineanu. Sunt, îndeosebi, panegirice prolixe, atribuind personajelor istorice calități ideale. Prozodia greoaie, mulțimea epitetelor fade și improprii, flexiunile forțate nu atestă un poet. În 1867 P. rostea la o adunare a Astrei un lung discurs în care preamărea, anacronic și bombastic, trecutul cultural și
POPFIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288956_a_290285]
-
au fost notate, la moartea lui Dinicu Golescu, pe o pagină a cărții acestuia, Însemnare a călătoriii mele. Altele se adresează lui Iancu Văcărescu, Eufrosin Poteca, Pavel Vasici. Un poem mai dezvoltat, alcătuit în februarie 1821, în bejenie, este un panegiric pentru Tudor Vladimirescu: Jălire a necuviincioasei morți a heroului României. De la P. a rămas, multă vreme în manuscris, poemul Desmierdare poeticească, editat în 1981. Autorul descrie cu minuție, în canon clasic, anotimpurile, toate formele de relief și îndeletnicirile omenești. Câteva
PESACOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288766_a_290095]
-
foarte inteligentul, causticul orator P. P. Carp, apoi Take Ionescu, Al. Marghiloman, Duiliu Zamfirescu, ca și Barbu Delavrancea, în portretizarea căruia autorul împrumută inspirat câteva trăsături dominante ale celui evocat, precum patetismul, stilul metaforic. Alteori medalionul rămâne încrustat într-un panegiric (semnificative sunt textele din Momente solemne), concentrând esența morală a personajului, ca în cazul regelui Carol I, al lui I. C. Brătianu, N. Iorga, Octavian Goga. Virtuțile literare ale memorialisticii nu pot fi despărțite de valoarea ei documentară, întrucât e vorba
PETROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288800_a_290129]