256 matches
-
o Idee, binele, și imaginea ei, ca la Platon, și nici nu mai este impusă prin voință imperială, ca la Roma, ci se trans-substanțiază în însăși persoana împăratului, basilēus, zeul terestru delegat (instituțional) de cel transcendent; este, după autorii de panegirice, demiurgul platonician [meșteșugarul divin, n.n.] care răspândește asupra lumii legile pe care le contemplă în modelul divin. (Besançon 69). Puterea sa divină îi este dată pentru a transfera în realitatea teritorial-administrativă a imperiului creștin planul de organizare a bisericii lui
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și juridic - ceremonialul era oricum complex, în linie romană -, de sanctificare a împăratului și a drepturilor sale asupra imperiului? Arianismul nuanțat al lui Eusebiu din Cesareea, se consideră, a reprezentat impulsul ideologic pentru crearea portretului ideal de împărat creștin (în panegiricul dedicat lui Constantin I). Religia a oferit și ea tot suportul, pentru că "le pouvoir de fait ne devient pouvoir de droit qu'en se sacralisant" (Dagron, Empereur 17). Orientul creștin, în baza dogmei sale, a rămas credincios în toată istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
au fost notate, la moartea lui Dinicu Golescu, pe o pagină a cărții acestuia, Însemnare a călătoriii mele. Altele se adresează lui Iancu Văcărescu, Eufrosin Poteca, Pavel Vasici. Un poem mai dezvoltat, alcătuit în februarie 1821, în bejenie, este un panegiric pentru Tudor Vladimirescu: Jălire a necuviincioasei morți a heroului României. De la P. a rămas, multă vreme în manuscris, poemul Desmierdare poeticească, editat în 1981. Autorul descrie cu minuție, în canon clasic, anotimpurile, toate formele de relief și îndeletnicirile omenești. Câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288766_a_290095]
-
și doi în apodoză) considerată forma perfectă a perioadei, de ex., Cine ar ști să descrie toate perfecțiunile, tot farmecul acestor trei opere, / cine ar putea să rostească tot ce spun ochiului și minții, // acela ar face cel mai minunat panegiric al acestei arte, / acela ar fi totodată rapsodul, trubadurul și psalmistul seminției lui Nimrod. (Odobescu) Din punctul de vedere al lingvisticii textuale, perioada este unul dintre planurile de organizare a textualității (prag maxim al descrierilor lingvistice), fiind rezultatul mai multor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nobilă, s-a căsătorit cu fiica uzurpatorului galic Avitus care se răsculase în 455 împotriva conducătorului Imperiului Roman de Apus. Astfel a început cariera sa politică în strânsă legătură cu cea literară: la 1 ianuarie 456 el a rostit un panegiric în cinstea lui Avitus în fața Senatului din Roma și pentru acest lucru a fost răsplătit cu o statuie în forul lui Traian la fel ca alte personaje faimoase (sau chiar mai faimoase decât el). Însă în același an, în octombrie
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fel ca alte personaje faimoase (sau chiar mai faimoase decât el). Însă în același an, în octombrie, revolta lui Avitus a fost înăbușită de Maiorianus și Sidonius l-a omagiat atunci pe învingător pentru care a scris în 458 un panegiric. Sidonius a procedat la fel și cu împărații următori astfel încât în ianuarie 468 a obținut numirea în funcția de prefect al Romei. Însă la puțin timp după aceea și pe neașteptate, el a fost desemnat episcop al orașului Arverna, astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să își reia însărcinările episcopale și a murit în 489. Producția literară a lui Sidonius se divide în două perioade. În prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sunt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfârșitul secolului precedent, adică a lui Claudian, care a trăit la curtea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a lui Sidonius se divide în două perioade. În prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sunt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfârșitul secolului precedent, adică a lui Claudian, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Așadar, panegiricele sunt închinate împăraților numiți mai
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfârșitul secolului precedent, adică a lui Claudian, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Așadar, panegiricele sunt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus în 456, lui Maiorianus în decembrie 458 și lui Anthemius în 468. Sunt apoi poezii ocazionale (numerele 9-24 din culegere): epistole în versuri, poezii nupțiale (de exemplu pentru nunta lui Ruricius, viitor
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al Romei; ulterior, episcopul de Milano, Laurențiu, pe care Ennodius îl cunoscuse bine, se desolidarizase de papă: pentru a pune capăt acelor neînțelegeri, intervenise din nou Teodoric care îl obligase pe Laurențiu să fugă. În urma acestor întâmplări, Ennodius a scris Panegiricul pronunțat pentru preaândurătorul rege Teodoric (Panegyricus dictus clementissimo regi Theodorico) pe care l-a recitat cu ocazia unei festivități oficiale la Milano sau la Ravenna, între 507 și 508. Cum lesne ne putem închipui, și în această operă ridicarea în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a recitat cu ocazia unei festivități oficiale la Milano sau la Ravenna, între 507 și 508. Cum lesne ne putem închipui, și în această operă ridicarea în slăvi a regelui got nu are limite, chiar dacă aceea era practica normală în panegirice, care porneau de la date obiective pentru a preamări figura personajului vizat. Ennodius a mai compus o Exortație didactică (Paraenesis didascalica) în 511, în proză și versuri, în care îndeamnă doi tineri să se îngrijească mai mult de educația lor, practicând
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
iar altele sunt scrise, conform tradiției păgâne, pentru morminte, biserici, opere de artă, pentru festivități, în cinstea unor personaje importante, sau pur și simplu ca amintiri sau schimburi reciproce de amabilități. În afară de epigrame, a mai compus poezii ocazionale (epitalamuri și panegirice) și unsprezece imnuri: metrica folosită e diversă, iar Ennodius se dovedește un abil făuritor de versuri pentru că reia ritmuri din tradiția clasică și tot de-acolo împrumută anumite instrumente retorice, de exemplu ornamentele furnizate de mitologia păgână. Ennodius este reprezentantul
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și a apucat atât epoca lui Teodoric cât și pe cea bizantină și pe cea longobardă. Născut într-o familie nobilă în 485 la Squillace, în Calabria de azi, Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus, după ce a prezentat cu mare succes un panegiric al lui Teodoric în jurul anului 507, și-a început cariera în administrația regatului got, parcurgând toate treptele posibile. În 533, regele Atalaric a trimis un faimos rescript Senatului prin care îi apăra pe oamenii de litere, pe retori și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din literatura clasică: a IV-a eclogă a lui Virgiliu). E nesigură și paternitatea unei predici despre botezul Domnului, publicată în 1969, și a unei predici ținute în Biserica Sfântului Ioan și păstrată în versiune etiopiană. Fals e un lung panegiric al Sfântului Gheorghe, transmis sub numele lui Teodot în coptă, arabă și etiopiană. În Synodicon contra Tragediei lui Irineu se găsește, în traducere latină, un fragment, cu siguranță autentic, dintr-o scrisoare a lui Teodot adresată unui călugăr pe nume
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
numele lui Ioan Hrisostomul; problema nu e încă soluționată. Multe predici sunt rostite cu ocazia unor sărbători ale Domnului (de ex. 4: Crăciunul; 7: botezul; 8: schimbarea la față; 9: duminica Floriilor; 12, 13, 14, 15: Paștele etc.); altele sunt panegirice ale Fecioarei (între care deja menționata omilie 1 care a provocat contra-predica lui Nestorios), ale unor sfinți sau personaje vestite (20: Ioan Hrisostomul). Deosebit de discutată este autenticitatea unei foarte lungi omilii, numărul 6, în care sunt aduse laude Mariei, mama
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pentru orientarea neocalcedoniană a lui Efrem care susținea aici necesitatea de a accepta ambele formule - „unire ipostatică în două naturi” și „o singură natură a Logosului întrupată” - din respect pentru hotărârile de la Calcedon. În codex, scrisorile erau urmate de șapte panegirice sub formă de omilie, însă Fotie ne spune doar când au fost rostite, nu și ce conțineau. Al doilea codex conținea patru tratate. Primul combătea interpretarea pe care adepții lui Sever o dădeau unui pasaj din a doua epistolă a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
biografii mai scurte, scrise după primele două, cuprinde viețile lui Ioan, Chiriac, Teodosie, Teognios și Avram; ultima ne-a parvenit incompletă în greacă, dar completă în traducere arabă. Cele ale lui Teodosie și Teognios sunt foarte scurte pentru că existau deja panegirice dedicate lor, compuse de Teodor, un călugăr din mănăstirea lui Teodosie, și respectiv de Pavel Elinul; confruntând aceste două opere; ajunse până la noi, cu textele lui Chiril, putem aprecia sobrietatea acestuia și mai marea fidelitate față de datele istorice. Firește, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Firește, nu trebuie să uităm tendința de subliniere a elementului miraculos care se dezvoltase în relatările tradiționale privitoare la aceste personaje. Totuși, Chiril a vrut și a știut să scrie ca un biograf fidel și nu ca un autor de panegirice. Am văzut cum, prin călătorii și vizite, s-a străduit să obțină informații de la martori de încredere, iar în parte, mai ales în cazurile lui Ioan Isihastul și Chiriac dispunea de informații proprii despre personaj. Grija sa pentru exactitatea cronologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Viață a lui Petru Ibericul care a fost compusă cu siguranță în greacă, însă s-a transmis numai într-o fidelă versiune siriană. Opera provine fără îndoială din același mediu monofizit căruia îi aparține și Ioan și este un adevărat panegiric. Autorul vorbește despre sine afirmând că s-a mutat din Antiohia la Maiuma și că a făcut parte din cercurile frecventate de eroul său. Bibliografie. Ediție, trad., introd.: F. Nau în PO 8/1, Paris 1911. T. Orlandi, Un frammento
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să fie o prelucrare a legendei oficiale a lui Simeon, deja foarte stilizată, așa cum era transmisă la Telnescin; abia în ultimă analiză poate fi vorba de amintirile unui adevărat discipol. Există și o Viață în georgiană. Într-un apendice la panegiricul sirian se găsesc Preceptele și învățăturile fericitului domn Simeon interesante, între altele, pentru că sfatul privitor la convertirea la credința în Dumnezeu, sprijinit de exemple biblice, se concretizează nu numai în îndemnul de a nu asupri săracii, străinii, văduvele și orfanii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
despre partidele belgiene, olandeze sau daneze, grecești, spaniole sau britanice. Această lucrare îl va lămuri într-o oarecare măsură. Dar, mai ales, sîntem conștienți că producem aici, în ceea ce privește istoria comunismului, o lucrare de gradul al treilea. Istoriografia militantă a comunismului, panegiric sau diabolic, a umplut rafturile librăriilor. Modele succesive sau contradictorii au asigurat succesul mediatic al cîtorva "vedete" foarte repede uitate. Astăzi, există mai degrabă liniștea indiferenței. Pe nedrept, credem noi, deoarece pentru a înțelege epoca noastră va trebui să înțelegem
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
rând înlăturat. Preocuparea sa pentru soarta muncitorilor, criticarea politicii de deznaționalizare dusă de stâpânirea austro-ungară, pronunțarea pentru neutralitate sunt câteva dintre ideile pentru care Slavici luptă și o face singur. Devine indezirabil. O. Goga și N. Iorga îi fac amândoi panegiricul. Guvernul român îl închide de două ori pentru că ar fi fost filogerman: în vara lui 1915 la Domnești și iarna lui 1919 la Văcărești după ce cu treizeci de ani în urmă guvernul austro-ungar îl trimisese la Vaț pentru că ar fi
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
lui Gavriil Protul era mai complicată. Autorul - capabil să scrie „scenarii” și să-și pună „actorii” să le interpreteze - s-a acomodat cu ușurință, și astfel „viața” se transformă în cronică și odată cu intrarea în scenă a lui Neagoe în panegiric, într-un text ce țese lauda în jurul unui laic, a unui om politic. Neagoe Basarab debutează în „cronică” spectaculos: un tânăr aplecat spre învățătură și durabile achiziții sufletești, viteaz (Mihnea cel Rău, înspăimântat de isprăvile pâlcului comandat de Neagoe, „aciiaș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290531_a_291860]
-
Rău, fiul său Mircea, Stoican, Vlad cel Tânăr, Bogdan vornicul - sunt desființați pentru viitorime. Așa se face că scrierea, ce aparține și istoriografiei din Țara Românească, ajunge, datorită unor mutații motivate de schimbări evidente în mentalitatea cărturarilor epocii, un vibrant panegiric consacrat lui Neagoe Basarab. Voievodul român se ridică alături de acei bazilei ai Bizanțului cărora năzuise să le fie egal. Prin modificări petrecute la nivelul funcției operei, își află locul, în una și aceeași compunere, cele două mari modele de umanitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290531_a_291860]
-
recunoscut unanim ca cel mai mare predicator din perioada patristică. El ne-a lăsat și cel mai mare număr de omilii, căci a comentat aproape toate cărțile Sfintei Scripturi, la care se adaugă un mare număr de predici ocazionale, morale, panegirice, dogmatice, apologetico-polemice. În ce privește opera Sfântului Ioan Hrisostom, putem spune că acesta lasă posterității o operă uriașă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât și prin conținut, cuprinzând 18 volume în ediția Migne (vol. 47-64), comparabilă doar cu cea a lui Origen sau
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_156]