807 matches
-
a împotmolit la propriu în noroaiele frontului, (Vezi și: rasputița), germnanii fiind decimați de o apărare sovietică foarte eficientă. Pe 11 februarie, eforturile de spargere din exterior a încercuirii sovietice au fost reluate. După lupte grele, Divizia a 16-a Panzer a ajuns pe malurile râului Gniloi Tikici, unde a stabilit un cap de pod, după care s-a dovedit încapabil să mai inainteze. Grupul Stemmermann a trebuit să încerce să spargă încercuirea din interior. Ambele tabere implicate în lupte și-
Punga de la Korsun () [Corola-website/Science/308101_a_309430]
-
Stalingrad. Armata I de Gardă a generalului generalul Fiodor Isidorovici Kuznețov și Armata a III-a de Gardă a generalului Dmitri Danilovici Leliușenko au atacat din nord, încercuind pe cei 130.000 de soldații italieni. Manstein a trimis o divizie Panzer în ajutorul italienilor. Dintre italieni, cam 45.000 au reușit să supraviețuiască și s-au alăturat tancurilor germane pe 17 ianuarie. În sud, înaintarea Armatei a 28-a sovietice a generalului Gherasimov a amenințat cu încercuirea Armata I Panzer, iar
Operațiunea Saturn () [Corola-website/Science/307592_a_308921]
-
divizie Panzer în ajutorul italienilor. Dintre italieni, cam 45.000 au reușit să supraviețuiască și s-au alăturat tancurilor germane pe 17 ianuarie. În sud, înaintarea Armatei a 28-a sovietice a generalului Gherasimov a amenințat cu încercuirea Armata I Panzer, iar forțele germane au fost atacate direct de Armata a 51-a a generalului Trufanov. Într-un atac foarte îndrăzneț, pe 24 decembrie, tancurile sovietice ale Corpului al 24-a sovietic au ajuns până la Taținskaia, aeroportul folosit de Luftwaffe pentru
Operațiunea Saturn () [Corola-website/Science/307592_a_308921]
-
din sud, Oberkommando der Wehrmacht a hotărâr să abandoneze punga de la Rjev de lângă Moscova, ca să elibereze suficient de multe trupe cu care să dea o ripostă victorioasă în răsăritul Ucrainei. Contraofensiva lui Manstein, în sprijinul căreia au venit unități SS Panzer bine antrenate și dotate cu tancuri Tiger, s-a declanșat pe 20 februarie 1943 și și-a deschis spre Poltava și înapoi la Harkov, după care operațiunile militare au fost încetinite sau oprite de desghețul de primăvară din martie. Acest
Operațiunea Saturn () [Corola-website/Science/307592_a_308921]
-
petroliere din această regiune. Ofensiva de vară a fost codificată "Fall Blau" ("Soluția Albastru" - operațiunile germane erau cazuri sau soluții la problemele de luptă). Principalele forțe ale atacului erau Armatele a 6-a și a 17 germană și Armata I Panzer. În 1942, Armata a 6-a cucerise RSS Ucrainiană și se afla într-o poziție potrivită pentru declanșarea atacului. Pe 22 iunie 1941, trupele germane au atacat peste granița sovieto-germană stabilită ca urmare a Pactului Molotov-Ribbemtrop și după înfrângere Poloniei
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
pe frontul de sud. Ofensiva germană a fost declanșată pe 28 iunie 1942. De-a lungul întregului front, forțele sovietice s-au retras sau au fost depășite de atacul german. Până pe 5 iulie, elementele avansate ale Armatei a 4-a Panzer au atins malul râului Don lângă Voronej și s-a împotmolit în luptele pentru cucerirea orașului. În această perioadă, sovieticii au profitat de răstimpul cucerit pentru a aduce noi întăriri. Pentru prima oară de la declanșarea războiului, sovieticii nu luptau cu
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
Hitler a modificat planul original al Operațiunii Albastru. Astfel, a fost reorganizat Grupul de Armate Sud în două grupuri mai mici: Grupul de Armate A (Paul Ludwig Ewald von Kleist), care cuprindea Armata a 17-a germană și Armata I Panzer, și Grupul de Armate B (Ewald von Kleist), aceasta din urmă cuprinzând armatele a 6-a, a 2-a germane, armata a 4-a panzer și armatele ungare, italiene și române. Gupului de Armate A i s-a trasat sarcina
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
Paul Ludwig Ewald von Kleist), care cuprindea Armata a 17-a germană și Armata I Panzer, și Grupul de Armate B (Ewald von Kleist), aceasta din urmă cuprinzând armatele a 6-a, a 2-a germane, armata a 4-a panzer și armatele ungare, italiene și române. Gupului de Armate A i s-a trasat sarcina să avanseze spre Caucaz și să cucerească câmpurile petroliere de la Baku. Grupului de Armate B i s-a trasat sarcina să cucerească Stalingrad. Succesul inițial
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
și să cucerească câmpurile petroliere de la Baku. Grupului de Armate B i s-a trasat sarcina să cucerească Stalingrad. Succesul inițial al atacului Armatei a 6-a a fost de asemenea natură încât Hitler a ordonat Armatei a 4-a Panzer să se alăture Armatei I de tancuri și să forțeze traversarea cursului inferior al Donului. Această mișcare bruscă a unei întregi armate a creat mari probleme logistice, printre altele și stării proaste a drumurilor sovietice. Dopurile de trafic au întârziat
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
întârziind marșul spre est al atacatorilor. Prin contrast, Grupul B, după traversarea Donului pe 25 iulie, s-a desfăcut pe un front larg. Armata a 17-a și-a schimbat direcția de atac spre vest spre Marea Neagră, iar Armata I Panzer a atacat spre sud și est, printru-un teritoriu părăsit de Armata Roșie. Pe 9 august, Armata I Panzer a ajuns la poalelel Munților Caucaz, după un marș de mai bine de 480 km. Armata a 6-a a traversat
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
pe un front larg. Armata a 17-a și-a schimbat direcția de atac spre vest spre Marea Neagră, iar Armata I Panzer a atacat spre sud și est, printru-un teritoriu părăsit de Armata Roșie. Pe 9 august, Armata I Panzer a ajuns la poalelel Munților Caucaz, după un marș de mai bine de 480 km. Armata a 6-a a traversat Donul pe 21 august, ceea ce i-a perimis Grupului B să stabilească o linie defensivă de-a lungul râului
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
fost supus la atacuri aeriene continui, care a ucis numeroși civili și a transformat clădirile în mormane de ruine. Atacul terestru asupra Stalingradului s-a dat pe două direcții, Armata a 6-a dinspre nord și Armata a 4-a Panzer dinspre sud. Între aripile acestui clește german a rămas o pungă, aici fiind plasate două armate sovietice. Pe 29 august, Armata a 4-a Panzer a atacat prin această pungă spre Stalingrad. Armata a 6-a a încercat la rândul
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
dat pe două direcții, Armata a 6-a dinspre nord și Armata a 4-a Panzer dinspre sud. Între aripile acestui clește german a rămas o pungă, aici fiind plasate două armate sovietice. Pe 29 august, Armata a 4-a Panzer a atacat prin această pungă spre Stalingrad. Armata a 6-a a încercat la rândul ei să atace, dar tancurile sovietice au contraataacat, întârziind cu trei zile înaintarea germană, ceea ce a permis evacuarea majorității trupelor sovietice din pungă și retragerea
Operațiunea Albastru () [Corola-website/Science/307646_a_308975]
-
să-și îndrepte atenția spre oprirea înaintării formațiilor Armatei Roșii, simultan încercând să retragă cât mai mulți soldați germani spre vest. Drept consecință, cele mai puternice divizii implicate în efortul se spargere a încercuirii, și anume Divizia a 6-a Panzer, și-a schimbat direcția de atac spre vest și a primit ordinul să curețe de formațiile sovietice zona Taținskaia și mai apoi să stabilească o nouă linie a frontului spre nordul aeroportului militar de aici. Odată cu luarea acestei decizii, orice
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
erau urmărite din nord de forțele germane. Pe 26 decembrie, ultimele elemente ale susnumitei brigăzi se alăturau principalei forțe a corpului sovietic. Felmareșalul Erich von Manstein aflat la comanda Grupului de Armate Don a ordonat Corpului al 47-lea de Panzere să se îndrepte spre zona în care ajunseseră elementele atacului în adâncime sovietic. Din 26 decembrie, tancurile germane tăiaseră toate legăturile dintre Corpul al 24-lea de tancuri și Armata I de Gardă sovietică. Spre nord, direcția pe care s-
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
germane. De aceea, s-a luat decizia să se ordone Armatei a 68-a sovietică, ținută în rezervă până atunci, să intre în luptă. De partea germană au fost aduse în zona de luptă trei divizii - Divizia a 2-a Panzer, Diviziile a 36-a și a 56-a de infanterie - care plecaseră din sectorul Oriol pentru a ajutata la stoparea ofensivei sovietice. În ziua următoare, atacul a fost reluat cu o nouă tentativă de străpungere pe două direcții, pe cea
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
Prima bătălie de la Târgu Frumos a fost, de fapt, o serie de încleștări de-a lungul mai multor zile, în timpul cărora forțele blindate ale Corpului de Blindate German LVI (Panzerkorps), în principal Diviziile "Grossdeutschland" (Germania Mare) și a 24-a "Panzer", au angajat al 16-lea Corp de Tancuri al Armatei Roșii, care ataca dinspre nord. În ciuda succesului inițial al atacului sovietic, care au reușit să ocupe orașul Târgu Frumos, o serie de contra-atacuri au reușit să distrugă „vârful de lance
Bătălia de la Târgu Frumos () [Corola-website/Science/306822_a_308151]
-
1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost, iarăși, respinși. Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului (unitățile de blindate Großdeutschland și Totenkopf și Divizia 24 Panzer). Infanteria română a avut pierderi grele în această bătălie (lângă Târgu Frumos, Ruginoasa și Pașcani), dar a reușit să reziste. De-a lungul frontului, Armata a 4-a română, comandată de generalul Mihail Racoviță, a aliniat trei corpuri de armată
Bătălia de la Târgu Frumos () [Corola-website/Science/306822_a_308151]
-
I Ucrainean au efectuat un marș forțat din regiunea de sud a Berlinului, imediat după ce și-au îndeplinit misiunea în Bătălia Berlinului. Uriașei forte de atac sovietice i s-au opus cel mult 900.000 de soldati germani din Armatele Panzer I și a IV-a, Armatele a VII-a și A XVII-a Germane. Toate aceste trupe erau resturile Grupului de Armate Centru (Ferdinand Schörner). Alături de acești militari se mai aflau unități de dimensiuni medii care făcuseră parte din Grupul
Ofensiva Praga () [Corola-website/Science/306930_a_308259]
-
ocupe Tunisia, de unde era de așteptat un atac direct împotriva Italiei. Hitler a răspuns cererii aliatului său și i-a trimis pe generalul Erwin Rommel, (poreclit mai apoi „Vulpea deșertului” pentru faptele sale de arme din Africa), și Regimentul V Panzer, cel care, după primirea de întăriri, avea să devină cunoscut ca Afrika Korps. Atunci când generalul Rommel a sosit în Africa, el avea ordine clare să mențină liniile defensive pe care le găsea pe teren. În schimb, premierul britanic Winston Churchill
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
nord ale Frontului de Est, pentru a opri înaintarea Armatei Roșii în țările baltice, Belarus, Ucraina de nord și Polonia. În ajunul declanșării ofensivei sovietice, singura forță blindată rămasă pe front era "Divizia I" română de blindate și diviziile germane "Panzer" a 10-a și a 13-a. Măsurile sovietice de camuflare a atacului au funcționat perfect, iar comandantul german, general-colonelul Friessner, declara la 18 august 1944, cu doar o zi mai înainte de declanșarea ofensivei, că nu se aștepta la niciun
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
de Gardă Mecanizat. Ruptura inițială a liniei frontului în sectorul Armatei a 6-a a avut o adâncime de 40 km, în dimineața zilei de 21 august fiind distrusă toată rețeaua de aprovizionare din spatele frontului germano-român. Până la 23 august, Divizia Panzer nr. 13 încetase să mai existe ca forță coerentă de luptă, iar Armata a 6-a fusese încercuită pe o adâncime de 100 km. Grupul mobil al Armatei Roșii a reușit să taie retragerea formațiunilor germane care doreau să ajungă
Operațiunea Iași-Chișinău () [Corola-website/Science/307428_a_308757]
-
să lupte inițial sub comanda lui von Manstein au fost trimise în alte zone ale frontului de răsărit. Astfel Leibstandarte Adolf Hitler și Corpul de vânători de munte al 49-lea au fost trimise pe Nipru în ajutorul Grupului I Panzer, iar cea mai mare parte a trupelor române a fost de asemenea retrasă. În chimb, von Manstein a primit ca întăriri două divizii de infanterie. A doua fază a cuceririi Crimeii a fost reprezentată de atacul spre Perikop pe 18
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
din zona Kerci și reluarea atacurilor împotriva Sevastopolului. Sovieticii avau în acel moment în Crimee 17 divizii de infanterie și mai multe brigăzi independente. Forțele Axei erau compuse din 7 divizii de infanterie (inferiorietate fata de rusi) și o divizie Panzer O treime din forțele Axei era formată din români. După o serie de manevre de simulare a unui atac spre nord, Armata a 11-a a străpuns liniile sovietice în sud si spre centru, alungând-i pe ruși până aproape de
Bătălia de la Sevastopol () [Corola-website/Science/307413_a_308742]
-
Rommel, pe care se părea că-l displăcea personal. Simultan, Rommel și-a reobținut postul de la Potsdam. În 1938, Rommel, acum colonel, a fost numit comandant al Academiei de Război din Wiener Neustadt (Academia Militară Tereziană). Aici a început scrierea "Panzer greift an" (Tancul în atac). Rommel a fost transferat după scurt timp, preluând comanda batalionului personal de protecție a lui Adolf Hitler, ("Führer-Begleitbataillon"), desemnat să-l protejeze în trenul special ("Führersonderzug") folosit în perioada vizitelor teritoriilor ocupate din Cehoslovacia și
Erwin Rommel () [Corola-website/Science/303098_a_304427]