6,167 matches
-
filosofie a limbajului până la chestiuni ce țin de soarta scriitorului (unde scriitorul este chiar Gheorghe Crăciun) în tranziție, inutilitatea literaturii, rosturile criticii literare, bătrânețe, miza confesiunii, teoria dispersiei, proza antiepică și chiar descrierea unor vise. Este o carte radical egocentrică. Paradoxul acestei cărți este acela că, dacă literatura este în mod fundamental un act de comunicare între un autor și un cititor virtual, Gheorghe Crăciun pare a se preocupa doar de comunicarea cu sine însuși. Toate afirmațiile din carte sunt convingerile
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]
-
fără negocieri preliminare. Numai că mai avem un adversar redutabil și distrugător, dar unul a cărui eficiență e cu atît mai mare cu cît nu vrem să știm de existența lui: ignoranța noastră. În această privință, medicina are parte de paradoxul nefericit al științelor ezoterice: cu cît se încearcă mai mult popularizarea ei cu atît neînțelegerea oamenilor sporește mai drastic. Cauza nu stă atît în incultura noastră - de altminteri reală și cît se poate de explicabilă pe fondul progresului uluitor al
Pseudocunoașterea medicală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10413_a_11738]
-
Plouă la Paris, plouă cu replici bruște, sacadate, de narator cu auzul bun. "Sînt zile în care aștepți să atîrni de o singură vorbă bună, ca de o frînghie." Să te salvezi, să mori? Să supraviețuiești. E rețeta Radu Cosașu, paradoxul gentil, ironia pățitului condescendent: "Mă uit de sus la puștimea care abia învață un slow. Și nici nu știe ce-o așteaptă - o cruntă spondiloză și angoasa unui tangou." "Cum vine asta - temere cu humor?" Sonatine-le nu-s nimic
Lângă Mântuleasa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10429_a_11754]
-
nu a fost amputat de talentul său prozodic. Un poet a cărui inteligență face casă bună cu o ironie usturătoare și cu o acuitate a observației demnă de flerul unui foarte fin psiholog. În plus, cu Andrei Codrescu trăiești un paradox la percepției estetice: scrie atît de bine, încît nici măcar nu-ți dai seama de acest lucru la prima lectură. Și-a topit tehnica scrisului într-o proză la a cărei lectură atenția cititorului, absorbită în întregime de spectacolul aflat dincolo de
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
victimelor și a reacției generale de respingere a prezenței României acolo. Or aici nu e vorba de decizia lui Băsescu, ci de continuarea unei politici în care România s-a angajat înainte ca noul președinte al României să fie ales. Paradoxul atitudinii premierului e cu atît mai greu de înțeles cu cît, pînă de curînd liberalii săi n-au avut asemenea idei pacifiste și sondajele de opinie independente nu arată că românii au devenit adversarii prezenței trupelor noastre în Irak. Tăriceanu
Cuvîntul României și cuvîntul lui Tăriceanu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10482_a_11807]
-
abject, tandrețea de sălbăticie, iubirea de ură. Iar dacă am dori cu tot dinadinsul să împărțim femeile pe categorii, cea mai complexă și mai subtilă formulă ar fi aceea că femeile sunt de două feluri: femei și... FEMEI”. Concluzia devine paradox sau o absurditate sublimă, cum singur se explică autorul la o asemenea apreciere. Așa îi putem înțelege poezia din volumul cu dublul sens, titrat politiceșe „Salonul refuzaților” (Editura Junimea, 2008, cu o prefață semnată de Laurian Stănchescu), dar și din
Miron Manega – „poeta faber” inepuizabil [Corola-blog/BlogPost/94340_a_95632]
-
titan pe un loc mort" ori cenușa în scrumieră, dar tu te-ai fost lăsat de fumat demult, vinul sec singur singurătatea însăși pe care o deguști iubita tînără nu adoarme niciodată în prezența ta nici creierul înaintea unui nou paradox „ploaia în sus umflînd norii" în timp ce grăbești pasul chiar în fața ta e o bunicuță de vată cu creștetul alb imponderabilă ca un val de abur acum în acest sfîrșit de ianuarie un țipăt moale un pumn în apă un spin
în nacelă by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/6450_a_7775]
-
cinci, de ce nu și treizeci sau chiar douăzeci? Dumnezeu admise din nou. - Dar chiar zece drepți ar fi destul, ba chiar cinci, sau trei, nu-i așa?, se tocmi mai departe cu abilitate dialectică Abraham, care, în afara umanismului, cunoștea și paradoxul grămezii. Mai ales că nu este cu putință ca, din aceia zece rămași, cu toții să fie niște păcătoși - de pildă copiii? Dumnezeu mormăi ceva și admise după o ezitare. - În sfîrșit, spuse Abraham savurîndu-și victoria anticipat, hai s-o lăsăm
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
din interiorul partidului e uimit de situația-limită la care s-a ajuns. În ciuda sondajelor, în ciuda exprimării pe-o singură voce, în ciuda rețelei strânse de interese ce-i leagă pe oamenii lui Năstase-Iliescu, monolitismul partidului e departe de perfecțiune. Printr-un paradox pe care vor trebui să-l dezlege oamenii lui Dâncu, ceea ce face forța partidului — sistemul mafiotic — reprezintă și slăbiciunea lui mortală. Disensiunile dintre îmbogățiții de partid și cei care-au făcut carieră pe baze ideologice („dând cu papagalul”, cum se
Nașii fără dinți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13153_a_14478]
-
facă, pentru a prezenta sumedenie de „lucruri văzute”, încălcînd sobrietatea povestirii neutre și distante. Prin toată această „plimbare” propusă de autor printre formele, figurile și efectele de metalepsă, aceasta se dezvăluie ca o figură a insolitului, a bizareriei, apropiată de paradox, de punerea în abis, în stare să producă un efect enigmatic și tulburător și să pună în cauză mijloacele de reprezentare. Genette o asociază, de asemenea, cu înșelătoria, prefăcătoria, cu jocul de roluri, atribuindu-i și o anumită încărcătură ludică
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
greu, oamenii mărunți sunt dezorientați de viața promiscuă care le frânge și orice urmă de moralitate. De aici și întâmplările crude, grotești, absurde ce par scoase parcă din știrile senzaționale ale ziarelor. De fapt, acesta este mediul care furnizează presei paradoxurile existenței, pentru că aici, unde viața e compusă doar din amănunte, „centrul cunoașterii e pretutindeni”. Ultimul text al volumului, inedit, este un reportaj din Transnistria, o relatare impresionantă care surprinde nud o realitate cu atributele senzaționale ale unei scrieri perfect absurde
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
ereditate cîtuși de puțin biologică, în cazul clanului Caragiale. Aceasta e mai degrabă un artefact psihologic, o autoficționalizare de fapt a sinelui, proiectat ca un Celălalt, revers polemic al tatălui. Concluziile unei asemenea strategii interpretative se dovedesc, printr-un fericit paradox, pe cît de surprinzătoare, pe atît de convingător expuse. Dincolo, de exemplu, de conflictul dintre Caragiale-tatăl și Caragiale-fiul, deci dintre scriitorul care își cultivă fantasme tihnit-burgheze și cel bîntuit de bovarisme aristocratice, semnificațiile abisale puse în evidență de hermeneut îi
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
deci sînt Napoleon, va ști o lume întreagă și peste milenii. Iar alteori, în indolență: sînt eu însumi și nu-mi pasă ce cred ceilalți, nici acum, nici după veacuri. Și totuși, în acest din urmă caz, apare un nou paradox: voi, cei prezenți, nu puteți face abstracție de mine, pentru că sînt prea excentric. Posteritatea însă mă va uita imediat, dacă, în viață, singurele-mi semne distinctive au fost gardenia la butonieră sau alambicatele blazoane inventate. Dacă n-am scris nici
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
inventate. Dacă n-am scris nici Soțul ideal nici De Profundis, de nu i-am inventat nici pe Pascadi nici pe Sir Aubrey de Vere, gardenia se va ofili urgent, blazonul va rămîne veșnic fals și va fi repede (alt paradox!) uitat. Viața fotografiilor e scurtă. Nu cu mult mai lungă decît viața unui om. Culorile unei fotografii Polaroid se descompun în numai cîțiva ani. Modelele devin hidoase și fanate și în reprezentarea pe hîrtie, nu numai în viață, sînt acoperite
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
dacă în România, un pictor ca N.Grigorescu este situat undeva la limita sfințeniei și este investit cu o valoare sufletească incomensurabilă, tot el, cu toată sfințenia lui, în Occident se află la nivelul unui mic maestru de provincie. Acest paradox nu îl privește pe artist; în esență, în ceea ce privește datele transcendente ale creativității lui, el este la fel de valoros oriunde ar fi. Dar dincolo de spațiul românesc este necunoscut pentru că n-a circulat, n-a fost promovat în marile muzee și pe marile
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]
-
morale și cognitive ale omului. Cioran respingea orice religie ca formă a mântuirii (deși mistic și fascinat de budism!) era cârcotaș în raporturile cu Dumnezeu, de vreme ce acesta s-a dovedit a fi Demiurgul cel Rău; se complăcea în contradicții și paradoxuri; disprețuia ca un sihastru onorurile... Amândoi sunt ca doi poli între care se mișcă și propria mea reflecție despre om, despre destinul lui. Oare a reieșit din toate acestea că amândoi îmi sunt egal de apropiați? Nu știu dacă aș
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
egal de apropiați? Nu știu dacă aș putea să răspund afirmativ la o asemenea întrebare. Este poate o chestiune de vârstă, dar mai convingătoare îmi pare viziunea cioraniană - lucidă și pesimistă, dar insuflându-ți, totodată, o forță plină de vioiciune (paradox deseori remarcat de altfel). N.M. - Cum l-au primit polonezii pe Cioran? I.K. - Reflecțiile sale provoacă, în ultimii ani, un interes tot mai mare printre intelectualii polonezi și printre tineri, deși interesul acesta n-a luat încă acea formă, care
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
în toate momentele conceperii tezei sale, importanță care explică de ce voia el să dezvolte învățămîntul primar și nu universitățile sau de ce , în calitate de ministru, diminua fondurile Societății Academice și le sporea pe cele destinate instituțiilor din mediul rural. E un mare paradox ca teza de istorie a culturii cea mai discutată de la noi să fie și cea mai prost înțeleasă, cu atît mai mult cu cît confirmarea ei ne-a fost oferită pe tavă și la alte răscruci ori tranziții, nu doar
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
de ceva, - că imediat te pune la curent. Am zis eu o dată, probabil în glumă, că excesul, fie și în cunoaștere, strică... Dar nici ignoranța tembelă de care ne lovim azi la tot pasul... Ce mă încântă la Dody, sunt paradoxurile lui rostite cu toată sinceritatea, cu tot firescul. De exemplu, citez: Omul simplu trăiește numai în trecut, numai artiștii, scriitorii mari, intelectualii de vază trăiesc în prezent, înțeleg prezentul. E vorba, spune el, de o formă de râcă, de pizmă
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
nimic mai dificil decît de a te plasa într-un spațiu care să fie în același timp unitar și dislocat (Teatru și Film, România și Europa)”. Descoperi, în acest “bricabrac” din proprietatea unui mare regizor, personaje și povești antologice (Clody, Paradoxul fragilității), inserții fulgurante de biografic (accidentul de mașină, moartea mamei), inserții de politic (“normalitatea e cel mai utopic proiect care se poate imagina în România”), obsesii legate de teatru și de film (“perfecționismul nevrotic”, degradarea spectacolului în timp, epuizarea unor
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
feresc de imprudențe și de aceea nu prea întruchipez, deși mi-ar fi plăcut, «tipul uman» al criticului actualității literare. Un Nicolae Manolescu, un Mircea Iorgulescu îl întruchipează în chip deplin” (p. 253). Nici Gabriel Dimisianu nu este scutit de „paradoxul criticului literar” și recunoaște cu tristețe, după cincizeci de ani de carieră, că principala sa neîmplinire este dată de faptul că nu a citit toate cărțile care ar fi meritat să fie lecturate. În vreme ce cititorul obișnuit își alege cărțile după
Melancolii de critic literar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13278_a_14603]
-
latino-americani, cu o poziție canonică sigură și cu o „putere de contaminare” mai mare decât a oricărui alt scriitor, Borges, deocamdată, nu oferă o relectură prea creatoare așa cum el însuși susținuse importanța timpului indefinit al lecturii și al memoriei. Un paradox născut din sacrificiu. Borges nu pretinde niciodată că are un răspuns. Doar dubii, „perplexități metafizice verificate în timp”12), literatura nefiind altceva decât „iminența unei revelații care nu se produce”. Mai important i se pare, folosind vorbele lui Thomas de
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
a conștiinței. Se angajează la postul de radio Europa liberă, cu simțămîntul că acesta a reprezentat un soi de „comandă” a destinului: „Mi-am zis că, dacă am fost silit să îmi părăsesc țara - silit de bună voie (iată un paradox în care cred) -, atunci sînt dator să lupt împotriva acelora și a ceea ce m-a silit să mă exilez. Sînt obligat de libertatea pe care mi-am cucerit-o să spun adevărul, să învăț ceea ce înseamnă democrația - pe care nu
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
fost tradusă în românește bi-dialectal și democratic (v. putere și opoziție), adică: optimist-pesedistic (var. a) și pesimist-pedepenelistic (var. b); rămase doar „o chestie” legată de faptul dacă traducerea textului în cauză „se făcuse cu suflet sau fără” ... Un chițibuș care, paradoxul paradoxurilor, s-a dovedit până la urmă, cu ajutorul tuturor canalelor de televiziune - mese rotunde, traducători, lingviști, talk-show-uri, moderatori isteți, Domnul Prim-ministru etc. etc. - toate live, nu-i așa?, că doar ne pricepem și noi la un șpik ingliș, ce naiba! -, că
Economie funcțională de talcioc by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13353_a_14678]
-
tradusă în românește bi-dialectal și democratic (v. putere și opoziție), adică: optimist-pesedistic (var. a) și pesimist-pedepenelistic (var. b); rămase doar „o chestie” legată de faptul dacă traducerea textului în cauză „se făcuse cu suflet sau fără” ... Un chițibuș care, paradoxul paradoxurilor, s-a dovedit până la urmă, cu ajutorul tuturor canalelor de televiziune - mese rotunde, traducători, lingviști, talk-show-uri, moderatori isteți, Domnul Prim-ministru etc. etc. - toate live, nu-i așa?, că doar ne pricepem și noi la un șpik ingliș, ce naiba! -, că era
Economie funcțională de talcioc by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13353_a_14678]