45,675 matches
-
Bucun a gândit o serie de dansuri menite să sublinieze atmosfera de carnaval, ele se consumă izolat și asta pentru că aripile fanteziei scenice nu s-au deschis suficient spre a institui sărbătoarea ce se lasă mai degrabă ghicită decât văzută. Parcă aș fi vrut ca veselia la care aspiră secvența carnavalului să fie susținută de "turtă dulce - panorame - tricoloruri - lampioane - limonadă - fracuri - decorațiuni - decorați - donițe - menajerii - provinciali - fluiere - cerșetori - ciubere - cimpoaie - copii - miniștri - pungași de buzunare"... (Moșii - tablă de materii). Or
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
XX-lea. Montarea nu prilejuiește evoluții actoricești ieșite din comun. Singurul actor care mi-a plăcut cu adevărat, de la un capăt la celălalt al spectacolului, e Petre Ghimbășan, interpretul lui Mache Răzăchescu. Mirat, mofluz, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmplă, parcă venit din panopticul de personaje al filmului mut, interpretul propune un joc coerent și inteligent articulat. Nae Girimea, jucat de Daniel Vulcu, are o intrare suculentă, care sporește pentru câteva momente voltajul montării, dar care nu-și află dezvoltări ulterioare
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
-i un ochi, stînjenit în mișcări de tot ce are pe el, de la încălțăminte la baston. Și acest tînăr bizar ar putea fi un stra-stra-stra-stra... bunic. În lipsă acestor priviri semnificative, toata recuzita lor și a noastră nu mai are, parcă, nici un haz.
Priviri semnificative by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14775_a_16100]
-
istorie a literaturii pentru cei care citesc. Oare ce aroganță e asta? se vor întreba unii. Nu cumva autorul se face vinovat de (tot se poartă acuzația) elitism? Voi răspunde: cititul și scrisul au fost dintotdeauna apanajul unor elite. Astăzi, parcă, mai mult ca oricînd. Nu e nimic extraordinar în asta. Literatura se adresează exclusiv celor care citesc. O istorie a literaturii trebuie, nu poate să fie decît pe înțelesul celor care citesc. N-ar fi onest să scrii una pentru
Pe înțelesul celor care citesc by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14786_a_16111]
-
arbore genealogic/ copie/ a șarpelui alunecînd" (Mărul de frăgezime uranica). Așijderea înregistrăm cutezanțe abia schițate, un elan de cabinet cu aspectul mai mult de elaborare decît de reprezentativitate a unei posturi rebele. Pe moment, poetul inhibat de cerebralitate și acuratețe, parcă nesigur de autenticitatea să într-o asemenea ipostază (de altminteri întrutotul legitimă în cazul prezent), vrea să pară altceva, isi bombează pieptul, isi îngroașă vocea, gesticulează marțial: "Aveam și vîrsta și traiectoria meteorilor;/ sfidam gîndirea plata, poftele gastronomice" (Vîrtejuri). Sau
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
vine o flacăra verde/ odată cu profilul/ femeii (în timp ce udă florile/ în balconul alăturat) pe fondul de lumină/ inutilă fiindu-i îmbrăcămintea; las cartea/ și ochii coboară închiși/ o cascadă, sunetul unor tocuri/ pe scări. Și iarăși,/ mîinile femeii apropiindu-se parcă/ ar da la o parte o mulțime de ramuri -/ o, flacăra unduitoare a părului/ alunecă mereu în inelul privirii și piere/ în suflet, ca pe un cîmp - înverzind" (Reverie de primăvară). Propensiunea spre pictură duce chiar la menționarea meșteșugului înrudit
Un deceptionat caligrafic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14770_a_16095]
-
sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca o prolepsă. Portretul conturat de
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
soție tînără a unei celebrități senile) ori "erotismul intim" emanat de o politicianca de dreapta, vag legată de personalitatea lui Cela, insă simpatizata de autor. Insolitul biograf dă senzația că-și amintește abia într-un tîrziu de protagonistul sau, înregistrînd - parcă pentru a drege lucrurile și a justifica includerea textului cu pricina în antologie - un gest sau o atitudine ale acestuia. La urma urmelor, chiar și în situațiile în care C.J.C. ocupă toată pagina, cel mai pregnant lucru este percepția lui
Cela: un cadavru de lux by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/14782_a_16107]
-
nici severitatea, nici pedanteria. Spuneam mai sus că lectura "jurnalului" conduce la selectarea câtorva teme mari, asupra cărora, insistând, încerc să le arăt și deosebita valoare. Alexandru Busuioceanu este pasionat cititor care, oricât și-ar impune o anumită disciplină, este parcă asediat de cărți. Un adevărat cunoscător cu o educație literară dintre cele mai largi, dar și mai rafinate, clasicii latini, literatura spaniolă și cea franceză, lăudând cultura franceză pentru claritate și repudiindu-i superficialitatea, Coranul, poezia belgiană, gândirea germană, folclorul
"Singurătatea mea populată de cărți" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14799_a_16124]
-
Răului, bardul nostru are fascinația aristocratică a imobilității. E un pedant al "sîmburilor de vid" ai ființei, chiar dacă insidios inflorescent (copacul cu care se identifică autorul nu reprezintă decît un simbol al fixării, al încatenării solemne în biologie): "O nemiloasă parcă ursi crîncena caznă,/ departe-s de cetate și de orice drum./ Un strigăt sînt, și deznădejde,/ ar fi tîrziu de-acum un ajutor să vină;/ nici cîinii nu-s, gonesc pe undeva urmîndu-ți ciuta.// Se duce ziua sau în ochi
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
lua și pe dumneata. - Mulțumesc tăicuță, Îi zise tânărul cu glas obosit și se urcă pe loitre lăsându-și picioarele să atârne. Plăvanii porniră. Tânărul tăcea. Iar moșului nu prea-i venea la-ndemână să-i dea sămânță de vorbă. Parcă-i părea rău că-l luase. Și pentru ca să spargă odată tăcerea moșu-ntrebă: - Vii de departe? - Da, răspunse tânărul scurt, semn că ori era prea obosit, ori n-avea chef de sămânță de vorbă. Bătrânul nu se lăsă biruit. - Cum
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_357]
-
o oglindă retrovizoare, dar de asta nu automobilul e răspunzător. îmi amintesc ziua în care l-am cumpărat. De fapt, ziua în care mi-a fost adus acasă, de doi angajați ai reprezentanței firmei Renault în România. Forma dezinvoltă, desenată parcă în aer cu o baghetă, de un artist, și culoarea elegantă, un bleumarin brumat, m-au emoționat și m-au intimidat. în portbagaj am găsit o sticlă de șampanie din partea firmei. Le-am mulțumit aducătorilor mașinii, dar susceptibil, ca orice
Merci, Renault! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14802_a_16127]
-
80 care se credea un luptător și care după '89 s-a trezit a nu fi avut resurse reale pentru așa ceva. Nu pot aprecia cât de dreaptă este aprecierea la adresa mijloacelor 'tehnice' ale scriitorilor dar dacă mă refer la mesaj, parcă aș subscrie acestui demers "obraznic" al tinerilor. Pentru că la o evaluare sinceră și crudă consider că literatura română din anii de comunism nu a oferit suficient pentru a hrăni conștiința publică. Și asta s-a văzut limpede din primele zile
Generații by Marius Dobrin () [Corola-journal/Journalistic/14841_a_16166]
-
din moment ce memoria și uitarea, nașterea și moartea, erosul și "amintirea fără obiect care ne va însoți pînă la stingere" rămîn temele predilecte. Însă totul își pierde și își recîștigă pe rînd solemnitatea, sub forța devastatoare a imaginilor, care se impun parcă de la sine, se materializează, ne stăruie în memorie, prelungindu-se într-o zonă la limita oniricului: Mi-aduc aminte cu o limpezime rară,/ de parcă aș ține în palmă un strop de mercur,/ cum arăta mama după ce m-au desfăcut de
Dincolo de mode... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14844_a_16169]
-
mai puțin țintele sociale decât mizele existențiale ar putea reprezenta un "portret al lui Joyce"! Că Sollers era într-adevăr obsedat de complexitatea lui Joyce, se vede din câte eseuri i-a consacrat. Nora, frumoasa irlandeză e un portret scris parcă la concurență cu iubitul Norei Barnacle: "Numele ei te ducea cu gândul la gâsca sălbatică, era o frumoasă irlandeză de douăzeci de ani, cu păr brun-roșcat, cu ochi albaștri, cu voce gravă și sonoră, cu aer androgin, cu mers legănat
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
creduli. * Mai marii Poliției sînt convinși că demilitarizarea acestei instituții va produce minuni în mentalitatea polițistului. Potrivit ziarului AZI, șefii IGP sînt supărați pe presă că nu crede în minunile anticipate de ei. Să fie cum cred vîrfurile Poliției, dar parcă nu ne vine să credem că un polițist corupt în haină militară se va vindeca de acest nărav în ziua cînd va îmbrăca o uniformă civilă. Mai ales că angajații acestei instituții nu sînt la prima schimbare de uniformă. Mulți
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14862_a_16187]
-
ț, căci o dată ajuns pe trotuarul din față, bîjbîind, legănîndu-și corpul nesigur, bastonul lui de sticlă, alb, se făcea praf de cum se lovea de primul copac ieșit în cale, de primul stîlp; atunci Tata cădea grămadă în brațele trecătorilor și parcă murea. Asta doar pentru o clipă pentru că pufnea imediat în rîs, își scotea imediat ochelarii negri și se uita după femeile frumoase ale orașului". în final, o carte decepționantă pe ansamblu, aflată nu atît sub luminosul semn al culorii oranj
Poză cu Proteus C. by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14893_a_16218]
-
pot iubi de fiecare dată. Ciudat, atunci cînd plăcerea o înfioară, cînd trupul ei o arată deslușit, chipul nu-i este fericit. Asta îl uimește pe gravor. Într-o zi, ea îi spune: "Mi-e rușine să-ți spun, însă parcă am jăratec în pîntec." El îi răspunde: "Să nu te rușinezi. Și mie sexul mi se întărește de fiecare dată cînd mă gîndesc la privirea ta, chiar și pe stradă, chiar și în atelier, cînd lucrez." Încetul cu încetul, ea
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
nu iei măcar nota de trecere. Dar mai important e să vedem cum s-a ajuns aici. începând cu 1990, s-au tras mii de semnale de alarmă, s-au adus argumente, s-a protestat, s-au făcut greve. Degeaba. Parcă vorbeau niște chiori în țara surzilor. Guvernanții își urmau, orbește, interesele, ignorând cu cinism problemele gravissime ale țării. Nu trebuie să ne mirăm, așadar, de situația îngrozitoare de azi. Cine mai vrea să lucreze în învățământ când salariul unui profesor
Cloșca în sevraj by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14891_a_16216]
-
suplinitori ori, prin cumul, de titularii deja existenți. în felul acesta, a rostit augusta gură ministerială, se atinge și un alt obiectiv al guvernării: mărirea salariilor personalului din învățământ! Ce să mai spui? Să te miri, să taci, să blestemi? Parcă altfel sunau promisiunile gogonate din campania electorală. Dacă ministresa ar fi propus drept soluție mărirea salariilor prin mărirea numărului de ore lucrate, ar fi fost acoperită, de sus până jos, cu ouă clocite și roșii putrede. Așa, de la înălțimea imposturii
Cloșca în sevraj by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14891_a_16216]
-
toată vasta, fascinanta ei desfășurare, între timp crescând, îngustează brusc totul, mai înalți acum de trei ori și stufoși, sugrumând perspectiva. Spațialitatea de altădată liberă,... s-a dus. Țin minte, noaptea mai ales, când, pe bulevardul nemărginit străbătut de mașini, parcă ar fi fost azvârlite tone de diamante. Natura, la Paris, nu e întotdeauna bine venită. Astfel încât, azi, în iulie 2002, îmi vine să spun, parodiind străvechiul paradox, nu că pădurea nu se mai vede de copaci, ci însăși glorioasa Cale
Reflexe pariziene (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14903_a_16228]
-
cu seară. Deși ploaia a alungat cîteva mii de pelerini, au rămas peste 20.000 să asculte liturghia și să cînte toată noaptea de miercuri spre joi prohodul Adormirii Maicii Domnului. Toate televiziunile au prezentat imagini stupefiante de la sărbătoare, scoase parcă din filmul Rubliov al lui Tarkovski (à propos, marele regizor ar fi împlinit în august 75 de ani): femei bătrîne, ologi, copii, bărbați în putere înconjurau biserica tîrîndu-se pe coate și genunchi, conform unui vechi obicei, menit, se vede, a
Evul Mediu neîntîmplător by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14887_a_16212]
-
săi au intrat în concurență (loială) cu cei de la simpatica publicație Litoral, realizată de poeta și prozatoarea Aurelia Lăpușan, care și-a aruncat în luptă (gazetărească) propriii săi studenți de la facultatea de jurnalism de la Constanța. Au fost seri frumoase, decupate parcă din spațiul altei țări, cu cărți și autografe, blitz-uri și stele căzătoare, valuri de muzică și de șampanie. A lipsit cu desăvârșire Ministerul Culturii și Cultelor, ceea ce a dat un plus de farmec fiecărui moment. P.S. O parte dintre
Cititorii n-au vacanță by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14880_a_16205]
-
Cît privește romanele cu problematică urbană, ele sînt artistic nesigure (cele trei versiuni ale Risipitorilor, primul dintre aceste romane, ilustrează în modul cel mai limpede tatonarea de către autor a unei alte lumi decît aceea din care el însuși provenea), scrise parcă uneori la comandă (Intrusul, Delirul) sau incapabile să se ridice la nivelul ambițiilor lui Preda (Cel mai iubit dintre pămînteni). Pecetea marelui prozator nu lipsește însă nici chiar din cele mai puțin izbutite pagini. Ca și N. Breban, ca să dau
Un mare pesimist by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14917_a_16242]
-
devină pionier. Chiar dacă tocmai în momentul (atît amînat) cînd este primit în organizație, Sașa nu-și poate lua ochii de la broasca tăiată dintr-un borcan cu formol din laboratorul de biologie în care are loc ceremonia: "broasca ținea ochii închiși, parcă era om și mîinile și picioarele în lături". Iepurele trece dintr-o poveste în alta a cărții, iepuri albi, parcă sortiți unor morți misterioase sau victime ale braconajului pentru că iepurii care "nu mor" trebuie căutați în altă parte, la personajele
Amintiri despre copiii sovietici by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14948_a_16273]