344 matches
-
și totodată terminus. Astfel că cele două variante de analiză și interpretare trebuie creditate alternativ, urmărind mai întâi evoluția liricii lui B. până la punctul culminant reprezentat de Joc secund, și reproiectând apoi, prin interpretarea acestuia, lumini asupra traseului parcurs. Formal parnasiene, primele poeme (considerate, retrospectiv, simple „exerciții de digitație pentru poeziile de mai târziu”) acoperă de fapt cu perfecțiunea rece, austeră și convențională a modelului o energie - uneori chiar o înflăcărare - aproape romantică. Cultul formei e păstrat, ca la Hérédia, Leconte
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
modelului o energie - uneori chiar o înflăcărare - aproape romantică. Cultul formei e păstrat, ca la Hérédia, Leconte de Lisle ori Macedonski în ultima sa perioadă de creație, lirismul însă nu mai poate să-și păstreze maxima obiectivare impusă de estetica parnasiană. Helada „academică” și „decorativă” e înlocuită prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
mai mereu remarcabile, captarea și „fixarea” energetismului fluid și arzător în plasa rece, „indiferentă”, strict instrumentală, a unei prozodii regulate. „Spasm încremenit”, așadar, inclusiv cu ajutorul dat de forma fixă, perfect cizelată, a strofelor. Elementele nu sunt decorative, ca la adevărații parnasieni: materialul folosit de poet este el însuși o lavă care s-a răcit și a devenit materie verbală, dobândind formele reliefului pe care îl „umple” („Te-năbușai în pâcla încinsei atmosfere, / O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
poeziei, întrezărit, la modul simbolist, într-un absorbant „dincolo de orizont”. Instalat într-o Romă imaginară, poetul face, epicureic, elogiul vieții (Petronius către Eunyce), închină ode principiilor vitale (Isis, Lacrimile Soarelui), amestecând vis și realitate sau plasticizând grațios (Carmina). Recea detașare parnasiană, „teoretizată” într-o ars poetica, lipsește. Nota elegiacă, mai plină în volumul Domus taciturna, mișcă desenul și îi imprimă rezonanțele caducității. Elementele simboliste (parcul, grădina, parfumuri, mirajul depărtării, cântecul și plânsul fântânilor) tulbură „helenicul vis” al poetului. Totuși, atmosfera de
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
sau în forme fixe (sonetul), fie ca piese de largă respirație (poemul dramatic în versuri), atrag atenția atât prin vigoarea și echilibrul unora, cât și prin aplecarea spre jocurile de cuvinte și retorismul altora. Varietatea de atitudini este a unui parnasian fantezist și elegiac, „cu un pronunțat gust al tanaticului și cavernosului” (Cornel Regman). Temele predilecte sunt mitul și istoria (Gebeleizis, Apolodor din Damasc, Meșterul Manole, Ioan Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș, războaiele daco-romane etc.), reluate și în dramaturgie (Tragicul Domn
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
1936) se așază pe fundamentul folcloric și mitic din Balcani, având ca „locații” lirice Epidaur, Egina, Cipru și ca personaje imaginare pe Melia, Afrodita, Lotis, Elados, o sumedenie de nimfe și oceanide. De altfel, crezul poetului e, până la un punct, parnasian: el afirmă că poezia nu e sentiment, nu e cunoștere, ci tehnică, ceea ce înseamnă că arta poeziei ar reveni la antica tekhné. Instrumentația verbală plină de virtuozitate, care preia uneori cuvinte de la, de pildă, George Murnu, e caracteristică pentru acest
MAGHERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
două zone ale fanteziei nu duce la o intensificarea sentimentelor, ci la volatilizarea lor, subțiind „mușchii și nervii” expresiei poetice. În Incunabule sunt proiectate amintirile unui intelectual care nu se cuplează direct la realitate, ci mediat, prin cultură. Primăvara este parnasiană, noiembrie e muzical sau preclasic, cu frunze căzând „decorativ”. Iubitei îi declamă „poeme sublimate”, iar mâinile „bibliotecarei din orașul gotic” desenează „sonate-n re minor”. M. scrie un Madrigal pentru Solveig, un Poem pentru femeile de jos pe care le-
MANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov . Câțiva ani mai târziu, același premiu încununează florilegiul Euridice (1976), remarcat de cronicari ca un reviriment în producția literară a poetului. Din acest moment ambianța devine predominant solară, iar modalitățile stilistice predilecte sugerează unele reminiscențe parnasiene. Poemele maturității poetice sunt totuși străbătute de neliniști apăsătoare („stau într-o colivie cu pereți nevăzuți”), de frustrarea de a se simți o „umbră dedublată”, de a împărtăși un destin dureros („trăim ca-ntr-un acvariu cu apa jumătate”), iar
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
spirit cultivat, cu apetit pentru teoretizări. De altfel, ele capătă uneori alura unor studii. Atras și de filosofie, profesorul nu a apucat să-și publice lucrările, care s-au păstrat în manuscris. Indecis între nevrozele și nălucirile simboliste și estetismul parnasian, cu tenta lui de exotism, I. scrie o poezie livrescă - sonet, rondel, psalm, elegie -, într-o formulă căutată, pretențioasă și abstractizantă (Poteci în lăuntrul meu, 1932, Meandre, 1938). Stările de teamă și neliniște (în fața unui „rău tentacular”), tristețe și îndoială
IOANID-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287572_a_288901]
-
o poezie pe care gustul epocii încă nu o accepta, dar agravată de patimă și de invidie). Constantă, structurală, rămâne opoziția față de intimismul elegiac și față de tradiționalism. Excesele moderniste sub semnul cărora a fost așezată revista sunt totuși rare. Poezia parnasiană, picturală și obiectivistă, este respinsă pentru lipsa „simțământului” (Bonifaciu Florescu, Despre poezia descriptivă). Articolele lui Macedonski Poezia viitorului (1892) și În pragul secolului (1899), ca și Noul curent literar (1899) al lui Șt. Petică au fost considerate actul de naștere
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
C. Cantilli, Cincinat Pavelescu, iar după 1890, la autori ca Șt. Petică, Al. Petroff, D. Karnabatt, G. Donna, G. Orleanu, Al. T. Stamatiad, Oreste. Evoluția unor motive romantice și influențe apusene duce la amestecul specific de romantism, parnasianism și simbolism. Parnasiene sunt poemul Levante și Calavryta al lui Duiliu Zamfirescu, poemul macedonskian Ospățul lui Pentaur, o Fantezie blondă a lui Cincinat Pavelescu, Către lună de I.C. Săvescu. La Al. Petroff (Helina), parnasianismul este tulburat de reminiscențe simboliste (exacerbare senzorială, note muzicale
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
jongla cu suspansul. Cele câteva poezii românești rămase de la el - Portretul străbunicei, Cobalt, Sonet - și un grupaj scris în franceză între 1929 și 1932 sunt notații intimiste, sentimental-contemplative, pe un traseu biografic. O anume grație și virtuozitate formală, în linie parnasiană, a versurilor se regăsesc și în sceneta Le Labyrinthe d’Éros (1930). SCRIERI: Războiul micului Tristan, București, 1937; Războiul micului Tristan. Vest, îngr. și pref. Aurel Sasu și Sabin Vlad, București, 1983. Repere bibliografice: C. Fântâneru, „Războiul micului Tristan”, roman
GESTICONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287227_a_288556]
-
aspirația spre orizonturi necuprinse. Simbolismul său, apropiat de cel minulescian, înregistrează totuși o notă mai discretă, mai interiorizată. Peisajul marin, sugestiv prin imensitate și profunzime, va deveni o sursă preferată de inspirație (Pe țărmul mării, 1941). Se mai remarcă reminiscențe parnasiene (ciclul de sonete din volumul Cristale, 1936) și clasice (în poemele ce evocă vestigii ale Antichității sau în pastelul dobrogean). Deși cade uneori în manierism, neștiind să evite clișeele sau o anume monotonie, G. rămâne un poet ce se distinge
GHERGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
și ironic față de o întreagă tradiție contemplativă - scenele agreste, familiaritatea cu ritualurile câmpenești nu trebuie să ne inducă în eroare. Bucolismul acesta e fals, Fundoianu nu este nici un poet sentimental, nici unul descriptiv. El nu se supune la obiect în chip parnasian, nu exultă în maniera lui Fr. Jammes, nici nu evocă nostalgic, precum Ion Pillat. Contemplația nu-i provoacă adeziune, euforie, ci, mai degrabă, neliniște și tristețe. Fundoianu e un neliniștit care nu caută alinare în peisaj - ca un romantic sau
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
H. Heine. Realismul romancierilor din secolul al XIX-lea, numit spre sfârșitul secolului „naturalism”, rămâne cel mai apropiat de gustul și preferințele sale (O problemă literară, 1895, Țăranul în literatură, 1897), dar n-a rămas opac nici la poezia franceză, parnasiană și simbolistă (Tendințele literaturei franceze actuale, Leconte de Lisle). Baudelaire nu-i era nici el necunoscut, dar rigorismul moral al criticului accepta cu greu imaginile șocante ale poetului francez. De o școală gheristă, în istoria criticii românești, se poate vorbi
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
în timpul când Antemireanu o conduce, F.-a. precedă foile sămănătoriste. Aici apar nuvele cu subiecte din mediul rural, scrise de G. Madan și I. Adam, sau schițe ușoare, aparținând lui Toma Florescu și Eugen Herovanu; se tipăresc, alături de poezia fantezistă, parnasiană, a lui Antemireanu, versurile de diletant ale lui C. Sandu-Aldea, pastelurile și încercările de poezie filosofică ale lui D. Nanu, alte versuri de Zaharia Bârsan, G. Murnu, Al. Gherghel, V. Podeanu. Dialogul vioi și ironia de bună calitate caracterizează proza
FLOARE-ALBASTRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287019_a_288348]
-
umbră de dincolo de Styx). Grațioase sau hieratice gravuri pe motive antichizante evocă un timp legendar, al omului semizeu, pretext de abandonare în ficțiune a convențiilor lumii moderne, de exaltare a unei vitalități fruste, estetizată prin stilizarea mitologic-idilică sau prin sculpturalitate parnasiană: „Pe-armăsarul meu de stepă, ca nălucă orbitoare,/ Trec, vârtej de aur roșu, de nesip înfășurat/ Și când luna stoarce lapte peste iarba șoptitoare,/ Stele clare priveghează cortul meu nemăsurat”. Ca în Naiada, Avatar, Stepa, în același spirit al regăsirii
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
duce spre paradisurile artificiale ale visului și himerelor, spre spațiile imaginarului exotic și spre plăsmuirile gratuite ale fanteziei grațioase sau macabre. Virtuozitățile picturale din Acșam Dovalar, Banchet la curte, decorativul miniatural și stilizat din Rondelurile de porțelan sunt de orientare parnasiană, ca și unele viziuni clasicizante (Ospățul lui Pentaur), cu „exotismul” lor temporal. De simbolism îl apropie pe M. muzica vagă a trecerii (Fântâna, Rondelul lucrurilor, Rondelul lunei), penumbra melancolică a instantaneelor „impresioniste” (Pe balta clară), nostalgia plecărilor, atracția himericului (Tutunul
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
atrasă de mitul trecutului paradisiac și de un naturism păgân, tonifiant, ispitită și de spațiile imaginarului exotic, ea se distanțează de tiparele romantismului prin absența aproape totală a strunei elegiace, prin intuiția sugestiei muzical-simboliste, prin „magia” senzitivă și vocația stilizării parnasiene. În reușitele sale M. este marele poet al epocii, alături de Eminescu, de care se distinge fundamental prin fondul tonic, de „încredere în absolut”, și prin sinteza dintre romantism și prefigurări ale simbolismului, parnasianismului, ale modernismului poetic de după 1900. Simboliști (G.
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
al epocii, alături de Eminescu, de care se distinge fundamental prin fondul tonic, de „încredere în absolut”, și prin sinteza dintre romantism și prefigurări ale simbolismului, parnasianismului, ale modernismului poetic de după 1900. Simboliști (G. Bacovia, Ion Minulescu, Ștefan Petică, D. Anghel), parnasieni (Duiliu Zamfirescu, Ion Pillat, Mateiu I. Caragiale) și mari individualități ale liricii din perioada interbelică (Tudor Arghezi, Ion Barbu, Al.A. Philippide) se află, în unele note ale operei lor, în descendență macedonskiană, ceea ce confirmă virtualitățile moderne ale acestei poezii
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
entuziasm”, ivită într-o mișcare contrară excesului de vulgaritate al naturalismului. Concomitent cu idealul „ieșirii din real”, al libertății prin fantezie, M. propune - și cultivă - respectul pentru ordine, simetrie, armonie, condiții ale frumuseții clasice. Cultul formei, stimulat și de exigențe parnasiene, este în viziunea lui esențial. Tot el a dat însă o teorie senzorialistă a poeziei (starea de nevroză, de acuitate extremă a simțurilor naște poemul; la idee se ajunge prin intermediul senzației - Simțurile în poezie). Autorul român se apropie astfel de
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
duc în poezie la complicație artificială și la prețiozitate și recomandă apropierea de trecut, „de natural, de simplu, de clasic”. Este elogiat Paul Verlaine, poetul genial al nevrozei, care depășește orice catalogări: simbolist, decadent, instrumentalist. O prezentare interesantă, prin filiațiile parnasiene pe care le stabilește, face C. Cantilli la un volum al lui Al. Macedonski, Bronzes. Tot el ține cronica sportivă și publică un reportaj narând aventura „velocipedică” a sa și a lui Al. Macedonski (Pe velociped între București și Brașov
REVISTA MODERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289232_a_290561]
-
poeziile Ospățul lui Pentaur (1886) și Sonnet Scythe (1898). În fiecare număr Th. M. Stoenescu tipărea, neobosit și fără selecție, poezie, proză, teatru, traduceri. Alături de versurile lui Mircea Demetriade, Iuliu C. Săvescu, Al.Obedenaru și Al. Petroff - poezie simbolistă și parnasiană -, în R.l. apar numeroase încercări sentimentale, lipsite de valoare, semnate de Aristide Cantilli, N. Țincu, M. I. Toncescu, N. G. Rădulescu-Niger, Carol Scrob, V. Fărcășanu. Cu proză sunt prezenți D. Stăncescu, Th. D. Speranția, neînsemnații G. Dympolescu, Aug. R. Clavel
REVISTA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289229_a_290558]
-
din funcția de prim-redactor al revistei. Fără un principiu călăuzitor în selecție, R.l. are o bogată rubrică de traduceri. Precumpănesc transpunerile din romantici (Byron, Hugo, Lamartine, Musset, Bürger, Carducci, Heine). Numeroase sunt și tălmăcirile din poezia franceză simbolistă și parnasiană, prin care R.l. făcea, în linia „Literatorului”, atmosferă favorabilă curentelor moderne: Baudelaire (Poeme în proză, Abel și Cain, Spleen, Cântec de toamnă), Verlaine (Cânt de toamnă), Rollinat (Amanta macabră, Prăpastia, Biblioteca), Jean Richepin, José-Maria de Hérédia, Catulle Mendès. Alături de texte
REVISTA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289229_a_290558]
-
Kafka). Lui Ion Pillat îi aparține Simbolismul ca afirmare a spiritului european, un studiu asupra celor trei etape istorice din evoluția curentului, subliniindu-i caracterul liric și spiritualist, antimaterialist, care venea după excesele romanului naturalist și formalismul pur plastic al parnasienilor. Eseistica de la R.F.R. conferă elasticitate și mobilitate atitudinilor critice, fiind o alternativă la demersurile de tip universitar sau foiletonistic: Camil Petrescu (Noua structură și opera lui Marcel Proust, Libertate și creație), Mircea Eliade (Lucian Blaga și sensul culturii, Alegorie sau
REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289212_a_290541]