145 matches
-
dintre Junimea și cenaclul macedonskian, trece - în literatura română - frontiera care separă secolul al XIX-lea de secolul XX. Poezia lui Macedonski, adică arta ce i-a adus autorului faima, este pusă în legătură, în exegezele curente, cu romantismul, naturalismul, parnasianismul, neoclasicismul și simbolismul, în funcție de variatele elemente întîlnite în această operă imensă, întinsă pe 50 de ani și pitoresc pluriformă. Dincolo însă de aparențe, traiectoria poeziei macedonskiene rămîne destul de clară: pînă către 1890, prin volumele Prima verba, Poezii, ca și printr-
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
a sintetizat cultura europeană din perioada Antichității și pînă în romantism, avînd antenele întoarse spre trecut și simțindu-se la largul său doar în romantismul incipient de la finele secolului al XVIII-lea; Macedonski și-a trăit intens epoca (ultra-romantismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul) și a avut antenele îndreptate decis către viitor. Din multe puncte de vedere, el îi anticipă pe literații secolului XX, fără a fi ajuns însă, structural, unul dintre ei: s-a văzut pe sine poet și, concomitent, teoretician al
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
factice, așa-zis neaoșistă; respingerea tuturor formelor de artă avangardiste o va lipsi de o experiență utilă, din care poezia a ieșit, cum se știe, întinerită. Ion Pillat este și el un tradiționalist convins, dar care cochetase cu simbolismul și parnasianismul, ca să ajungă, prin cultul seninătății clasice, la esențele poeziei pure. Ideile sale se opun mișcării moderniste, și aici scriitorul împărtășește conduita ,Gândirii", mai degrabă a gândirismului, dar el nu simplifică raportul dintre tradiție și inovație și nu absolutizează rolul specificului
Ion Pillat,critic literar by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/11411_a_12736]
-
din ultimele două secole, va fi decupata într-o manieră mult mai simplă decît în toate istoriile literare pe care le avem. E foarte posibil ca "stilizarea" perioadelor să arate așa: neoclasicismul tardiv (1800-1840), romantismul (1840-1883), junimismul (sau victorianismul) (1867-1900), parnasianismul și simbolismul (1880-1918), modernismul (1912-1948), proletcultismul (1948-1966), neomodernismul (1966-1980) și postmodernismul (1980 și astăzi). E la fel de posibil ca, înlăuntrul acestora, să fie marcate reacții, disidente ori excepții: militantismul gherist în sînul junimismului, sămănătorismul în plină epoca simbolista ori tradiționalismul ca
"Unificarea" unor concepte by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17928_a_19253]
-
Ideilor și Heraclit al fluviului veșnic schimbător - pentru un punct de vedere unic în fața universului multidimensional. Sinteza gnoseologică absolută eșuează însă, tensiunea dintre unitate și diversitate se amplifică. Sarcastic în ceea ce-i privește pe comentatorii comozi, vorbind la nesfârșit despre parnasianismul și statuarul lui Doinaș, criticul studiază cu atenție "explozia primei sinteze". Ochiul integrator își pierde puterea de organizare și devine o biată privire derutată, cvasidementă. Obiectele o iau razna, lumea devine (începe să pară) aleatorie, cu "componente punctiforme funcționând stihial
Poezia sintezelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9099_a_10424]
-
modernismului românesc, înțeles ca un curent literar și cultural, întins cam de pe la 1880, cu primele experiențe ale lui Macedonski, și până la 1980, când se încheie neomodernismul postbelic declanșat pe la 1960-1965, după fractura proletcultistă. În marea lui sferă se includ: simbolismul, parnasianismul, instrumentalismul, decadentismul, poezia pură, avangardele și porțiunile mai emancipate sau mai neutre ale tradiționalismului de tip Ion Pillat sau B. Fundoianu (p. 182), plus neomodernismul generației '60 (uitat de exeget în retrospectiva din final). Drept consecință trebuie renunțat la dihotomia
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
sub apăsarea apelor./ Gestul tău încremenise la jumătatea/ dintre întîmpinare și rămas-bun,/ ochii aveau liniștea unui sanctuar de gheață" (ibidem). Evident, clima algidă, înghețul care oprește procesele vitale sînt ipostaze antibaroce. Însă următoarea splendidă secvență reabilitează barocul în maniera unui parnasianism geologic: "Tăcută, spirala melcului se albește-n adîncuri,/ octopode caline își descarcă vrăjile asupra prăzii,/ picioarele crabilor - actinii negre răsturnate,/ și hipocampi și țestoase rătăcesc prin grădinile/ coralilor morți, meduzele își pun în mișcare/ chimia ucigașă, balenele ies pentru o
Barocul damnării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14797_a_16122]
-
sa cea mai repezentativă este Cina cardinalilor (1902). Darío, Rubén. Pseudonimul lui Félix Rubén García Sarmiento (1867-1916), poet din Nicaragua considerat tatăl poeziei hispanice moderne, dușman al exagerărilor romantice și al Îngustimilor realiste; și-a scris opera poetică sub influența parnasianismului și a simbolismului francez. Empanada. Cu diminutivul empanadita; plăcintă mică, din aluat de pâine sau din foi de plăcintă, specifică bucătăriei spaniole și hispano-americane, umplută cu carne, pește sau verdețuri, coaptă la cuptor sau prăjită În ulei. Ensaimada. (diminutiv: ensaimadita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
țară, de la vatră. Când îi privești împiedicați în fier, Par, le de bronz și vitele-i de piatră. Grâu, popușoi, săcară, mei și orz..." (Belșug) Uneori avem o trecere de la organic la metalic și atunci avem bucuria să aplaudăm un parnasianism umoristic. Dovadă această caricatură în fiare a lui Hérédia: "Tiara grea pe frunte, de aur gros bătut, S-a făurit frumoasă Acum vreo șapte veacuri, Lucrată în robie de meșter priceput, A-mpodobit tripticul cu gingășii și fleacuri." (Mitra lui Grigore
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
se traduc prin o serie de transpuneri de ordin cosmic ă...îsau prin dorința munților de a se înfrăți cu "vasta strălucire" ă...îsau prin spasmul copacului de a sorbi opalul de sus ă...î. Departe de a presupune insensibilitatea, parnasianismul formal al acestui poet cuprinde chiar un simțământ frenetic al vieții multiple, împins până la "isteria vitală". O astfel de concepție se găsește și în Dionisiaca, și, mai ales, în Panteism pe care îl cităm în întregime pentru expresia lui cosmică
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Pann. Acestei inspirații îi răspunde, desigur, o nouă ideologie și chiar atitudine: Orientul învinge Occidentul; inspirația trebuie să izvorască din realități naționale și nu din influențe ideologice îndepărtate, din Platon sau din legende mitologice; din dionisiacul lui Nietzsche sau din parnasianismul francez. Poetul nu se întoarce la poezia populară (sau într-o slabă măsură), ci la stratul balcanic al câmpiei dunărene, la muza de mahala bucureșteană și de folclor urban a lui Anton Pann. De aici, acea curioasă serie intitulată Isarlîc
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
colaborare cu o rubrică de popularizare a literaturii române (Mihai Zamfir, op. cit., p. 185). Intenții similare, neîncununate de succes, au mai existat în epocă. Potrivit lui Mihai Zamfir, „O clasificare a «poeților în proză» pe școli și curente literare (naturalism, simbolism, parnasianism etc.) este, în cazul literaturii noastre, inoperantă: pe teritoriul românesc toate curentele s-au unit într-un «novism» sintetic” (op. cit., p. 268). „Simbolismul” românesc nu se opune, asemenea celui francez, parnasianismului decorativ, neo-clasicizant și pictural, ci coexistă cu elemente decadentiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în proză» pe școli și curente literare (naturalism, simbolism, parnasianism etc.) este, în cazul literaturii noastre, inoperantă: pe teritoriul românesc toate curentele s-au unit într-un «novism» sintetic” (op. cit., p. 268). „Simbolismul” românesc nu se opune, asemenea celui francez, parnasianismului decorativ, neo-clasicizant și pictural, ci coexistă cu elemente decadentiste, parnasiene, neoromantice etc. Unii comentatori au accentuat componenta sa parnasiană (N. Davidescu, în „Introducere“ la Din poezia noastră parnasiană, antologie, Ed. Fundațiilor, București, 1943), alții pe cea decadentistă, iar Ștefan Cazimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
numit „estetismul de gheață” al școlii franceze. Wilde poate fi orice altceva, dar nu prizonierul formulei definitive, al normei necruțătoare - adică al Încremenirii. În fapt, evoluția sa dinspre clasicismul greco-latin spre romantismul târziu, resimțit atât de puternic În poezie, spre „parnasianismul” ironic din teatru, până la modernismul acut din confesiunile epistolare ce culminează cu De profundis descurajează, cu argumente solide, o astfel de ipoteză. Dar ceea ce-l derutează până la totala confuzie pe cititorul contemporan e „Prefața” romanului. Dintr-o doctrină ce pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
că, de fapt, acesta își contemplă cu oarecare detașare evenimentele ființei, încât măreția spectacolului, a gestului transmiterii copleșește actul trăirii. În consecință, preocupat, în mod deosebit, de forma în care își face cunoscute simțirile, poetul se apropie foarte mult de parnasianism: S-a prăbușit secunda-n neștiuturi, / Precum o stea de-a pururi căzătoare. Răzbind un nor, tânjește să coboare / Uimita clipă pe aripi de fluturi sau: Un pas târziu în ploi s-a rătăcit. / Miresme crude de-ntomnări blajine / În care
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
știe, demiurgică. Cețurile, ninsorile gerul, de afară ori din sânge, fac, de asemenea, parte din fenomenele des amintite ale atmosferei din poezia lui Horia Zilieru, a căror prezență poate fi pusă, în egală măsură, pe seama romantismului, a simbolismului și a parnasianismului. Nu trezesc însă nici sublimul romantic, nici spleen-ul simbolist, având mai mult darul de a sublinia virtuozitatea imaginilor, grandoarea peisajelor construite și, de aceea, conduc, mai degrabă, spre parnasianism: Clopotnițe din cerul blând bolnave / ning lin peste funinginea din
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
pusă, în egală măsură, pe seama romantismului, a simbolismului și a parnasianismului. Nu trezesc însă nici sublimul romantic, nici spleen-ul simbolist, având mai mult darul de a sublinia virtuozitatea imaginilor, grandoarea peisajelor construite și, de aceea, conduc, mai degrabă, spre parnasianism: Clopotnițe din cerul blând bolnave / ning lin peste funinginea din oase/pupile mari. Printre ruine joase / își plânge piatra fluturi și agave. Fără a fi - așa cum reiese din volum - un religios, în poemele lui Horia Zilieru, fiorul sacru este latură
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
în paginile unor reviste ca „Vatra”, „Vieața” sau „Povestea vorbei”, iar literatura publicată mărturisește același interes pentru viața omului simplu, pentru obiceiurile, tradițiile și preocupările lui. La P.l. încercările de modernizare, de înnoire a expresiei artistice, excepție făcând atracția către parnasianism a lui Artur Stavri, nu au găsit înțelegere; bunăoară, s-a respins colaborarea lui Ion Minulescu și chiar aceea a lui Panait Cerna. Când se împlineau zece ani de la moartea lui Ion Creangă, revista retipărește Popa Duhu. Nu cu mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288620_a_289949]
-
tristă e grădina.../ E vina toamnei sau a mea e vina?/ Cum stăm tăcuți alături amândoi,/ O altă toamnă plânge parcă-n noi....” (Toamna). De altfel, în poemele de după 1920 simbolismul se va vărsa tot mai mult în romantism și parnasianism. Poetul cutreieră parcul din Versailles admirând statuile, se adresează lui Iupiter, lui Satan, Regelui Soare, Mariei Antoaneta, umblă „pe drumul gândului”, înalță imn nopții, semnalează o amforă, un „vas de bronz”, un satir, o statuie a Afroditei, descrie catedrala Notre-Dame
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]
-
de norme sau reguli privind "nașterea" sau "facerea" poeziei, ori, în general, tehnica literaturii cu abordări dinspre genuri sau specii literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție, stilistică -, în funcție de doctrinele și dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul, paradoxismul etc"7. Poezia Anei Blandiana se întemeiază pe o poetică a unei duble deconstrucții. Pe de o parte, deconstrucția canonului paradigmatic, ideologic și estetic, prin mecanisme proprii de creație, autoarea reușind să reconstruiască o lume
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Radu Stanca, Șt. Aug. Doinaș, Ioanichie Olteanu. Fiecare din aceștia o reactualizează în felul său: Stanca prin procedee specifice artei teatrale, Olteanu printr-un epos de sursă folclorică, Doinaș printr-o perfecțiune formală îndatorată marelui clasicism trecut prin Mallarmé, prin parnasianism, prin Ion Barbu, modernizat și prin Rilke. Universul baladelor lui Doinaș amintește de cel al Greciei elenistice, cu o vegetație mediteraneană dimensionată fantastic, cosmicizată, cizelată până la filigran de un meșteșugar însetat de "forme perfecte". Baladele lui sunt meditații, elegii, poeme
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Săvescu, Al. Obedenaru, C. Cantilli, Cincinat Pavelescu, iar după 1890, la autori ca Șt. Petică, Al. Petroff, D. Karnabatt, G. Donna, G. Orleanu, Al. T. Stamatiad, Oreste. Evoluția unor motive romantice și influențe apusene duce la amestecul specific de romantism, parnasianism și simbolism. Parnasiene sunt poemul Levante și Calavryta al lui Duiliu Zamfirescu, poemul macedonskian Ospățul lui Pentaur, o Fantezie blondă a lui Cincinat Pavelescu, Către lună de I.C. Săvescu. La Al. Petroff (Helina), parnasianismul este tulburat de reminiscențe simboliste (exacerbare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
duce la amestecul specific de romantism, parnasianism și simbolism. Parnasiene sunt poemul Levante și Calavryta al lui Duiliu Zamfirescu, poemul macedonskian Ospățul lui Pentaur, o Fantezie blondă a lui Cincinat Pavelescu, Către lună de I.C. Săvescu. La Al. Petroff (Helina), parnasianismul este tulburat de reminiscențe simboliste (exacerbare senzorială, note muzicale). Din satanismul baudelairian - bogat ilustrat în revistă - Macedonski reține implicațiile titaniene și frământările scindării între puritate și păcat, în timp ce I.C. Săvescu îi adaugă expresia unui orgoliu creator victorios. La aceeași sursă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
la un fervent al infrarealității. Pe 15 octombrie 1927, tot în "Viața literară", într-un dialog cu F. Aderca, la periodizarea primilor săi zece ani literari pe care i-o propune: parnasian, antonpanesc, expresionist și "șaradist", vine cu cîteva obiecții. Parnasianismul său nu era unul în continuitate cu Grecia decorativă a lui Hérédia sau Leconte de Lisle: "Helada la care aderasem acum zece ani era Helada lui Nietzsche: Elanul, cutreierînd dinamic ființele și ridicînd extatic un cer platonician. Legătura dintre această
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
e sporit de ironia amară, preluată de la G. Bacovia, ca în poemele Peisaj mut, Carnet intim. Influențele se resimt și în versurile apărute în ,,Cetatea literară” din 1926 (Flirt, Pierrot, Anonimat). Deși prins în unele tipare ce aparțin mai ales parnasianismului și simbolismului, poetul reușește într-o măsură să descopere un ton propriu. Comentatorii notează mai târziu un „ermetism structural” și „o putere de sinteză remarcabilă” (Emil Gulian). Mai bine conturate liric sunt poemele În margine (,,Herald”, 1933), Verset, Cuprindere (,,Azi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289664_a_290993]