248 matches
-
frază caustica țintesc în puternicii zilei, aluzia la realitățile politice e transparență. Moartea lui Dule (reprodusa și în „Convorbiri literare”, 1898) imaginează o situatie caragialescă: reluarea, în toate gazetele, a unei informații neverificate și consecințele absurde ale faptului. Este reușită parodierea tonului bombastic și oportunist, caracteristic publicațiilor politice. Șanse mai mari ar fi avut Ț. în parodie, însă el rămâne prea adesea la anecdota. Scrierile sunt inegale, dar trebuie prețuit curajul civic al autorului, ca și încercarea de a da ținută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290128_a_291457]
-
ca moarte ori moartea ca viață, prizonieratul în timp și spațiu, într-o ereditate întunecată, și e, paradoxal, plină de sevă vitală, are consistența unei realități și dimensiunea unei etici și a unei metafizici. Ceea ce pare construit nu este decât parodiere a practicilor poetice și a obișnuințelor de limbaj, o încercare de izolare a limbii comune, pentru a ieși din „fundătura vorbirii noastre.” Pentru că este nevoie de un alt limbaj, pentru o altă lume și o altă cunoaștere: „înaintez prin dosul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
livrescul este deliberat, iar poemele au un caracter programat polemic. Caragialeta (1998; Premiul ASPRO pentru experiment) este un dialog peste timp cu opera marelui dramaturg, un fel de traducere într-o limbă poetică din momentele, schițele și teatrul acestuia, o parodiere făcută din dragoste, o reinterpretare din alte parfumuri lexical-gramaticale, o jonglerie stilistică: „Să treci de pe-un trotuar pe altul/ca dintr-un veac în celălalt,/să ți se pară lesne saltul/iar caldarâmul - un asfalt” (1901, a.m.). Un castel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287057_a_288386]
-
Petreu. Petru Cimpoeșu are în Elvira Sorohan cel mai constant susținător: paginile despre romanele sale succesive, adunate în carte, construiesc o monografie. Ironia ca figură de gândire și adjuvanții ei, tragicul și comicul, procedee ca paradoxul și oximoronul, șarja și parodierea, asocierea cu opera lui I.L. Caragiale prin forța de a surprinde spiritul epocii sunt aspecte ce alcătuiesc o identitate stilistică și culturală a scriitorului băcăuan. Discursul critic se încarcă, la rândul lui, cu mărci specifice autoarei: "Miza esențială fiind negația
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
marcat de expresia lingvistică a registrului public formal (cf. Ab), în enunțuri reflectând competența idiomatică (Ba [2]). Putem recunoaște două niveluri (N) diferite, după cum urmează: N1, al unei terminologii social-politice de ansamblu, a vieții publice (ținând seama și de intenția parodierii amare a discursului politicianist, în general): prezidiu, comitet, fericire obștească, pace socială, justiție ~, situație privilegiată, făgașul progresului, sălașul nefericirii etc.; N2, al unei terminologii și frazeologii politice a regimurilor totalitare, în speță cel comunist, aparent asumate: "Perfectul Prezidiu Permanent al
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
despre care, ca toți oamenii acelor timpuri, învățase din Viețile paralele ale lui Plutarh. Mereu, deci, revoluțiile încearcă restaurarea unei situații imaginate ca primordiale, considerată benefică, și care, desigur, este în fiecare caz, diferită și plasată în alt moment. Mascaradă, parodiere ridicolă a trecutului? Câtuși de puțin, măcar din punctul de vedere al revoluționarilor înșiși. Un Hérault de Séchelles, redactorul principal al Constituției din 1793, nu juca câtuși de puțin teatru când se adresa Bibliotecii Naționale, cerând de urgență ca sursă
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu făceam mare lucru [...]. Ne adunam la căldură, lângă cuptoare [în topitorii]. Și acum țin minte, colegii care erau mai înstăriți și aveau un casetofon, îl aduceau. Ascultam ultimele muzici, cu Madonna, Pet Shop Boys, Michel Jackson" (P.O.N.). Parodierea cerințelor impuse de regim era învățată de copii în primul rând în familie, fiind o formă de inițiere în lumea adulților: "din acei ani '80, îmi vine foarte clar în minte unul din tabieturile bunicilor mei, ascultatul Vocii Americii, dimineața
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
antirealist, elaborat cu instrumentar, recuzită și tehnică de aparență „realistă”, puse în operă cu virtuozitate. Se desfășoară pe coordonate specific postmoderniste, urmând motivul complex și caracteristic al complotului ocult, cu dezvoltare în scenariu apocaliptic. Coordonatele pe care e construit sunt parodierea ori „reciclarea”, recuperarea mitului cristic (un tânăr a cărui biografie o „copiază” grotesc pe cea a Mântuitorului e găsit mort, în repetate rânduri, în diferite locuri din oraș, și, de fiecare dată, chiar îngropat, dar cadavrul dispare a treia zi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286227_a_287556]
-
simultan în raport cu caracterul eterogen, pe când această complexitate este de regulă ignorată în proiectul structural (semiotic sau poetic). Mai exact, ar trebui să analizăm felul în care devine vizibilă dezintegrarea unor forme clasice prin trecerea la forme de contestare sau de parodiere a narațiunii clasice. Într-adevăr, încă din Antichitate, idealul povestirii canonice este distrus de povestirea parodică și, mai apoi, în antiromanul de la sfârșitul secolului al XVII-lea și mai ales al XVIII-lea (Sorel, Fielding, Sterne, Diderot etc.). Caracterul discontinuu
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
bucureșteană: citadinismul frust, boema generației beat, antilirism și antimetaforă, invazia obiectuală, poetic este absolut tot ne-poeticul, insurgență imagistică, poză hippy, realitatea îngropată în poem (Caragiale și Joyce, Beatles și Ginsberg), realismul cinic parazitat de psihedelismul devorator al inflației lexicale, parodierea marilor școli poetice, cultul derizoriului, nebunia asociativă (biologie și bucătărie, neurologie și metafizică, ginecologie și cabala etc.) - în fine, tot ce putea stârni și înnebuni izolaționismul dictatorial al politicii românești din anii ’80. Receptată ca manifest revoluționar, poezia lui C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
strada Mântuleasa și strada Venerei. Tradusă în franceză (Le Rêve, Paris, 1992), cartea a fost nominalizată la Premiul Médicis, pentru cea mai bună carte străină a anului. Aproape simultan cu țesăturile fabuloase ale Visului, C. realiza o altă capodoperă - de parodiere sacralizantă -, Levantul (1990), unde, sub un pretext epic schematic, de epopee balcanică, se pune, practic, „piatra tombală” pe marea tradiție a poeziei române. Culme a intertextualismului postmodern, Levantul e o centrifugă (sau un athanor) unde Bolintineanu, Alecsandri și Petrarca, laolaltă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
unui cablu de care alții uitaseră. Presupusele mișcări, fizice și sufletești, sunt notate meticulos. Un capitol, fără nici un raport de substanță cu precedenta „cronică”, îl arată pe „eroul din conductă” în tren, cu câțiva tineri. Principalul obiectiv al prozatorului este parodierea falsei literaturi a șantierelor socialiste, ceea ce învederează implicit deplina stăpânire a unei diversități de mijloace. Porțile serii (1987) e un roman de tip flaubertian, cu două secțiuni: în Terente și Didina șlagărul cu acest titlu punctează o zi din viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
culturale etc.) sub domnia regelui Carol I, la adresa căruia alcătuiește adevărate diatribe, cu vervă și cruzime de pamfletar. Admirator al lui C.A. Rosetti, deplânge declinul și pervertirea idealurilor pașoptiste și sancționează ceea ce el, la fel ca alții, numește jalnica parodiere a instituțiilor politice apusene. Un cronicar monden, preocupat de vânători și baluri, se înfățișează însă V. în „L’Indépendance roumaine”. Tonul, surprinzător, e mult mai ponderat, aproape reverențios, raporturile cu Palatul părând acum a fi din cele mai armonioase. Redacta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290486_a_291815]
-
națiune (Studiu etnografic de Fan Fanîci)", care ia forma unei expuneri fals științifice. Subtitlul acestui capitol, de o ironie subtilă, indică registrul în care este scris textul sau, cu termenii lui Ph. Hamon, indică cititorului pactul de comunicare. Este o parodiere (deci ironie prin mimeză) a discursului serios, științific și, implicit, a savantului sovietic, a limbajului stereotip, a clișeelor lingvistice și de gândire. De multe ori asistăm la întâlnirea dintre ironie și metaforă, identificabilă în fragmentul următor: Insecte erau, firește, proprietarii
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile, cât tocmai cele după mai vârstnicii foști colegi de la Spiru Haret ai autorului, Constantin Noica și Mircea Eliade, care, nefăcând niciodată nici pe agonicii, nici pe disperații, nu se pretau decât la o parodiere subtilă, interioară, de un inenarabil haz intelectual. Eu nu cunoșteam atunci pe nici un reprezentant al „tinerei generații”, în schimb, prin relații de familie, cunoșteam mulți intelectuali „bătrâni”, unii într-adevăr în jur de șaizeci de ani, dar majoritatea între 40
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
este și capitala, "un oraș cu de toate, unde în amestecuri amețitoare și orgiastice se întâlnesc luminile raționaliste ale Nordului cu intemperanțele furtunoase ale Sudului, unde tehnicile Apusului întâlnesc letargiile relaxante ale Răsăritului, și toată lumea este încântată!"328: iată o parodiere dezinhibantă și ironică a temelor grave ale frontierelor culturale! La fel sunt tratate în răspăr toate temele grave pe care le-am analizat mai sus, din opere de ficțiune sau relatări de călătorie occidentale având drept cadru Europa Răsăriteană și
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
de veci, dar în Key Largo e nemaipomenită. Tocmai pentru că vreau să înțeleg de ce mi se pare atât de extraordinară în acest film, mă tot uit la el. Nu-mi dau seama ce mă atrage la ea aici. Poate tocmai parodierea vieții normale. În timp ce mă uitam la film, privirile mi s-au întors involuntar spre craniul de pe televizor. Nu m-am mai putut concentra. Nu mi se prea întâmpla așa ceva. Am oprit caseta la scena uraganului cu gândul să reiau vizionarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
eficientă pe parcurs. Adică în desfășurarea intrigii care o propulsează în prim plan, respectiv într-o tandră, dar năbădăioasă idilă cu propriul cumnat, astfel recuperat. Evident, în ecuație intră și farmecul actorilor care contribuie cu entuziasm nedisimulat la această spirituală parodiere a propriului lor univers. Din care nu puteau lipsi alți doi eroi, directorul de studio/ Stanley Tucci, care e cum i s-a cerut, isteric și abulic, autoritar cu subalternii și indulgent cu regizorul. Regizorul care, de astă dată, e
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
curent scenete și versuri. Iscălind Bel-Ami, V. Scânteie tipărește schițe umoristice facile pe tema infidelității feminine, câteodată și versuri. O țintă predilectă este simbolismul. În Literatura noastră Rodolphe ironizează „Literatorul” și ortografia lui, iar Supărarea poetului, semnată Răstoacă, este o parodiere a procedeelor simboliste, la fel ca și versurile iscălite Raicu ori Clak-Ston. D. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289529_a_290858]
-
critic pripit s-ar grăbi să alcătuiască și o nouă formă de îndrumare și valorificare critică, să zicem pe tema împământenirii românești a miturilor eline... D. CARACOSTEA În mediile erudite s-au fabricat clasici „travestiți”. Pentru ca cineva să râdă de parodierea Eladei, trebuie să cunoască pe Homer. Încât veselia e rezervată numai oamenilor de bibliotecă, P. Dumitriu a făcut ceva în felul lui Topîrceanu, alegându-și ca pretext pagini clasicizante. Pentru un începător chiar astfel de jocuri sunt senzabile și tânărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
unul dintre cei mai buni autori specializați în literatura pentru copii, J. îmbină în chip fericit instructivul cu distractivul. Ca umorist, adresându-se adulților, a frecventat, pe de o parte, universul tematic propriu literaturii SF ori polițiste (abordat însă prin parodiere inteligentă a genurilor respective) și, pe de altă parte, filonul predilect al umoriștilor specializați: universul cotidianului prozaic, anodin, viața de birou, viața de familie, conviețuirea în imobile supraaglomerate ș.a.m.d., ambianțe propice pentru revelarea comicului. Spirit ludic, J. e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287689_a_289018]
-
după două decenii de la momentul conceperii lor, textele semnate Ars Amatoria au o semnificație multiplă. În primul rând sunt expresia unui air du temps al grupului constituit în jurul revistei "Viața studențească" din vremea în care redactor-șef era Stelian Moțiu. Parodierea limbii de lemn (inclusiv în limbajul curent, pentru că, dincolo de cel oficial, exista un limbaj de lemn al vieții cotidiene), a denumirilor de instituții, a discursurilor și problematicilor ședințelor de tot felul, erau specifice climatului redacțional foarte relaxat de la "Viața studențească
Postmodernismul (anti)comunist by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8555_a_9880]
-
cu Persoana Divină încă din timpul vieții pământești, Marele Inchizitor, isihastul pervertit de întuneric, croiește pentru întreaga omenire o existență satanocentrică, în care un traseu de tenebre să conducă spre unirea cu întunericul și spre demonizarea persoanei. Ca o tenebroasă parodiere a monostihului isihast și a repetării numelui hristic în mod continuu de către pustnici, discursul incriminatoriu al Marelui Inchizitor invocă pretutindeni numele de întuneric al prințului acestei lumi, pe care, în mod paradoxal, îl identifică prin trăsături de măsluire a identității
O profeție dostoievskiană by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/2909_a_4234]
-
Și nu, dragi elevi de liceu, numele lui nu era Google, ci Gogol. 4 martie 1999 - A murit Vlad Mușatescu, scriitor și traducător român (născut în 1922). A scris și s-a ocupat cu gazetăria. S-a ocupat și cu parodierea romanelor polițiste, astfel a ajuns să aibă în romanele sale personajul Conan Doi.
Istoria zilei: 4 martie. România s-a cutremurat () [Corola-journal/Journalistic/67179_a_68504]
-
de viață publică și instituțională care aminteau izbitor de lumea scrierilor lui. Parlament, mai multe partide, înfruntări electorale în zgomotoase campanii, acestea au fost percepute de mulți români nu atât ca expresii ale revenirii la democrație, cât ale mimării și parodierii acesteia, trimițând în linie directă la Caragiale. Și erau motive. Ne amintim caricatura de parlament numită CPUN, ne amintim vânzoleala din arena politică, brusc populată de personaje caragialești sută în sută. Ni-l amintim pe grotescul Dumitrașcu, emițător de sforăitoare
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]