126 matches
-
și pe cea a delimitării vecinătăților și a interferențelor cu celelalte moduri ale comicului. Pentru definirea adecvată și cât mai cuprinzătoare a parodiei se impune luarea în considerare a multitudinii de elemente constitutive ale formulei sale hipotextul, hipertextul, autorul parodiat, parodistul, lectorul și interacțiunile dintre acestea precum și a factorului diacronic în funcție de care se poate determina și statutul acestui gen literar în diferite etape culturale. Din aceste motive s-a putut constata că atât definițiile formale, de tipul "formă de dialogism textual
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de Linda Hutcheon în studiul Ironie, satiră, parodie din care rezultă că parodia implică o superpoziționare în relație cu ironia. În orice caz, o specificitate a parodiei, în comparație cu celelalte moduri ale comicului, este complicitatea obligatorie care trebuie să existe între parodistul care operează deturnări formale sau conținutiste asupra unei opere și receptorul, al cărui antrenament cultural îl ajută să decodeze convenția parodică bazată pe o sinteză de procedee literare: imitația, împrumutul, adaptarea, parafraza, citarea, aluzia. Spre deosebire de satiră și de sarcasm unde
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inversiune, coroborare, colaborare etc. grefate fie asupra unui text literar, fie asupra unui stil social de comportament, parodia se intersectează în privința finalității critice cu satira. Fie că exploatează prestigiul meritat al unei opere, fie că, dimpotrivă, subminează un succes nemeritat, parodistul își probează aptitudinile mimetic-polemice și, de fapt, nu creează, dar nici nu parazitează textul, întrucât sugerează judecăți de valoare, în funcție de intenția omagială sau denigratoare a textului parodic. În cazuri concrete, așa cum va reieși din analizele parodiilor lui Caragiale și a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialiene. Motivația actului parodic, înțeles ca proces conștient, ca tehnică prin care se declanșează efectul comic, rezidă la Caragiale nu doar în instinctul ludic deformator, ci și în demersul critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul sau parodistul are "rol de oculist", cum nota Al. O. Teodoreanu, pentru că "el ne prezintă o lentilă măritoare cu ajutorul căreia să putem urmări ceea ce a văzut el cu ochiul liber"82. Pseudoconfesiunea "simt enorm și văd monstruos" poate fi, așa cum demonstra Zarifopol
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de care pare că nu e conștient Macedonski prin afișarea ostentativă a unei orgolioase poze de artist damnat. Lui Șerban Cioculescu multe dintre poeziile îndreptate împotriva școlii macedonskiene i se pare că ar ilustra "mai puțin caducitatea acesteia, decât opacitatea parodistului față de fenomenul liric"87. Din punctul nostru de vedere, întrucât sunt apărute în 1893, anul de vârf al conștiinței artistice caragialiene, aceste pastișe parodice ar trebui înțelese mai degrabă ca manifestări ale unei înțelepciuni estetice care ar presupune rezistența la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Psalmilor arghezieni, de pildă, implică și surăsul condescendent al criticului în măsură să reproducă tocmai acele dislocări și amputări sintactice, acele subite redistribuiri de valori gramaticale ale cuvintelor, prin care Arghezi forța limbajul să se împrospăteze, dar care, prin condeiul parodistului dobândesc efecte comice nebănuite: Ajuns acum la pragul tău, mă iată. Cremene dură, mă putui în pisc Să mă găsesc prin stânci și să mă isc Din pulbere, cu glezna-nsângerată.95 Pe de altă parte, Caragiale a devenit la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
doar până la un punct și conferă instrumentarului parodic funcționalități diferite. În acest sens, așa cum notam în capitolul corespunzător, motivația actului parodic rezidă la Caragiale în instinctul ludic, asociat demersului critic și corector, de reconsiderare și reierarhizare a valorilor. Satiricul și parodistul au "rol de oculist", așa cum nota Al. O. Teodoreanu, sau de "oftalmoftolog", cum remarca printr-o ingenioasă invenție terminologică Vasile Gogea, pentru că "ne prezintă o lentilă măritoare cu ajutorul căreia să putem urmări ceea ce a văzut el cu ochiul liber."143
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de probare a virtuozității, a capacității de abordare dezinvolte a variatelor stiluri sau, chiar tentația etalării calităților de scriitor total. Clasicizat și deci tezaurizat și confirmat cu valoare de unicat, textul caragialian este o mare provocare. Obișnuitul impuls profanator al parodistului e vizibil temperat și substituit de un scop mai înalt, de însușire creatoare a sugestiilor și a motivelor sursei, finalizat într-o nouă operă, simultan reconfirmare a validității modelului și certificare a virtuților alchimice ale succesorului. Acceleratul complimentelor din volumul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
steril, ci își dovedește competența de a-l continua original. În creuzetul său textual amalgamează și topește toate motivele operei caragialiene, obținând o sinteză superioară, profund "simionesciană". Tonul obiectiv și stilul indirect liber nu trădează nici emoția elogiatorului, nici disprețul parodistului, ci reflectă conștiința demnității gestului succesoral. Se aplică, astfel, scrupulos, o rețetă sigură: într-un cadru comun multor schițe compartimentul de tren -, personaje caragialești emblematice (Leonida Condeescu, Turturel, Mache și Lache, o "coniță" cu un nepoțel "deștept foc") și însuși
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Filosofia lui Caragiale, Editura Albatros, București, 2003. Pârvulescu, Ioana, Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale, Editura Humanitas, București, 2011. Ralea, Mihai, Lumea lui Caragiale, în Valori, Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol", 1935. Regman, Cornel, "Caragiale pamfletar și parodist" în Selecție din selecție, Editura Eminescu, 1972. Silvestru, Valentin, Elemente de caragialeologie, Editura Eminescu, București, 1979. Simion, Eugen, Prefața: I. L. Caragiale și spiritul românesc la volumele I.L. Caragiale, Opere, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000. Simion, Eugen, Scriitori români de azi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Ilie, Loredana, "Comicul absurdului la Caragiale", Annales Universitatis Apulensis, Philologica, Tom 1, Alba Iulia, 2002, pp. 107-114. Ilie, Loredana, " Atitudinea comică și personalitatea caragialiană", în Buletinul Universității PetrolGaze din Ploiești, nr. 2, 2003, pp. 72-76. Ilie, Loredana, "Caragiale fabulist și parodist" în Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, volum LV, seria Stiințe umaniste, nr. 4/2003, pp. 13-19. Ilie, Loredana, "Caragialismul în perioada interbelică", Annales Universitatis Apulensis, Philologica, Tom 1, Alba Iulia, 2003, pp. 113-119. Ilie, Loredana, "Nonaristotelismul caragialian", publicat în volumul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialian, analizând violența, tonul pamfletar și batjocura tăioasa din bucăti precum 1907. Din primavară până-n toamnă, Caradàle și Budalàle, Toxin și toxice, Cerințe absurde, O lichea, Energie și sațiu, Monumentele lui Brătianu, Dim. A. Sturdza (Cornel Regman, Caragiale pamfletar și parodist în Selecție din selecție, Editura Eminescu, 1972, pp. 36-47). 9 I. L. Caragiale, Opere, III, Publicistică, ed. cit. p. 628. 10 I. L. Caragiale, Opere, 1, Proză literară, ed. cit., pp. 104-105. 11 Idem, pp. 358-359. 12 Al. O. Teodoreanu, "Momentele" pe
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
142 Farias, Adelina, Spiritul parodic la I.L. Caragiale, în "Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești", volum LIV, nr. 1/2002, p. 81. 143 Al. O. Teodoreanu, Hronicul măscăriciului Vălătuc, ed. cit. , p. 241. 144 Vezi și Loredana Ilie, Caragiale fabulist și parodist în "Buletinul Universității Petrol-Gaze din Ploiești", volum LV, seria Stiințe umaniste, nr. 4/2003, p. 15. 145 George Pruteanu, articolul Proteicul Urmuz, în "Cronica", 49/ 1969, p. 9. 146 Eugené Ionesco, Note și contranote, ed. cit., p. 54. 147 I.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absolut natural, dintr-o microarhivă ca aceasta le putem deduce amuzați și binedispuși, fără a vrea numaidecât să avem dreptate. Lucruri datând nu din anii deplinei solidarități a deceniului al nouălea, ci de estimp. Nu multe pagini mai încolo, harnicul parodist care e Lucian Perța pune în chingi amicale câteva poeme aparținând unor poeți de toată mâna, poate chiar un pic cam numeroși, după gustul Cronicarului. Fiindcă, nu-i așa, de când lumea, anvergura unei asemenea rescrieri ironice e - cumva anume - susținută
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8668_a_9993]
-
zice, postmodernă avant la lettre, ce a făcut din fiecare generație o arhivă mobilă de teme și stiluri, modele actualizate și modele latente. La fel se întâmplă și cu lirica "optzeciștilor": lângă citadini pot apărea și rurali, lângă ironici și parodiști descoperim post-expresioniști, ba chiar și metafizici deghizați. Care anume este, pentru Al. Cistelecan, nucleul tare al generației, componenta forte, nu aflăm din aceste pagini de (meta)critică; răspunsul se află, la vedere, în critica lui de poezie, în care Ion
Marca inteligenței by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8675_a_10000]
-
e suav în atrocitate și abstract în plină efuziune a materialității..."" (p. 96) etc., etc. Părerea însă a mai multor colegi de breaslă și a unor critici de valoare constă în faptul că elogiatul Cărtărescu este, pur și simplu, un parodist pur sânge, deosebit de talentat și vrednic de pana lui George Topîrceanu, acest aspect fiind argumentul forte al postmodernismului său. Oricum, N. Manolescu este sigur că Levantul lui M. Cărtărescu este capodopera cu rang de operă canonică centrală în literatura română
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și alții care își bagă coada. După spusele lui Woodrow Wilson, ,,principala neplăcere în a discuta despre funcția [vicepreședintelui] este că, explicând cât de puține lucruri sunt de spus, s-a spus, evident, tot ce este de spus"14. Pentru parodistul John Peter Dunne, vicepreședinția ,,nu este tocmai o crimă. Nu poți fi trimis în închisoare pentru ea, ci este un fel de dizgrație [...]. În timpul campaniei [...] candidatul la vicepreședinție [...] merge la toate târgurile și hramurile bisericești și este prezent la întâlnirile
Memorandum către președintele ales by MADELEINE ALBRIGHT () [Corola-publishinghouse/Science/999_a_2507]
-
în postură de poet național, accentuarea spiritualității, ortodoxismul. Malec - eșantion de literatură "eroică", sau "imperialistă", sau "étalage de la nation"148 este cel de-al doilea articol prin care Ion Călimară își exersează talentul de pamfletar sau, mai bine zis, de parodist. Pentru că, dacă în primul articol sesizam apropierea de Arghezi, în Malec rezonanțele caragialiene sunt mai pronunțate. O bună parte dintre clișeele literaturii eroice, gândiriste sunt ironizate: Malec are ochii verzi, ochi a căror vedere determină poetul să-i asocieze cu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
două acte”) de A. de Herz, „Bac!” de același dramaturg, „Ausweis” de Georgescu-Ștefănești, „Lăutarul”, „Foaie verde Grine Blatter” (cînd pe romînește, cînd, ușor stîlcit, pe nemțește), „Fetele din Popa Nan” (fără numele autorilor), „S-a aranjat!” de Ion Pribeagu (un parodist veritabil, uneori excesiv), „O revistă cu perdea” de Radu Țandără (pseudonimul lui Constantin C. Bacalbașa), diferențiere ironică, apropo de faptul că majoritatea „revistelor” erau cam „fără perdea”. Atingînd aceste aspecte, Felix Aderca nu-i învinuia pe textieri și pe interpreți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
jazzman care pornește de la o temă principală sau clasică (povestea cu Angelina vs Sistemul) și de la un punct încolo se lansează în improvizații. Nu vreau să spun că secvențele de la casa de nebuni sînt intenționat proaste ; el nu e un parodist. Nu cred că gîndește în termeni de ăștia literar dramaturgici (nu-i exclus să fie lipsit de discernămînt literar-dramaturgic), ci în termeni muzicali în combinații intuitive, uneori discordante, de motive mai mult sau mai puțin clasice, de note corecte (Jolie
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
de vară”, „O, leliță” ș.a., cu pronunțate accente umoristice, văd lumina tiparului în „Tinerimea Moldovei” (1954-1955). Debutează editorial cu volumul de poezii umoristice „Soare cu dinți” (1962), urmat de „Trandafir sălbatic” (1965), în care condamnă viciile sociale. Apariția vijelioasă a parodistului zeflemitor, care trage în țeapă regimul, n-a convenit și el este trimis „în surghiun” la Telenești; i-a fost suspendat spectacolul „Umbra Domnului” și arestată cartea „Săgeți” (1972). Spiritul critic intransigent al scriitorului se manifestă îndeosebi în cărțile: „Zodia
Petru Cărare () [Corola-website/Science/306320_a_307649]
-
(n. 23 noiembrie 1953, Gâlgău, Județul Sălaj) este un scriitor și poet român, considerat de criticul literar Gheorghe Grigurcu, dar și de regretații Laurențiu Ulici și Marin Mincu drept cel mai mare parodist al României. A absolvit în 1978 Facultatea de Filologie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În perioada 1978-1979 a fost profesor titular la Școala generală din Valea Barni, comuna Mogoș, județul Alba, din 1979-1983 a fost profesor titular la școala Generală
Lucian Perța () [Corola-website/Science/317585_a_318914]
-
Bistrița — Premiul revistei „Mișcarea literară", pentru poezie. 2010, mai, Premiul I la secțiunea parodie al Festivalului Internațional ,Alb-Umor", Alba-Iulia 2011 - Premiul special al juriului pe anul 2011, la concursul organizat de Centrul Multicultural Poesis, Satu Mare; Premiul pentru „cel mai bun parodist român", la Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice „Archeus", ediția a Vl-a; Premiul Interart acordat de USR, Filiala Cluj, pentru volumul Vizita de dimineață (premiu oferit de omul de afaceri Remus Pop). 2011 27-29 mai, Alba Iulia - Premiul I
Lucian Perța () [Corola-website/Science/317585_a_318914]
-
Asociației Scriitorilor din București și al Academiei Române, președintele "Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civica Mihai Eminescu". Este autorul romanului "Patima" și "Semnul Șarpelui", al volumului de versuri "Poeme pentru mama" și al volumelor de memorialistică "Întâmplări cu scriitori". Parodist remarcabil și-a adunat volumele tipărite în antologia "La munte și la mare...parodii". Tatăl lui a fost ofițer de jandarmi, mort în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mama a fost casnică. A copilărit la casa unui unchi de
Mircea Micu () [Corola-website/Science/319099_a_320428]
-
1971), "Murind pentru prima oară" (1972), "Poeme pentru mama" (1973), "Cu inima în palmă" (1974). Este și autor al mai multor volume de parodii: "Dracul verde", "Parodii de la A la Z", "Cetiți-le ziua", fiind considerat printre cei mai buni parodiști, alături de George Topârceanu și Marin Sorescu. A scris și numeroase cărți de proză, iar cu romanul " Patima", apărut în 1972, se afirmă ca un prozator redutabil în buna tradiție a Școlii ardelene, fiind comparat cu Slavici, Agârbiceanu sau Titus Popovici
Mircea Micu () [Corola-website/Science/319099_a_320428]