KorAP: Find »[drukola/base=partiție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...29 >

703 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

în Australia, Dixon a înțeles manifestările ergativității în dyirbal, atât la nivel sintactic, cât și la nivel morfologic. În anii '70, foarte mulți lingviști sunt interesați de ergativitate. Silverstein explică, într-un studiu conceput în 1973 și publicat în 19766, partițiile ergativ−acuzativ (vezi infra, 3.1.3.) printr-o ierarhie nominală. În 19777, Dixon publică o gramatică a limbii nord-australiene yidiny, apoi, în 19818, un studiu despre limba australiană warrgamay, care ilustrează trecerea de la sistemul ergativ la cel acuzativ. Lucrarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
bază semantică (tipul (b)), este de preferat să nu se dea o anumită denumire cazuală sufixelor care au diverse roluri semantice. O poziție radicală este cea a lui Haig (1998: 171), care susține − cu argumente din limba kurdă, care are partiție morfologică ergativă determinată de timp (vezi infra, 3.1.3.(c)), dar sintaxă de tip acuzativ − că limbile ergative sunt un "artefact tipologic", în ciuda numeroaselor încercări din anii '80 de a demonstra că limbile ergative și cele acuzative sunt fundamental

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi explicată de fenomene care au loc la interfața sintaxă−fonologie, mai degrabă decât de atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din limba texistepec popoluca, Reilly (2007) demonstrează că anumite tipare de acord verbal ergativ sunt greu de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este condiționată de anumiți factori 21, care sunt discutați în continuare. (a) Semantica verbului Mai sus (3.1.2(b)), am subliniat importanța factorului semantic pentru încadrarea tipologică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ocupă poziția S). De exemplu 23, în limba nord-est caucaziană bats, Sa apare dacă nominalul S este uman, capabil de acte de voință, iar So, în celelalte situații. (b) Semantica și statutul grupurilor nominale Pentru a explica acest tip de partiție, Dixon (1994: 84−97) recurge la o ierarhie nominală având la bază ierarhia propusă de Silverstein (1976), din care Dixon exclude însă numărul 24, pe care îl consideră un parametru diferit: Pronume Nume proprii Substantive comune personale de pers. 1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru se întâmplă în limba cashinava, în care pronumele de persoana 3 pot fi marcate în ambele feluri; ● ierarhia nominală nu numai că dă seamă de partiția acuzativ/ergativ 26, dar reflectă și parametrul determinării: pronumele personale și demonstrativele au întotdeauna o referință precisă, definită; un nominal uman va fi, probabil, definit; un nominal nonuman este mai puțin probabil să fie definit; un nominal animat este mai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au întotdeauna o referință precisă, definită; un nominal uman va fi, probabil, definit; un nominal nonuman este mai puțin probabil să fie definit; un nominal animat este mai probabil să fie definit decât un nominal nonanimat. În afară de acest tip de partiție, care se întâlnește în multe limbi, există și alte forme. De exemplu, Li (2007), semnalează pentru nepaleză existența unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un nominal animat este mai probabil să fie definit decât un nominal nonanimat. În afară de acest tip de partiție, care se întâlnește în multe limbi, există și alte forme. De exemplu, Li (2007), semnalează pentru nepaleză existența unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbi, există și alte forme. De exemplu, Li (2007), semnalează pentru nepaleză existența unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată de unii autori. De exemplu, Delancey (1981)27 a încercat să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată de unii autori. De exemplu, Delancey (1981)27 a încercat să explice marcarea pronominală la persoanele 1 și 2 prin organizarea discursului. În tibetană și în lezghină, marcarea agentului unui verb tranzitiv este facultativă, depinzând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru a fi topice. Agenții de persoanele 1 și 2 reprezintă totdeauna informație cunoscută, deci marcarea lor este superfluă. Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
apare uniform la orice tip de agent al unui verb tranzitiv, comparativ cu alte limbi ergative, în care numai anumite tipuri de agent pot apărea în cazul ergativ, restul conservând forma de nominativ, apoi prezintă forma pe care o ia partiția personală în limbi cu acord pronominal marcat (eschimosa, lummi, georgiana): mărcile pronominale care se referă la agentul verbelor tranzitive (mărci de tip ergativ) și cele care se referă la subiectul verbelor intranzitive (mărci de tip acuzativ) sunt distincte. Concluzia autoarei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pronominal marcat (eschimosa, lummi, georgiana): mărcile pronominale care se referă la agentul verbelor tranzitive (mărci de tip ergativ) și cele care se referă la subiectul verbelor intranzitive (mărci de tip acuzativ) sunt distincte. Concluzia autoarei (Nash 1997: 133) este că partiția personală este un fenomen morfologic foarte "local", fără efect asupra caracterului ergativ al frazei. (c) Timp/aspect/mod Acest tip de partiție 28 − arată Dixon (1994: 99) − este determinat de orientarea sintactică diferită spre evenimentele cunoscute, în raport cu cele care urmează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
referă la subiectul verbelor intranzitive (mărci de tip acuzativ) sunt distincte. Concluzia autoarei (Nash 1997: 133) este că partiția personală este un fenomen morfologic foarte "local", fără efect asupra caracterului ergativ al frazei. (c) Timp/aspect/mod Acest tip de partiție 28 − arată Dixon (1994: 99) − este determinat de orientarea sintactică diferită spre evenimentele cunoscute, în raport cu cele care urmează să se întâmple. Dacă există o marcare de tip absolutiv/ergativ, e de așteptat ca aceasta să funcționeze la timpul trecut sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
La celelalte timpuri și la aspectul imperfectiv, este mai probabil să existe un sistem nominativ−acuzativ, pentru că ceva ce nu s-a întâmplat încă este îndreptat spre un potențial agent, adică spre A sau S. Regula este următoarea: dacă o partiție este determinată de timp sau de aspect, atunci marcarea ergativă va fi întotdeauna la timpurile trecute. Aceeași idee, formulată însă mai rezervat, apare și la Gildea (2003: 4), care arată că majoritatea partițiilor bazate pe timp/aspect au aceeași direcție

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sau S. Regula este următoarea: dacă o partiție este determinată de timp sau de aspect, atunci marcarea ergativă va fi întotdeauna la timpurile trecute. Aceeași idee, formulată însă mai rezervat, apare și la Gildea (2003: 4), care arată că majoritatea partițiilor bazate pe timp/aspect au aceeași direcție: trecut/perfectiv = ergativ, nontrecut/imperfectiv = nonergativ, dar există și excepții. (d) Propoziție principală vs propoziție subordonată Este posibil ca sistemul de marcare cazuală din propozițiile principale să fie diferit de cel din subordonate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspect au aceeași direcție: trecut/perfectiv = ergativ, nontrecut/imperfectiv = nonergativ, dar există și excepții. (d) Propoziție principală vs propoziție subordonată Este posibil ca sistemul de marcare cazuală din propozițiile principale să fie diferit de cel din subordonate. Acest tip de partiție 30 − arată Dixon (1994: 101−104) − este legat de partiția determinată de timp/aspect și de cea determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale și este motivată semantic. Nu se poate vorbi de acest fenomen în afara analizei funcției semantice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dar există și excepții. (d) Propoziție principală vs propoziție subordonată Este posibil ca sistemul de marcare cazuală din propozițiile principale să fie diferit de cel din subordonate. Acest tip de partiție 30 − arată Dixon (1994: 101−104) − este legat de partiția determinată de timp/aspect și de cea determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale și este motivată semantic. Nu se poate vorbi de acest fenomen în afara analizei funcției semantice a propozițiilor subordonate. Dacă există acest tip de partiție, atunci

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de partiția determinată de timp/aspect și de cea determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale și este motivată semantic. Nu se poate vorbi de acest fenomen în afara analizei funcției semantice a propozițiilor subordonate. Dacă există acest tip de partiție, atunci propozițiile principale aleg sistemul ergativ, iar cele subordonate, sistemul acuzativ, cu excepția propozițiilor relative, care preferă, ca principalele, sistemul ergativ. (e) Combinarea mai multor factori Deși în multe limbi funcționează numai unul dintre tipurile de partiție, sunt înregistrate (Dixon 1994

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
există acest tip de partiție, atunci propozițiile principale aleg sistemul ergativ, iar cele subordonate, sistemul acuzativ, cu excepția propozițiilor relative, care preferă, ca principalele, sistemul ergativ. (e) Combinarea mai multor factori Deși în multe limbi funcționează numai unul dintre tipurile de partiție, sunt înregistrate (Dixon 1994: 104−107) și combinații de câte doi factori și chiar de trei factori: * semantica nominalelor și timp/aspect/mod31; * semantica verbului și timp/aspect/mod32; * propoziție principală vs subordonată și timp/aspect/mod33; * semantica verbului, semantica

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
poate fi interogat. 3.2.3. Limbi cu pivot mixt Dixon (1994: 175−177) înregistrează și limbi cu pivot mixt: S/A sau S/ O. De exemplu, limba yidiny, deși se aseamănă sub multe aspecte cu dyirbal, inclusiv sub aspectul partiției morfologice ergativ/acuzativ 43, folosește pivotul S/A pentru coordonare, dacă nominalele implicate sunt pronume de persoana 1 sau 2 și pivotul S/O, pentru restul situațiilor de coordonare și pentru relativizare. Explicația acestei diferențe între cele două limbi constă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Observația lui Dixon că există numeroase limbi care au ergativitate morfologică fără a avea și ergativitate sintactică este "tradusă" de Lazard (1994: 59) prin faptul că există limbi neutre din punctul de vedere al criteriilor secundare de ergativitate. Noțiunea de partiție morfologică ergativ−acuzativ (engl. split ergativity) folosită de Dixon este înlocuită de Lazard (1994: 60) prin fractură de actanță (fr. fracture d'actance), însă, ca factor care determină această "fractură", Lazard menționează numai timpul/aspectul (al treilea factor din lista

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Klaiman (1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând cu limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]