429 matches
-
până aproape de evanescență, dar, pe de altă parte, cu un spor interesant de retorică macedonskiană (Noapte de iunie); desfășurată pe spații largi, caligrafia are efecte neașteptate. Elanul spre epic din poeme precum Adolescență, Noapte de iunie dublează în chip fericit pastișele după textele Anei Blandiana și va da, în 1997, romanul Casa cu storuri galbene. Deloc spectaculos (prin aceeași raportare la proza optzecistă), romanul adună mai multe experiențe și observații personale pe linia feminității ultragiate, singuratice, ușor bovarice. Livia, absolventă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286322_a_287651]
-
economic” (a figurat și ca director al acestui periodic gălățean), „Darul vremii”, „Utopia” ș.a. Tânăr, poetul compune versuri fluente, cu înrâuriri lamartiniene și nuanțe de mic răsfăț heinean. Ca la mulți posteminescieni din ultima parte a veacului, descrierile apar „poetizate”, pastișele au oarece grație. La tema romantică, trimite și prima sa carte, Singurătate (1897), al cărei cuprins este eterogen. Nota sentimentală și cea retorică se însoțesc, șoapta e, mai adesea, „sonoră”. Sonetul (neoclasic), figurația clară, motivele comune de reflecție (lumea ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
că: natură interioară a creației, în opoziție cu conceptul de mimesis; eroul - paradigmă a desăvârșirii umane și sfidare a limitelor temporale ale existenței; mitul iubirii, între retorica celebrării și „războiul” între sexe; scriitorul - magister ludi; impactul scriiturii asupra trăitului; intertextualitate, pastișa, ironie, „ordinul ironic” etc. „Cum poate viața să devină esențială?” este întrebarea la care încearcă să dea un răspuns eposul eroic. În jurul acestei interogații sunt construite părțile unui eseu, sintetizate în două sintagme preluate din Homer: „bărbații Ares” și „fabricanții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289119_a_290448]
-
fiind Hărălui și mândruța lui și Erghicel Verde-Voinic, toate din localitățile botoșănene Sârbi, Vlăsinești, Petricani, Bojieni și Mănăstireni. Basmele au fost culese de multe ori direct de la informatori, dar F., el însuși un bun povestitor, amplifică schemele inițiale, făcând loc pastișelor stilistice după Ion Creangă și altor influențe cărturărești. În celelalte culegeri de proză populară - Vremuri înțelepte (1913), Cuvinte scumpe (1914), Firicele de iarbă (1914) - domină snoavele, intervenția culegătorului fiind mai marcată acum, pentru a le da o tentă moralizatoare, didactică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287119_a_288448]
-
în cadrul cărții, o tensiune violentă între „centrul” evoluat - și ce vorbește o italiană groaznică, tehnică și școlărească - și „periferie”, ce vorbește un idiom nealterat, pur oral, am spune vechi de când lumea. Principala preocupare a lui Camon a fost salvgardarea stabilității „pastișei” sale, evitând fenomenul „respingerii” (cum spune el) din partea italianului din centru a acelui sărman dialect rămas cu totul marginal: o epavă și o rușine. Trebuie spus îndată că, deși schimbă radical motivele acestuia - proiectându-le de la stânga, și nu de la
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
lebede în șiruri se pierd în depărtare”. În rest, se repetă până la saturație culori, miresme și sunete, urmărind confuzia senzațiilor în manieră simbolistă. Parabolele în proză din Cetatea cu porțile închise, în mare parte relecturi biblice, sunt totuși prea vizibile pastișe după poemele în proză ale lui Oscar Wilde. Traducerile lui S. din poezia lui Charles Baudelaire sunt superficiale, mai interesante, prin deschiderea spre spații exotice, fiind antologiile de poezie persană, japoneză și chineză, tălmăcite, desigur, prin intermediar. SCRIERI: Din trâmbițe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
funcționari, polițai, negustori, muncitori cu ziua, unii plini de ifose, alții trăindu-și cu simplitate dramele. Deși Ion Trivale sau Mihail Dragomirescu cred că pot descoperi originalitate și prospețime a viziunii în această proză, în realitate este vorba de o pastișă, mai mereu nereușită, a literaturii lui I.L. Caragiale sau a lui Mihail Sadoveanu. Nuvela La han La trei ulcele, bunăoară, reia, în linii mari, într-un registru inferior, drama din La hanul lui Mânjoală. La fel, Povestea copilăriei (1909) reface
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
Parodia = lipsa forței, intenționalitate și diferență (Baudrillard) Parodia = lipsa autorului (Derrida) Parodia = intertextuală, dar uneori crudă (Todorov, în prelungirea teoriilor lui Bahtin și ale Juliei Kristeva despre Bahtin) Parodia = o "transformare minimală a unui text" (Genette) Parodia = modernă și satirică; pastișa (blank parody) = postmodernă și nenormată (Jameson) Parodia = repetare cu diferență care nu trebuie neapărat să fie și comică (Hutcheon) Parodia = nihilistă (Newman) Parodia poate fi utilizată în sugerarea unei lumi nesănătoase/ discontinue (Martin Amis)"4 (trad. n.). Dacă majoritatea teoriilor
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Newman) Parodia poate fi utilizată în sugerarea unei lumi nesănătoase/ discontinue (Martin Amis)"4 (trad. n.). Dacă majoritatea teoriilor prezentate de Rose, de la Aristotel până la deconstructiviști, iau în calcul generarea unei definiții sub spectrul diferențelor față de noțiuni precum ironie, satiră, pastișă, travesti, burlesc, ridicol, umor etc., lucrarea sa, publicată într-o primă ediție în 1993, mizează pe o formulare denotând rafinament critic, dar și claritate. Rezumând, parodia ar fi rezultatul coexistenței codificate a două texte, pe care cititorul îl sesizează mulțumită
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
conține germenii propriei tautologii. Căci, deși tablourile se schimbă, efectul rămâne mereu același. Dacă în Antichitate și Renaștere este necesară, pentru înțelegerea parodiei, o disociere cât de exactă posibil față de genurile cu care ea se înrudește (satira menippee, travestiul, burla, pastișa, satira sau caricatura), în postmodernitate se transformă într-o categorie, într-un concept manipulat și manipulând, la rându-i, politic. În prezent, parodia este discutată ca o exagerare ce acționează prin anumiți "indici informaționali": presupune o "duplicitate funciară" întrucât "legitimează
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
47, care lansează o modă tocmai prin faptul că "opune un realism comic idealismului ofilit al tradiției cavalerești"48). Așa cum observa Sanda Golopenția-Eretescu în articolul "Grammaire de la parodie", "ea poate promova o similitudine, și atunci avem imitații, citate, aluzii sau pastișe; sau poate propune o diferență, și atunci vorbim de parodie, ironie și satiră"49. La rândul său, narațiunea este dialogică pentru că, în interiorul ei, un autor dialoghează cu un altul, un text dialoghează cu un predecesor al său etc. "Căile referențiale
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
subiect nobil în stil nobil), genurile comice includ comedia sau povestirea comică (subiect vulgar în stil vulgar). Cea de-a doua ramură a tabelului reține travestiul burlesc (subiect nobil în stil vulgar) și îi alătură parodiile, însumând parodia strictă și pastișa eroi-comică (subiect vulgar într-un stil nobil). La acest nivel, parodia poate fi înțeleasă sub trei aspecte: fie o atribuim figurilor de stil ("ornament punctual al discursului"), pe linia pe care, deschisă de Aristotel, au cultivat-o și studiile secolului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
transformare, temeiul oricărui palimpsest, pot să apară trei tipuri de practici hipertextuale, pe primul loc situându-se parodia (transformare în regim ludic), urmată de travesti (transformare în regim satiric) și transpoziție (transformare în regim serios). În urma operației de imitație, apar pastișa (imitație în regim ludic), șarja (imitație în regim satiric) și deformarea (forgerie, în fr. în original) (imitație în regim serios). Istoricul parodiei îi permite cercetătorului un excurs desfășurat mai ales în spațiul literaturii franceze, dar și al literaturii de specialitate
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
literare submediocre"57. Astfel constată că, datorită operelor parodice franceze care mizează, nu o dată, pe importanța componentei burlești, apar și numeroase dificultăți în ceea ce privește delimitarea strictă a sferei parodiei. S-au făcut și se fac, în ciuda eforturilor teoreticienilor, confuzii între parodie, pastișă, satiră, travesti. O definiție a parodiei nu mai poate fi dată în lipsa delimitării acesteia de speciile aflate în imediată vecinătate. "Cuvântul parodie lasă, în general, loc unor confuzii foarte serioase, pentru că prin parodie se desemnează și deformarea ludică (a unui
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodia strictă, travestiul, imitația caricaturală. În acest punct, teoria genettiană se desparte fără drept de apel de celelalte lucrări de specialitate, afirmând că aserțiuni precum parodiază un gen sau o școală literară nu au acoperire în practică, ele fiind apanajul pastișei, singura care imită o școală (trăsături ale unei școli), un gen literar sau coordonate ale unei perioade literare aflată într-un proces decadent. Am văzut cum parodia este încadrată la "transformare ludică", pastișa la "imitație ludică", travestiul burlesc la "transformare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
școli), un gen literar sau coordonate ale unei perioade literare aflată într-un proces decadent. Am văzut cum parodia este încadrată la "transformare ludică", pastișa la "imitație ludică", travestiul burlesc la "transformare satirică", iar șarja la "imitație satirică". Iar dacă pastișa este imitație de stil, parodia strictă procedează la transformarea textului, deci va fi definită ca transformare semantică, "deturnare a textului cu modificare minimală" (în timp ce travestiul presupune "transformarea stilistică cu funcție degradantă", iar șarja se suprapune peste ideea de pastișă satirică
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
dacă pastișa este imitație de stil, parodia strictă procedează la transformarea textului, deci va fi definită ca transformare semantică, "deturnare a textului cu modificare minimală" (în timp ce travestiul presupune "transformarea stilistică cu funcție degradantă", iar șarja se suprapune peste ideea de pastișă satirică, în genul À la manierè de..., spre deosebire de pastișă, care este o simplă imitație de stil fără funcție satirică). Clarificarea vine la pagina 111, unde aflăm că "pastișa este imitația în regim ludic, a cărei funcție dominantă este purul divertisment
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
la transformarea textului, deci va fi definită ca transformare semantică, "deturnare a textului cu modificare minimală" (în timp ce travestiul presupune "transformarea stilistică cu funcție degradantă", iar șarja se suprapune peste ideea de pastișă satirică, în genul À la manierè de..., spre deosebire de pastișă, care este o simplă imitație de stil fără funcție satirică). Clarificarea vine la pagina 111, unde aflăm că "pastișa este imitația în regim ludic, a cărei funcție dominantă este purul divertisment; șarja este regimul satiric, a cărui funcție dominantă este
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
transformarea stilistică cu funcție degradantă", iar șarja se suprapune peste ideea de pastișă satirică, în genul À la manierè de..., spre deosebire de pastișă, care este o simplă imitație de stil fără funcție satirică). Clarificarea vine la pagina 111, unde aflăm că "pastișa este imitația în regim ludic, a cărei funcție dominantă este purul divertisment; șarja este regimul satiric, a cărui funcție dominantă este deriziunea; la forgerie 59 este imitația în regim serios, a cărei funcție dominantă este continuarea sau extensia unei realizări
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
parodia ar fi terenul predilect de desfășurare a satirei/ burlescului/ comicului: "P. desemnează o imitație satirică a unei opere serioase, îndeobște cunoscută publicului, ale cărei subiect și procedee de expresie sunt transpuse la modul burlesc. Ea nu este o simplă pastișă, mai mult sau mai puțin involuntară, ci o mimare a originalului, cu intenția expresă de a-i sublinia comic trăsăturile caracteristice. Astfel privită, P. ar echivala cu un act critic"77. Dicționarul amintit nu intuia existența acelei forme de parodie
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
exprima lucruri diferite"104. De fapt, teoreticianul se referă la două construcții parodice specifice Antichității, centos și sillos, discutate de Marcus Fabius Quintilianus. Prima desemnează acea formă de imitație a unui text prin citarea sa literală și se apropie de pastișă atunci când asociază citate preluate din unul sau chiar mai mulți autori 105. Cea de-a doua denumire, mai specializată, desemnează poeme epice folosite drept armă de atac împotriva dogmelor filosofice 106. Și în satira menippee își fac apariția acele centones
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
prin schimbarea câtorva expresii"", fie în "a face versuri în maniera și stilul anumitor autori, mai puțin cunoscuți"281 (trad. n.). Dacă ultima definiție, al cărei câmp este mai restrâns decât al celorlalte, e tributară, în viziunea genettiană, mai degrabă pastișei satirice, primele patru categorii îi oferă teoreticianului francez o bază solidă în dezvoltarea propriei terminologii, cum singur o mărturisește. Oricum, textele la care ne-am referit se opresc asupra unui aspect esențial în teoriile pe care secolul XX le închină
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
vechi și noi care conviețuiesc numai după ce lupta pentru supremație și, de ce nu, pentru supraviețuire se va fi încheiat. Încadrând parodia la capitolul "preluărilor" mărturisite ("făcute conștient", cum ar fi scris Tomașevski) și separând-o de adaptare sau imitație ori pastișă, Tînianov își motivează opțiunea notând că "orice preluare în literatură este în primul rând luptă, desființarea construcției vechi și realizarea unui ansamblu nou din elemente vechi"286. Citindu-l, parcă recunoaștem tacit motivațiile care l-au împins pe Urmuz, autorul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fără romantism. 315 Monica Spiridon, "Mitul ieșirii din criză", în Caiete critice, nr. 1-2/1986, p. 78. 316 O discuție la obiect îi aparține exegetului Adrian Marino, care pornește chiar de la comentarea frecventei afirmații că orice artist începe printr-o pastișă, adică "printr-o imitație, voluntară sau nu, cu intenții ironice, critice sau simpatetice. Atitudinea poate fi respectuoasă, chiar admirativă, înainte de a fi parodică (...) între experiența identificării și intenția caricaturală" (în Biografia ideii de literatură, vol. IV, Editura Dacia, Cluj- Napoca
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
tăcerii“ - Ihab Hassan), eclectismul rafinat, care presupune codificarea mul ti plă/hipercodificarea și recuperarea trecutului, dintro perspectivă ironic nostalgică, ludică etc. Rescrierea majorității temelor (chiar și a celor cu deschidere spre tragic sau metafizic) în registru minor, prin parodiere, ironizare, pastișă, prin „traducere“ în regimul derizoriului, prin parafrazare, colaj sau aluzie culturală. Relativizarea și fragmentarea textului, cultivarea formelor deschise, recursul la colaje și marcaje textuale care permit lectorului să participe la construcția textuală și la procesul de semnificare. Paradigma poetică postmodernistă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]