427 matches
-
ales că, nefiind - la peste un veac de la apariția instituției scriitorului - un profesionist al scrisului, autorul nu e nici, ca atâția alții, un simplu veleitar. E mult dichis cultural în sinceritatea lui Florescu. Dacă, de pildă, titlul se vrea o pastișă inteligentă după De Quincey (Confesiunile unui opioman), începutul face cu ochiul în direcția lui Laurence Sterne (Viața și opiniunile lui Tristram Shandy, Gentleman): "Dimineața zilei de 8 mai era mohorâtă. Nori negri pluteau asupra Bucureștilor. Vâlvătaia războiului total cuprinsese aproape
La mica înțelegere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7614_a_8939]
-
d. Intertextualitatea domnește în Morții incomozi: scriitorul Manuel Vásquez Montalbán și al său ilustru detectiv Pepe Carvalho sunt invocați deseori, cu mărturiile pe care le aduc, fragmente din lirica lui Cernuda și a altor poeți mai puțin cunoscuți. Parodia și pastișa răsar de la o pagină la alta, de la celebra sursă "Gâtlej adânc" la note sau informații codificate, de la vârtejul de acte și fișele individuale la pleiada aluziilor culturale. Apogeul îl oferă jocul pluriperspectivist din "Capitolul IX": Răul și Răii sunt văzuți
Răul și Răii lumii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7486_a_8811]
-
o imagine grandioasă asupra învățământului cu un extemporal despre ceea ce elevii săi propun, Revoluția franceză, și introducând precaut în valiză clondirul cu mastică prima pentru dozarea emoțiilor, cerând iertare și bani de la chinezul Chen (George Guoqignyun) vânzător de petarde și pastișe de Moș Crăciuni, chinez bălăcărit cu o zi înainte într-un chef monstru. De la De ce trag clopotele, Mitică? (1981) al lui Lucian Pintilie puține filme mai au un filon caragialesc atât de accentuat, atât de pur. În fața camerei, Mănescu inventează
Locul unde nu s-a întâmplat mai nimic by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7253_a_8578]
-
mustrări, fără căinți"; Ana Blandiana se închipuie cum, atunci când va îmbătrâni destul, o să se "întindă" "printre grămezi / Fără dorințe, fără gând" (...), " În dulcele coșciuge de boabe / Voi sta zâmbind cu ochii-nchiși". Nu-i vorba de ceea ce se va numi "pastișă", intertextualitate, fiindcă lipsește orice semnal de asemenea strategie. Prin excepție, contemplația ar trebui să se reducă la gradul extatic, ca o scufundare în mitologie, fără a mai încerca transcenderea ajunsă în impas metafizic. Mișcările sunt domoale, vocea în surdină, "ochiul
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
Ca dramaturg, scriitorul s-a afirmat în tinerețe cu palide prelucrări după piese franceze obscure (vezi Gemenii, Uncheașul Sărăcie ori Iadeș); dramaturgul devine interesant atunci cînd abordează registrul tragic. Drama Saul (1893), scrisă în colaborare cu Cincinat Pavelescu, este o pastișă raciniană cu ecouri din Shakespeare; Macedonski arborează aici versul solemn și tiradele nobile, de o artificialitate extremă. Puritatea desenului racinian se estompează din cauza stridențelor lexicale și a verbiozității. Ceva mai reușită, în același regim tragic, va fi Moartea lui Dante
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
că tocmai prin examenul necomplexat al scrisului comandat politic, în numele așa-numitei estetici, esteticului i se acordă ce i se cuvine. Compromisurile posedă un spectru larg, intrînd într-însul și sumisiunea la formulele la un moment dat de succes, epigonismul, pastișa. Emisă într-o manieră de generalitate, opinia Doinei Cornea poate fi cu ușurință exemplificată cu ajutorul unor nume scriitoricești de notorietate: "Artiștii, scriitorii noștri sunt, în bună parte, numai meseriași, producători iscusiți de obiecte de artizanat artistic (poezie, proză), în care
Mărturiile Doinei Cornea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7177_a_8502]
-
autobiografică, și Le Siècle de Sartre de Bernard-Henri Lévy, care a făcut din el un frumos erou romanesc. În rest, Sartre este azi pe atât de ilizibil pe cât de modern este Camus. Piesele lui, precum Târfa respectuoasă, sunt de nejucat, pastișele după Heidegger n-au nici măcar parfumul unor cópii, ca să nu mai vorbim de romanele lui care provoacă, spre a rămâne politicos, efectul ceaiului de verbină. Astăzi tovarășa lui de viață, Simone de Beauvoir, care s-a străduit atâta să-i
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4941_a_6266]
-
îl întâlnim pe cerchist la „Însemnări" (O alternativă, p. 94), răspunzând observațiilor primite de mensual din partea unui anonim (Lector, Negru pe alb, în „România liberă", anul XIV, nr. 3786, duminică 9 decembrie 1957, p. 2). Gazetarul necunoscut întocmise notițele Arta pastișei, Erata... eratei și Primenirea limbii. În ultima, autorul din cotidianul central semnalează câteva „prețioase descoperiri" lexicale făcute de redactorii de la „Teatrul": „obsesivă în expresia «amintire obsesivă»" (Horia Deleanu); „intelectiv(ă)în expresia «capacitate intelectivă»" (Florian Potra); „intenționalitate - fără expresie, adică
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
Valeriu Gafencu este amenințat de umbra imposturii. Inclasabilul trebuie constatat și lăsat ca atare, fără ambiția de a-l lămuri în vreun fel. De aceea, toate unghiurile din care, așezîndu-ne, vom încerca să-l înțelegem pe Gafencu se vor dovedi pastișe. Etic vorbind, sfîntul e o ființă stingheritoare și neplăcută, lipsită de darul molipsirii prin exemplu personal. Cu alte cuvinte, sfîntul nu poate fi model pentru semeni, nimănui netrecîndu-i prin minte să imite viața unui Gafencu: vîrît la închisoare la 20
Sfîntul fără moaște by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6136_a_7461]
-
-o Cosmin Borza într-o cronică din „Cultura”: „Doar acolo - afirma criticul - poate fi întâlnit un apetit similar pentru registre și stiluri narative atât de arborescente și de rafinat manieriste, pentru înscenări ludice intertextuale, pentru deconspirări ale convențiilor ficționalității, pentru pastișe și parodii cât o proză scurtă, pentru «însemnări la firul ierbii» pe care se încastrează reflecții livrești ori inflexiuni poetice, pentru metanarațiuni istoriografice burlești, de nu chiar bufe, pentru «epicul ipotetic» și «fantezismul alegoric», pentru dislocări halucinante ale temporalității, spațialității
Literatura, suficientă sieși? by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4852_a_6177]
-
Sunt, aici, un fel de pasteluri dark, morbide și infinit tensionate. Și, deși pleacă totdeauna de la versuri arhicunoscute, abia modificate („zi cu stele, ger cu neguri, hai iubită la primblare”, spune el într-un rând), nu se poate vorbi de pastișă. Ci, cel mult, de aglutinare. Controlul tehnic e desăvârșit. Și, pe cât e de desăvârșit, pe-atât de greu sesizabil. E drept că, în asemenea cazuri, există un risc major. Acela al manierei. Nu cred însă că Ioan Es. Pop are
Alte aspecte lirice contemporane by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5428_a_6753]
-
noi valuri de bunuri arătând din ce în ce mai nou”; „coexistența unei serii întregi de forțe [socioculturale] distincte a căror eficacitate este discutabilă”; dispariția diferențierilor între aspirația estetică și locul comun sau între creație și reproducția mecanică; înlocuirea inovației stilistice cu „parodia ” sau pastișa, mediatizarea și politizarea fiecărui aspect al producției culturale, și apariția „unei noi culturi a imaginii și simulacrului”8. Dacă adaugăm la această listă subminarea simțului realității - deja compromis de propaganda comunistă dar în continuare diluat de „isteria producției și reproducției
Paradigme în culturile literare – postmodernism, postcomunism, postcolonialitate și translingvism – by Marcel Cornis-Pope () [Corola-journal/Journalistic/5440_a_6765]
-
este loc și pentru oameni absorbiți de vertismul unui ambuteiaj care strivește orice urmă de umanitate. El însuși este un personaj întunecat în orașul fluorescent, un fel de gangster singuratic de pe străzile New York-ului. Îl regăsim într-un fel de pastișă după strigătul lui Edvard Munch, unde se salvează din vârtejul portocaliu produs de zeul mașină, externându-se într-o singurătate circumspectă, aproape împins în afara tabloului. Femeile sale sunt decupate cumva de pe coperțile celebrelor dox-uri, din perioada interbelică: siluete mondene așteptând pe
Nicolae Comănescu din Berceni by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5387_a_6712]
-
nu era drastic cenzurat și genul scurt permitea un alt aplomb al creatorului tânăr. Scurtmetrajul lui Veroiu răspundea peste timp în cel al lui Mungiu, dar nu sub raport estetic. În Cercul (1968) al lui Mircea Veroiu prelua printr-o pastișă condusă inteligent din filmul noir francez și american o manieră, un film interesant mai ales pentru o acțiune desfășurată laconic, cu note absurdiste așa cum filmul lui Mungiu, Mâna lui Paulista, de un ludic nebun, utiliza parodia având ca reper telenovelele
Filmul românesc la Coimbra și Porto by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5231_a_6556]
-
a ne situa în neutralitatea dintre ele. Mai înseamnă aceasta că ecuațiile dezvoltate pe temeiul dubletelor conceptuale amintite sînt privite ca definitiv rezolvate, drept care simplul enunț comprimă axiomatic demonstrația. Cînd Mircea Anghelescu, în excelenta sa carte consacrată "falsurilor, farselor, apocrifelor, pastișelor, pseudonimelor și altor mistificații ", dă contur - dincolo de exercițiul istoric restrîns, dar pe canavaua de neînlăturat a mentalităților - ideii că, prin ficționalizare, mistificarea poate deveni "adevăr" literar, cel puțin cîteva din dihotomiile enunțate sînt rezolvate implicit și acceptate ca atare. Cu
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
dată de frumusețea exemplului. Ceea ce-i totuna cu a spune că mimetismul de cronicar cere o excelență stilistică la care râvnești prin chiar dorința de a scrie la fel ca autorul. O recenzie la o carte de Nietzsche este o pastișă în ale cărei rânduri te străduiești să imiți o strălucire verbală ieșită din comun. O cronică la Cioran este un prilej de a vedea cât de mult de poți plia pe matrița conciziei sale. Ceva asemănător se întâmplă cu Schopenhauer
Marele neconsolat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6465_a_7790]
-
pe scriitorii Joyce Carol Oates, John Gardner și pe alte câteva sute de cititori, determinându-i să-și anuleze ostentativ abonamentele la „New Yorker". „New Yorker" nu cobora însă ștacheta exigenței atunci când îl publica pe Donald Barthelme. Dimpotrivă. Giumbușlucurile colajelor, pastișelor, calambururilor, vorbelor în doi peri, se exercitau asupra unei materii de esență nobilă. Scriitorul jongla cu texte literare, cu teze filosofice, cu opinii despre artă, punându-le în fața unor oglinzi strâmbe care le transformau uneori în imagini hilare sau de-
Colaj de perle și nestemate by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6115_a_7440]
-
numele și ocupația mi se mai cunosc. Ia să notez eu asta într-un jurnal secret, îmi spun. Îmi dau seama în secunda următoare că ar semăna cu „Jurnalul secret" al lui Alex Ștefănescu din lectura căruia tocmai fusesem întrerupt. Pastișa se va observa imediat. Și unde pui că n-am nici pe departe umorul anecdotic al lui Alex Ștefănescu. Sunt cuprins de o invidie neagră și încep să-i caut cărții pe care o aveam în mână noduri în papură
De ce n-am un jurnal secret by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6417_a_7742]
-
apărătorul ideii de carte într-o lume care pare tot mai mult atrasă de alte forme de comunicare. El spune: „Dacă nu va mai exista cartea, timpul, trecutul, viitorul, ființa umană vor dispărea” (citat după „Le Figaro” din 16 mai). Pastișe și parodii Cronicarul revistei „Le Point”, Patrick Besson, despre care România literară a mai scris, a publicat recent o carte de pastișe și parodii politice. În stilul lui capabil de a se plia pe orice stil, Besson imaginează cum ar
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4639_a_5964]
-
va mai exista cartea, timpul, trecutul, viitorul, ființa umană vor dispărea” (citat după „Le Figaro” din 16 mai). Pastișe și parodii Cronicarul revistei „Le Point”, Patrick Besson, despre care România literară a mai scris, a publicat recent o carte de pastișe și parodii politice. În stilul lui capabil de a se plia pe orice stil, Besson imaginează cum ar fi comentat Camus cazul Dominique Straus-Kahn sau Marguerite Duras candidatura la președinție a lui Bayrou. Sau ce ar fi scris De Gaulle
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4639_a_5964]
-
cărții, s-au vehiculat, de fiecare dată, cam aceleași nume. Eminescu, Bolintineanu, Arghezi, Barbu. Sigur că da. Trimiterile la ei sar în ochi. Cu atât mai mult cu cât unul dintre cânturi le redă, fiecăruia dintre ei, vocea, într-o pastișă de mare tandrețe. Prevalându-se de dimensiunile limitate ale paginii de revistă, criticii au luat, de obicei, caimacul. Dar sub acesta se află lucruri formidabile. Sunt pomeniți, explicit, și alți poeți. (Dacă nu mă înșel, cel mai tânăr dintre ei
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
cântul al șaptelea, cel mai faimos fiindcă cel mai accesibil, se știe, protagonistul descinde într-o sală plină de statui. Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga. Toți intonând versuri proprii. (E un fel de a spune, desigur, căci totul e sub imperiul pastișei.) Ultimul colos, al cărui chip va rămâne nevăzut va declama nici mai mult, nici mai puțin decât începutul Levantului: „Floare-a lumilor, val verde cu lucori de petre rare, Mări pe care vase d-aur port piper și scorțișoare, Părând
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
descrie/ cum e pe cale să le scrie/ într-un poem care transcrie,/ în șiruri paralele, ploaia,/ sau cum se așeza să ningă/ și fulgii ezitau în aer/ mai înainte să ne-atingă”. În volumul Caragialeta (2002), Șerban Foarță recompune, prin pastișe și parodii, lumea caragialiană în întregul manifestărilor ei senzoriale, într-un impuls hedonic și empatic clar, ilustrat de poemul La Dobrogeanu Gherea: „Cu ce rămîi din pulpa de vițel / pe care ai tranșat-o în folosul / clienților, și-ai aruncat
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
Martin, pentru a nu mai vorbi de istoricii romantici care au marcat durabil proza franceză a secolului al XIX-lea (Jules Michelet ori Edgar Quinet), li s-a adăugat, în chip de geniu tutelar, modestul literat Felicité de Lamennais, autorul pastișei biblice Paroles d’un croyant, scriere cu o largă și astăzi inexplicabilă celebritate europeană. După modelul Lamennais, fraza lui Heliade atinge o artificialitate extremă. Ea actualiza oratoria secolului al XVIIIIea, cu sintaxa ei atent studiată, cu anaforele și epiforele succedîndu-se
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
bucurăm. Totodată, bucuria constă și în faptul că acest transfer al lumii lui Caragiale în arta dansului s-a făcut cu o deosebită inteligență, pe toate planurile: coregrafic, regizoral, scenografic și interpretativ. Nu este vorba, nici pe departe, de o pastișă. În scenă se dansează intens, dăruit, inspirat, iar Caragiale plutește printre dansatori, doar ca o boare transparentă, din când în când mai apăsat vizibilă, ajutat în egală măsură de coregrafie și de costum. Dar, atât la început cât și la
Un Caragiale excelent marca Gigi Căciuleanu by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/4511_a_5836]