176 matches
-
avant la lettre al poetului (care, în paranteză fie spus, s-a ilustrat și ca un fin grafician): „Procedeul e al plasticei moderne, care, în năzuința de a scăpa de intelectualizări și de a ajunge la sufletul pur, cultivă și pastișează desenul copiilor. În chipul acesta, Adrian Maniu e printre cei dintîi pionieri ai dicteului automat”. Autorul va fi privit - în egală măsură - ca precursor al bizantinismului și al „poeziei de sanatoriu” a lui Camil Baltazar... Critica, atît cea interbelică (G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai putea povesti, la urma urmelor? Ce ți-aș mai putea spune, fratele meu ucigaș? Că îți simt lipsa. Că te voi uita în cele din urmă și pe tine (...)289. Majoritatea biletelor sunt scrise în această formă evanescentă ce pastișează epistola amoroasă și meditația nocturnă, conducând în cele din urmă la descoperirea unei lumini particulare chiar în banalitatea cotidiană. Multe dintre ele pornesc de la înregistrarea unor detalii prozaice pentru a ajunge - prin intermediul „privirii magnetice”290 - la revelația că ordinea pe
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
au acoperire în practică, ele fiind apanajul pastișei, singura care imită o școală (trăsături ale unei școli), un gen literar sau coordonate ale unei perioade literare aflată într-un proces decadent. Am văzut cum parodia este încadrată la "transformare ludică", pastișa la "imitație ludică", travestiul burlesc la "transformare satirică", iar șarja la "imitație satirică". Iar dacă pastișa este imitație de stil, parodia strictă procedează la transformarea textului, deci va fi definită ca transformare semantică, "deturnare a textului cu modificare minimală" (în timp ce
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sau elogiilor ce-ți lipsesc de început de carte, și care trebuie să fie scrise de oameni cu greutate și cu titluri, poate fi lecuit dându-ți dumneata singur osteneala să le faci". Îi recomandă nu un plagiat, nu o pastișă, ci o parodie căci, dincolo de a se angaja într-o critică a celorlalte opere, parodia rezistă în fața publicului mulțumită elementelor de creație pe baza unor modele pre-existente, bucurându-se, cum am văzut, ca o condiție sine qua non, de "greutate
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
oștile Anticilor și ale Modernilor pentru deținerea supremației "în jurul unei palme de pământ aflătoare pe unul din cele două piscuri ale dealului Parnas"275 pentru a-și schița propriile idei cu privire la parodie și la alte tipuri de literatură imitativă, precum pastișa. Imaginarul swiftian se organizează sub forma adresării directe a librarului către cititor, urmată de o Predoslovie a autorului, mai exact o apologie a satirei, și, în fine, Istorisirea amănunțită și adevărată etc. Această din urmă parte și cea mai întinsă
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
lui Defoe la cea heterodiegetică, în cazul lui Vineri sau limburile Pacificului) este și ea subminată, întreruptă de fragmentele de jurnal. Parodia se instalează aici prin faptul că autorul nu-și tratează personajul ca pe o moștenire oarecare, ci îl pastișează cu o ironie blândă, făcându-l să devină o caricatură a intențiilor constructive, a "moralei" pe care Defoe le atribuia acțiunilor întreprinse de eroul său. Robinson-ul lui Michel Tournier este mai degrabă un contemplativ decât un "om al faptei". El
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și în ce mod se raportează parodistul la modelul său. Atunci când stilizează pur și simplu un text, glosând pe marginea unui subiect arhicunoscut, un romancier redistribuie scrierea originară sub forma unor nuclee fie imitative, fie aluzive, folosește citarea exactă sau pastișează. Modelele parodiei variază, alegându-se în general fie forme codificate (mitul, epopeea, satira menippee, poemele epice medievale), fie anumite opere (Tournier), stiluri (Rabelais) sau convenții literare (Cervantes). La rândul lor, acestea din urmă se încadrează în canonul literar universal, fac
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
circumscrierea în cazul de față mărește la infinit dimensiunile: "Vine un cub și mănâncă sfera./ Trimit o alta sferă să înghită cubul/ care a-nghițit sfera./ Vine un alt cub care-nghite sfera/ care-a-nghițit cubul care-a-nghițit sfera..." Acolo unde nu-l pastișează pe Nichita Stănescu, Ion Drăgănoiu reușește să plictisească. Poezia este descriptivă, și discursivă, când încearcă să exprime sentimente cosmice sau adevăruri pe care le poetizează. Mihai Ursachi "Inel cu enigmă", Editura Junimea, 1970; "Misa solemnis", Editura Eminescu, 1971; "Poezii", Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu are (...) concepția generală asupra realității atît de personală (...). D. Rebreanu redă bine lumea reală, transfigurînd-o desigur, ca orice om, conform cu sufletul său, dar n-o transfigurează îndeajuns de personal, nu creează o altă lume alăturea de cea reală; o pastișează prea mult pe aceasta, ca să-l simțim zeu, creator de lumi. (...) E prea realist, ca să întrebuințăm un cuvînt care exprimă acest deficit și, într-un anume sens, despăgubirea de acest deficit." (Creație și analiză) Păstrînd ceea ce este... de păstrat, argumentul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
să le valorifice sistematic. Se formula totodată și obligația specialiștilor de "a restabili adevărul în legătură cu istoria regimului totalitar din România." O atare obligație decurge din statutul profesiei, firește, dar trebuie dedusă și din imperativul acestei clipe mari din istoria noastră. Pastișând expresia unui confrate, s-ar putea spune că fără souvenir, nu există avenir. Amintirea e o chestiune esențială a făpturii noastre, ca indivizi sau ca entitate colectivă. A o repune în drepturi, adică a-i asigura putința comunicării, a difuziunii
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
niciun poet nu ar mai putea cădea benevol. Și cu atât un poet precum Liviu Antonesei, atras deopotrivă de estetica modernistă și cea neomodernistă, altfel spus, de celelalte jocuri ce au marcat poietica secolului XX dacă unele versuri par a pastișa lirica generației sus-citatului Nichita Stănescu ori creația onirică, altele jonglează, în structuri silogistice pe jumătate jucăușe, pe jumătate solemne, cu o pseudorevoltă avangardistă asimilată temporar drept cod atitudinal fundamental. Maniera poetică predilectă, principiul liric structurant al textelor din Căutarea căutării
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
subtitlu, prefață, postfață, note etc.); o metatextualitatea se regăsește în ceea ce este exprimat în mod curent prin comentariu; o hipertextualitatea reprezintă situația în care un text derivă din altul anterior, prin transformare simplă sau prin imitare (de exemplu, parodia sau pastișa); o arhitextualitatea traduce apartenența unui text la o anumită categorie generică. Un astfel de dispozitiv noțional a limpezit considerabil impresionismul critic în care fuseseră conturate până atunci (1982) conceptele importante din teoria textului. Totuși intertextul este definit de o manieră
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Riffaterre, căruia articolul îi adresează o replică), dacă imaginăm citat implicit. E.Vasiliu 42 prezintă alte două forme de manifestare intertextuală care derivă prin aplicarea criteriului explicit-literal. Situații în care relația de intertextualitate ne apare cu evidență : o parodia; o pastișa; o tema cu variațiuni; o citatul. Situații în care relația de intertextualitate este mai dificil de sesizat, ceea ce solicită cititorului un plus de competență. Annick Bouillaguet oferă o altă lucrare importantă. Ea încadrează în scrierea imitativă (denumire generalizatoare pentru rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru rezultatul practicii intertextuale): pastișa, parodia și colajul și urmează, programatic, dispozitivul lui Gérard Genette de generare taxinomică, încercând o diversificare a categoriilor acestuia (Bouillaguet: 1996, 9). Astfel, scrierea imitativă se referă la: o pastișa care imită un stil vs. pastișa care imită un gen literar; o citatul parodic vs. parodia integrală; o colajul realizat prin juxtapunere vs. colaj realizat prin inserție. Anne Claire Gignoux (2005) trasează câmpul intertextualității departajând: intertextualitatea în texte: o la nivel microstructural: citatul, referința și aluzia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Hasdeu "Membrele societății sînt datoare a-și boteza copiii cu nume străbune ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone." În postura de spiritual spiritist (spre care îl îndemnase catastrofala moarte a Iuliei) lui Hasdeu i se dedică o Rugă a spiritistului, pastișă după Luceafărul ("Pe veci rămîne pur încai / Oriunde el va trece."), un reportaj despre castelul de la Cîmpina în care persiflează durerea venerabilului părinte ("La Cîmpina își construi, tot prin inspirație spiritistă, un castel de care rîse subțire Caragiale" apreciază Călinescu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pe care le întrețin textele. Vorbind despre relația, evidentă sau ascunsă, pe care un text o poate avea cu alte texte, el precizează: [...] includ aici și alte feluri de relații în esență, cred, de imitație și de transformare, despre care pastișa și parodia pot da o idee, sau mai degrabă două idei, foarte diferite cu toate că prea adesea confundate, sau inexact deosebite pe care le voi boteza, în lipsa a altceva mai bun, paratextualitate [...] și de care ne vom ocupa poate cîndva [...] (1979
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
pastișă a romanului polițist. De fapt, morala explicită, indicînd clar scopul narațiunii, orientează interpretarea, facilitînd trecerea de ordin secvențial/ evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa drept practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
evenimențial spre o dimensiune configurațională a discursului. Fie următoarea reprezentare schematică a logicii superstructurale a povestirii: Urmîndu-l pe G. Genette, descriem pastișa drept practică scripturală de imitare. Dacă parodia implică o operațiune de transformare (textul este rescris prin schimbarea stilului), pastișa implică o operațiune de imitare (stilul rămîne neschimbat și un alt text ia naștere): Imitarea, în sens retoric, este figura elementară a pastișei, iar pastișa, mai mult decît imitare ca practică generică, este o țesătură de imitări. [...] Pastișorul are un
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
un stil, precum și motivele tematice pe care le conține [...]; textul pe care îl concepe sau îl improvizează pe acest șablon nu este pentru el decît un mijloc de a actualiza și eventual de a lua în derîdere (1982, pp. 86-89). Pastișa face ca stilul să imită (aici, stilul "polar american") un obiect pe care îl pune în lumină. În textul imitat, pastișorul observă particularități exagerate, potențate, concentrate pentru a fi recunoscute (un idiolect tematic de exemplu, construcția separată, "din instinct", "dezechilibrat
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Eterogenitate 41 Hipertextualitate 19, 28 Interacțiune socială 33, 46 Ironie 29, 30, 105-107 Logici sociale 45 Macro-propoziție 39, 41 Metadiscurs 29, 30 Micro-propoziție 39, 41 Narațiune 124, 125, Numele autorului 51, 52, 54, 56 Omogenitate 41 Parodie 27, 28, 30 Pastișă 128, 129 Peritext auctorial 22, 51 Peritext editorial 22, 23, 25, 36 Polifonie/polifonic 71, 102, 115, 121 Prefață 72 Propoziție 37-39, 41, 42, 101 Publicitate 25, 36, 48, 140 Referință 37, 70, 148, 153, 174 Reformulare 31, 32, 90
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
ieșire din ritual ireparabilă. Dacă m-am apucat mai târziu să conduc și eu un cenaclu a fost mai ales din nostalgie, ca să văd, ca filozoful danez, dacă întoarcerea este posibilă. Și n-a fost, 121 oricât am încercat să pastișez acea atmosferă. Atmosfera o fac oamenii și, lăsând la o parte faptul că eu nu eram nicidecum Crohmălniceanu, nici nu s-ar mai putea repeta combinația aceea specială de poeți și prozatori, fiecare cu personalitatea, umorul, inteligența și farmecul propriu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
plăsmui, a modela, a obtura, a obnubila; • (epistemo)logic: a minți, a falsifica, a neadeveri, a greși, a substitui, a voala etc.; • axiologic: moral: a păcătui, a trișa, a păcăli, a amăgi, a acoperi; estetic: a născoci, a imagina, a pastișa, a fabula; juridic: a înșela, a sustrage, a vicleni, a subtiliza, a fura etc.; • praxiologic: cultural: a oculta, a vrăji, a mitiza, a machia, a deghiza, a inventa; social-economic: a deforma, a reforma, a preface, a contraface, a degrada, a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
atunci cînd crede că spune adevărul, sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a spune adevărul; căci, dacă toate semnele sînt prin natura lor "mincinoase", pastișînd mai mult sau mai puțin referențialul, cum poate fi adevărat mesajul formulat cu ajutorul lor? Pe seama acestei dificil de rezolvat probleme se întemeiază principalele acțiuni de "minciună socială", care pot să mențină în obscuritate ample grupuri umane, pentru perioade nedefinite de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ea traduce, în egală măsură, un ton și o atitudine persiflante. Condescendența unui enunț precum " Onorate domnule profesor, spre părerea mea cea tare de rău, vă înțeleg" este infirmată de pasajul imediat următor, unde cuvântul "jidan", folosit de adversar, este pastișat prin subliniere grafică și folosit ca argument bumerang în confruntarea deschisă: În avântul dumneavoastră nemăsurat de a boteza cu numele de jidan pe oricine vă contrazice, și cu atât mai vârtos pe cei care ca om politic v-au distrus
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fixare în memoria lectorului, prin repetiție, a asocierii dintre numele adversarului și o imagine descalificantă, deci printr-o voluntară și premeditată tautologie asociativă: A.C. Cuza=omul unei singure cărți, ca armă sigură de persuadare. În alt text, repetarea cuvântului "jidan", pastișat prin sublinierea grafică, joacă rolul argumentului bumerang, focalizând atenția pe culpa prioritară a adversarului: aceea de susținător al discriminării etnice. De asemenea, repetarea formulării interogative "de ce uitați?" în același paragraf accentuează ideea unei acuzații directe în fața căreia adversarul trebuie să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]