888 matches
-
mai cultural-inteligentă, asupra tradițiilor creștine în general și asupra tradițiilor patristice în particular. II Stăniloae nu era „specialist” într-un anumit Părinte. Îl interesau toți Părinții greci acceptați oficial de Biserică, pentru că ei alcătuiesc laolaltă Tradiția ortodoxă. Lista traducerilor sale patristice este impresionantă. În afara celor douăsprezece volume ale Filocaliei (ale Filocaliei sale), despre care voi vorbi numaidecât, ea conține autorii și titlurile următoare, în ordine cronologică: Grigore Palamas, Triade 1, 2 și 3; Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pentru dobândirea virtuților, care culminează în dragoste”189. Ceea ce surprinde în această prefață este accentul pus pe libertatea și, deopotrivă, responsabilitatea celui căruia i se adresează Filocalia, socotit singurul responsabil de reușita sau eșecul „lecturii sale practice”. În comparație cu vechile tratate patristice de formare spirituală, care consacră pagini întregi relației maestru - discipol, socotită obligatorie pentru îndrumarea spirituală, în cazul de față, nu se face nici o aluzie la așa ceva. Această „democratizare” a idealului creștin întru desăvârșire este marea schimbare adusă de curentul filocalic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
primele zece volume au fost rapid și, trebuie spus, destul de prost reeditate, cu sute de greșeli de ortografie și neaduse la zi din punct de vedere istoriografic. Dionisie vs Pseudo-Dionisie Să revenim acum la titlul acestui studiu: „afinități și idiosincrazii patristice”. Unul dintre autorii preferați ai lui Stăniloae este Pseudo-Dionisie Areopagitul. Îl cunoștea din tinerețe, însă abia mult mai târziu, în ultimii ani ai vieții, a făcut o traducere foarte frumoasă, amplu comentată, a corpusului dionisian. Cartea, apărută în 1996, cuprinde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doctrinei sale, pornind de la o lectură atentă a lucrărilor și o reconstituire a contextului istoric. Stăniloae îl atacă pe Jean Philippe Houdret, care, în studiul său intitulat „Palamas et les Cappadociens”, scoate în evidență unele distorsiuni operate de Palamas tradiției patristice pentru a-și pleda cauza. De asemenea, teologul român îl acoperă cu reproșuri pe Jean Sergio Nadal, apărător al lui Akindynos, și pe Juan-Miguel Garrigues, autor al unui articol despre Maxim Mărturisitorul 228. În puținele pagini pe care le-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Conciliului Vatican II237. Teza nu este întru totul nouă, dar până acum ea n-a fost demonstrată decât parțial și fără a i se da, în sine, importanța cuvenită. Vatican II, în adevărata sa dimensiune, a fost un Conciliu eminamente patristic, documentele adoptate la capătul celor trei ani de întruniri și dezbateri (1962-1965) constituindu-se într-o pledoarie pentru reîntoarcerea Bisericii la rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (în acest sens
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră din nou în rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, în același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care până atunci le tratase cu un radicalism neîngăduitor: mă refer în primul rând la ateism și la marxism. Fără compromisuri dogmatice, dar renunțând la morga autosuficienței pedagogice, magisteriul catolic încearcă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-lea, dar mai cu seamă De Lubac) și-au arătat foarte repede dezamăgirea pentru felul în care clerul și laicatul catolic au ajuns să caricaturizeze - ori să deformeze - esența importantului aggiornamento, care viza pur și simplu reîmprospătarea credinței pe model patristic, nu altceva. Dar, dincolo de aceste dezamăgiri, aș spune inerente, așteptate oarecum, rămâne, ca un dat incontestabil, manifestarea Duhului Sfânt prin coridorul redeschis lumii al marii Tradiții. Un moment de anamneză poate răscumpăra ori suporta încă o sută de ani de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pleonastică. (p. X) Cartea se prezintă sub forma unei țesături de citate ale Părinților, considerați a fi martori privilegiați ai acelei dogme/învățături astăzi uitate. Mai mult, într-o anexă, De Lubac constituie un dosar de câteva zeci de texte patristice, majoritatea traduse chiar de el, care-i întăresc argumentele și demonstrația din corpul volumului. Dacă citatele se acumulează, aceasta se datorează faptului că am dorit să procedăm în modul cel mai impersonal, scotocind mai cu seamă în tezaurul puțin exploatat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
religiilor necreștine și a ateismului. Cât despre Jean Daniélou251, el a avut un aport decisiv în redactarea constituției Lumen gentium, despre rolul Bisericii în lume (a participat și la Gaudium et spes). Charles Pietri a consacrat un studiu amplu „ecleziologiei patristice” în Lumen gentium, document care conține nu mai puțin de o sută douăzeci de referințe la Părinții Bisericii 252. Bineînțeles, nu cantitatea contează, ci spiritul care traversează documentul conciliar și care „rimează” perfect cu spiritul Tradiției patristice. Mă limitez aici
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
studiu amplu „ecleziologiei patristice” în Lumen gentium, document care conține nu mai puțin de o sută douăzeci de referințe la Părinții Bisericii 252. Bineînțeles, nu cantitatea contează, ci spiritul care traversează documentul conciliar și care „rimează” perfect cu spiritul Tradiției patristice. Mă limitez aici la două exemple: 1. Primul capitol al constituției se intitulează „mysterium Ecclesia”. Aceste titlu e un întreg program - revoluționar, trebuie s-o spunem - și se înrădăcinează în meditațiile ecleziologice ale lui Henri de Lubac, printre alții (trebuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bine-cunoscuta formulă a lui Ciprian: „Biserica, taina unității”. 2. Tema patristică a Bisericii lărgite, prefigurată încă de la crearea lumii (ab origine mundi): Părinții Conciliului Vatican II îl citează pe Ciprian, dar această concepție despre oikonomia apare peste tot în scrierile patristice. Prevestită de un typos (sau de o figura, după termenul forjat de Tertulian), Biserica există dintotdeauna. Primele mărturii 253 o socotesc cea dintâi dintre creaturi. Tema, înrădăcinată în apocaliptica iudaică, trece ulterior în recuzita creștină, găsind expresia cea mai pură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în apocaliptica iudaică, trece ulterior în recuzita creștină, găsind expresia cea mai pură în faimosul Păstor al lui Hermas: „Lumea a fost creată pentru Biserică” (8,1,2). Așadar Conciliul va fi reprezentat o victorie a Tradiției, a adevăratei Tradiții patristice, împotriva rigidei pseudo-tradiții scolastice, dar această victorie, după cum se știe, se va dovedi foarte repede o victorie à la Pyrrhus, întrucât foarte puțini episcopi - și cu atât mai puțini preoți și laici - au priceput adevăratul sens al celebrului aggiornamento. Într-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la baza textelor promulgate, cel care se realizează mai întâi în adâncime, printr-o credință primenită, nu spuma care se agită împrejur. Într-o foarte mare măsură, în toate sectoarele atinse de Conciliu, acest aggiornamento a devenit posibil datorită reînnoirii patristice din ultimii cincizeci de ani. Happy end. Jean Daniélou a fost făcut cardinal încă din 1969 de către Papa Paul al VI-lea, în timp ce Henri de Lubac a trebuit să aștepte instalarea la Vatican a prietenului său polonez, Karol Wojtila, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
transcris numele succesorului lui Moise exact așa cum apare el în LXX, formă care coincide cu numele Mântuitorului creștin. Procedând astfel, n-am făcut decât să respectăm textul LXX. În al doilea rând, poate la fel de important, am recuperat zecile de interpretări patristice care pleacă tocmai de la această omonimie pentru a da o interpretare cristologică intrării lui Israel în pământul făgăduinței. Bibliile sinodale, întrucât preferă să ortografieze diferit cele două nume, evacuează dintr-un condei toată tradiția exegetică patristică din jurul acestui personaj. Cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sau pe care le savurează singur acasă. Aici lucrurile chiar ar trebui refăcute, niște traduceri noi, vii și actualizate, frumos actualizate putând duce la un reviriment real și mai ales sănătos al credinței. S.M.: Într-unul dintre articolele consacrate perioadei patristice, tot Marguerite Harl afirmă că Părinții Bisericii au adăugat „un sens nou textului LXX”. Acest sens ar fi datorat faptului că „citesc aceste texte prin filtrul interpretativ al Noului Testament, mai precis prin cel al lui Pavel”. Își termină ideea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spunând că „opera celor LXX a devenit ceea ce nu era: o Biblie creștină”. Noi, cititorii de limbă română, avem acces la această „înstrăinare” produsă de părinții Bisericii prin notele abundente, monumentale și savante din subsolul traducerii. Care este importanța moștenirii patristice pentru viața spirituală a unui român oarecare? Ea nu înseamnă în același timp o îndepărtare de tradiția masoretică? C.B.: Părinții au interpretat, ei n-au schimbat nici o iotă din textul LXX. și au interpretat LXX în sens cristologic, în lumina
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
indiscutabilă, dar ea nu trebuie să umbrească specificul, importanța și mai ales vechimea LXX. De aceea, am mai spus-o de câteva ori, pe lângă traducerea noastră trebuie pusă la punct cu profesionalism și o traducere a textului masoretic. În privința tradiției patristice, iarăși se cuvin nuanțe. Mai ales antiohienii - dar nu numai, lucrurile pornesc tocmai de la Origen - foloseau ca termen de confruntare și textul ebraic al VT. E drept, nu-i acordau aceeași importanță ca Septuagintei, dar nu le era străin. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
importanță ca Septuagintei, dar nu le era străin. În comentariile lor, ei fac mereu trimiteri la variante, forme originale, particularități stilistice, gramaticale etc. Eu nu văd cum o traducere modernă și serioasă a LXX se poate lipsi astăzi de note patristice. În primul rând, Părinții ne introduc în Biblie cum nimeni altcineva n-ar putea-o face. Un comentariu al lui Origen te face să iubești chiar și Cartea lui Isus Nave, cu toate atrocitățile descrise acolo. Nu numai s-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică 99 4. Ce pierdem ignorând literatura apocrifă? 123 5. Călătorii apocaliptice în jurul insulei Patmos 141 6. Mitul îngerilor căzuți 199 7. Traducerea Septuagintei în românește 221 8. Dumitru Stăniloae, afinitățile și idiosincraziile sale patristice 241 9. Teologie și patristică în catolicismul secolului XX: pagini din jurnalul intim al Bisericii, când nu mai avea șaptesprezece ani 277 Addenda „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!” 299 „Biblia nu se apără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
susținători ai Bisericii, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române. Vor participa profesori de la Facultățile de Teologie Ortodoxă din București, Sibiu, Cluj, Atena (Grecia), Sarajevo (Bosnia și Herțegovina), de la Universitățile din Heidelberg (Germania), Erlangen-Nürnberg (Germania) și Freiburg (Elveția), Institutul Pontifical Patristic Augustinian din Roma (Italia), Facultatea de Teologie Evanghelică din Kiel (Germania) și cercetători de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Institutul de Cercetări Arheologice din Crimeea (Ucraina) și Academia de Științe din Bulgaria. În deschiderea Congresului, vor adresa
De Sf. Constantin și Elena, Patriarhia Română împarte premii by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/79128_a_80453]
-
profesională și interculturală. Traduceri specializate*) Oradea engleză și franceză/ germană IF 120 40 Istorie Istoria vestului românesc*) Oradea română IF 120 50 41 Teologie Istorie bisericească și gândire creștină** Oradea română IF 120 100 Teologie sistematică pe fundamente biblice și patristice*) Oradea română IF 120 42 Arte vizuale Arte plastice și multimedia*) Oradea română IF 120 60 Design de obiect, modă și ambient*) Oradea română IF 120 43 Muzică Vocal și instrumental în arta muzicală camerală*) Oradea română IF 120 60
ANEXE din 20 aprilie 2023 () [Corola-llms4eu/Law/267399]
-
circulând în literatura creștină anterioară: desfrânata pocăită, miracolul, monahul înfumurat și întâlnirea. Acestea se combină, pe un fond ideatic și moral creștin, într-un „scenariu" care - cum cu îndreptățire observă autorul -repetă, de fapt, cu o altă recuzită, specifică epocii patristice târzii, scenariul sacru al sacrifiului cristic. Capitolul al III-lea, inteligent condus și el, urmărește, cu informație pozitivă incontestabilă, pătrunderea Sfintei Maria Egipteanca și a legendei sale în lumea occidentală, mai întâi în versiuni în limba latină, apoi în idiomuri
Monografia unei legende hagiografice by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6079_a_7404]
-
front de aculturație menit să sincronizeze timpii culturali și sociali ai Europei Centrale și de Nord; în timp ce, la aceeași dată, la răsărit, Filocalia se redactează ca un efort identitar al ortodoxiei creștine, efort de recuperare, antologare și revalorizare a tezaurului patristic răspândit în tot spațiul monastic postbizantin. Dacă Enciclopedia franceză se dorea a fi, de la bun început, un compendiu de cunoștințe și de inovații existente la momentul respectiv în spațiul european, cu misiunea limpede de a legitima o reformă a gândirii
Europa Enciclopediei și Europa Filocaliei by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/3427_a_4752]
-
aculturație în spațiu panortodox, își propunea selecția de texte ce urmau să alcătuiască Filocalia; publicarea acesteia, mai întâi în limba greacă, pentru ca apoi, prin efortul bisericilor naționale, să fie tradusă în limbile istorice ale țărilor ortodoxe. Filocalia, culegere de texte patristice ale curentului isihast, coborând în timp până în secolul al IV-lea al erei creștine, urma astfel să realizeze, prin traducerea și răspândirea textelor sale. o uniune culturală și spirituală a spațiului răsăritean, racordată la tradiția mai veche de un mileniu
Europa Enciclopediei și Europa Filocaliei by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/3427_a_4752]
-
însă, în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, este alcătuit, la inițativa starețului cărturar Paisie Velicikovski (rămas în istorie ca Sfântul Paisie de la Neamț), un volum cu o structură similară, în limba română, din traduceri, realizate chiar în incinta mănăstirii, ale textelor patristice originale grecești, aduse de obștea paisiană de la Muntele Athos. Astfel, cu treisprezece ani înainte de apariția Filocaliei de la Veneția, în 1769, la Dragomirna exista pregătită în manuscris o Filocalie în limba română, de doar 626 de pagini, dar care, neavând șansa
Europa Enciclopediei și Europa Filocaliei by Nicoleta-Ginevra Baciu () [Corola-journal/Journalistic/3427_a_4752]