347 matches
-
lucru" (Ad Lucilius, XX; adaptez puțin citatul, dar n-are nici o importanță) nici nu se poate spune. În ajutor îmi vine și Guicciardini: „Cine vrea să muncească să nu se lase abătut de la treburile lui" (Ricordi, 99). Nici vorbă de pedanterie, spirit livresc și manie erudită, repet, în astfel de referințe. Sunt doar confirmarea normelor mele de viață și nimic mai mult. Și constatam, cu deosebită satisfacție, că spirite ilustre erau de aceeași părere cu mine. Sau... eu cu ele. Ceea ce
Izolarea definitivă by Adrian Marino () [Corola-journal/Journalistic/6518_a_7843]
-
aceștia, nici el nu vine, în critica literară, cu instrumentele teoretice gata pregătite. Grilele de orice fel îi displac. Le cunoaște în amănunt, dar le respinge cu fervoare. E de urmărit tirul încrucișat pe care i-l prilejuiește, spre final, pedanteria acaparatoare a psihanaliștilor. Chiar și tonul devine altul aici. Frazele sunt mai scurte și mai mușcătoare. Articlierul Mihăieș nu se dezminte. Făcând însă abstracție de aceste secvențe, Despre doliu e o carte a ierarhiilor. Nu a reducției la esențe, ceea ce
Utopia cărții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6526_a_7851]
-
îl dădea ușor. Eu, a lui dragă nepoată? Idem! Terenția mă ocăra că prea sunt prădalnică, dar din câștigul dânsei mereu îmi făcea câte un dar. Tata citea cărți de istorie. Pedant. Galant. Eu? M-am afirmat Gorun (mama) în ceea ce privește pedanteria: cam lăsam să «treacă pe lângă ureche» — și ca lucrurile să se echilibreze, sora mea Terenția se îngrijea să ies cu fața curată — adică: termina ea lucrul pentru mine! Bunicul și tata erau autocrați (autoritari.) Mama zicea că din mulți creițari
Literatura de scrin by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6571_a_7896]
-
propriu-zisă, cât și articolele de critică literară, eseurile ideologice sau portretele memorialistice. Iar când e vorba de opera unui scriitor atât de tributar, chiar în scrierile literare, discursului eseistic memorialistic, o asemenea reasamblare trebuie privită - mai mult decât probă de pedanterie ardelenească - drept modalitate de adecvare la obiect. Aceleași teme și obsesii ordonează opera lui Norman Manea dincolo de particularitățile ei de expresie. Pe orizontală, Claudiu Turcuș renunță la postularea celor doi Manea - românul și americanul - privindu-i, așa cum niciun alt critic
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
e îngrijorător. Istoria nu numai că nu i-a dat dreptate în privința Germaniei, dar i-a anulat și profețiile de piază-rea. Oare cu ce stare de spirit își citește azi Grass însemnările? Ca orizont cultural, Grass e un estet cu pedanterii domestice (flori, gravuri, faună, promenade), dar fără fundal religios, de aceea inteligența lui are un apăsat accent laic, care, grație tribulațiilor ideologice, lasă impresia unui spirit eminamente plat. Un artist fără imbold ominos, un intelect mișcîndu- se la orizontală, fără
Însemnări de piază-rea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4420_a_5745]
-
lipsa virtuozității literare să fie compensată de claritatea unor distincții de intelect. Din acest motiv Unamuno e un lamentabil exponent a ceea ce Spengler numea undeva Froschperspektive (unghiul de vedere al broaștei), în contrast cu Vogelperspektive (perspectiva păsării). Unamuno e un plat în pedanteria cu care caută fleacuri simpatice de pus în gura măscăricilor. O singură circumstanță atenuantă vine să răscumpere ruina cărții: Unamuno este perfect conștient de ratarea cuprinsă în acest „roman de idei”, dovadă nuanțele pe care le pune în prologul cărții
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
o derulare somptuoasă de informație seacă, căreia îi lipsește interpretul viu. E ca și cum spiritul Constantinei Raveca Buleu se evaporă sub canicula erudiției, capitolele curgînd mat, ca o pastă uscată și doctă, fără nici o influență estetică asupra cititorului. E uimitor cum pedanteria informației se însoțește cu un duh de înlemnire savantă, care ucide pofta lecturii. Paradoxul cărții e că pe cît de ireproșabilă îi este documentarea, pe atît de săracă e în atmosferă de suflet. Un mausoleu de date, nume și distincții
„A cădea sub incidența“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4667_a_5992]
-
lacrimile-n har, petrec?”. Fascinat de holorime, din dorința „de a suprima (nepedepsit) aerul dintre cuvinte”, Foarță e un poet al stărilor funambulești, un poet ce se impune, așa cum notează Gheorghe Grigurcu, „printr-o calofilie fanatică, dusă până la o delirantă pedanterie” și „un hiperrealism (textualist, gramatical)”. Destinul lui Esenin și al Isadorei Duncan e transcris, de pildă, în versuri de inefabilă grație a rostirii ludico-tragice: „Unii mor când vor ei,/ alții, când bate ora,/ unii mor ca Serghei,/ alții, ca Isadora
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
justificat - pe care i-l faceți. Pot să vă spun cum se numește micul Dvs. pamflet: are titlul Incomparabilul, și a apărut în G. Lit., nr. 44, din 31 octombrie 1957, la rubrica Note (pagina 6, dacă e să duc pedanteria pînâ la capăt). Tot la relația dintre P. Dumitriu și H.Y. St., nu poate fi uitată povestea cu Belu și, apoi, cu „boieroaica” la catafalc! ( Memoriile... se citesc pe nerăsuflate!) Mă bucur că Dvs. confirmați faptul că P.D. „a
Ion Vartic despre Petru Dumitriu by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5685_a_7010]
-
era decît contractul vocii personale cu cea generică. Lucrurile s-au schimbat întrucîtva, cînd poetul-cîntăreț s-a simțit damnat printr-o boală fără scăpare. În acea ultimă perioadă, a produs un excepțional jurnal „de criză”, înregistrînd pe larg, cu o pedanterie a sensibilității, fazele maladiei, tratamentele, mediile spitalicești. Neîmplinirea ca simțămînt difuz căpăta acum preciziuni, termene dramatice. Avem a face cu o depoziție de poet, prevăzută cu fișele unui realism iradiant, precum un alibi al suferințelor. Cu o „cronică a unei
Noapte bună, Ion Zubașcu! by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5506_a_6831]
-
aburul unei atmosfere enesciene, foarte aproape de Moineștii unde umblase Luchian. Parcă ferindu-se de orice ieșire precipitată în arenă, își amenaja o zestre taciturn acumulată, pentru manifestările expansive din acești ultimi ani. Vitală și directă, nu se încurca în vreo pedanterie, picta adesea păsări cu ceva din sufletul ingenuu al păsărarului din povestea Flautului fermecat. Cum Papagena, la întrebarea lui, răspunsese glumeț, atribuindu-și o etate inverosimilă, numărată în ani și în cîteva zile, Olga își socotea probabil vîrsta artistică după
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
a obișnuit autorul. E evident, încă de la primele pagini ale eseurilor cu teme ideologice, că scriitorul își ia întotdeauna o mie de precauții înainte să atace miezul ferbinte al problemei. Această „încălzire” preliminară nu e doar rezultatul prudenței și al pedanteriei, ci mai degrabă o încercare vădită de „dezideologizare”: de renunțare la emfaza retorică și la caracterul categoric care însoțesc de regulă subiecte atât de grave precum ascensiunea fascismului, viața în cotidianul comunist, angajarea scriitorului etc. E ca și cum scriitorul s-ar
Carnavalesc și totalitarism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3320_a_4645]
-
sens al existenței. Aș zice că aceasta e prima găselniță a lui Mușina: transformarea particularului în general (care e specifică să zicem, spiritului epigramatic și, de fapt, întregii clasicități) se asociază, spontan, cu transformarea ludicului în tragic. Ferindu-mă de pedanterie, nu pot totuși să nu remarc ce rol, decisiv, joacă timpurile verbale. Aproape nicăieri (există două excepții, dar și acolo continuitatea e explicită) nu există trecut . Nici viitor. Toate poemele încep cu o sentință: „Cordilio avea nasul mare” (p. 7
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
negre de spaimă). Așa-zicînd normalul nu e abolit, ci suspectat fiind de-o vlăguire ce l-ar putea împinge în inautenticitate, e pus sub protecția unei cupole a imaginarului. Acest imaginar exaltat, însă nu mai puțin metodic, de-o inefabilă pedanterie, reprezintă o generozitate a poetului care acordă obiectelor o mereu surprinzătoare proiecție în condiția estetică reciclată. Clădirile sînt somnoroase, dinții sînt păziți cu pînză neagră, orice picătură de sînge e o aventură, osul mîinii drepte înțelege groapa mîinii stîngi, inima
Un poet de excepție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3502_a_4827]
-
și studenții de mai tîrziu, norocoși să aibă în față un asemenea mentor de o impecabilă seriozitate, temeinic în predare și comprehensiv în dialogul intelectual de care tinerii au atîta nevoie în anii formației; plus conștiinciozitatea lui neobosită, prelungită în pedanteria pregătirii cursurilor, apoi în cărțile care rezultau din lecturile și fișările sale sistematice; * în fine, munca de editor, pe care, împreună cu prietenul și colegul nostru de generație Călin Vlasie, și-a asumato ca pe o construcție culturală de mare anvergură
Talent și tenacitate Un crochiu biografico-stilistic by Ion Bogdan Lefter () [Corola-journal/Journalistic/3511_a_4836]
-
Fitzgerald nu există această replică. Ea a fost adăugată de scenaristul, pe cât de abuziv, pe atât de inspirat, al ecranizării din 1974, nimeni altul decât... Francis Ford Coppola (regia îi aparține lui Jack Clayton). Dacă tot am alunecat pe panta pedanteriilor filologice, am să adaug că acea propoziție are totuși legătură cu Fitzgerald: prin 1914-1916, când se îndrăgostise de o fată extrem de bogată din Chicago, Ginevra King, cineva îi spusese - unii biografi susțin că însuși tatăl atractivei tinere - că băieții săraci
Așteptându-l pe Gatsby by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3621_a_4946]
-
de aceea miră gestul episcopului Parisului, Étienne Tempier, de a condamna tratatul pe 7 martie 1277, cu promulgarea unui act de cenzură prin care profesorilor de la Universitatea din Paris li se interzicea să susțină 219 teze eretice, afirmate în carte. Pedanteria scolastică mergînd pînă la precizarea a 219 (!) abateri de la adevărul creștin, chiar dacă azi stîrnește zîmbetul, în epocă era prilej de excomunicare. Sub unghiul pasiunii pe care o puneau în susținerea ideilor, medievalii merită să fie invidiați. În fine, te-ai
Argumente și alegorii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3162_a_4487]
-
252) Conștiința că este un ales îi dă o exigență care culminează în elevație culturală, trăsătura definitorie a homosexualului fiind strălucirea intelectului, atribut care îi este sporit de prezența unor pederaști de același calibru: Rădulescu și Negoițescu. Elevația stă în pedanteria unor preocupări fine: audierea muzicii clasice, traduceri, conversații de rang cultural, proiecte de romane, poezii. Mai mult, ca orice pederast autentic, Sirin se privește pe sine ca un androgin dăruit cu superioritate de spirit, de aici încredințarea că destinul i-
Warme Brüder by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3183_a_4508]
-
e cea a unui spirit la care puzderia cunoștințelor ascultă de o rigoare de tip speculativ. Înainte de a fi savant, Eliade e filosof înzestrat cu intuiții religioase, de aceea în volumele lui speculația precede așezarea informațiilor. Cauza nu stă în pedanteria unui intelectual pentru care mania fișelor e act cotidian, ci în profunzimea unei minți care gîndește în scheme abstracte. Tocmai de aceea Eliade nu are aerul învățatului steril care face galimatie ca scop în sine. Volumul Imagini și simboluri, publicat
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
care e vorba la un gînditor sau altul. Volumul, în ciuda voinței pedagogice de a da o clasificare absurdităților, se citește ușor grație limbii cu tentă eseistică de care face uz autorul. Ștefan Afloroaiei are un ochi meticulos mergînd pînă la pedanterie analitică, detaliu ce nu dăunează fluenței paginilor, pe care le străbați cu o plăcere curioasă. E o mirare să constați prin cîte metamorfoze a trecut de-a lungul timpului termenul de „absurd“. Dacă sărim peste unghiul logic de interpretare a
Timpanul spart by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2936_a_4261]
-
Philippide nu va fi însă nici pe departe antologie erudită sau conspect de poezie europeană: ecourile marilor poeți nu sună nici strident, nici plictisitor. Zestrea literaturii europene preluată de o conștiință originală ajunge pînă la noi atent filtrată, lipsită de pedanterie. Poetul român întreprindea o lectură selectivă și personală a poeziei europene. Îi citește pe latini și pe greci după cum îi citiseră și romanticii, în frunte cu Goethe și Hölderlin; umbra lui Nietzsche plutește pretutindeni, așa că Antichitatea nu mai arborează o
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
mai mult, să o iau cu mine în vacanța programată la Casa de creație de la Bălcești. Exista o coincidență favorabilă: Sașa Pană însuși mergea adesea acolo și putea presupune că lectura se va efectua sub ochii săi vigilenți. Grijuliu până la pedanterie, a ținut să se asigure de ireproșabila stare a exemplarului, confecționându-i personal o îmbrăcăminte din pergament. În splendida izolare de la Bălcești, pe terasa vechiului conac, tot să fi pus la cale situația poeziei, trecutul sau viitorul (mai puțin... prezentul
Centenar Sașa Pană: Cele mai vechi amintiri by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/14929_a_16254]
-
chipuri mate, din porțelan: ,Străzile se pierduseră în urma noastră, fără detalii, ca benzi albastre pe o hartă pe care știi că o ai, însă nu îi cauți niciodată legenda." Puse una lîngă alta, dintr-o grijă pentru stil vecină cu pedanteria, micile potriviri, privite de la oarece distanță, compun desenul marilor asemănări. Asta fiindcă înainte pomenita comparație nu-i doar iglița broderiilor mărunte, ținînd de-o anume dexteritate a descrierii, ci, mai mult, un principiu de compoziție, felul de-a spune, pe
Doi, trei, cîte cîți vrei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11069_a_12394]
-
Gheorghe Grigurcu Intitulîndu-și un volum Fals exercițiu de memorie, dl. Constantin Mateescu săvîrșește un ,exercițiu" cît se poate de... autentic. Rememorările d-sale, copioase, sistematice, dar fără pedanterie, păstrînd un aer de cuceritoare naturalețe, un soi de căldură familiară, recompun biografia unui tînăr literat, cum s-ar fi zis pe vremuri, tipic, în circumstanțele societății marcate de comunism. Mulți dintre noi cei ce avem o anume vîrstă se
Adevărul unui "fals exercițiu" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11093_a_12418]
-
de aceea poate Ťare un mers clătinatť - aidoma ultimilor pași ai cuiva care se va prăbuși". Cu toate că nu iscodirea generalității, a categoriei lejere și eventual laxe alcătuiește preocuparea de căpetenie a d-lui Ilie Constantin. Nu o dată, cu o grațioasă pedanterie (spunînd așa sperăm că inoportuna aci sicitate a substantivului e neutralizată de adjectivul ce i-l aninăm), d-sa caută a explica particularul, a desluși amănuntul, operație ce, evident, pînă la urmă trimite luminile necesare asupra ansamblului descompus și recompus
Un exemplu de obiectivitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11117_a_12442]