5,851 matches
-
cu dificultate pe un teren viran. Și acest film face o prioritate din jocul actorilor, doar regizorul/co-scenaristul/protagonistul (Sergio Castellitto), aflat la a doua peliculă, e faimos ca actor. Dar tocmai din acest motiv, el reușește să facă o peliculă care e totodată un recital thespian și un film în carne și oase, oricât de paradoxal ar suna. Dacă ar trebui să-l rezum, aș scrie "ca și nemurirea, perfecțiunea e un concept negativ. Perfecțiunea unei persoane nu garantează perfecțiunea
Din 3 filme, doar 2 idei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12054_a_13379]
-
doar această suferință, nimic mai mult. "Arată" nu e un termen adecvat, lungmetrajul te lovește în plexul solar, e într-atât de violent că te determină să te simți martir la rândul tău. Criticii de film au comentat deja că pelicula își terorizează spectatorii sau că te pedepsește - prin această violență - pentru păcate pe care nici nu știai că le ai. Bănuiesc că aceasta a fost și intenția regizorului Mel Gibson: a mizat pe un realism extrem, conferit și de aramaica
Cele mai vizionate filme din 2004 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12116_a_13441]
-
cinci pagini, Luciano Mallozzi luându-și revanșa însă printr-o foarte bună documentare și o prezentare minuțioasa a filmelor românești din anii �60, inclusiv prin expunerea la finalul cărții a unei cronologii și a unor "schede" (fișe) tehnice a șaisprezece pelicule vizionate de autor însuși, cu sprijinul Arhivei Naționale de Film. Posibilă punte între cele două curente - în cazul în care acordăm "realismului socialist", împreună cu autorul, statutul de curent estetico-cinematografic, ignorând contextul sau istoric și mai ales politic - îl reprezintă scopul
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
alte țări, astfel încât primul film neoarealist vizionat de publicul român a fost Ladri di biciclette (1948) de V. De Sica, cu premieră în ziua de la 25 iunie 1951, la "Scală". Astfel, în perioada 1951-1953 au fost distribuite în România trei pelicule neorealiste, între 1954 -1957 nouăsprezece, iar între 1958-1961 opt. O mai riguroasă selecție a intrării filmelor neorealismului italian în rețeaua națională se operează după 1958, anul distribuției în România a filmului lui R. Rossellini, Romă cittŕ apperta, care a suscitat
Filmul românesc între neorealism și realism socialist by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12121_a_13446]
-
a spune că au citit-o. După care, se duc să se cufunde în vizionarea showului ŤCiao Darwinť, a emisiunii lui A. Gheorghe sau a îngeresei Mihaela Tatu" (p. 199). Despre cei care au mărturisit că au fost impresionați de pelicula lui Mel Gibson Patimile lui Hristos (printre numele care îmi vin în minte la repezeală se află Papa Ioan Paul al II-lea, Virgil Nemoianu, Cristian Bădiliță, Adrian Papahagi) editorialistul notează cu zdrobitoare superioritate: "Cei care se bulucesc să-l
Teribilismul justițiar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12177_a_13502]
-
-i vor atrage atenția spectatorului vizat de mine, am șanse să-l întâlnesc, cu o pungă medium sau large de floricele, chiar în rândul din fața mea, și să mă bucur că-l văd, prins ca-ntr-o cușcă, la o peliculă despre jumătatea goală a paharului, pentru vizionarea căreia ai nevoie de o doză foarte crescută de autoironie - asta ca să te simți bine! Și mai mult decât un film despre viața și cariera lui Harvey Peacker, așa cum ar fi riscat să
Americanii invadează marile ecrane by Mădălina Roșca () [Corola-journal/Journalistic/12685_a_14010]
-
fastuoasă și volubilă prin însăși materialitatea sa, tempera cu ou are o sonoritate stinsă, o suprafață caldă, absorbantă și atemporală. Lumina nu glisează pe suprafața pictată cu tempera, așa cum se întîmplă în cazul uleiului, nu se răsfrînge doar pe acea peliculă exterioară pe care o părăsește apoi tot atît de subit pe cît de spontan a și apărut, ci se interiorizează, se insinuează în particulele intime ale pigmentului pînă face corp comun cu acesta și împreună cu care iese din locvacitatea diurnă
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12651_a_13976]
-
două minute care au fost suficiente ca să convingă spectatorii că umorul său spumos, irezistibil, merită o udătură până la piele. În aer liber s-au mai proiectat reclame vechi din perioada prerevoluționară (ultima datată 1986 " ne spun cu strictețe organizatorii) sau pelicula rusească Volga Volga (regia Grigori Aleksandrov, 1937) care, cu un promotion de genul "muzicalul pe care Stalin l-a văzut de peste 100 de ori", nu avea cum să nu mobilizeze Clujul, mai cu seamă că, asemeni reclamelor, se afla sub
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
împătimiți TIFF-ul este o șansă, dar este și o sursă de stres, de panică. Dacă ai ales să vii la TIFF III, atunci nu-ți permiți să ratezi Carandiru (regia Hector Babenco " prezentat în Selecția oficială la Cannes " 2003 pelicula de două ore și jumătate despre deținuții penitenciarului cu același nume) sau Bowling for Columbine (regia Michael Moore, film oscarizat în 2003 și al cărui autor tocmai s-a ales cu Palme d"Or-ul pentru Fahrenheit 9/11). Și
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
sau al lui Quentin Tarantino?) a putut să o vadă la Cluj, în Kill Bill vol.2, într-o avampremieră pe țară a filmului. De fapt, la TIFF au fost proiectate " pentru întâia oară la noi în țară " mai multe pelicule ce au intrat / vor intra în difuzare curentă pe marile ecrane: cel mai recent film al fraților Coen " Ladykillers, tradus la noi Cum scăpăm de coana mare; American Splendor, film aflat la granița dintre documentar și ficțiune; Monster, care a
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
mare; American Splendor, film aflat la granița dintre documentar și ficțiune; Monster, care a primit anul acesta un Premiu Oscar; Elefant-ul lui Gus Van Sant, premiat la Cannes. Deși nu a existat o secțiune separată a filmului nordic, numeroase pelicule din Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda... și-au făcut loc în celelalte secțiuni, lăsând o imagine unitară asupra acestui cinematograf minimalist, dar de o mare forță și cu un estetism rafinat. Ba chiar s-au bucurat de o incontestabilă popularitate, danezul
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
adevărat, acest lucru ar fi extrem de periculos nu doar pentru America, dar și pentru întreaga civilizație planetară. În cel mai pur stil al filmelor de propagandă sovietice (jurnaliștii au făcut, de altfel, trimiteri la "arta montajului" a lui Eisenstein din peliculele puse în slujba lui Stalin, după cum ovațiile de la Cannes au fost descrise ca având aceeași sorginte - "Ca pe vremea Tătucului, cei prezenți continuau să aplaude, fiecare, înspăimântat de moarte să nu fie el primul care încetează"), documentarul insistă pe tragedia
Temperatura nerușinării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12805_a_14130]
-
panoramic foarte lung, fără tăieturi, în care camera se rotește peste 360 de grade, adică limita permisă. Scorsese năzuiește la această performanță de continuitate, dar, după cum mărturisește, nu avea la dispoziție mijloacele tehnice: deoarece vroia să filmeze alb-negru, 35 mm, peliculă care dă o anume textură granulată imaginii, tot ce avusese la dispoziție era o cameră de filmat care ocupa jumătate de cameră! De-abia mai era loc pentru actori... Și totuși există o secvență remarcabilă în care regizorul se apropie
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
Alexandra Olivotto Anul ăsta, Anglia bate Franța! Nu vorbesc nici de fotbal, nici de vreo continuare a războiului de o sută de ani. Ci de calitatea peliculelor prezentate în cadrul Festivalului Filmului Britanic 2004, care s-au dovedit net superioare celor produse de cineaștii participanți la Festivalul Filmului Francez. Motivul rămâne obscur - să fie oare vina celor ce au făcut selecția? Pentru cel britanic, responsabil cu alegerea filmelor
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
de comedii sau succese de box-office (cum a fost, din fericire, Iubește-mă dacă poți). Reversul medaliei este că titulatura festivă a evenimentului nu garantează calitatea filmelor prezentate - nu mi-e clar pe ce criterii sau de către cine sunt alese peliculele, mai ales când observ că regizori veterani sunt amestecați cu debutanți. Pentru a ilustra aceste afirmații am ales un eșantion de trei filme care demonstrează această degringoladă a valorii: primul e L"Homme du train, excelent și accesibil și ca
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
timp înainte de final. Cunoscând destul de bine zona filmului feminist și știind că feminismul francez e, cel puțin din punct de vedere teoretic, inovativ, eram încântată să văd ultima producție a Catherinei Breillat (regizoare și scenaristă), adaptare a cărții ei, Pornocratie. Pelicula e însă sub orice critică, iar "mesajul" nu e câtuși de puțin feminist, ci misandrin și homofob... Un bărbat homosexual (Rocco Siffredi, actor de filme porno, aflat la a doua apariție într-un film de Breillat) salvează de la sinucidere o
Invazia francofonă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12411_a_13736]
-
are dreptate să îl invoce - și cu un alt John, Wayne de data aceasta. Toată lumea se mira cum că acesta din urmă juca un rol mega-negativ, contrar palmaresului său de până atunci. Până când l-au întrebat pe John Ford (regizorul peliculei respective), care a replicat cu candoare că Wayne nici nu și-a dat seama că joacă un personaj rău. Așa și actorii din Kill Bill, minus Uma Thurman. Joacă, desigur, dar nu știu exact ce joacă. Să o luăm pe
Omorâți-l pe Bill, dar cruțați-l pe Tarantino by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11438_a_12763]
-
s-a întâmplat să tot revăd filme cu care nu dădusem ochii de când eram copil. Prima dată le văzusem pe un aparat video vechi, pe ascuns (era pe vremea lui Ceaușescu), când era o mare realizare să faci rost de pelicule de la alți deținători de casete, ca într-un soi de trafic ilicit. Avantajele acestui fel de a viziona filme erau: 1. nu existau buline și sfaturi CNA 2. o senzație completă de surpriză - primeai doar o casetă cu un titlu
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
îl vadă, chit că, având în vedere vârsta, m-aș fi mulțumit și cu Dacii. Ca să nu menționez momentul când, pedepsită fiind, n-am avut voie să mă uit la Burebista, dar mama m-a consolat cu Pădurea de mesteceni, peliculă care și acum îmi dă coșmaruri. Revenind, de curând am revăzut Procesul de la Nürnberg (1961), vizionat întâia oară pe la șase sau șapte ani, pe atunci succedându-i-se un documentar lung de șase casete VHS despre al doilea Război Mondial
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
dublă. Regizorul, care era și producător, a promovat filmul ca un specialist în marketing, a băgat bani inclusiv în transportul a sute de critici de film din SUA în Germania. Nu e nevoie să adaug că nemții nu au apreciat pelicula la fel de mult ca americanii, nu? O problemă a lungmetrajului este zigzagul lingvistic. Herr Rolfe, ca și restul germanilor care apar, vorbește în engleză, dar trebuie să presupui că auzi germană, pentru că restul stau cu căștile în care aud traducerea simultană
Nürnberg revizitat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11462_a_12787]
-
Alexandra Olivotto De curând mi s-a mai potolit frustrarea cauzată de această letargie estivală a cinematografelor și, în ton, a peliculelor apărute pe suport video/DVD. Asta nu s-a întâmplat din cauza vieții sociale sau a celei "livrești", ci pentru că am stat cu nasul în televizor. Din punctul meu de vedere, au fost câteva zile cu o ofertă copleșitoare de filme
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]
-
de mine o astfel de opinie. Dar au existat atâtea interziceri și controverse generate de el.... Iar cantitatea de sex și de violență îl face greu digerabil pentru stomacele puritane cu care se mândresc telespectatorii autohtoni (există consolarea unei alte pelicule, tot de Oshima, făcută la un an după aceasta și intitulată Imperiul sentimentelor). Oricum, din creația acestui regizor, cinefilul român are la dispoziție doar Tabu, în format video. Ca să fiu sinceră, e o doză de eroare în a-l face
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]
-
eroare în a-l face pe Oshima regizor. Omul are o platformă culturală, iar regia e doar o fațetă a ei, deși cu ajutorul ei a devenit purtătorul de cuvânt al avangardei japoneze din anii '60. Imperiul simțurilor nu e prima peliculă în care Oshima flirtează cu genul porno - japonez, cunoscut ca "filmul roz" - o făcuse și în Plăcerile cărnii, dar lungmetrajul de față - pe care eticheta de "hard core" are ce căuta - e un atac la adresa cenzurii care, afirmă Hiroshi Komatsu
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]
-
de acte sexuale, ai căror protagoniști sunt Kichi și Sada, o prostituată, acte filmate "crud", iar eros degenerează în thanatos cum era și de așteptat. Inspirat de o întâmplare reală din anii '30. Cu siguranță, naturalismul nu lipsește din această peliculă, unghiurile de filmare au fost deja denumite "clinice". În pofida sexului abundent, erotismul e absent din acest lungmetraj, în schimb compulsia și puterea (a cărei balanță se inversează, previzibil, dar nu justificat în film) sunt radiografiate. Împotriva acuzației pe care a
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]
-
poate fi și piatra unghiulară, și cheia de boltă a unui film. Tocmai pentru că e o prezență in absentia, cu puțin dialog și și mai puțină emoție, un personaj care vede transformarea lui în victimă ca pe ceva firesc. Această peliculă face parte, ca și Blood Simple, din perioada de început a fraților, în care forma predomina (nu mă înțelegeți greșit, fondul e departe de a fi neglijabil). Cum spunea și un alt critic, din cele două ore ale filmului, în
Trei, Doamne, și toate trei bune by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11483_a_12808]