500 matches
-
declanșeze nicio reacție atunci când le atingea fără voie și se opri în fața ceasului-pendulă, care ticăia monoton. Fără să se gândească, să-și motiveze gestul, luă din lădița verde ceea ce știa că trebuie să fie acolo: ciocan și cuie. Pe peretele pendulei bătu, la distanțe diferite, cui după cui și când se terminară înfipse piroane, scoabe, sule cizmărești, spirale, șpițuri și la sfârșit, după ce tot peretele placat cu lambriuri de cireș fu încărcat de țepii oțeloși, înfipse cu forță un târnăcop. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
așezării peste lume a sfârșitului zilei, să mai încerce o dată deslușirea semanticii obscure a arătărilor. Și se prefăcu dezinteresată atunci când luă contact din nou cu același violoncel care leșina în direct, fără sfârșit, la radio, cu clonții timpului mestecat de pendulă, cu scena acelor personaje cvasinecunoscute, un hibrid între ea și nedeslușirile din interiorul ei, o parțialitate pe care voia să o așeze ca în jocul de puzzle, lângă alte lingușitoare curiozități, descâlcite, descifrate, definitiv așezate în matricea existenței. Și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea e cioclul nopții. Noaptea-cioclu, noaptea-sicriu, noaptea care nu curge stă asemenea mecanismului pendulei cu zâmbetul împietrit la ora bombei de la Hiroshima 815. Îmbrăcată în alb, Mama își primea oaspeții. Mima ceea ce făcea Mama în camera cealaltă, vedea prin gaura cheii, prin deschizătura de jos a clapetei, pe unde doar pisica putea veni sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
străzii ochi care pândeau. Ființele aveau puterea de a se scufunda în materie. Le-am surprins privindu-mă noaptea din tavan sau dintre cărți. Ochii s-au mutat în podele, în tronul toaletei, în oglinda de la baie. Când am întors pendula, în limba de bronz clipea un ochi. Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam coacăze. De fapt, căutam ochi să-i străpung cu acul de păr. De spaimă, am străpuns odată un tablou: erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
coapte, cerul are tăcerea grâului, gândurile sunt greieri prin grâu. Acolo. Dar, se vede, ori a visat, ori nu a crezut nimeni, pentru că se trezește singur. Privește! Grâul spărgea coaja pământului și-și ițea capul înspicat, mișcându-se ca o pendulă spre cer. Un spic, un snop, un lan țâșniră sub tălpile noastre prin asfaltul șoselelor, prin podeaua caselor de la marginea orașului. Mașinile poliției și cele ale pompierilor căutau să se retragă, dar nu mai găseau șoseaua. Zadarnic salvările își activaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
rândul său în jurul propriei sale axe și, asemenea elicei, nu i se mai văzu forma, ci doar rotația. Am rostit și eu și Mioara înspăimântați o mantră pentru a ieși din miraj. În spatele perdelei simfonice se află uvertura, așa cum în spatele pendulei se odihnește vidul. Se pot schimba între ele oricând, uvertura luând locul concertului simfonic și vidul măsurând timpul. Răsturnare sau întoarcere a valorilor la locul cuvenit. Când are loc schimbarea și de ce, mintea mea fiind timbrul lipit pe scrisoarea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
i se sparse în cap și Mioara căzu la pământ. Vuia viteza timpului prin urechi, vuia timpul în viteză luminoasă, lumina timpului însuși. Î ntâi văzu ușa. Bibelourile încă mai stăteau sub cerul liber, cărțile erau pe rafturi de aer. Pendula, asemenea, pironită pe cer, a clipit și văzu așternându-i-se încet la picioare podeaua. Un perete, încă unul. Dacă mai închide o dată ochii, întâi o aud, apoi o văd pe Mama. N-a fost așa. Mioara era singură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
fumează țigară de la țigară, încercînd să negocieze printre rotocoalele de fum. — Ia spune-mi, te-ai mai gîndit la ce am vorbit ultima dată? O facem sau nu? Trebuie să știu, timpul parcă zboară, adaugă trăgînd cu coada ochiului la pendula agățată pe perete. — Nici gînd, spune Comandantul, fîstîcindu-se în fotoliul său tapițat cu piele, privind țintă în fundul scrumierei pline de chiștoace turtite. Riscul e prea mare, viața nu e film, îi trece prin minte. La poarta Unității îl latră o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu cea mai mare plăcere se aud în cor vocile lui Sena, Monte Cristo și Petrică, asta bineînțeles dacă n-aveți nimic împotrivă. — I-auzi Mina, se ridică domnul Președinte de pe scaunul său, își întinde oasele, se uită lung la pendula din perete, toată lumea vrea deja să bage cornu-n pernă, e de-nțeles, a trecut de miezul nopții, iar mîine ne-așteaptă o altă zi mare, se încurajează, cum adică să am ceva împotrivă? Morți, răniți, schilodiți pe viață, asta contează
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ziua aceea, a mai deșertat o dată perna În ulcea ca să măsoare volumul dolarilor. Mai sporise. I-a luat foaie cu foaie și i-a cusut În haine, lăsînd cîte ceva și la Îndemînă. Meșterii s-au Întors, au văzut că pendula umblă, bate bine ceasurile și jumătățile, drept care s-au oprit pentru plecare asupra unei zile de lucru cînd femeia să fie singură acasă. TÎnăra nevastă pur și simplu a evadat. Știa că ai ei se vor opune plecării, căci tare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Nabucodonosor. Bănuiesc cam ce hramuri poartă <amiculă. Am doar experiența celuilalt examen. Mă Întreb totuși ce contează mai mult În fața acestor troglodiți: știința sau originea socială <sănătoasăă?” - gândea Gruia, studiindu-l mai atent pe intrus. Și-a aruncat privirea spre pendula din peretele sălii. Sfertul de oră trecuse de multă vreme. „Se vede treaba că au cam obosit cerberii. Nu am alta de făcut decât să-i aștept”- și-a spus Gruia, așezându-se. În cele din urmă, comisia s-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
PARTEA ÎNTÂI CÂT RAI POATE FI ADUS PE PĂMÂNT Regele unei țări ploioase Ploua fără încetare. Prin geamurile aburite ale locuinței lumina zilei pătrundea cu multă sfială, deși se luminase de mult. Ceasul cu pendulă arăta ora nouă fără un sfert, deja. De jos, din stradă, urcau sunete și zgomote nedeslușite, de parcă între lumea de afară și cea dinăuntru s-ar fi interpus un filtru de pâslă. Și ieri plouase, și alaltăieri, așa că-n aer
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
-l lase de izbeliște pentru unul mai ochios și mai potent în așternuturi decât el. Pierduse deja destul în viață, ca să îi mai fie teamă acum de asemenea lucruri. Ceasul de perete bătu de câteva ori, prelung și melodios, din pendula aurită. Nu era prea devreme, dormise mult și bine, trecuse de ora nouă, iar prin ferestre soarele își trimitea razele neverosimil de strălucitoare drept pe tăblia biroului său, făcând să pălească puțin ecranul monitorului. Cu un efort, se desprinse din
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o rezonanță neobișnuit de vie. În scaunul cu rotile, Bart aștepta plin de încordare de parcă s-ar fi aflat în fața celui mai greu examen al vieții sale și privirile i se îndreptau din minut în minut înspre cadranul ceasului cu pendulă agățat pe unul din pereții sufrageriei, ca să dea un aer mai pașnic și mai confortabil apartamentului în care se instalase la câteva luni după ce îl angajase Lumânărescu la ziarul său. Locuința era plină de amintiri. Aici trăise el cu Irina
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
la el?... Când prin cap îi trecuse această din urmă ipoteză, se simțise în mod ciudat cuprins de o adâncă tristețe, deși știa și își propusese în mod expres să nu își plângă vreodată singur de milă. O bătaie de pendulă, prelungită în pustietatea existenței sale solitare. Puse mâna pe telefon și formă, cu degete febrile de adolescent aflat la prima lui întâlnire de dragoste, numărul ei. Auzind cum sună la celălalt capăt al legăturii, pentru o clipă el chiar se
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
bărbat adevărat luptă până în ultima clipă. Bart clătină din cap și o privi în tăcere pe femeia aceasta, apărută nu de multă vreme în viața lui, și care acum începea să-i pară trimisă de pronia cerească. Când ceasul cu pendulă antediluvian spânzurat lângă ușa de la intrare îi aminti printr-o bătaie prelungă și sonoră că timpul își urma imperturbabil curgerea grăbită și de neoprit, se ridică pentru a doua oară din scaunul său de infirm în devenire, ca să ia de pe
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
balcon. De acolo nu se mai auzi apoi nici un zgomot și minute lungi în apartamentul bărbatului silit de soarta implacabilă să ducă de atâta amar de vreme viață de pustnic nu se mai auzi decât ticăitul rar al ceasului cu pendulă. Păru să treacă o veșnicie până când Arm reveni din spațiul ales de ea pentru reflecție. Bart stătea la birou răsfoind o agendă, iar femeia înaintă spre el încet, parcă cu mișcări potrivite cu încetinitorul, cu ochii iluminați și cu un
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
bucăți... Te rog... Bart îi dădu ascultare. Și atunci trupurile li se înlănțuiră cu atâta putere, de parcă ar fi vrut să treacă unul prin celălalt. Din colțul de lângă ușă, ceasul lui Bart tulbură liniștea nopții cu o bătaie prelungă de pendulă, urmată de o tăcere adâncă. Așa, încuviință Arm cu un suspin de mulțumire, și acum vreau să mă săruți... Da, să mă săruți... Și să mă dorești... Noaptea îi învăluia pe amândoi ca într-o voal de mătase. Bart o
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
lung, de Beatles întârziat, iar Arm văzând cum îi luceau ochii verzi și atât de masculini nu se putu abține să nu i se așeze pe genunchi și să-l cuprindă drăgăstos cu brațele pe după gât. Din casă, ceasul cu pendulă începu să bată rar și fără grabă, marcând sfârșitul acelei dimineți frumoase de primăvară. * Mănăstirea Cernica îi era cunoscută mai bine lui Bart, așa cum mănăstirea Pasărea era, s-ar fi putut într-un fel spune, fief-ul lui Arm. La
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
încerca să-și expedieze clienții, parcă nici nu-l mai interesau. „Vrea să facă un ceas cum n-a mai fost!” au decretat, ironici, cei ce iscodiseră prin atelier și vestea s-a întins, zglobie, peste târg. „O să facă o pendulă de-o să meargă de-a-ndăratelea. Când te scoli, o să vezi că e timpul să te culci!” „O să facă un ceas cu pitpalac. Pitpalac! Pitpalac!” Unii chiar așa începuseră a-i zice meșterului: Pitpalacul. Un client l-a întrebat dacă nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
după cum știți, necazul e mai tare ca norocul...” Oamenii îl ascultau muți. Asemenea vorbe nu mai auziseră. La mijloc trebuia să fie o șmecherie, ceva, nu se putea altfel. Poate după cât râseseră ei de meșter, zicându-i Pitpalac ori Moș Pendulă, vorbindu-l în fel și chip, acesta vroia să le-o plătească, amețindu-i cu tot felul de baliverne. „Știu că nu vă vine să credeți”, a continuat Ceasornicarul. „Cum să poată hotărî un ornic ce-o să se întâmple în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Cei adunați s-au uitat unii la alții. Ce să mai zică? Și ce să întrebe? Ar fi fost, poate, o mulțime de aflat, dar nu doreau să-i dea apă la moară Ceasornicarului, care acum se grozăvea atâta cu pendula lui nenorocită. Pitpalacu’ naibii! N-are decât să trăncănească până l-or durea și fălcile, și bojocii; vor pleca fără o vorbă, așa s-au înțeles ei... „Eu un lucru aș mai avea de zis”, a continuat Ceasornicarul. „Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Nici urmă să nu mai rămână!” „De ce să stăm cu sufletul la gură când bate?” „Vestește și de bine? Și ce-i cu asta? Dacă nu știm c-o oră înainte ne prăpădim?” „Să dăm fuga și să sfârșim odată cu pendula asta nenorocită! Pentru atâta lucru n-o să ajungem la judecăți!” Nici cu Primăria nu stătea Ceasornicarul prea bine. Zăpăcea oamenii cu scorneala lui. Îi scotea pe străzi; pornirile mulțimii sunt, uneori, imprevizibile. Târgul fusese un loc al liniștii, maimarii urbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
se uita la hulubi! Era prea de tot! Porumbeii scânteiau în soarele dimineții. Cădeau în tumbe, se ridicau la cer. Pământenii priveau în tăcere. „Să lăsăm hulubii să coboare singuri!” i-a strigat meșterului Starostele postăvarilor. „Să ne întoarcem la pendula noastră! Dai jos drăcovenia sau nu? Dacă ești cu gând curat, dovedește-o! O să așezi, pe urmă, în vârful turnului o colivie pentru porumbei și duminică o să venim să-i vedem cum zboară! Hotărăște!” Ceasornicarul privea peste mulțime. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
tocmai asta vestește, clipele voastre adevărate! De trezie! Dormiți cât e ziua de lungă; uneori până în ziua de apoi! Totul vi se pare vis și vă este bine așa! Ăsta e rostul vostru pe lume? V-ați speriat de o pendulă?... Orologiul n-am să-l dau jos! Nu pentru asta l-am ridicat! Și nici n-am să-l opresc! Va merge atât cât voi crede eu de cuviință!” „Nu ne trebuie!” „Ni s-a acrit!” „Jos ceasu’!” „Jos...” „Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]